ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr.

569/64/2010, reclamanta Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România

în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, a solicitat instanței obligarea pârâților Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României să adopte o hotărâre de

guvern, în baza prevederilor art. 16 din O.U.G. nr. 123/2006, prin care să fie

aprobată activitatea pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor

agricoli din sectorul vegetal pe anul 2009 și prin care să se acorde sprijinul

financiar beneficiarilor prevăzuți la art. 6 din O.U.G. nr. 123/2006, de la

bugetul de stat, prin bugetul pârâtului Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, cuantumul sprijinului acordat pentru susținerea producției

de sfeclă de zahăr fiind de 30 RON/tonă, în total suma de 19.700.000 RON, sume

ce se vor plăti persoanelor îndreptățite, conform dispozițiilor O.U.G. nr.

125/2006 și Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.

624/2009.

De asemenea, a

solicitat ca, în caz de refuz, să se dispună obligarea pârâților Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, în solidar, la plata compensațiilor ce se cuvin

beneficiarilor sprijinului financiar în domeniul culturii de sfeclă de zahăr,

conform art. 6 din O.U.G. nr. 123/2006, în cuantum de 19.700.000 RON,

reprezentând sprijinul acordat pentru susținerea producției de sfeclă de zahăr

de 30 RON/tonă, pentru anul 2009.

Pârâtul Guvernul

României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei plângerii

prealabile, în privința capătului 1 de cerere iar în privința capătului 2 de

cerere, față de împrejurarea că acesta s-a formulat în contradictoriu cu

ceilalți pârâți, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Pe fond a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov în calitate de reprezentantă în teritoriu a

Ministerului Finanțelor Publice în nume propriu și ca reprezentant al Statului

Român, a invocat, prin întâmpinare, cu privire la primul capăt de cerere,

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la cel

de-al doilea petit, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive

a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerul Finanțelor

Publice în nume propriu.

Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a susținut

că această autoritate are calitate doar în raport cu petitul doi al acțiunii și

a invocat următoarele excepții:

Astfel, a invocat

excepția prematurității capătului doi de cerere având în vedere prevederile

art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006, potrivit cu care lista activităților

pentru care se acordă sprijin financiar în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie a

fiecărui an, cuantumul sprijinului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă

aferentă fiecărei activități, precum și suma totală alocată fiecărei activități

se aprobă anual prin hotărâre a guvernului. În opinia pârâtului, din

interpretarea logico-sistematică a acestui text de lege, reiese că legiuitorul

condiționează acordarea sumelor de adoptarea unei hotărâri de guvern.

A fost invocată și

excepția inadmisibilității bazată pe două considerente:

În primul rând s-a

susținut că reclamanta a solicitat acordarea de către Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale a sprijinului financiar, în condițiile în care Guvernul

României și Ministerul Finanțelor Publice nu au emis hotărârea de Guvern și,

respectiv, nu a alocat suma necesară.

În al doilea rând,

s-a arătat că, începând cu anul 2010, O.U.G. nr. 123/2006 este lipsită de

efecte juridice întrucât prin Regulamentul nr. 1234/2006 de aplicare a art. 87

și 88 din Tratat și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 și a

Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol

și forestier, se impune obligativitatea reconsiderării ajutoarelor de stat în

concordanță cu normele comunitare indicate.

În ședința publică

din 22 octombrie 2010, instanța a respins, ca fără obiect excepția lipsei

calității procesuale pasive a Guvernului României cu privire la cel de-al

doilea petit. În aceeași sentință publică, celelalte excepții invocate de

pârâți prin întâmpinări, au fost unite cu fondul.

Prin Sentința nr.

180/F din 10 noiembrie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii administrative

prealabile invocată de Guvernul României.

A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată având ca

obiect obligarea sa și a Guvernului României la adoptarea unei hotărâri de

guvern, în baza prevederilor art. 16 din O.U.G. nr. 123/2006. A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice și cu privire la capătul doi al cererii de chemare în judecată având ca

obiect obligarea sa, a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata compensațiilor ce se cuvin

beneficiarilor sprijinului financiar în domeniul culturii de sfeclă de zahăr,

conform art. 6 din O.U.G. nr. 123/2006, în cuantum de 19.700.000 RON,

reprezentând sprijinul acordat pentru susținerea producției de sfeclă de zahăr

pentru anul 2009.

În consecință, a

respins acțiunea formulată de Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din

România în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice cu privire

la capătul doi al cererii de chemare în judecată.

A respins excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

A respins excepția

prematurității formulării capătului doi al cererii de chemare în judecată

invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

A admis în parte

acțiunea formulată de Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România,

și în consecință, a obligat Guvernul României la adoptarea unei hotărâri, în

baza art. 16 din O.U.G. nr. 123/2006, prin care să se aprobe activitatea

prevăzută de lit. b) pct. 2 din Anexa 2 la O.U.G. nr. 123/2006, din anul 2009

pentru care se acordă sprijin financiar beneficiarilor prevăzuți la art. 6 din

O.U.G. nr. 123/2006, de la bugetul de stat, din bugetul pârâtului Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cuantumul sprijinului de 30

RON/tonă și suma totală de 19.700.000 RON alocată acestei activități.

A respins cererea

formulată de reclamanta Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România

în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul

Finanțelor Publice și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale având ca

obiect obligarea pârâților la plata compensațiilor ce se cuvin beneficiarilor

sprijinului financiar în domeniul culturii sfeclei de zahăr, conform art. 6 din

O.U.G. nr. 123/2006, în cuantum de 19.700.000 RON, reprezentând sprijinul

acordat pentru susținerea producției de zahăr pentru anul 2009.

Totodată, Guvernul

României a fost obligat să plătească reclamantei suma de 30.000 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată parțiale și a respins restul cheltuielilor de judecată

solicitate.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin O.U.G. nr.

123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor

agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al

organizării și sistematizării teritoriului, potrivit art. 1, s-a aprobat

acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal,

zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării

teritoriului.

Prin O.G. nr. 19/2009

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009, în cuprinsul art. 10

alin. (3), s-a prevăzut că "Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu avizul Ministerului Finanțelor

Publice, angajarea suplimentară prin acte normative a sumei de 620.000 mii RON

pentru finanțarea acțiunilor de acordare a sprijinului financiar producătorilor

agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al reorganizării

și sistematizării teritoriului, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 123/2006

(...)".

La data de 08

octombrie 2009, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a înaintat

Ministerului Finanțelor Publice proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea

anumitor forme de sprijin financiar în sectorul vegetal, iar în cuprinsul Notei

de fundamentare, la secțiunea a 4-a Impactul financiar asupra bugetului general

consolidat, s-a menționat că suma necesară este de 21.000 mii RON și se asigură

de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale pe anii 2009 și 2010, Titlul IV Subvenții, art.

40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”. Din suma prevăzută la art. 10

alin. (3) din O.G. nr. 19/2009, de 620.000 mii RON, prin prezentul proiect de

act normativ se angajează în anul 2009 pentru activitatea aferentă anului 2009,

suma de 21.000 mii RON".

În Nota emisă de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale referitoare la proiectul de act

normativ, s-a arătat că această formă de sprijin se încadrează în ajutoarele de

stat notificate de Comisia Europeană pentru perioada 2007 - 2009.

De asemenea, la data

de 11 decembrie 2009, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a înaintat

Ministerului Finanțelor Publice un alt proiect de hotărâre de guvern pentru

aprobarea activității pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor

agricoli din sectorul vegetal, în anul 2009, a cuantumului sprijinului

financiar și a sumei totale alocate acestei activități, cu referire doar la

susținerea producției marfă sfeclă de zahăr.

La data de 04

ianuarie 2010, Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România a adus

la cunoștința Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale faptul că, în

concordanță cu O.U.G. nr. 123/2006, ministrul agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale a emis Ordinul nr. 624/2009 în baza căruia cultivatorii de

sfeclă au depus dosarele pentru primirea subvenției și s-a solicitat, pe

aceeași cale, promovarea hotărârii de guvern pentru acordarea subvenției.

Reclamanta a formulat

memorii și către Ministerul Finanțelor Publice solicitându-se găsirea urgentă a

unor soluții de acordare a acestei subvenții pentru anul 2009.

La data de 12 aprilie

2010, Guvernul României a comunicat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale faptul că sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli din

sectorul vegetal în baza prevederilor O.U.G. nr. 123/2006, reprezintă unul

dintre ajutoarele de stat existente la data aderării României la UE și care, în

conformitate cu Tratatul de aderare, au putut fi acordate pe o perioadă de

tranziție de 3 ani (2007 - 2009).

Cu privire la

excepțiile invocate în cauză prima instanță a reținut următoarele considerente:

Cu privire la

excepția lipsei procedurii prealabile Curtea a apreciat că reclamanta a depus

toate diligentele pentru solicitarea emiterii actului normativ. S-a adresat în

primul rând ministerului care urma sa inițieze proiectul de act normativ, s-a

adresat Ministerului Finanțelor Publice pentru stabilirea existenței fondurilor

bugetare.

Pe de altă parte, a

reținut prima instanță, în cauză, nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu a existat un act administrativ a

cărei revocare să poată fi solicitată, în cauză fiind vorba despre lipsa

emiterii unui act administrativ, Ministerul Finanțelor Publice fiind cel la

care procedura de adoptare s-a oprit în două rânduri prin restituirea

proiectului.

Instanța a mai

constatat că Guvernul României a avut cunoștință de inițierea emiterii unui

astfel de act normativ, existând la dosar dovada unei corespondențe între

Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în care

primul nu și-a exprimat vreun refuz în legătură cu emiterea actului normativ.

Cu privire la calitatea

procesuală a Statului român, Curtea a considerat că acest pârât nu poate avea

calitate procesuală activă nici pentru primul petit, nici pentru al doilea,

Guvernul României fiind instituția în sarcina căreia ar putea cădea obligația

de a adopta actul administrativ normativ solicitat.

În privința celui

de-al doilea capăt de cerere, întrucât sumele de bani solicitate de reclamantă,

în situația admiterii acțiunii, ar trebui să fie avansate de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, în calitate de gestionar al bugetului de stat, acesta are

calitate procesuală.

Împrejurarea că,

potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 123/2006, sumele acordate cu titlu de sprijin

financiar se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nu are relevanță în cazul petitului al

doilea, pentru că suma ce face obiectul acestui capăt de cerere este solicitată

cu titlu de despăgubiri și implică obligarea Ministerului Finanțelor Publice de

a asigura plata acestora în cazul admiterii acțiunii. În consecință, pentru

aceste argumente, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, a

fost respinsă.

Totodată Curtea a

respins excepția prematurității celui de al doilea capăt de cerere reținându-se

că suma de bani a fost solicitată cu titlu de despăgubiri, fiind întemeiată pe

o răspundere civilă delictuală, neavând aceleași rațiuni cu solicitarea ce face

obiectul primului petit.

Excepția

inadmisibilității capătului al doilea al cererii de chemare în judecată a fost

respinsă.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut următoarele considerente:

Prin O.U.G. nr.

123/2006 a aprobat acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli din

sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și

sistematizării teritoriului.

Prin O.G. nr.

19/2009, au fost prevăzute fonduri bugetare pentru plata acestor măsuri de

sprijin financiar, finanțare asigurată, potrivit O.U.G. nr. 123/2006, din

bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În anii 2007 și 2008

a fost aprobată, prin hotărâri de guvern, potrivit art. 16 din O.U.G. nr.

123/2006, ca activitate pentru care se acordă sprijin financiar și activitatea

de producție marfă sfeclă de zahăr, iar prin Ordinul nr. 624/2009, de

modificare a Ordinului nr. 850/2006, ambele emise de Ministrul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, au fost stabilite condițiile de eligibilitate în vederea

primirii sprijinului de către producătorii de sfeclă de zahăr, și pentru anul

2009.

Producătorii au

îndeplinit aceste condiții, stabilindu-se de către Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și suma totală necesară pentru sprijinul financiar,

respectiv în cuantum de 19.700 mii RON.

Instanța a apreciat

ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 123/2006,

reținându-se că în nota de fundamentare a proiectului de act normativ elaborată

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a prevăzut o sumă de 21.000

mii RON, mai mare decât cea în final stabilită în urma centralizării cererilor,

și despre care s-a arătat că se asigură de la bugetul de stat prin bugetul

aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale iar prin Ordinul nr.

624/2006 aceiași instituție a stabilit și condițiile de eligibilitate a acestei

activități, ce trebuie îndeplinite de producătorii de sfeclă de zahăr pentru a

obține sprijinul financiar pentru anul 2009.

A reținut Curtea că

sprijinul financiar se cuvenea și producătorilor de sfeclă de zahăr, atât prin

prisma previzibilității și accesibilității actelor legislative, dar și prin

prisma demersurilor realizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

ca parte a Guvernului României și care asumă responsabilitatea puterii executive

de a pune în aplicare dispozițiile legii.

În fine Curtea a

statuat că includerea activității de producție marfă sfeclă de zahăr printre

cele din anul 2009 pentru care s-a acordat sprijinul financiar, nu încalcă

dispozițiile tratatului de aderare, întrucât se referă la cel de-al treilea an

după aderare când încă aceste forme de ajutor de stat mai erau permise.

Instanța a respins

petitul doi al cererii de chemare în judecată, reținând că această solicitare

poate fi admisă doar în ipoteza în care Guvernul nu va adopta actul

administrativ normativ nici după pronunțarea acestei hotărâri judecătorești.

În privința

cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant de la pârâți, Curtea a

constatat că doar pârâtul Guvernul României poate fi obligat la plata acestora

și, față de criteriile prevăzute de art. 274 C. proc. civ. procedură civilă, a

admis acordarea doar parțială a acestor cheltuieli, respectiv în sumă de 30.000

RON.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Guvernul României și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale.

În recursul declarat,

Guvernul României a invocat în mod generic dispozițiile art. 289 și următoarele

C. proc. civ., formulând critici care pot fi subsumate motivului de recurs

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

- instanța de fond a

respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a

neîndeplinirii procedurii prealabile;

- în ceea ce privește

fondul soluției, instanța a ignorat faptul că sprijinul financiar prevăzut prin

O.U.G. nr. 123/2006 reprezintă un ajutor de stat existent la data aderării

României la Uniunea Europeană, care, potrivit Tratatului de aderare, a mai

putut fi acordat doar pe o perioadă de tranziție de 3 ani, care a expirat la 31

decembrie 2009. Oricum, argumentează autoritatea recurentă, O.U.G. nr. 123/2006

a fost abrogată prin art. 1 din Legea nr. 28/2010;

- referitor la

cheltuielile de judecată, autoritatea recurentă a susținut că obligarea sa la

plata sumei de 30.000 RON este nejustificată, instanța de judecată având

competența ca, potrivit art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., să micșoreze

onorariile avocaților, când va constata că acestea sunt nepotrivit de mari în

raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În concluzie,

Guvernul României a cerut admiterea recursului, desființarea soluției

pronunțate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În recursul formulat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., fiind susținute, în

esență, următoarele critici:

- începând cu anul

2010, O.U.G. nr. 123/2006 este lipsită de efecte juridice, deoarece prin

Regulamentul nr. 1.857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratatul de aderare

și de modificare a Regulamentului (CE) 70/2001, în materia ajutoarelor de stat

sunt incidente normele comunitare;

- la data de 31

decembrie 2009 a expirat perioada de tranziție de 3 ani pentru subvențiile

prevăzute de O.U.G. nr. 123/2006.

În concluzie,

autoritatea recurentă a solicitat admiterea recursului, desființarea soluției

pronunțate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Federația

Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România a formulat întâmpinări prin care

a combătut criticile invocate de către autoritățile recurente, susținând, în

esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și solicitând

respingerea celor două recursuri.

În privința

recursului formulat de către minister, intimata-reclamantă a invocat excepția

lipsei de interes în promovarea recursului, din moment ce această autoritate

publică nu a fost obligată în cauză, Guvernul României fiind obligat să adopte

hotărâre prin care să se conformeze art. 16 din O.U.G. nr. 123/2006.

În fața instanței de

recurs, părțile au depus înscrisuri referitoare la sumele prevăzute în bugetul

de stat pe anul 2009, pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

În ceea ce privește

recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având în

vedere excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, instanța de

recurs observă că, într-adevăr, așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă a

soluției adoptată, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de

federația reclamantă și a obligat Guvernul României să adopte hotărârea

pretinsă în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 123/2006, fiind respinsă acțiunea

formulată împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

De asemenea, Guvernul

României a fost singurul obligat la plata cheltuielilor de judecată către

federația reclamantă, rezultând astfel că, ministerul recurent nu justifică

nici un interes în legătură cu demersul său procesual, ceea ce va atrage

respingerea recursului formulat.

În ceea ce privește

recursul formulat de Guvernul României, acesta va fi respins pentru

considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Referitor la critica

privind modul în care a fost soluționată excepția de inadmisibilitate a

acțiunii pentru neparcurgerea procedurii plângerii prealabile, instanța de

recurs constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Este adevărat că

potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, partea care se consideră

vătămată este obligată să parcurgă procedura plângerii prealabile, dar acest

lucru este valabil doar în cazul în care obiectul acțiunii îl formează o cerere

de anulare a unui act administrativ, dar nu și atunci când obiectul acțiunii îl

formează refuzul nejustificat al autorității de a emite actul administrativ

datorat, precum în cauza de față.

Or, în cauză, este

necontestat că obiectul principal al acțiunii, așa cum aceasta a fost admisă,

îl constituie refuzul nejustificat al Guvernului de a emite actul administrativ

pretins de către federația reclamantă, situație în care dispozițiile art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente iar procedura plângerii prealabile

nu reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii, plângerea prealabilă

nefiind obligatorie.

Oricum, din actele

dosarului rezultă cu prisosință că Guvernul României nu a fost surprins prin

acțiunea formulată, fiind la curent cu demersurile federației reclamante în

legătură cu emiterea hotărârii pretinse de aceasta.

În ceea ce privește

criticile referitoare la soluția dată fondului cauzei, instanța de recurs

reține că, potrivit art. 108 din Constituție și Legea nr. 90/2001, Guvernul

României, ca autoritate executiv-administrativă are competența și este obligat

să adopte hotărâri în scopul organizării executării legilor, cât și pentru

aplicarea în concret a prevederilor acestora, după caz.

De asemenea, este

necontestat că prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006 aprobată prin

Legea nr. 125/2007 a fost aprobată acordarea sprijinului financiar

producătorilor agricoli, iar potrivit art. 16 alin. (1) din aceeași ordonanță

de urgență „Lista activităților pentru care se acordă sprijin financiar, cuantumul

sprijinului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă aferentă fiecărei

activități și/sau ca sumă fixă pe unitatea de măsură, precum hectar/tonă/cap

animal/familii albine/1, dintre activitățile cuprinse în anexele nr. 1 - 5,

precum și suma totală alocată fiecărei activități se aprobă anual, prin

hotărâre a Guvernului”.

Totodată, la art. 2

alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, s-a prevăzut că „Normele

metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru

activitățile prevăzute în anexele nr. 1 - 5, precum și condițiile de

eligibilitate se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale”.

În aplicarea acestor

dispoziții legale, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 1.577/2007 pentru

sprijinul financiar pe anul 2007 și, respectiv, H.G. nr. 1.380/2008 pentru

sprijinul financiar pe anul 2008, în care a fost inclusă și activitatea de

cultivare a sfeclei de zahăr.

Or, din actele aflate

la dosarul cauzei, rezultă în mod incontestabil că în Legea nr. 18/2009 a

bugetului de stat pe anul 2009, la Titlul IV - Subvenții, art. 40.15

„Sprijinirea producătorilor agricoli” a fost prevăzută suma totală de 1.231.404

mii RON, din care Guvernul, prin hotărâre era obligat să defalce pe fiecare

sector agricol, la propunerea ministerului de resort.

De menționat că, prin

O.U.G. nr. 19/2009 pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 s-a

prevăzut suma de 620.000 RON pentru finanțarea acțiunilor de acordare a

sprijinului financiar producătorilor agricoli potrivit prevederilor O.U.G. nr.

123/2006.

În acest sens,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat proiectul de H.G.

pentru anul 2009, fiind propusă suma de 21.000 mii RON pentru sprijinirea

producției de sfeclă de zahăr.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a reținut în mod judicios existența unui refuz nejustificat

din partea Guvernului de a da curs inițiativei ministerului de resort care, cu

nr. 187 din 11 decembrie 2009, i-a transmis propunerea conform art. 16 alin.

(1) din O.U.G. nr. 123/2006.

În acest mod,

Guvernul a refuzat nejustificat să emită hotărârea de punere în aplicare a

dispozițiilor legale citate, art. 16 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 123/2006, precum și dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2009, așa

cum a fost rectificat prin O.G. nr. 19/2009 aprobată prin Legea nr. 126/2010,

prin care Parlamentul aprobase sumele necesare sprijinului financiar al

producătorilor agricoli.

Susținerile

Guvernului în ceea ce privește expirarea perioadei de tranziție de 3 ani, la 31

decembrie 2009, prevăzută în Tratatul de aderare are doar semnificația

invocării propriei culpe în scopul justificării refuzului său de punere în

aplicare a dispozițiilor legale care îl obligau să emită hotărârea pretinsă de

federația reclamantă.

Oricum, hotărârea ce

trebuie adoptată, potrivit dispozițiilor legale citate și competențelor

Guvernului, se referă exclusiv la sprijinul financiar datorat legal

producătorilor de sfeclă de zahăr pentru anul 2009, perioadă aflată în

interiorul perioadei de tranziție de 3 ani la care s-a referit autoritatea

publică în apărările sale.

În ceea ce privește

criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de

recurs reține că și acestea sunt neîntemeiate, instanța de fond realizând o

analiză a întinderii acestora, în urma căreia le-a acordat doar parțial, față

de cele efectuate și pretinse de federația reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale împotriva Sentinței nr. 180/F din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.

Procesat

de GGC - NN