ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 569/64/2010, reclamanta Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a solicitat instanței obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern, în baza prevederilor art. 16 din O.U.G. nr. 123/2006, prin care să fie aprobată activitatea pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal pe anul 2009 și prin care să se acorde sprijinul financiar beneficiarilor prevăzuți la art. 6 din O.U.G.

nr. 123/2006, de la bugetul de stat, prin bugetul pârâtului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cuantumul sprijinului acordat pentru susținerea producției de sfeclă de zahăr fiind de 30 RON/tonă, în total suma de 19.700.000 RON, sume ce se vor plăti persoanelor îndreptățite, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 125/2006 și Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 624/2009. De asemenea, a solicitat ca, în caz de refuz, să se dispună obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în solidar, la plata compensațiilor ce se cuvin beneficiarilor sprijinului financiar în domeniul culturii de sfeclă de zahăr, conform art. 6 din O.U.G.

nr. 123/2006, în cuantum de 19.700.000 RON, reprezentând sprijinul acordat pentru susținerea producției de sfeclă de zahăr de 30 RON/tonă, pentru anul 2009. Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei plângerii prealabile, în privința capătului 1 de cerere iar în privința capătului 2 de cerere, față de împrejurarea că acesta s-a formulat în contradictoriu cu ceilalți pârâți, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov în calitate de reprezentantă în teritoriu a Ministerului Finanțelor Publice în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, a invocat, prin întâmpinare, cu privire la primul capăt de cerere, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Referitor la cel de-al doilea petit, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a susținut că această autoritate are calitate doar în raport cu petitul doi al acțiunii și a invocat următoarele excepții: Astfel, a invocat excepția prematurității capătului doi de cerere având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006, potrivit cu care lista activităților pentru care se acordă sprijin financiar în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie a fiecărui an, cuantumul sprijinului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă aferentă fiecărei activități, precum și suma totală alocată fiecărei activități se aprobă anual prin hotărâre a guvernului.

În opinia pârâtului, din interpretarea logico-sistematică a acestui text de lege, reiese că legiuitorul condiționează acordarea sumelor de adoptarea unei hotărâri de guvern. A fost invocată și excepția inadmisibilității bazată pe două considerente: În primul rând s-a susținut că reclamanta a solicitat acordarea de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a sprijinului financiar, în condițiile în care Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice nu au emis hotărârea de Guvern și, respectiv, nu a alocat suma necesară. În al doilea rând, s-a arătat că, începând cu anul 2010, O.U.G.

nr. 123/2006 este lipsită de efecte juridice întrucât prin Regulamentul nr. 1234/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratat și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 și a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier, se impune obligativitatea reconsiderării ajutoarelor de stat în concordanță cu normele comunitare indicate. În ședința publică din 22 octombrie 2010, instanța a respins, ca fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României cu privire la cel de-al doilea petit. În aceeași sentință publică, celelalte excepții invocate de pârâți prin întâmpinări, au fost unite cu fondul. Prin Sentința nr. 180/F din 10 noiembrie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii administrative prealabile invocată de Guvernul României.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea sa și a Guvernului României la adoptarea unei hotărâri de guvern, în baza prevederilor art. 16 din O.U.G. nr. 123/2006. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și cu privire la capătul doi al cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea sa, a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata compensațiilor ce se cuvin beneficiarilor sprijinului financiar în domeniul culturii de sfeclă de zahăr, conform art. 6 din O.U.G.

nr. 123/2006, în cuantum de 19.700.000 RON, reprezentând sprijinul acordat pentru susținerea producției de sfeclă de zahăr pentru anul 2009. În consecință, a respins acțiunea formulată de Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice cu privire la capătul doi al cererii de chemare în judecată. A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. A respins excepția prematurității formulării capătului doi al cererii de chemare în judecată invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

A admis în parte acțiunea formulată de Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, și în consecință, a obligat Guvernul României la adoptarea unei hotărâri, în baza art. 16 din O.U.G. nr. 123/2006, prin care să se aprobe activitatea prevăzută de lit. b) pct. 2 din Anexa 2 la O.U.G. nr. 123/2006, din anul 2009 pentru care se acordă sprijin financiar beneficiarilor prevăzuți la art. 6 din O.U.G. nr. 123/2006, de la bugetul de stat, din bugetul pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cuantumul sprijinului de 30 RON/tonă și suma totală de 19.700.000 RON alocată acestei activități.

A respins cererea formulată de reclamanta Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale având ca obiect obligarea pârâților la plata compensațiilor ce se cuvin beneficiarilor sprijinului financiar în domeniul culturii sfeclei de zahăr, conform art. 6 din O.U.G. nr. 123/2006, în cuantum de 19.700.000 RON, reprezentând sprijinul acordat pentru susținerea producției de zahăr pentru anul 2009. Totodată, Guvernul României a fost obligat să plătească reclamantei suma de 30.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale și a respins restul cheltuielilor de judecată solicitate.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin O.U.G. nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, potrivit art. 1, s-a aprobat acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului. Prin O.G.

nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009, în cuprinsul art. 10 alin. (3), s-a prevăzut că "Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, angajarea suplimentară prin acte normative a sumei de 620.000 mii RON pentru finanțarea acțiunilor de acordare a sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al reorganizării și sistematizării teritoriului, potrivit prevederilor O.U.G.

nr. 123/2006 (...)". La data de 08 octombrie 2009, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a înaintat Ministerului Finanțelor Publice proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea anumitor forme de sprijin financiar în sectorul vegetal, iar în cuprinsul Notei de fundamentare, la secțiunea a 4-a Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, s-a menționat că suma necesară este de 21.000 mii RON și se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pe anii 2009 și 2010, Titlul IV Subvenții, art. 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”. Din suma prevăzută la art. 10 alin. (3) din O.G.

nr. 19/2009, de 620.000 mii RON, prin prezentul proiect de act normativ se angajează în anul 2009 pentru activitatea aferentă anului 2009, suma de 21.000 mii RON". În Nota emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale referitoare la proiectul de act normativ, s-a arătat că această formă de sprijin se încadrează în ajutoarele de stat notificate de Comisia Europeană pentru perioada 2007 - 2009. De asemenea, la data de 11 decembrie 2009, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a înaintat Ministerului Finanțelor Publice un alt proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea activității pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în anul 2009, a cuantumului sprijinului financiar și a sumei totale alocate acestei activități, cu referire doar la susținerea producției marfă sfeclă de zahăr.

La data de 04 ianuarie 2010, Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România a adus la cunoștința Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale faptul că, în concordanță cu O.U.G. nr. 123/2006, ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale a emis Ordinul nr. 624/2009 în baza căruia cultivatorii de sfeclă au depus dosarele pentru primirea subvenției și s-a solicitat, pe aceeași cale, promovarea hotărârii de guvern pentru acordarea subvenției. Reclamanta a formulat memorii și către Ministerul Finanțelor Publice solicitându-se găsirea urgentă a unor soluții de acordare a acestei subvenții pentru anul 2009. La data de 12 aprilie 2010, Guvernul României a comunicat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale faptul că sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal în baza prevederilor O.U.G.

nr. 123/2006, reprezintă unul dintre ajutoarele de stat existente la data aderării României la UE și care, în conformitate cu Tratatul de aderare, au putut fi acordate pe o perioadă de tranziție de 3 ani (2007 - 2009). Cu privire la excepțiile invocate în cauză prima instanță a reținut următoarele considerente: Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile Curtea a apreciat că reclamanta a depus toate diligentele pentru solicitarea emiterii actului normativ. S-a adresat în primul rând ministerului care urma sa inițieze proiectul de act normativ, s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice pentru stabilirea existenței fondurilor bugetare.

Pe de altă parte, a reținut prima instanță, în cauză, nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu a existat un act administrativ a cărei revocare să poată fi solicitată, în cauză fiind vorba despre lipsa emiterii unui act administrativ, Ministerul Finanțelor Publice fiind cel la care procedura de adoptare s-a oprit în două rânduri prin restituirea proiectului. Instanța a mai constatat că Guvernul României a avut cunoștință de inițierea emiterii unui astfel de act normativ, existând la dosar dovada unei corespondențe între Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în care primul nu și-a exprimat vreun refuz în legătură cu emiterea actului normativ.

Cu privire la calitatea procesuală a Statului român, Curtea a considerat că acest pârât nu poate avea calitate procesuală activă nici pentru primul petit, nici pentru al doilea, Guvernul României fiind instituția în sarcina căreia ar putea cădea obligația de a adopta actul administrativ normativ solicitat. În privința celui de-al doilea capăt de cerere, întrucât sumele de bani solicitate de reclamantă, în situația admiterii acțiunii, ar trebui să fie avansate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de gestionar al bugetului de stat, acesta are calitate procesuală. Împrejurarea că, potrivit art. 2 din O.U.G.

nr. 123/2006, sumele acordate cu titlu de sprijin financiar se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nu are relevanță în cazul petitului al doilea, pentru că suma ce face obiectul acestui capăt de cerere este solicitată cu titlu de despăgubiri și implică obligarea Ministerului Finanțelor Publice de a asigura plata acestora în cazul admiterii acțiunii. În consecință, pentru aceste argumente, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, a fost respinsă. Totodată Curtea a respins excepția prematurității celui de al doilea capăt de cerere reținându-se că suma de bani a fost solicitată cu titlu de despăgubiri, fiind întemeiată pe o răspundere civilă delictuală, neavând aceleași rațiuni cu solicitarea ce face obiectul primului petit.

Excepția inadmisibilității capătului al doilea al cererii de chemare în judecată a fost respinsă. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele considerente: Prin O.U.G. nr. 123/2006 a aprobat acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului. Prin O.G. nr. 19/2009, au fost prevăzute fonduri bugetare pentru plata acestor măsuri de sprijin financiar, finanțare asigurată, potrivit O.U.G. nr. 123/2006, din bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În anii 2007 și 2008 a fost aprobată, prin hotărâri de guvern, potrivit art. 16 din O.U.G.

nr. 123/2006, ca activitate pentru care se acordă sprijin financiar și activitatea de producție marfă sfeclă de zahăr, iar prin Ordinul nr. 624/2009, de modificare a Ordinului nr. 850/2006, ambele emise de Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au fost stabilite condițiile de eligibilitate în vederea primirii sprijinului de către producătorii de sfeclă de zahăr, și pentru anul 2009. Producătorii au îndeplinit aceste condiții, stabilindu-se de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și suma totală necesară pentru sprijinul financiar, respectiv în cuantum de 19.700 mii RON. Instanța a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din O.U.G.

nr. 123/2006, reținându-se că în nota de fundamentare a proiectului de act normativ elaborată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a prevăzut o sumă de 21.000 mii RON, mai mare decât cea în final stabilită în urma centralizării cererilor, și despre care s-a arătat că se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale iar prin Ordinul nr. 624/2006 aceiași instituție a stabilit și condițiile de eligibilitate a acestei activități, ce trebuie îndeplinite de producătorii de sfeclă de zahăr pentru a obține sprijinul financiar pentru anul 2009. A reținut Curtea că sprijinul financiar se cuvenea și producătorilor de sfeclă de zahăr, atât prin prisma previzibilității și accesibilității actelor legislative, dar și prin prisma demersurilor realizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca parte a Guvernului României și care asumă responsabilitatea puterii executive de a pune în aplicare dispozițiile legii.

În fine Curtea a statuat că includerea activității de producție marfă sfeclă de zahăr printre cele din anul 2009 pentru care s-a acordat sprijinul financiar, nu încalcă dispozițiile tratatului de aderare, întrucât se referă la cel de-al treilea an după aderare când încă aceste forme de ajutor de stat mai erau permise. Instanța a respins petitul doi al cererii de chemare în judecată, reținând că această solicitare poate fi admisă doar în ipoteza în care Guvernul nu va adopta actul administrativ normativ nici după pronunțarea acestei hotărâri judecătorești. În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant de la pârâți, Curtea a constatat că doar pârâtul Guvernul României poate fi obligat la plata acestora și, față de criteriile prevăzute de art. 274 C. proc.

civ. procedură civilă, a admis acordarea doar parțială a acestor cheltuieli, respectiv în sumă de 30.000 RON. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În recursul declarat, Guvernul României a invocat în mod generic dispozițiile art. 289 și următoarele C. proc. civ., formulând critici care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: - instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile; - în ceea ce privește fondul soluției, instanța a ignorat faptul că sprijinul financiar prevăzut prin O.U.G. nr. 123/2006 reprezintă un ajutor de stat existent la data aderării României la Uniunea Europeană, care, potrivit Tratatului de aderare, a mai putut fi acordat doar pe o perioadă de tranziție de 3 ani, care a expirat la 31 decembrie 2009. Oricum, argumentează autoritatea recurentă, O.U.G.

nr. 123/2006 a fost abrogată prin art. 1 din Legea nr. 28/2010; - referitor la cheltuielile de judecată, autoritatea recurentă a susținut că obligarea sa la plata sumei de 30.000 RON este nejustificată, instanța de judecată având competența ca, potrivit art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., să micșoreze onorariile avocaților, când va constata că acestea sunt nepotrivit de mari în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. În concluzie, Guvernul României a cerut admiterea recursului, desființarea soluției pronunțate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., fiind susținute, în esență, următoarele critici: - începând cu anul 2010, O.U.G. nr. 123/2006 este lipsită de efecte juridice, deoarece prin Regulamentul nr. 1.857/2006 de aplicare a art. 87 și 88 din Tratatul de aderare și de modificare a Regulamentului (CE) 70/2001, în materia ajutoarelor de stat sunt incidente normele comunitare; - la data de 31 decembrie 2009 a expirat perioada de tranziție de 3 ani pentru subvențiile prevăzute de O.U.G. nr. 123/2006. În concluzie, autoritatea recurentă a solicitat admiterea recursului, desființarea soluției pronunțate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România a formulat întâmpinări prin care a combătut criticile invocate de către autoritățile recurente, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și solicitând respingerea celor două recursuri.

În privința recursului formulat de către minister, intimata-reclamantă a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, din moment ce această autoritate publică nu a fost obligată în cauză, Guvernul României fiind obligat să adopte hotărâre prin care să se conformeze art. 16 din O.U.G. nr. 123/2006. În fața instanței de recurs, părțile au depus înscrisuri referitoare la sumele prevăzute în bugetul de stat pe anul 2009, pentru sprijinirea producătorilor agricoli. În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având în vedere excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, instanța de recurs observă că, într-adevăr, așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă a soluției adoptată, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de federația reclamantă și a obligat Guvernul României să adopte hotărârea pretinsă în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 123/2006, fiind respinsă acțiunea formulată împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. De asemenea, Guvernul României a fost singurul obligat la plata cheltuielilor de judecată către federația reclamantă, rezultând astfel că, ministerul recurent nu justifică nici un interes în legătură cu demersul său procesual, ceea ce va atrage respingerea recursului formulat. În ceea ce privește recursul formulat de Guvernul României, acesta va fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Referitor la critica privind modul în care a fost soluționată excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii plângerii prealabile, instanța de recurs constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Este adevărat că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, partea care se consideră vătămată este obligată să parcurgă procedura plângerii prealabile, dar acest lucru este valabil doar în cazul în care obiectul acțiunii îl formează o cerere de anulare a unui act administrativ, dar nu și atunci când obiectul acțiunii îl formează refuzul nejustificat al autorității de a emite actul administrativ datorat, precum în cauza de față. Or, în cauză, este necontestat că obiectul principal al acțiunii, așa cum aceasta a fost admisă, îl constituie refuzul nejustificat al Guvernului de a emite actul administrativ pretins de către federația reclamantă, situație în care dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente iar procedura plângerii prealabile nu reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii, plângerea prealabilă nefiind obligatorie.

Oricum, din actele dosarului rezultă cu prisosință că Guvernul României nu a fost surprins prin acțiunea formulată, fiind la curent cu demersurile federației reclamante în legătură cu emiterea hotărârii pretinse de aceasta. În ceea ce privește criticile referitoare la soluția dată fondului cauzei, instanța de recurs reține că, potrivit art. 108 din Constituție și Legea nr. 90/2001, Guvernul României, ca autoritate executiv-administrativă are competența și este obligat să adopte hotărâri în scopul organizării executării legilor, cât și pentru aplicarea în concret a prevederilor acestora, după caz. De asemenea, este necontestat că prin art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 123/2006 aprobată prin Legea nr. 125/2007 a fost aprobată acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli, iar potrivit art. 16 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență „Lista activităților pentru care se acordă sprijin financiar, cuantumul sprijinului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă aferentă fiecărei activități și/sau ca sumă fixă pe unitatea de măsură, precum hectar/tonă/cap animal/familii albine/1, dintre activitățile cuprinse în anexele nr. 1 - 5, precum și suma totală alocată fiecărei activități se aprobă anual, prin hotărâre a Guvernului”. Totodată, la art. 2 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, s-a prevăzut că „Normele metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitățile prevăzute în anexele nr. 1 - 5, precum și condițiile de eligibilitate se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale”.

În aplicarea acestor dispoziții legale, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 1.577/2007 pentru sprijinul financiar pe anul 2007 și, respectiv, H.G. nr. 1.380/2008 pentru sprijinul financiar pe anul 2008, în care a fost inclusă și activitatea de cultivare a sfeclei de zahăr. Or, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă în mod incontestabil că în Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009, la Titlul IV - Subvenții, art. 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli” a fost prevăzută suma totală de 1.231.404 mii RON, din care Guvernul, prin hotărâre era obligat să defalce pe fiecare sector agricol, la propunerea ministerului de resort. De menționat că, prin O.U.G. nr. 19/2009 pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 s-a prevăzut suma de 620.000 RON pentru finanțarea acțiunilor de acordare a sprijinului financiar producătorilor agricoli potrivit prevederilor O.U.G.

nr. 123/2006. În acest sens, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat proiectul de H.G. pentru anul 2009, fiind propusă suma de 21.000 mii RON pentru sprijinirea producției de sfeclă de zahăr. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a reținut în mod judicios existența unui refuz nejustificat din partea Guvernului de a da curs inițiativei ministerului de resort care, cu nr. 187 din 11 decembrie 2009, i-a transmis propunerea conform art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006. În acest mod, Guvernul a refuzat nejustificat să emită hotărârea de punere în aplicare a dispozițiilor legale citate, art. 16 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006, precum și dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2009, așa cum a fost rectificat prin O.G.

nr. 19/2009 aprobată prin Legea nr. 126/2010, prin care Parlamentul aprobase sumele necesare sprijinului financiar al producătorilor agricoli. Susținerile Guvernului în ceea ce privește expirarea perioadei de tranziție de 3 ani, la 31 decembrie 2009, prevăzută în Tratatul de aderare are doar semnificația invocării propriei culpe în scopul justificării refuzului său de punere în aplicare a dispozițiilor legale care îl obligau să emită hotărârea pretinsă de federația reclamantă. Oricum, hotărârea ce trebuie adoptată, potrivit dispozițiilor legale citate și competențelor Guvernului, se referă exclusiv la sprijinul financiar datorat legal producătorilor de sfeclă de zahăr pentru anul 2009, perioadă aflată în interiorul perioadei de tranziție de 3 ani la care s-a referit autoritatea publică în apărările sale.

În ceea ce privește criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că și acestea sunt neîntemeiate, instanța de fond realizând o analiză a întinderii acestora, în urma căreia le-a acordat doar parțial, față de cele efectuate și pretinse de federația reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Sentinței nr. 180/F din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011. Procesat de GGC - NN