ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 51 din 6 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. x/2007, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtei B. S.R.L., obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumelor de 120.978 RON cu titlu de despăgubire și de 14.445,55 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare.

După verificarea propriei competențe, raportat la care a reținut existența și eficiența clauzei compromisorii contractuale, tribunalul arbitral a notat că litigiul derivă din contractul nr. x din 9 mai 2006, prin care B. S.R.L. s-a obligat să cultive pentru reclamantă suprafața de 130 ha cu sfeclă de zahăr, urmând ca prețul să-i fie plătit la predarea culturii, în condițiile art. 8.3 din contract, sub sancțiunea plății de penalități în cuantum de 30% din valoarea producției de sfeclă pentru ipoteza necultivării suprafeței de teren în termenii conveniți.

Împotriva acestei sentințe, B. S.R.L. a formulat acțiune în anulare, susținând că tribunalul arbitral a soluționat litigiul în temeiul unei convenții arbitrale inoperante și că hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale legii, aplicabile raportului juridic dintre părți.

Prin sentința comercială nr. 148 din 25 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare, reținând că motivele invocate de petentă vizează aprecierea probatoriului administrat în fața instanței arbitrale, ceea ce nu are însă semnificația încălcării vreunei dispoziții imperative în sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe, petenta B. S.R.L. a declarat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 1644 din 27 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Comercială, în care s-a reținut, în esență, că cele două contracte invocate sunt distincte, având obiecte diferite și clauze de competență expres și distinct stabilite de părți.

La 11 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dărăbani a solicitat anularea contractului nr. x/2006, cererea fiind admisă prin sentința civilă nr. 805 din 10 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011 de Judecătoria Dărăbani, care a anulat contractul, reținând că numitul C. a intervenit asupra acestuia prin scriere ulterioară, modificând suprafața cultivată (din 30 ha în 130 ha) și cantitatea de sfeclă recoltată (din 900 în 3.900 tone).

Prin decizia nr. 180 A din 4 iulie 2014, Tribunalul Botoșani a respins apelul declarat de intimata A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 805 din 10 iulie 2012 a Judecătoriei Dărăbani, iar prin decizia civilă nr. 36 din 11 februarie 2015 Curtea de Apel Suceava a respins recursul declarat de aceeași parte împotriva hotărârii instanței de apel.

Prin cererea înregistrată la 11 martie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2015, B. S.R.L., în contradictoriu cu A. S.A., a formulat cerere de revizuire a sentinței comerciale nr. 148 din 25 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, solicitând, în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac exercitate, rejudecarea cauzei în baza administrării probelor noi, cu consecința schimbării în tot a sentinței comerciale nr. 148 din 25 septembrie 2008, în sensul admiterii acțiunii în anulare și al desființării sentinței arbitrale nr. 51 din 6 martie 2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional București, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 89 din 22 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de revizuire.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că declararea înscrisului ca fiind nul nu atrage de plano nulitatea contractului și, mai mult decât atât, că "validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă", potrivit art. 343

1

alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a notat că, raportat la caracterul autonom al clauzei compromisorii, convenția arbitrală "supraviețuiește" contractului în care se regăsește inserată și, prin urmare, produce efecte chiar dacă actul juridic principal nu a fost încheiat în mod valabil sau dacă este ineficace din orice alt motiv.

În final curtea de apel a conchis că, și în situația în care s-ar admite că litigiul derivând din cauza penală a condus la declararea nulității contractului, aceasta nu atrage nulitatea convenției arbitrale, astfel cum în mod greșit a apreciat revizuenta și nu poate conduce la repunerea în discuție a motivului de nulitate a sentinței arbitrale prin prisma aplicării art. 364 lit. b) C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 89 din 22 mai 2015, dată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declarat recurs revizuenta B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 611 din 24 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide în acest sens, instanța supremă a apreciat ca fiind fondate criticile formulate de recurentă subsumat cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Din această perspectivă, a reținut că din considerentele deciziei recurate nu rezultă analiza instanței asupra înscrisului declarat fals, respectiv contractul nr. x din 9 mai 2006, raportat la caracterul determinant al acestuia în pronunțarea soluției, în sensul că în lipsa lui soluția ar fi fost alta.

În rejudecare după casare, prin sentința civilă nr. 263 din 12 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinței comerciale nr. 148 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de petenta B. S.R.L. a fost întemeiată pe motivele de anulare prevăzute de art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia "tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante" și de art. 364 alin. (1) lit. i) din același Cod, care statuează că "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".

Totodată, având în vedere că dispozitivul sentinței civile prin care s-a dispus anularea mențiunilor din contractul nr. x din 9 mai 2006 relevă că acestea vizează doar suprafața cultivată și cantitatea de sfeclă de zahăr la hectar, a reținut că, în cazul anulării sentinței arbitrale și rejudecării acțiunii în anulare ca efect al admiterii în principiu al cererii de revizuire, aceste aspecte nu ar schimba cauza care stă la baza celor două motive pe care este întemeiată acțiunea în anulare, respectiv motivele precitate și prevăzute de art. 364 alin. (1) lit. b) și i) C. proc. civ.

A precizat în acest sens că prin anularea contractului mai sus evocat sub aspectul celor două mențiuni înserate în acesta și care falsifică realitatea, temeiul și motivele acțiunii în anulare rămân aceleași, astfel că instanța de rejudecare a acțiunii în anulare rămâne la rândul ei în continuare învestită cu aceleași motive care au stat la baza acțiunii în anularea hotărârii arbitrale.

Astfel, a conchis că, de vreme ce prin motivele ce au constituit obiectul acțiunii în anulare nu au fost invocate motive vizând falsificarea contractului nr. x din 9 mai 2006, declararea ulterioară a acestui înscris ca fiind parțial fals nu are nicio influență asupra sentinței a cărei revizuire se solicită, iar rejudecarea acțiunii în anulare nu presupune adăugarea unui nou temei reprezentat de declararea ca nulă a clauzelor mai sus menționate.

Împotriva acestei decizii, revizuenta B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D., a declarat recurs, solicitând, în baza art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire și, în rejudecarea pricinii pe baza administrării de probe noi, schimbarea în tot a sentinței comerciale nr. 148 din 25 septembrie 2008, în sensul admiterii acțiunii în anulare, cu consecința desființării sentinței arbitrale nr. 51 din 6 martie 2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2007.

Totodată, a solicitat, în baza art. 274 C. proc. civ., obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele procesuale.

În memoriul de recurs depus la dosar, autoarea a făcut o amplă expunere a parcursului procesual al litigiului, dezvoltând considerații asupra raporturilor contractuale dintre părți, asupra hotărârii arbitrale și asupra sentinței date în soluționarea acțiunii în anulare a acesteia. Totodată, a reprodus susținerile formulate în cadrul cererii de revizuire, fără să structureze însă criticile formulate împotriva deciziei atacate în prezentul recurs subsumat cazurilor de nelegalitate indicate.

În esență, recurenta a arătat că instanța de revizuire nu s-a conformat indicațiilor instanței de casare date prin decizia nr. 611 din 24 martie 2016, prin care i-a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 89 din 22 mai 2015, dată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În acest sens, a susținut că în rejudecarea cererii de revizuire curtea de apel nu a analizat dacă înscrisul declarat fals, respectiv contractul nr. x din 9 mai 2006, are implicații determinante asupra soluției date prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

De asemenea, recurenta a criticat decizia recurată prin care i-a fost respinsă calea extraordinară de atac de retractare, fondată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., cu motivarea că "atâta timp cât prin motivele ce au constituit obiectul acțiuni în anulare nu s-au invocat motive legate de falsificarea contractului nr. x/09.05.2006, declararea acestui înscris ca fals în mod parțial și ulterior nu are nicio influență asupra sentinței a cărei revizuire se solicită, iar rejudecarea acțiunii în anulare nu presupune adăugarea unui nou temei repezentat de declararea ca nulă a clauzelor menționate mai sus".

Din această perspectivă, autoarea căii de atac a susținut că, urmare a anularii contractului nr. x din 9 mai 2006 prin sentința civilă nr. 805 din 10 iulie 2012, pronunțată de Judecătoria Dărăbani, rămasă definitivă prin decizia nr. 180 A din 4 iulie 2014 a Tribunalului Botoșani și irevocabilă prin decizia civilă nr. 36 din 11 februarie 2015, dată de Curtea de Apel Suceava, raportat la regulile de interpretare statuate de art. 970, 977 și 982 C. civ., clauza compromisorie inserată în convenția anulată a devenit nulă la rândul ei, exclusivitatea soluționării litigiului revenind jurisdicției statale, context în care Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României era necompetentă în soluționarea cauzei.

Totodată, a susținut că în mod eronat instanța de revizuire a reținut că ar fi putut invoca motive legate de falsificarea contractului nr. x din 9 mai 2006 prin acțiunea în anulare formulată la 27 martie 2008, în condițiile în care actul evocat a fost declarat fals printr-o hotărâre dată în primă instanță la 10 iulie 2012 și rămasă irevocabilă la 11 februarie 2015.

A mai solicitat să fie avută în vedere împrejurarea că instanța arbitrală a judecat speța între 12 septembrie 2007 și 6 martie 2008, în timp ce plângerea penală pentru fals a fost depusă abia în anul 2009, moment la care reprezentanții săi au luat cunoștință de actul respectiv, până atunci neavând acces la un exemplar al acestuia. Raportat la cele învedereate, recurenta a susținut că nu a avut posibilitatea să afirme contrafacerea contractului nici în fața instanței arbitrale și nici cu ocazia formulării acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale întrucât nu avea cunoștință despre existența acestui fals.

În opinia autoarei, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale este expresia dreptului părții de acces la jurisdicția statală potrivit limitelor de exercitare impuse prin art. 364 și următoarele C. proc. civ.

În această ordine de idei, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nu poate fi considerată o cale de atac de reformare și nici o procedură alternativă de rejudecare în fond a cauzei atunci când părțile se declară nemulțumite de hotărârea dată în arbiraj.

În acest context, a susținut că și-a fondat acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 51 din 6 martie 2008, dată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie în dosarul nr. x/2007, act jurisdictional de origine privată, pe dispozițiile art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, cum sentința arbitrală nr. 51 din 6 martie 2008 evocată s-a fundamentat pe contractul nr. x din 9 mai 2006, încheiat între A. S.A. și B. S.R.L și pe invocarea clauzei compromisorii incluse în art. 9 alin. (3) din contractul menționat, care constituie izvorul obligațiilor dintre părți, a conchis că aceasta este pe deplin admisibilă, ca urmare a anulării acestui contract, după cum s-a detaliat în precedent.

Referitor la cererea de revizuire promovată, a arătat că a fost fondată pe dispozițiile art. 322 pct. 4, teza a ll-a C. proc. civ., susținând că hotărârea a cărei revizuire a cerut-o s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în urma unei judecății.

În continuare, a subliniat că motivul de revizuire invocat îndeplinește condițiile legale, respectiv caracterul fals al înscrisului are implicații determinante asupra soluției date prin hotărârea atacată, în sensul că vor conduce la schimbarea acesteia, existența falsului nefiind cunoscută la epoca primei judecății și intervenind ulterior o hotărâre penaăe prin care s-a declarat fals un înscris privitor la pricină.

Astfel, a conchis că, întrucât sentința arbitrală nr. 51 din martie 2008 a fost fundamentată pe contractul nr. x din 9 mai 2006 și pe invocarea clauzei compromisorii incluse în art. 9 alin. (3) din acesta, declararea nulității contractului ce include convenția compromisorie îndeplinește cerința de a conduce la retractarea hotărârii pronunțate, iar instanța supremă ar trebui să înlăture întreg suportul juridic prin care a fost constatată valabilitatea acestui contract, inclusiv a clauzei compromisorii evocate și sa rețină incidența art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.

Pentru toate cele anterior expuse, S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D., a solicitat admiterea recursului, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fazele procesuale anterioare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a normelor legale incidente, Înalta Curte urmează să îl respingă în considerarea celor ce succed:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., statuează admisibilitatea recursului atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui caz de nelegalitate, instanța supremă apreciază că întreaga argumentație subsumată de recurentă acestui motiv de recurs trebuie circumscrisă mai degrabă dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu raportare la dispozițiile art. 315 din același Cod, întrucât ceea ce se invocă nu este lipsa motivării ori existența unor considerente contradictorii sau străine de natura cauzei, ci nerespectarea dezlegărilor obligatorii cuprinse în decizia de casare.

Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestei critici, notând că verificarea considerentelor deciziei atacate relevă dincolo de orice echivoc că instanța de revizuire, în rejudecare, a respectat recomandările instanței ierarhic superioare.

În acest sens, se constată că economia hotărârii atacate exhibă analiza amplă, exhaustivă, a impactului anulării parțiale a contractului dedus judecății asupra soluției pronunțate în acțiunea în anulare a sentinței arbitrale, perspectivă din care instanța de revizuire a conchis că "atâta timp cât prin motivele ce au constituit obiectul acțiuni în anulare nu s-au invocat motive legate de falsificarea contractului nr. x/09.05.2006, declararea acestui înscris ca fals în mod parțial și ulterior nu are nicio influență asupra sentinței a cărei revizuire se solicită, iar rejudecarea acțiunii în anulare nu presupune adăugarea unui nou temei repezentat de declararea ca nulă a clauzelor menționate mai sus".

Astfel, rezultă că instanța s-a raportat la indicațiile instanței de casare, concluzia la care a ajuns fiind cea mai sus redată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă constată că acesta este invocat pur formal, recurenta neaducând absolut niciun argument din care să reiasă întrunirea ipotezei textului legal invocat.

Înalta Curte apreciază că restul criticilor dezvoltate în memoriul de recurs pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 322 pct. 4 din același Cod, texte legale prin prisma cărora acestea vor fi examinate.

În ceea ce privește susținerea recurentei că nu ar fi putut invoca în cadrul acțiunii în anulare falsul contractului nr. x din 9 mai 2006, pentru că nu ar fi fost la data formulării cererii în posesia contractului, afirmația urmează a fi înlăturată, în condițiile în care acest înscris a fost depus în dosarul arbitral, S.C. B. S.R.L. având ocazia să ia act de conținutul acestuia în timpul derulării litigiului în fața jurisdicției private.

Autoarea căii de atac a recursului a susținut că instanța de revizuire a apreciat în mod greșit că anularea actului nu atrage și anularea clauzei compromisorii înscrise la art. 9 alin. (3) din contract, raportat la dispozițiile art. 970, 977 și 982 C. civ.

Este de remarcat că jurisprudența și doctrina în materia motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rețin că, pentru ca înscrisul declarat fals să conducă la admiterea cererii de revizuire, trebuie ca acesta să fi influențat hotărârea în cauză.

Or, în speță, prin sentința civilă nr. 805 din 10 iulie 2012, Judecătoria Dărăbani a anulat contractul în nr. 105 din 9 mai 2006 doar " … cu referire la cultura de sfeclă de zahăr de pe o suprafață de 130 ha de pe care ar fi trebuit realizată o producție medie de 30 tone/ha și una totală de 3.900 tone" rezultă astfel că în cauză nulitatea contractului a fost parțială, acesta urmând a-și produce efectele sub celelalte aspecte, inclusiv în ceea ce privește clauza compromisorie privind competența tribunalului arbitral, care și-a păstrat valabilitatea.

Pe cale de consecință, anularea parțială a contractului nu a produs efecte asupra clauzei compromisorii, valabilitatea acesteia nefiind nicicum afectată.

Pe cale de consecință, tribunalul arbitral a soluționat cererea de arbitrare în temeiul unei clauze compromisorii valide, iar motivul de anulare întemeiat pe dispozițiile art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a fost respins în mod legal, acesta fiind întemeiat pe alte motive decât caracterul fals al contractului în care era inserată clauza compromisorie. În contextul dat, înscrisul declarat fals în mod parțial nu este apt să producă efectele previzionate de parte, fundamentate pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., întrucât falsul nu a stat la baza acțiunii în anulare finalizate prin sentința a cărei revizuire se solicită în cauza de față.

În plus, instanța supremă, reiterând faptul că prin motivele ce au constituit obiectul acțiunii în anulare nu s-au invocat aspecte legate de falsificarea contractului nr. x din 9 mai 2006, apreciază că declararea ulterioară a acestui înscris ca fals în mod parțial nu putea avea nicio influență asupra sentinței a cărei revizuire s-a solicitat, întrucât pe calea revizuirii nu putea fi adăugat un nou temei de anulare reprezentat de declararea nulității clauzelor menționate în precedent.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu s-a dovedit incidența în cauză a motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curteurmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D., împotriva sentinței civile nr. 263 din 12 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 martie 2017.