ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6683/2008

Deliberând, asupra contestației în anulare de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința nr. 85 din 3 februarie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Călugăreni, A.V.A.S., S.I.F. M. SA și S.A.I.M.I. SA și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte. Au fost respinse excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității cererii, invocate de pârâta SC C. SA și s-a admis în parte excepția lipsei calității procesuale a acestei pârâte. S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta R.C., în contradictoriu cu Primăria Călugăreni, A.V.A.S., S.I.F. M. S.A., Ministerul Finanțelor Publice, SC C. SA și S.A.I.M.I.

SA și a fost obligată pârâta SC C. SA să emită decizie care să cuprindă ofertă de restituire prin echivalent corespunzător valorii pătulului pentru porumb, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să emită aceste titluri corespunzător valorii imobilului, pătul de porumb. A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta SC C. SA privind celelalte imobile care fac obiectul notificării, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 702/A din 28 octombrie 2005, a anulat sentința primei instanțe și a reținut cauza spre rejudecare, iar prin decizia nr. 163 A din 26 mai 2006, judecând fondul, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes invocate de pârâții SC C. SA și Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, S.A.I.M.I. SA, S.I.F. M. SA și SC C. SA. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta R.C., în contradictoriu cu acești pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Călugăreni și A.V.A.S., s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată A.V.A.S.

să emită decizie privind acordarea de despăgubiri către reclamanta R.C., în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piață a pătulului de porumb, identificat prin protocolul din 13 octombrie 1987. A fost respinsă cererea privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele construcții demolate, formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Călugăreni, precum și capetele 2 și 3 ale acțiunii și a fost obligată pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 11.000.000 lei (ROL) cheltuieli de judecată către reclamantă. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 4000 din 17 mai 2007, a admis recursurile declarate de reclamantă și de pârâta A.V.A.S.

împotriva acestei decizii, pe care a casat-o în parte, în sensul că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SA, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., a fost obligată pârâta SC C. SA să emită decizie privind acordarea de despăgubiri către reclamantă în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, reprezentând valoarea de piață a pătulului de porumb, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu A.V.A.S. și au fost menținute restul dispozițiilor deciziei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, raportul obligațional se stabilește în urma transmiterii notificării între persoana îndreptățită și persoana juridică notificată și că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că A.V.A.S.

a fost notificată ori că unitatea notificată inițial ar fi transmis notificarea instituției implicate în privatizare. De aceea, A.V.A.S., care nu a fost notificată, nu are calitate procesuală pasivă în acțiunea prin care se solicită obligarea pârâtelor să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. A reținut instanța de recurs, că SC C. SA, care a fost notificată de reclamantă și care nu a declarat apel, deși a fost obligată prin sentința primei instanțe să emită decizie care să cuprindă ofertă de despăgubiri, are calitate procesuală și în contradictoriu cu această pârâtă greșit a fost respinsă acțiunea. Instanța de recurs a mai reținut, că decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii, așa cum susține recurenta-reclamantă.

Faptul că instanța de apel a obligat A.V.A.S. să emită decizie privind acordarea de despăgubiri, iar prima instanță a obligat-o pe pârâta SC C. SA să emită o decizie care să cuprindă oferta de restituire prin echivalent, nu reprezintă motivare contradictorie, iar susținerea referitoare la faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul vădit al acestuia privește, de fapt, modul de administrare și apreciere a probelor pentru cele 10 imobile pentru care nu a fost recunoscut dreptul reclamantei la măsuri reparatorii. Or, modul în care instanța de apel a făcut aprecierea probelor și a stabilit situația de fapt nu poate fi încadrat în art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., iar după abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ., aceste aspecte nu mai pot face obiect al controlului judiciar. În privința dispozițiilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a reținut că nu au fost încălcate de instanță, deoarece, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate se probează prin acte doveditoare, iar Normele de aplicare nu pot modifica dispozițiile legii, pe care doar o explică. Punctul 22 lit. f) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, invocat de reclamantă, nu se referă la posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate prin declarații de martori, ci la posibilitatea de a lămuri anumite aspecte legate de imobilul care face obiectul dreptului de proprietate dovedit prin înscrisuri.

În privința criticilor formulate de recurenta-pârâtă A.V.A.S., care se referă la fondul cauzei, instanța de recurs a reținut că examinarea lor nu mai este necesară, față de faptul că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei recurente. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea C.R. care, invocând art. 318 C. proc. civ., a arătat că instanța de recurs a omis din greșeală să se pronunțe asupra motivului 2 de recurs, prin care s-a arătat că a solicitat, prin notificare, măsuri reparatorii pentru 11 imobile preluate și demolate, dar s-a reținut că numai pentru pătulul de porumb s-a făcut dovada preluării și demolării. A susținut contestatoarea, că în decizia contestată se afirmă că nu sunt motive contradictorii, fără să fie analizate toate actele aflate la dosar, depuse ca acte noi în baza art. 305 C. proc.

civ. Aceste acte, coroborate cu celelalte acte aflate la dosar, fac dovada existenței celor 10 bunuri din conacul respectiv. Contestatoarea a mai arătat, că prin actul de vânzare din 5 ianuarie 1920 s-a cumpărat moșia de 212 ha teren arabil, cu clădirile care formau conacul, că actele de vânzare-cumpărare din 20 ianuarie 1939 și 19 mai 1939 privind vânzarea a 48 ha și respectiv 4 ha teren arabil prevăd în mod expres la pct. 6 că „până la construirea pe terenul vândut de magazii pentru conservarea produselor, de șoproane pentru adăpostirea inventarului agricol și de grajduri pentru animale, doamna cumpărătoare va fi în drept a-și conserva și adăposti cele de mai sus în acaretele moșiei mele vânzătoarea” și că la motivul 5 de recurs, „deși s-a dovedit situația cheltuielilor de judecată în sumă de 19.094.000 lei, prin decizia contestată s-a admis recursul, însă nu se dispune nimic”.

În concluziile scrise depuse de contestatoare la termenul din data de 23 octombrie 2008, aceasta a arătat că motivele contestației se bazează pe art. 318 C. proc. civ., cu privire la următoarele aspecte: instanța a omis să se pronunțe asupra notificării nr. 171/2001 prin care se solicitau măsuri reparatorii pentru 11 imobile preluate și demolate (considerând că numai pentru pătulul de porumb s-a făcut dovada preluării și demolării); deși recursul a fost admis, nu s-au acordat cheltuieli de judecată. Contestația în anulare va fi respinsă, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Pentru ca o contestație în anulare să fie admisă în temeiul acestui text, trebuie ca omisiunea cercetării să se fi produs din greșeală și să privească susțineri făcute de parte în termenul prevăzut de lege pentru declararea recursului, care să facă posibilă încadrarea în unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Or, prin declarația de recurs, contestatoarea a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., dezvoltate la punctele 1, 2 și 3, iar instanța de recurs a analizat motivul de recurs de la pct. 2, întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., arătând că susținerile recurentei privesc, de fapt, modul de administrare și apreciere a probelor cu privire la cele 10 imobile pentru care nu i-a fost recunoscută existența dreptului și nu fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Susținerea contestatoarei că înscrisurile depuse la dosar în condițiile art. 305 C. proc. civ. și celelalte înscrisuri aflate la dosar nu au fost analizate de instanța de recurs nu constituie motiv de contestație în anulare, pentru că cea de a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a examina unul din motivele de recurs, nu înscrisurile și celelalte probe administrate în cauză. Susținerea de la pct. 5, neîncadrată de recurentă în vreun motiv de recurs, că s-a acordat cu titlu de cheltuieli de judecată numai suma de 11.000.000 lei onorariu de avocat, neexistând explicații pentru înlăturarea sumei de 5.950.000 lei reprezentând taxă pentru expertiză, taxă notificare și pentru procesul verbal de divergență și solicitarea de a se acorda cheltuielile „efectiv efectuate pentru rezolvarea acțiunii care a fost admisă în parte” nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc.

civ., pentru a se reține că instanța a omis din greșeală să analizeze vreun motiv de recurs. De altfel, contestatoarea arată în contestație, că s-a dovedit situația cheltuielilor de judecată în sumă de 19.094.000 lei (o sumă mai mare decât sumele menționate în declarația de recurs), iar în notele scrise precizează ca motiv al contestației faptul că, „deși recursul a fost admis, nu s-au acordat cheltuieli de judecată”. Or, eventuala omisiune a instanței de a acorda cheltuielile de judecată la care partea era îndreptățită nu se încadrează în dispozițiile art 318 C. proc. civ. Prin urmare, față de faptul că instanța a răspuns criticilor formulate în recurs care au făcut posibilă încadrarea în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ., contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea R.C. împotriva deciziei nr. 4000 din 17 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2008.