ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6683/2008

Deliberând, asupra contestației în anulare de față, în condițiile art.

256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința nr. 85 din 3 februarie

2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Primăria Călugăreni, A.V.A.S., S.I.F.

M. SA și S.A.I.M.I. SA și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu

aceste pârâte.

Au fost respinse excepțiile lipsei

de interes și inadmisibilității cererii, invocate de pârâta SC C. SA și s-a

admis în parte excepția lipsei calității procesuale a acestei pârâte.

S-a admis în parte cererea formulată

de reclamanta R.C., în contradictoriu cu Primăria Călugăreni, A.V.A.S., S.I.F.

M. S.A., Ministerul Finanțelor Publice, SC C. SA și S.A.I.M.I. SA și a fost

obligată pârâta SC C. SA să emită decizie care să cuprindă ofertă de restituire

prin echivalent corespunzător valorii pătulului pentru porumb, constând în

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, iar

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să emită aceste titluri

corespunzător valorii imobilului, pătul de porumb.

A fost respinsă cererea formulată în

contradictoriu cu pârâta SC C. SA privind celelalte imobile care fac obiectul

notificării, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr. 702/A din 28 octombrie 2005, a anulat sentința primei instanțe

și a reținut cauza spre rejudecare, iar prin decizia nr. 163 A din 26 mai 2006,

judecând fondul, a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes

invocate de pârâții SC C. SA și Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice,

S.A.I.M.I. SA, S.I.F. M. SA și SC C. SA.

A fost respinsă acțiunea formulată

de reclamanta R.C., în contradictoriu cu acești pârâți, pentru lipsa calității

procesuale pasive.

A fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Călugăreni și A.V.A.S., s-a

admis în parte acțiunea și a fost obligată A.V.A.S. să emită decizie privind

acordarea de despăgubiri către reclamanta R.C., în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, corespunzător valorii de piață a pătulului de porumb,

identificat prin protocolul din 13 octombrie 1987.

A fost respinsă cererea privind

acordarea de despăgubiri pentru imobilele construcții demolate, formulată în

contradictoriu cu pârâta Primăria Călugăreni, precum și capetele 2 și 3 ale

acțiunii și a fost obligată pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 11.000.000 lei

(ROL) cheltuieli de judecată către reclamantă.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia civilă nr. 4000 din 17 mai 2007, a admis recursurile declarate de

reclamantă și de pârâta A.V.A.S. împotriva acestei decizii, pe care a casat-o

în parte, în sensul că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei SC C. SA, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.V.A.S., a fost obligată pârâta SC C. SA să emită decizie privind

acordarea de despăgubiri către reclamantă în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, reprezentând valoarea de piață

a pătulului de porumb, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în

contradictoriu cu A.V.A.S. și au fost menținute restul dispozițiilor deciziei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de recurs a reținut că, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr.

10/2001, raportul obligațional se stabilește în urma transmiterii notificării

între persoana îndreptățită și persoana juridică notificată și că din

înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că A.V.A.S. a fost notificată ori că

unitatea notificată inițial ar fi transmis notificarea instituției implicate în

privatizare.

De aceea, A.V.A.S., care nu a fost

notificată, nu are calitate procesuală pasivă în acțiunea prin care se solicită

obligarea pârâtelor să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent.

A reținut instanța de recurs, că SC

C. SA, care a fost notificată de reclamantă și care nu a declarat apel, deși a

fost obligată prin sentința primei instanțe să emită decizie care să cuprindă

ofertă de despăgubiri, are calitate procesuală și în contradictoriu cu această

pârâtă greșit a fost respinsă acțiunea.

Instanța de recurs a mai reținut, că

decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii, așa cum susține

recurenta-reclamantă. Faptul că instanța de apel a obligat A.V.A.S. să emită

decizie privind acordarea de despăgubiri, iar prima instanță a obligat-o pe

pârâta SC C. SA să emită o decizie care să cuprindă oferta de restituire prin

echivalent, nu reprezintă motivare contradictorie, iar susținerea referitoare

la faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și a schimbat natura ori înțelesul vădit al acestuia privește, de

fapt, modul de administrare și apreciere a probelor pentru cele 10 imobile

pentru care nu a fost recunoscut dreptul reclamantei la măsuri reparatorii.

Or, modul în care instanța de apel a

făcut aprecierea probelor și a stabilit situația de fapt nu poate fi încadrat

în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar după abrogarea art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., aceste aspecte nu mai pot face obiect al controlului judiciar.

În privința dispozițiilor Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a reținut că nu au fost

încălcate de instanță, deoarece, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001,

dreptul de proprietate se probează prin acte doveditoare, iar Normele de

aplicare nu pot modifica dispozițiile legii, pe care doar o explică.

Punctul 22 lit. f) din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, invocat de reclamantă, nu se

referă la posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate prin declarații de

martori, ci la posibilitatea de a lămuri anumite aspecte legate de imobilul

care face obiectul dreptului de proprietate dovedit prin înscrisuri.

În privința criticilor formulate de

recurenta-pârâtă A.V.A.S., care se referă la fondul cauzei, instanța de recurs

a reținut că examinarea lor nu mai este necesară, față de faptul că este

întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei recurente.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare contestatoarea C.R. care, invocând art. 318 C. proc.

civ., a arătat că instanța de recurs a omis din greșeală să se pronunțe asupra

motivului 2 de recurs, prin care s-a arătat că a solicitat, prin notificare,

măsuri reparatorii pentru 11 imobile preluate și demolate, dar s-a reținut că

numai pentru pătulul de porumb s-a făcut dovada preluării și demolării.

A susținut contestatoarea, că în

decizia contestată se afirmă că nu sunt motive contradictorii, fără să fie

analizate toate actele aflate la dosar, depuse ca acte noi în baza art. 305 C.

proc. civ. Aceste acte, coroborate cu celelalte acte aflate la dosar, fac

dovada existenței celor 10 bunuri din conacul respectiv.

Contestatoarea a mai arătat, că prin

actul de vânzare din 5 ianuarie 1920 s-a cumpărat moșia de 212 ha teren arabil,

cu clădirile care formau conacul, că actele de vânzare-cumpărare din 20

ianuarie 1939 și 19 mai 1939 privind vânzarea a 48 ha și respectiv 4 ha teren

arabil prevăd în mod expres la pct. 6 că „până la construirea pe terenul vândut

de magazii pentru conservarea produselor, de șoproane pentru adăpostirea

inventarului agricol și de grajduri pentru animale, doamna cumpărătoare va fi

în drept a-și conserva și adăposti cele de mai sus în acaretele moșiei mele

vânzătoarea” și că la motivul 5 de recurs, „deși s-a dovedit situația

cheltuielilor de judecată în sumă de 19.094.000 lei, prin decizia contestată

s-a admis recursul, însă nu se dispune nimic”.

În concluziile scrise depuse de

contestatoare la termenul din data de 23 octombrie 2008, aceasta a arătat că

motivele contestației se bazează pe art. 318 C. proc. civ., cu privire la

următoarele aspecte: instanța a omis să se pronunțe asupra notificării nr.

171/2001 prin care se solicitau măsuri reparatorii pentru 11 imobile preluate

și demolate (considerând că numai pentru pătulul de porumb s-a făcut dovada

preluării și demolării); deși recursul a fost admis, nu s-au acordat cheltuieli

de judecată.

Contestația în anulare va fi

respinsă, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare

atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a

omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau

casare.

Pentru ca o contestație în anulare

să fie admisă în temeiul acestui text, trebuie ca omisiunea cercetării să se fi

produs din greșeală și să privească susțineri făcute de parte în termenul

prevăzut de lege pentru declararea recursului, care să facă posibilă încadrarea

în unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, prin declarația de recurs,

contestatoarea a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct.

8 și pct. 9 C. proc. civ., dezvoltate la punctele 1, 2 și 3, iar instanța de

recurs a analizat motivul de recurs de la pct. 2, întemeiat pe art. 304 pct. 8

C. proc. civ., arătând că susținerile recurentei privesc, de fapt, modul de

administrare și apreciere a probelor cu privire la cele 10 imobile pentru care

nu i-a fost recunoscută existența dreptului și nu fac posibilă încadrarea în

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Susținerea contestatoarei că

înscrisurile depuse la dosar în condițiile art. 305 C. proc. civ. și celelalte

înscrisuri aflate la dosar nu au fost analizate de instanța de recurs nu

constituie motiv de contestație în anulare, pentru că cea de a doua teză a art.

318 C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a examina unul din motivele de

recurs, nu înscrisurile și celelalte probe administrate în cauză.

Susținerea de la pct. 5, neîncadrată

de recurentă în vreun motiv de recurs, că s-a acordat cu titlu de cheltuieli de

judecată numai suma de 11.000.000 lei onorariu de avocat, neexistând explicații

pentru înlăturarea sumei de 5.950.000 lei reprezentând taxă pentru expertiză,

taxă notificare și pentru procesul verbal de divergență și solicitarea de a se

acorda cheltuielile „efectiv efectuate pentru rezolvarea acțiunii care a fost

admisă în parte” nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., pentru a

se reține că instanța a omis din greșeală să analizeze vreun motiv de recurs.

De altfel, contestatoarea arată în

contestație, că s-a dovedit situația cheltuielilor de judecată în sumă de

19.094.000 lei (o sumă mai mare decât sumele menționate în declarația de

recurs), iar în notele scrise precizează ca motiv al contestației faptul că,

„deși recursul a fost admis, nu s-au acordat cheltuieli de judecată”.

Or, eventuala omisiune a instanței

de a acorda cheltuielile de judecată la care partea era îndreptățită nu se

încadrează în dispozițiile art 318 C. proc. civ.

Prin urmare, față de faptul că

instanța a răspuns criticilor formulate în recurs care au făcut posibilă

încadrarea în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea R.C. împotriva deciziei nr. 4000 din 17 mai 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie

2008.