ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 51/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului constată că:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 25 ianuarie 2006, reclamanta SC T. SA București a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., anularea actului din 3

noiembrie 2005 și a notei de constatare din 26 octombrie 2005 emise de pârâtă,

precum și, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și al art. 403 C. proc. civ., suspendarea executării celor două acte administrative atacate.

În motivare, reclamanta a

arătat că, la data de 22 octombrie 2002, a încheiat cu M.F.P. convenție privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor restante la bugetul de stat,

stabilindu-se eșalonarea la plată pe 41 luni a sumei de 61.543.237.810 lei atât

pentru societate cât și pentru sucursalele din țară, Craiova, Cluj, Bacău,

Ploiești, Timișoara și Galați.

Datorită depășirii

termenului de plată în luna august 2005 a ratei eșalonate de T.V.A. a sucursalei Bacău, pârâta a întocmit nota de constatare prin care a constatat

întârzierea la plată a unei rate și a dispus măsura pierderii valabilității

întregii convenții.

Reclamanta a susținut că,

după ce a fost informată de către sucursala Bacău despre situație, a intervenit

și a solicitat A.N.A.F., prin adresa din 1 noiembrie 2005 să se analizeze

posibilitatea menținerii înlesnirilor acordate prin convenție, date fiind

corectitudinea societății în executarea convenției până la acea dată, existența

unui sold suplimentar în contul Trezoreriei și a unor scrisori de garanție

bancară, prin care se putea acoperi debitul sucursalei Bacău.

Cu toate acestea, prin

notificarea din 3 noiembrie 2005, pârâta i-a transmis nota de constatare, nici

unul dintre cele două acte nemenționând calea și termenul de atac.

A mai susținut reclamanta că

măsurile dispuse prin nota de constatare atacată sunt netemeinice și nelegale,

întrucât suma înregistrată la plată de sucursala Bacău a fost achitată anterior

emiterii notei, prin ordin de plată.

Sucursala Bacău avea, la

data înștiințării, constituită o garanție care ar fi putut fi executată în

cazul întârzierii la plată, iar societatea avea plătită în avans o sumă cu

care, în baza Ordinului M.F.P. nr. 580/2002, se putea compensa din oficiu rata

neachitată.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a

anulat actele administrative contestate.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 12 din Ordinul M.F.P. nr.

580/2002 și ale deciziei nr. 1/2006 ale C.F.C. și cu împrejurarea că, la

momentul întocmirii actelor administrative atacate, reclamanta avea dubla

calitate de debitor și creditor, ceea ce o îndreptățește să beneficieze de

înlesnirile la plată acordate prin convenție.

Împotriva sentinței sus

menționate și a încheierii din 24 mai 2006, prin care s-a admis cererea de

suspendare a executării actelor administrative contestate, a declarat recurs

pârâta D.G.A.M.C., solicitând modificarea acestor hotărâri, în sensul

respingerii cererilor reclamantei.

Recursul împotriva

încheierii din 24 mai 2006 a fost promovat peste termenul legal.

În conformitate cu

dispozițiile art. 14 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, încheierea

prin care se pronunță suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5

zile de la pronunțare.

În cauză recursul împotriva

încheierii a fost formulat peste termenul prevăzut de acest text de lege, cum

potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., „neexercitarea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea”,

urmează ca, pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) teza

finală din Legea nr. 554/2004, să se respingă ca tardiv recursul declarat

împotriva încheierii din 24 mai 2006, dându-se astfel eficiență dispozițiilor

legale sancționatorii citate.

Pe fondul cauzei,

recurenta-pârâtă a criticat soluția primei instanțe pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătându-se că, în mod greșit, s-a respins excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, pe care a invocat-o în primă instanță,

încălcându-se prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta arată că prima

instanță a anulat în mod greșit notificarea și nota de constatare atacate,

deoarece: din probele administrate nu rezultă dubla calitate de debitor și

creditor a intimatei reclamante, suma întârziată la plată de sucursala Bacău

s-a achitat ulterior termenului legal, nu s-a cerut utilizarea garanției de

către debitoare.

Analizând criticile

formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu prevederile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că acestea sunt nefondate.

Instanța de fond în mod

corect a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca neîntemeiată, deoarece potrivit art.

8 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanța de contencios

administrativ în situația în care nu a primit un răspuns în termen la plângerea

administrativă.

În cauză reclamanta a făcut

dovada îndeplinirii acestei proceduri, prin adresele din 26 octombrie 2005 și 4

noiembrie 2005, care atestă faptul că s-a adresat A.N.A.F. dar aceasta nu i-a

răspuns.

Cu privire la soluția de

anulare a notificării și a notei de constatare în discuție, recurenta – pârâtă

consideră că susținerile intimatei – reclamante au fost în mod greșit admise.

Astfel, prin ordinele de

plată, depuse la dosar fond, intimata-reclamantă a dovedit că a achitat, în

termen, suma întârziată la plată de sucursala Bacău.

Așa cum rezultă din nota din

23 decembrie 2005 (dosar fond) emisă de A.N.A.F. – D.G.R.C.C.B., se confirmă

susținerea intimatei – reclamante, potrivit căreia societatea avea plătită în

plus suma de 400.000 RON, reprezentând impozit pe profit, sumă care se

regăsește în fișa de evidență pe plătitor.

Prin același act, care emană

de la autoritatea fiscală superioară ierarhic, se certifică și celelalte

mențiuni ale intimatei – reclamante referitoare la achitarea la termen a 35 de

rate în cursul derulării convenției nr. 100/2002, precum și faptul că atât

societatea, cât și sucursalele acesteia care beneficiau de înlesniri la plată

aveau depuse scrisori de garanție bancară, care totalizau 462.911.RON.

Date fiind mențiunile din

înscrisul menționat, depus ca probă la dosar, recurenta-pârâtă nu poate susține

că intimata-reclamantă nu și-a dovedit dubla calitate de debitor și creditor,

reținută ca atare și de către prima instanță.

Având, incontestabil, sume

plătite în plus la bugetul de stat, intimata capătă pe lângă calitatea de

debitor dobândită în cadrul obligațiilor asumate prin Convenție, cât și pe cea

de creditor.

Prin urmare, îi sunt

aplicabile prevederile pct. 4 alin. final din Decizia nr. 1 din 19 aprilie 2006,

privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la Codul de procedură fiscală, potrivit cărora: „Contribuabilii care au beneficiat de înlesniri

la plata obligațiilor bugetare și care, pe parcursul derulării acestora,

dobândesc atât calitatea de debitor, cât și cea de creditor conform

prevederilor art. 112 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

republicată, cu modificările și completările ulterioare beneficiază de menținerea

valabilității înlesnirilor de plată, pentru sumele compensate din oficiu de

organul fiscal și, în situația în care data efectuării compensării din oficiu

este ulterioară termenelor de plată a ratelor din eșalonare sau scadențelor

obligațiilor bugetare curente, după caz, cu condiția ca sumele plătite în plus

de către contribuabili să fie anterioare termenelor de plată lunare a ratelor

sau a obligațiilor bugetare curente din lună și să stingă în întregime aceste

obligații bugetare”.

De asemenea, este de reținut

că, deși intimata-reclamantă nu a solicitat expres executarea scrisorilor de

garanție depuse și întrucât avea sume plătite în plus, instanța de fond a

apreciat în mod corect că organul fiscal avea obligația stingerii din oficiu a

datoriei prin compensare.

Astfel, conform art. 12

alin. (1) din Ordinul M.F.P. nr. 580/2002: „orice sumă de restituit de la

bugetul de stat, [..], se compensează din oficiu cu sume reprezentând obligații

datorate bugetului de stat, eșalonate sau amânate la plată, inclusiv cu

majorările calculate conform art. 83 din O.G. nr. 11/1996, aprobată și

modificată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările ulterioare, datorate în

luna în care se face compensarea. Compensarea se efectuează cu ratele din

eșalonare în ordinea termenelor de plată”.

Având în vedere cele expuse,

Curtea constată că, dezlegarea dată fondului pricinii prin sentința recurată

este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., se va respinge recursul declarat împotriva sentinței, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.A.M.C., împotriva sentinței civile nr. 1614 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de pârâtă împotriva încheierii din 24 mai 2006, ca tardiv formulat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2007.