ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1202/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 71 din 19 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea A.F.M. în contradictor cu A.V.A.S., și în consecință, a anulat executarea silită declanșată de pârâtă prin adresa nr. 31977 din 21 decembrie 2006 ca nelegală.

În motivarea sentinței s-a reținut că contestatoarea a emis în favoarea creditoarei sale SC K. SA două bilete la ordin cu scadență la 30 iulie 1996 și respectiv la 31 octombrie 1996 și că de la aceste date a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, acesta împlinindu-se la 30 iulie 1999 și respectiv la 31 octombrie 1999. În perioada scursă de la data scadenței biletelor la ordin și până la declanșarea executării silite: 22 decembrie 2006 nici intimata și nici antecesoarea sa B. SA nu au întreprins nici un act de executare iar dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 care prevăd termenul de prescripție de 7 ani nu se poate aplica retroactiv.

Actele de executare făcute împotriva debitoarei SC K.I. SA nu sunt opozabile contestatoarei, aceasta neavând calitate de codebitor solidar în raporturile cu fosta B. și nici calitatea de garant al obligației. Girul efectuat de posesoarea biletelor la ordin nu putea duce decât la transmiterea drepturilor de creanță pe care aceste titluri le cuprinde. În contra sentinței menționate a declarat recurs intimata A.V.A.S. solicitând modificarea acesteia în tot și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în considerarea art. 304 1 C. proc. civ., arătând că: - în mod greșit prima instanță a considerat aplicabil termenul de prescripție de 3 ani conform art. 167/1958 iar nu pe cel de 7 ani prevăzut de O.G.

nr. 51/1998 întrucât la data intrării lui în vigoare 20 mai 1999 termenul general de prescripție nu era împlinit; - greșit s-a considerat că prin aplicarea termenului de 7 ani în raport cu data emiterii biletelor la ordin și mai ales la data scadenței s-ar încălca principiul retroactivității; - în speță, prescripția s-a întrerupt prin actele de executare efectuate de antecesoarea sa, fostă B. SA; - recurenta își întemeiază calitatea de creditor cambial pe un șir neîntrerupt de giruri atestate de cele două bilete la ordin care încorporează în ele însele datoria contestatoarei de a plăti posesorului legitim al acestora. Opinia Înaltei Curți. Criticile formulate de recurentă și care vizează incidența în cauză a prevederilor art. 13 alin. (5) din O.G.

nr. 51/1998, respectiv art. 9 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată prin O.U.G. nr. 64/1999 în vigoare la data cesiunii nu sunt întemeiate. În mod corect prima instanță a făcut aplicarea termenului general de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958, în cauza de față nefiind incident termenul special de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 modificat. Aceasta, deoarece, cesiunea creanței ce formează obiectul contractului încheiat la 24 iunie 1999 între B. SA și recurenta A.V.A.S. a fost notificată contestatoarei la data de 21 decembrie 2006, iar în cauză nu s-a făcut dovada transcierii cesiunii conform art. 1394 C. civ., pentru a-i fi opozabilă acesteia, având în vedere calitatea de terț pe care o are în raport cu cesiunea.

Obligația transcrierii prevăzută de art. 1394 C. civ., a fost înlăturată prin art. I pct. 12 din O.G. nr. 54/1999 care a modificat aliniatul 6 al art. 9 din O.U.G. nr. 51/1998 modificare intervenită însă ulterior datei încheierii contractului de cesiune, 24 iunie 1999, la data la care ordonanța a intrat în vigoare: 24 august 1999. În atare situație, recurenta nu poate opune contestatoarei termenul de 7 ani prevăzut de legea specială, ci numai termenul general de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, acesta fiind însă împlinit după cum corect a constatat instanța de fond. Recurenta nu poate opune contestatoarei nici actele de executare efectuate de cedent împotriva debitorului cedat întrucât, așa cum a reținut și prima instanță, contestatoarea nu are calitatea de codebitor solidar și nici de garant al obligației de plată, nefiindu-i deci aplicabile prevederile art. 1396 C. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat, menținând, în raport de dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ., ca legală, decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 71 din 19 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2008.