ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare formulată la data de 15 ianuarie 2007 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, SC A.B. SA a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. să dispună anularea executării silite pornită de intimată prin adresa din 21 decembrie 2006, cu privire la executarea biletelor la ordin din 2 mai 1996 și 20 mai 1996. Contestatoarea solicită de asemenea suspendarea executării silite. În motivarea contestației se arată că la data de 9 ianuarie 2007, intimata A.V.A.S. a comunicat contestatoarei biletele la ordin emise de aceasta în favoarea SC K.I.

SRL, respectiv biletul la ordin din 2 mai 1996 în valoare de 51.700 lei, scadent la 31 octombrie 1996 și biletul la ordin din 20 mai 1996, în valoare de 14.100 lei, scadent la 31 octombrie 1996, precum și o copie a convenției de credit din 10 aprilie 1996 încheiată între SC K.I. SRL și B. SA Executarea silită însă, se arată, este nelegală deoarece cele două bilete la ordin nu constituie titluri executorii, întrucât față de neintroducerea lor la plată la scadență, acestea și-au pierdut valoarea de instrumente de plată. În al doilea rând, dreptul de executare silită este prescris deoarece de la data scadenței, 31 octombrie 1996 acestea puteau fi executate numai până la 31 octombrie 1999. În al treilea rând, executarea silită a biletelor la ordin este nelegală, din datele la care s-au încheiat convențiile dintre părți (contractul de asociere cu contestatoarea și contractul de credit cu B. SA) rezultând că SC K.I.

SRL a urmărit în mod dolosiv încheierea asocierii numai pentru a obține cele două bilete la ordin cu care a girat împrumutul de la B. SA. Biletele la ordin, se mai susține, sunt nule, în raport de dispozițiile art. 960 C. civ., deoarece au fost obținute prin dol, fiind evident că cealaltă parte (contestatoarea), fără aceste mașinațiuni, nu ar fi contractat. Prin sentința nr. 70 din 19 martie 2007 Curtea de Apel București a admis contestația la executare și a anulat executarea silită declanșată de A.V.A.S prin adresa din 21 decembrie 2006 ca nelegală. Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente: Contestatoarea SC A.B. SA a emis în favoarea creditoarei sale SC K.I.

SA două bilete la ordin în valoare de 51.700.000 lei vechi, cu scadența la data de 31 octombrie 1996 și respectiv 141.000.000 lei vechi, cu scadența la data de 31 octombrie 1996. Biletul la ordin reprezintă acel înscris prin care o persoană numită emitent ori subscriitor se obligă să plătească o sumă de bani la scadență unei alte persoane numită beneficiar sau la ordinul acestuia.

Din conținutul formal al celor două bilete la ordin rezultă că scadența obligației de plată încorporate în fiecare dintre cele două titluri de valoare, stabilită conform art. 36 – art. 40 din Legea nr. 58/1934 a fost stabilită la data de 31 octombrie 1996. Prin urmare, de la această dată începe să curgă termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât pentru fiecare dintre cele două bilete la ordin, prescripția s-a împlinit la data de 31 octombrie 1999. În perioada scursă de la data scadenței biletelor la ordin menționată mai sus și până la declanșarea executării silite împotriva contestatoarei SC A.B. SA (27 decembrie 2006) nici intimata și nici antecesoarea sa (B. SA) nu au întreprins niciun act de executare împotriva acestei debitoare, fiind astfel depășit cu mult, termenul de prescripție de 3 ani de la data scadenței.

Referitor la apărările formulate de intimata A.V.A.S. cu privire la neîmplinirea termenului de prescripție și la întreruperea acestuia prin acte de executare, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate și nu pot fi reținute deoarece: În ce privește aplicabilitatea termenului de prescripție de 7 ani prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, Curtea apreciază că în raport de data emiterii biletelor la ordin și, mai ales, de data scadenței acestora (în cursul anului 1996), reglementarea cuprinsă într-o lege ulterioară nașterii raportului juridic obligațional nu este aplicabilă. Aceasta, deoarece potrivit art. 1 C. civ. și art. 15 din Constituția României legea civilă dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă, principiul neretroactivității legii civile fiind unul din principiile de bază ce guvernează aplicarea în timp a legii.

De aceea, Curtea apreciază că asupra creanței cuprinse în cele două bilete la ordin nu poate fi avut în vedere termenul de prescripție reglementat în art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998. Referitor la actele de executare efectuate de B. SA, înainte de perfectarea cesiunii de creanță către A.V.A.S., Curtea constată că acestea nu au efectul întrerupător de prescripție prevăzut de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958, așa cum erau acestea în vigoare la data scadenței (31 octombrie 1996), respectiv înainte de introducerea dispozițiilor art. 4051 C. proc. civ., la data de 2 mai 2001, deoarece nu au caracterul unor acte de executare împotriva debitoarei SC A.B. SA În acest sens, Curtea constată că toate actele de executare silită imobiliară prin comandament au fost formulate împotriva debitoarei SC K.I.

SA., niciunul dintre acestea nefiind opozabil debitoarei - contestatoare. Este așa deoarece nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1872 sau art. 1873 C. civ., întrucât debitoarea SC A.B. SA nu are nici calitatea de codebitor solidar cu SC K.I. SA, în raporturile cu fosta B. SA și nici calitatea de garant al obligației principale de restituire a sumei împrumutate prin contractul de credit încheiat de SC K.I. SA cu banca. Față de caracterul de titlu de credit, la ordin, formal și complet, care încorporează o obligație abstractă, autonomă și necondiționată, de plată a unei sume de bani de către semnatarul său, biletul la ordin nu poate fi completat sub aspectul condițiilor de executare sau al întreruperii termenelor de prescripție, cu dispoziții cuprinse în alte titluri executorii (cum ar fi contractul de credit) astfel încât obligația abstractă cuprinsă în acesta are un caracter de sine stătător.

De aceea, în speță, girul efectuat de posesoarea biletelor la ordin, la data de 2 mai 1999 și 20 mai 1999 către A.V.A.B. (antecesoarea A.V.A.S. și cesionar al creanței B. SA) nu putea duce decât la transmiterea drepturilor izvorâte din cele două bilete la ordin, adică transmiterea drepturilor de creanță cuprinse în acestea, născute la data de 31 octombrie 1996 și prescrise la data de 31 octombrie 1999. Cum la data declanșării executării silite împotriva debitoarei contestatoare, atât dreptul de creanță izvorât din fiecare dintre cele două bilete la ordin cât și dreptul la executarea silită a acestora era prescris, rezultă că executarea silită s-a făcut în mod nelegal, cu depășirea acestor termene.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, A.V.A.S. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației. În motivarea acestui recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. se invocă, în esență, următoarele: 1. În mod greșit instanța a considerat aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și, drept urmare, a apreciat că pentru cele două titluri de valoare prescripția s-a împlinit la 31 octombrie 1999. Aceasta întrucât la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/1999 nu era împlinit termenul general de prescripție pentru cele două bilete la ordin și, deci, se aplică termenul de prescripție de 7 ani.

2. În mod greșit instanța de fond a considerat că, prin aplicarea termenului special de 7 ani, în raport cu data emiterii biletelor la ordin și, mai ales, de data scadenței acestora, reglementarea cuprinsă într-o lege ulterioară nașterii raportului juridic obligațional nu este aplicabilă. Aceasta deoarece în situația de față este vorba nu despre o schimbare a raporturilor juridice obligaționale ci despre prelungirea termenului de urmărire a recuperării creanței deținute față de debitor. 3. În ceea ce privește fondul cauzei A.V.A.S. își întemeiază calitatea de creditor cambial al contestatoarei pe un șir neîntrerupt de giruri atestate de cele două bilete la ordin. Creanța A.V.A.S. este constatată prin două titluri de credit ce încorporează în ele însele datoria contestatoarei de a plăti posesorul legitim al acestora.

În speță cele două bilete la ordin emise de contestatoare au stipulat scadența la o dată fixă, respectiv la 31 octombrie 1999, iar nu la o anumită dată de la prezentarea lor spre plată, pentru a fi incidente în speță prevederile art. 107 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 26 din Legea nr. 58/1934. Examinând recursul Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele motive: Instanța de fond, în mod greșit, a considerat că este prescris dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită ca urmare a aplicării termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, întrucât la data preluării creanței de către A.V.A.S., 24 iunie 1999, creanța nu era prescrisă și drept urmare, termenul de prescripție aplicabil, și care a început să curgă la acea dată, este cel de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998, (astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 64/1999, intrată în vigoare la 25 mai 1999). Acest termen de prescripție, de 7 ani, nu se aplică numai în cazul creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită s-a prescris deja la data preluării lor de către A.V.A.S., ceea ce nu este cazul în speță, întrucât, așa cum deja s-a arătat, la această dată de referință, creanța A.V.A.S. concretizată în cele două bilete la ordin nu era prescrisă. Drept urmare nu se pune nici problema încălcării principiului neretroactivității legii civile, cum eronat a reținut instanța de fond. Față de cele arătate, Înalta Curte urmează să admită recursul A.V.A.S. și să caseze sentința atacată.

Întrucât instanța a soluționat cauza pe excepția prescripției fără a evoca fondul cauzei și pentru a nu prejudicia părțile prin judecarea cauzei în fond de către Înalta Curte în primă și ultimă instanță, contrar principiului dublului grad de jurisdicție, ce guvernează procedura civilă română, cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 70 din 19 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, casează sentința atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.