ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4158/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1134/A din 16 mai 2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul declarat de reclamanta SC T.O. SA împotriva sentinței nr. 803 din 17 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Primăria municipiului Sfântu Gheorghe. A anulat sentința civilă apelată. A respins excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active. Evocând fondul. A admis în parte acțiunea precizată formulată de SC T.O. SA. A anulat dispozițiile nr. 1687, 1688, 3031, 3032, 3033, 3034 din anul 2004 și nr. 1029/2005 emise de primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

A respins capătul de cerere privind emiterea deciziilor și plata despăgubirilor. A obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata măsurilor reparatorii în echivalent în cuantumul precizat în cele două expertize depuse la dosar. Pe fondul cauzei instanța de apel a reținut că reclamanta a demonstrat că toate imobilele cuprinse în C.F. nr. 586 Simeria au numerele de ordine indicate în considerentele deciziei fac parte din foaia de avere a autoarei reclamantei S.A. U.T. Sf. Gheorghe aspecte evidențiate și în cele două expertize tehnice efectuate în cauză. Prin decizia nr. 8241 din 20 octombrie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a luat act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

La 6 aprilie 2006 Ministerul Finanțelor Publice a formulat o cerere pentru lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Astfel, s-au invocat dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 247/2005 potrivit cărora în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent ce vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

S-a învederat că în speță, avându-se în vedere dispozitivul deciziei civile în discuție, compensarea cu alte bunuri ori servicii ca măsură reparatorie nu poate fi avută în vedere, Ministerul Finanțelor Publice nefiind entitatea investită cu soluționarea notificării. Pe de altă parte, regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv a fost reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Ministerul Finanțelor Publice neavând competența de a acorda despăgubiri în condițiile acestor prevederi speciale și nici alte surse legale de finanțare care să permită plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin încheierea din 27 aprilie 2006, a admis în parte cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 8241 din 20 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. A obligat Ministerul Finanțelor Publice prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata măsurilor reparatorii în echivalent de 772.018.564.693 lei. A respins cel de al doilea capăt de cerere formulat de Ministerul Finanțelor Publice.

În considerentele încheierii s-a reținut că la momentul pronunțării deciziei în discuție, Statul Român era reprezentat în litigiile având ca obiect Legea nr. 10/2001 exclusiv de Ministerul Finanțelor Publice căruia îi revenea obligația de emitere a titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competența în ceea ce privește executarea dispozitivului deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 revine exclusiv Cancelariei Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care va emite decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru notificările enumerate în cuprinsul considerentelor încheierii, înregistrate la unitatea deținătoare, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe.

În contra menționatei încheieri, la 26 mai 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, luând cunoștință de conținutul acesteia, în temeiul art. 281 3 C. proc. civ., a declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, s-a învederat că obligarea recurentei la plata măsurilor reparatorii în echivalent în cuantum de 772.018.564.693 lei nu își găsește temei legal în Titlul VII, Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, act normativ ce reprezintă legea cadru după care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își desfășoară activitatea.

În adevăr, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2001, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are în principal atribuția de a emite deciziile referitoare la acordarea de titluri de despăgubire după cum și pe aceea de a lua alte măsuri necesare aplicării legii. Aceste atribuții sunt exercitate de Comisia Centrală în cadrul Procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzute în Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Respectivele proceduri vizează analizarea sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Procedurile de transmitere a dosarelor de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor în faza administrativă, sunt prevăzute în art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și presupun soluționarea notificării de către entitatea investită în acest scop, respectiv unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative, deciziile/dispozițiile emise împreună cu întreaga documentație se înaintează la Secretariatul Comisiei Centrale. La nivelul Comisiei Centrale, după analizarea dosarelor și a documentației anexate și după parcurgerea unei proceduri reglementate de lege aceasta emite titlul de despăgubire. Mai mult, în cuprinsul Legii nr. 247/2005 nu au fost prevăzute dispoziții cu privire la preluarea obligațiunilor instituite în sarcina Ministerului Finanțelor Publice fie prin Legea nr. 10/2001, fie prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Totodată Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală sunt entități distincte și funcționează în temeiul unor acte normative diferite, cu atribuții diferite, între ele neexistând raporturi de subordonare. În fine, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă pentru acordarea despăgubirilor ulterioară și subsecventă finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, în care Comisia Centrală nu are nici o competență. Totodată, la data pronunțării deciziei în discuție Legea nr. 247/2005 nu fusese adoptată și prin urmare, hotărârea judecătorească respectivă nu putea fi lămurită decât în raport de actul normativ în vigoare la data pronunțării ei.

De asemenea, Comisia centrală nu a figurat ca parte în litigiul în care s-a pronunțat decizia nr. 1134/A din 16 mai 2005 dată la care nici nu fusese înființată neexistând cadrul legislativ în acest sens. Prin urmare, întrucât o hotărâre judecătorească produce efecte numai față de părțile din proces și cum în acel litigiu nu a fost citată și nu a avut calitatea de parte, Comisia Centrală apare ca un terț și prin urmare nu putea fi obligată la vreo prestație în respectivul dosar. Oricum măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de entitatea investită cu soluționarea notificării.

În fine, încheierea atacată cu recurs conține și dispoziții contradictorii pentru că a respins cel de al doilea capăt de cerere formulat de Ministerul Finanțelor Publice care viza lipsa calității procesuale pasive în soluționarea notificării, dar a făcut vorbire de faptul că executarea deciziei civile nr. 1134/A din 16 iunie 2005 revine exclusiv Cancelariei Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin întâmpinare SC T.O. SA a invocat, între altele, excepția tardivității recursului întrucât Comisia Centrală nefiind parte în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 1134/A din 16 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, termenul pentru declararea recursului ar putea curge din momentul în care a luat cunoștință de existența încheierii, respectiv 2 mai 2006 când SC T.O.

SA a depus la sediul Comisiei Centrale un memoriu la care a anexat și încheierea respectivă. Or, cererea de recurs a fost depusă la 29 mai 2006 peste termenul prevăzut de art. 301C. proc. civ. Excepția nu este fondată și urmează a fi respinsă. Astfel, potrivit art. 301C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii cu mențiunea că termenul curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută odată cu somația de executare. Prin urmare legea condiționează curgerea termenului pentru pronunțarea recursului de comunicarea hotărârii supuse acestei căi de atac. Pe cale de consecință orice alt act din care ar putea rezulta că partea ar fi putut lua cunoștință de hotărâre, nu are eficiență și nu poate fi luat în considerare ca punct de plecare în calculul termenului de recurs.

Cum în speță, încheierea în discuție nu a fost comunicată recurentei, cererea de recurs promovată de aceasta la 26 mai 2006 prin poștă se socotește a fi în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Din această perspectivă excepția invocată de intimata SC T.O. SA urmează a fi respinsă. Analizând recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta este fondat pentru motivele ce succed. Din dosar a rezultat că Ministerul Finanțelor Publice a formulat cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. la 20 ianuarie 2006 după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005. La soluționarea acestei cereri Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost citată și nu a figurat ca parte, iar încheierea din 27 aprilie 2006 nu i-a fost comunicată.

Cu toate acestea instanța, prin încheierea din 27 aprilie 2006 a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor la plata unei sume de 772.018.564.693 lei, procedeu profund nelegal și de natură a o prejudicia. Pe de altă parte, explicarea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri ce se execută poate viza numai măsurile luate de instanță și cuprinse în dispozitivul hotărârii și în raport de legislația în vigoare la data pronunțării ei și avută în vedere la luarea respectivei hotărâri. Or, în speță, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. atunci când a extins efectele deciziei nr. 1134/A din 16 mai 2005 și asupra Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, persoană juridică ce nu exista la data pronunțării deciziei menționate.

Așadar, prin acest procedeu curtea de apel nu numai că nu a explicat măsura luată prin dispozitivul deciziei evocate ci practic a schimbat-o, introducând în dosar un terț care nu fusese parte în litigiu inițial întrucât nici nu exista ca persoană juridică dar căruia i-a stabilit obligații ce potrivit Legii nr. 10/2001 nu-i reveneau chiar după modificarea acesteia prin Legea nr. 247/2005, conform capitolului V Titlul VII din această lege. De altfel, potrivit Legii nr. 10/2005 în forma ei în vigoare la data pronunțării deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 nici Ministerul Finanțelor Publice nu putea fi obligat la plata de despăgubiri bănești, modalitățile, cuantumul și procedura de acordare a acestor despăgubiri urmând a fi reglementate prin lege specială (art. 40 din Legea nr. 10/2001).

De altfel Ministerul Finanțelor Publice nu are nici calitatea de unitate deținătoare sau entitate investită cu soluționarea notificării. Pe cale de consecință, în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., corectarea aspectelor invocate de Ministerul Finanțelor Publice în cererea sa întemeiată pe acest text putându-se face exclusiv prin exercitarea căilor de atac, în speță, recursul. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa încheierea atacată și în fond a respinge cererea formulată de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 281 1 C. proc. civ. Pentru considerentele evocate se va respinge și excepția tardivității recursului declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge excepția de tardivitate a recursului. Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva încheierii din 27 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 4793/2004, pe care o casează și în fond respinge cererea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 1134 A din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.