ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4158/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4158/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1134/A din 16 mai

2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și familie, a admis apelul declarat de reclamanta SC T.O. SA împotriva

sentinței nr. 803 din 17 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Primăria

municipiului Sfântu Gheorghe.

A anulat sentința civilă apelată.

A respins excepțiile prematurității

și inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active.

Evocând fondul.

A admis în parte acțiunea precizată

formulată de SC T.O. SA.

A anulat dispozițiile nr. 1687,

1688, 3031, 3032, 3033, 3034 din anul 2004 și nr. 1029/2005 emise de primarul

municipiului Sfântu Gheorghe.

A respins capătul de cerere privind

emiterea deciziilor și plata despăgubirilor.

A obligat Ministerul Finanțelor

Publice la plata măsurilor reparatorii în echivalent în cuantumul precizat în

cele două expertize depuse la dosar.

Pe fondul cauzei instanța de apel a

reținut că reclamanta a demonstrat că toate imobilele cuprinse în C.F. nr. 586

Simeria au numerele de ordine indicate în considerentele deciziei fac parte din

foaia de avere a autoarei reclamantei S.A. U.T. Sf. Gheorghe aspecte

evidențiate și în cele două expertize tehnice efectuate în cauză.

Prin decizia nr. 8241 din 20

octombrie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a luat act de renunțarea la judecata recursului

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 1134/A

din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie.

La 6 aprilie 2006 Ministerul

Finanțelor Publice a formulat o cerere pentru lămurirea înțelesului, întinderii

și aplicării deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Astfel, s-au invocat dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și

completările aduse prin Legea nr. 247/2005 potrivit cărora în cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin

echivalent ce vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării,

cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

S-a învederat că în speță, avându-se

în vedere dispozitivul deciziei civile în discuție, compensarea cu alte bunuri

ori servicii ca măsură reparatorie nu poate fi avută în vedere, Ministerul

Finanțelor Publice nefiind entitatea investită cu soluționarea notificării.

Pe de altă parte, regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv a fost

reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Ministerul Finanțelor

Publice neavând competența de a acorda despăgubiri în condițiile acestor

prevederi speciale și nici alte surse legale de finanțare care să permită plata

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin încheierea din 27

aprilie 2006, a admis în parte cererea de lămurire a dispozitivului deciziei

nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă irevocabilă prin decizia nr.

8241 din 20 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

A obligat Ministerul Finanțelor

Publice prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata

măsurilor reparatorii în echivalent de 772.018.564.693 lei.

A respins cel de al doilea capăt de

cerere formulat de Ministerul Finanțelor Publice.

În considerentele încheierii s-a

reținut că la momentul pronunțării deciziei în discuție, Statul Român era

reprezentat în litigiile având ca obiect Legea nr. 10/2001 exclusiv de

Ministerul Finanțelor Publice căruia îi revenea obligația de emitere a

titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr.

247/2005, competența în ceea ce privește executarea dispozitivului deciziei nr.

1134/A din 16 iunie 2005 revine exclusiv Cancelariei Primului Ministru prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care va emite decizia

reprezentând titlul de despăgubiri pentru notificările enumerate în cuprinsul

considerentelor încheierii, înregistrate la unitatea deținătoare, Primăria

municipiului Sfântu Gheorghe.

În contra menționatei încheieri, la

26 mai 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, luând

cunoștință de conținutul acesteia, în temeiul art. 281

3

C. proc.

civ., a declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Astfel, s-a învederat că obligarea

recurentei la plata măsurilor reparatorii în echivalent în cuantum de

772.018.564.693 lei nu își găsește temei legal în Titlul VII, Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, act normativ ce reprezintă legea cadru după

care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își desfășoară

activitatea.

În adevăr, conform art. 13 alin. (1)

din Legea nr. 247/2001, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor care se acordă se constituie în subordinea Cancelariei Primului

Ministru Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în

continuare Comisia Centrală, care are în principal atribuția de a emite

deciziile referitoare la acordarea de titluri de despăgubire după cum și pe

aceea de a lua alte măsuri necesare aplicării legii.

Aceste atribuții sunt exercitate de

Comisia Centrală în cadrul Procedurilor administrative pentru acordarea

despăgubirilor prevăzute în Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Respectivele proceduri vizează analizarea sub aspectul legalității respingerii

cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de

restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001

și soluționate fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri

reparatorii în echivalent, emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

247/2005, respectiv 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere

privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior

intrării în vigoare a acestei legi.

Procedurile de transmitere a

dosarelor de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor în faza

administrativă, sunt prevăzute în art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005

și presupun soluționarea notificării de către entitatea investită în acest

scop, respectiv unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii

administrative, deciziile/dispozițiile emise împreună cu întreaga documentație

se înaintează la Secretariatul Comisiei Centrale.

La nivelul Comisiei Centrale, după

analizarea dosarelor și a documentației anexate și după parcurgerea unei

proceduri reglementate de lege aceasta emite titlul de despăgubire.

Mai mult, în cuprinsul Legii nr.

247/2005 nu au fost prevăzute dispoziții cu privire la preluarea obligațiunilor

instituite în sarcina Ministerului Finanțelor Publice fie prin Legea nr.

10/2001, fie prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Totodată

Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală sunt entități distincte și

funcționează în temeiul unor acte normative diferite, cu atribuții diferite,

între ele neexistând raporturi de subordonare.

În fine, Titlul VII din Legea nr.

247/2005 reglementează o procedură administrativă pentru acordarea

despăgubirilor ulterioară și subsecventă finalizării procedurii administrative

prevăzută de Legea nr. 10/2001, în care Comisia Centrală nu are nici o

competență.

Totodată, la data pronunțării

deciziei în discuție Legea nr. 247/2005 nu fusese adoptată și prin urmare,

hotărârea judecătorească respectivă nu putea fi lămurită decât în raport de actul

normativ în vigoare la data pronunțării ei.

De asemenea, Comisia centrală nu a

figurat ca parte în litigiul în care s-a pronunțat decizia nr. 1134/A din 16

mai 2005 dată la care nici nu fusese înființată neexistând cadrul legislativ în

acest sens. Prin urmare, întrucât o hotărâre judecătorească produce efecte

numai față de părțile din proces și cum în acel litigiu nu a fost citată și nu

a avut calitatea de parte, Comisia Centrală apare ca un terț și prin urmare nu

putea fi obligată la vreo prestație în respectivul dosar.

Oricum măsurile reparatorii prin

echivalent se acordă de entitatea investită cu soluționarea notificării.

În fine, încheierea atacată cu

recurs conține și dispoziții contradictorii pentru că a respins cel de al

doilea capăt de cerere formulat de Ministerul Finanțelor Publice care viza

lipsa calității procesuale pasive în soluționarea notificării, dar a făcut

vorbire de faptul că executarea deciziei civile nr. 1134/A din 16 iunie 2005

revine exclusiv Cancelariei Primului Ministru prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Prin întâmpinare SC T.O. SA a

invocat, între altele, excepția tardivității recursului întrucât Comisia

Centrală nefiind parte în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 1134/A din

16 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie, termenul pentru declararea recursului ar putea curge din

momentul în care a luat cunoștință de existența încheierii, respectiv 2 mai

2006 când SC T.O. SA a depus la sediul Comisiei Centrale un memoriu la care a

anexat și încheierea respectivă. Or, cererea de recurs a fost depusă la 29 mai

2006 peste termenul prevăzut de art. 301C. proc. civ.

Excepția nu este fondată și urmează

a fi respinsă.

Astfel, potrivit art. 301C. proc.

civ. termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii cu

mențiunea că termenul curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută

odată cu somația de executare.

Prin urmare legea condiționează

curgerea termenului pentru pronunțarea recursului de comunicarea hotărârii

supuse acestei căi de atac. Pe cale de consecință orice alt act din care ar

putea rezulta că partea ar fi putut lua cunoștință de hotărâre, nu are

eficiență și nu poate fi luat în considerare ca punct de plecare în calculul termenului

de recurs. Cum în speță, încheierea în discuție nu a fost comunicată

recurentei, cererea de recurs promovată de aceasta la 26 mai 2006 prin poștă se

socotește a fi în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Din această perspectivă excepția

invocată de intimata SC T.O. SA urmează a fi respinsă.

Analizând recursul declarat de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta este fondat pentru

motivele ce succed.

Din dosar a rezultat că Ministerul

Finanțelor Publice a formulat cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. la 20 ianuarie 2006 după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005

publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005.

La soluționarea acestei cereri

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost citată și nu a

figurat ca parte, iar încheierea din 27 aprilie 2006 nu i-a fost comunicată.

Cu toate acestea instanța, prin

încheierea din 27 aprilie 2006 a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea

despăgubirilor la plata unei sume de 772.018.564.693 lei, procedeu profund

nelegal și de natură a o prejudicia.

Pe de altă parte, explicarea

înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri ce se

execută poate viza numai măsurile luate de instanță și cuprinse în dispozitivul

hotărârii și în raport de legislația în vigoare la data pronunțării ei și avută

în vedere la luarea respectivei hotărâri.

Or, în speță, curtea de apel a

încălcat dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. atunci când a extins

efectele deciziei nr. 1134/A din 16 mai 2005 și asupra Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, persoană juridică ce nu exista la data pronunțării

deciziei menționate. Așadar, prin acest procedeu curtea de apel nu numai că nu

a explicat măsura luată prin dispozitivul deciziei evocate ci practic a schimbat-o,

introducând în dosar un terț care nu fusese parte în litigiu inițial întrucât

nici nu exista ca persoană juridică dar căruia i-a stabilit obligații ce

potrivit Legii nr. 10/2001 nu-i reveneau chiar după modificarea acesteia prin

Legea nr. 247/2005, conform capitolului V Titlul VII din această lege.

De altfel, potrivit Legii nr.

10/2005 în forma ei în vigoare la data pronunțării deciziei nr. 1134/A din 16

iunie 2005 nici Ministerul Finanțelor Publice nu putea fi obligat la plata de

despăgubiri bănești, modalitățile, cuantumul și procedura de acordare a acestor

despăgubiri urmând a fi reglementate prin lege specială (art. 40 din Legea nr.

10/2001). De altfel Ministerul Finanțelor Publice nu are nici calitatea de

unitate deținătoare sau entitate investită cu soluționarea notificării.

Pe cale de consecință, în cauză nu

erau incidente dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., corectarea

aspectelor invocate de Ministerul Finanțelor Publice în cererea sa întemeiată

pe acest text putându-se face exclusiv prin exercitarea căilor de atac, în

speță, recursul.

Față de cele ce preced, recursul

urmează a fi admis, a casa încheierea atacată și în fond a respinge cererea

formulată de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 281

1

C.

proc. civ.

Pentru considerentele evocate se va

respinge și excepția tardivității recursului declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția de tardivitate a

recursului.

Admite recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva încheierii din 27 aprilie

2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 4793/2004, pe care o casează și în

fond respinge cererea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru

lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 1134 A din 16 iunie 2005 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.