ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5985/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 133 din 18

februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov au fost respinse excepțiile

lipsa calității procesuale active a intimaților reclamanți K.I. și C.M. și

lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor.

Apelurile formulate de apelanții

pârâți P.R. și P.N.S. și SC C. SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 6751

din 4 iulie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov, în contradictoriu cu

intimații reclamanți K.I. și C.M. și intimații-pârâți K.A., S.A., Municipiul

Brașov prin primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au fost

respinse ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs P.R. și P.N.S. criticând-o pentru nelegalitate și invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de

22 septembrie 2004 s-a pus în discuție excepția de necompetență materială a

Curții de Apel Brașov.

Prin decizia civilă nr. 797/R din 22

septembrie 2004 Curtea de Apel Brașov, a admis excepția lipsei competenței

materiale a acestei instanțe în soluționarea recursului și a declinat

competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Curtea de

Apel Brașov a avut în vedere prevederile art. 299, alin. (2) C. proc. civ.,

astfel cum a fost completat prin art. I pct. 8 din O.U.G. nr. 58/2003 aprobată

prin Legea nr. 195/2004 potrivit cărora recursul se soluționează de Înalta

Curte de Casație și Justiție dacă prin lege nu se prevede altfel.

În continuarea motivării s-a

susținut că tribunalele și curțile de apel soluționează recursurile numai în

situațiile de excepție, prevăzute în mod expres de lege, curțile de apel

reprezentând instanțele de drept comun în soluționarea apelurilor declarate

împotriva hotărârilor date în primă instanță de judecătorii și tribunale,

conform art. 3 pct. 2 și art. 282 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004,

apreciindu-se că în speță nu sunt incidente prevederile art. II alin. (2) din

Legea nr. 195/2004, nefiind îndeplinite cerințele acestui text de lege.

Instanța a concluzionat că prezentul

recurs nu s-a aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data

intrării în vigoare a legii și în aceste condiții curtea de apel nu este

competentă să-l soluționeze potrivit art. 299 alin. (2) C. proc. civ., deoarece

nu trebuie confundat momentul investirii instanței de control judiciar care

coincide cu momentul depunerii căii de atac la instanța a cărei hotărâre se

atacă, cu momentul în care calea de atac se află pe rolul instanței de control

și care coincide cu momentul înregistrării administrative la această ultimă

instanță.

Cauza a fost înregistrată la Înalta

Curte de Casație și Justiție sub nr. 20588/2004.

În ședința publică de la 6 iulie

2005 Înalta Curte din oficiu a pus în discuția părților excepția de

necompetență materială a soluționării recursului.

Excepția este întemeiată potrivit

considerentelor ce urmează:

Potrivit art. II alin. (2) din Legea

nr. 195/2004, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

și care au ca obiect hotărâre prin care tribunalele au judecat apeluri se

trimit spre judecată curților de apel.

În legislația actuală nu există o

definiție legală a noțiunii de a se afla „pe rolul” instanței o cauză.

În atare condiții, este esențial

pentru stabilirea competenței să subliniem intenția legiuitorului.

La adoptarea Legii nr. 195/2004 s-a

avut în vedere numărul extraordinar de mare de cauze civile, care se judecă în

recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție înregistrate sub imperiul O.U.G.

nr. 58/2003, care au determinat întârziere în activitatea de judecată de natură

să aducă atingere dreptului la judecata cauzelor într-un termen rezonabil și

dreptului la un proces echitabil.

Având în vedere intenția

legiuitorului prin sintagma „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție” nu trebuie să înțelegem că legiuitorul a avut în vedere

doar cauzele înregistrate la această instanță întrucât s-ar restrânge foarte

mult sfera de aplicare a acestui text de lege.

Un alt argument în sprijinul acestei

opinie îl constituie și faptul că prin pronunțarea unei hotărâri pe fondul

cauzei, tribunalele s-au dezinvestit astfel încât din punct de vedere

procedural, aceste cauze nu se mai află pe rolul respectivei instanțe.

După înregistrarea recursurilor

formulate de părți care au primit deja rezoluția de înaintare a cauzei la

instanța superioară, potrivit art. 288 alin. (3) raportat la art. 316 C. proc.

civ. președintele instanței are obligația legală să înainteze dosarele

instanței de recurs după împlinirea termenului de recurs.

În consecință, Înalta Curte de Casație

și Justiție va declina competența de soluționare a recursului declarat de

pârâții P.R. și P.N.S. împotriva deciziei nr. 133/A din 18 februarie 2004

pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov,

secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină competența de soluționare a

recursului declarat de pârâții P.R. și P.N.S. împotriva deciziei civile nr. 133/A

din 18 februarie 2004 a Tribunalului Brașov, secția civilă în favoarea Curții

de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2005.