ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8103/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5329 din 10 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Suceava împotriva deciziei nr. 4 din 24 ianuarie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, competența judecării contestației formulate împotriva deciziei de restituire sau ofertei de despăgubire în echivalent, sau a altor cereri aparține, în primă instanță, tribunalului, iar, potrivit art. 282 1 C. proc.

civ., hotărârile date în primă instanță de judecătorie și tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. Instanța supremă a constatat că, în speță, atât normele relative la judecarea apelului, cât și cele privind procedura prealabilă administrativă au fost încălcate, ceea ce atrage, conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ., desființarea deciziei și trimiterea cauzei instanței de apel. S-a mai reținut că, deși sesizată cu apel, curtea de apel a soluționat cauza după procedură și pe baza temeiurilor din recurs (art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.), încălcând normele imperative relative la competența materială. La data de 16 iunie 2004 (data poștei) reclamanta Z.S. a formulat contestație în anularea deciziei sus menționate, făcând referire la art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318, teza 1 C. proc.

civ. Contestatoarea a arătat că instanța supremă nu a identificat alte motive de recurs decât cele invocate de intimata-recurentă, respectiv pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., or, arată aceasta, nu ne aflăm în una din ipotezele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 – 5 C. proc. civ. Contestatoarea susține, deci, că nu se impunea casarea cu trimitere, iar instanța supremă a săvârșit o greșeală materială esențială prin omisiunea de a parcurge în întregime ultimele aliniate ale deciziei recurate. Contestația în anulare este nefondată. Hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, care este o cale extraordinară de atac, numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.

Nu se poate reține în cauză că dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale evidente, esențiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, susținerile contestatoarei făcând referire la greșeli de judecată și de interpretare a unor dispoziții legale, ce nu pot fi analizate în cadrul acestei căi de atac. În consecință, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea Z.S. împotriva deciziei nr. 5329 din 10 decembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 1891/2003. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2005.