ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1114/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași reclamantele S.L., C.M. și B.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.I., anularea Hotărârilor nr. 2192/2007, nr. 2193/2007 și nr. 2190/2007, prin care le-a fost respinsă cererea de recunoaștere a calității de beneficiare a Legii nr. 189/2000, considerând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, atâta timp cât norma legală invocată nu condiționează expres ca refugierea să fi fost făcută într-un teritoriu ocupat și ca persecuția etnică să fi fost dovedită în acest sens.

Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1083 din 30 mai 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, reținând incidența art. 7 alin. 4 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 158/ CA din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă.

Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, în esență, că evacuarea funcționarilor publici din preajma zonei de operații militare, situată în mod necontestat în vechiul Regat al României, respectiv din județul Vaslui, nu poate fi asimilată, în nici o situație și sub nici un motiv, cazurilor enumerate la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, iar, atâta timp cât condiția „etniei" și condiția „persecuției" nu sunt întrunite, nu se putea face aplicarea Legii nr. 189/2000, având în vedere că însuși titlul ordonanței arată că ea vizează exclusiv „persoane persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice".

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs S.L., C.M. și B.O., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că în cauză s-a făcut dovada faptului că împreună cu autorul comun, C.V., au fost evacuate din Județul Tutova, în Județul Teleorman, iar că legea aplicabilă nu condiționează stabilirea calității de refugiat de refugierea într-un teritoriu ocupat.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentele reclamante se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituite să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acestea în conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Prevederile Legii nr. 189/2000 nu condiționează stabilirea calității de refugiat de refugiul într-un teritoriu ocupat, astfel încât evacuarea reclamantelor și a autorului acestora din localitatea de domiciliu în județul Teleorman se încadrează în ipoteza art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999.

Înalta Curte constată nefondată excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă prin întâmpinare, recurentele depunând la dosarul cauzei atât motivele de recurs, precum și o dezvoltare a acestora.

Rezultă că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.L., B.O. și C.M. împotriva sentinței nr. 158/ CA din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantele S.L., B.O. și C.M.

Anulează Hotărârile nr. 2192/2007, 2190/2007 și 2193/2007 emise de C.J.P.I.

Obligă pârâta să emită noi hotărâri pentru reclamante, prin care să acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944 - 15 octombrie 1944, începând cu data de 1 februarie 2007 pentru reclamantele S.L. și C.M. și începând cu 1 ianuarie 2007 pentru reclamanta B.M.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.