ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1638/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17/

PI din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 354/252/2007,

s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarii P.C.

și P.V. împotriva rezoluției din 13 decembrie 2007 dată de prim procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 9/II/2/2007.

Petiționarii au fost

obligați, conform art. 192 C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin plângerea înregistrată

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 8 august 2006,

petiționarii P.C. și P.V. au solicitat tragerea la răspundere penală a

notarului public S.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C.

pen., raportat la art. 215 C. pen., art. 289 C. pen.; a făptuitoarelor P.M.R.

și K.E. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat

la art. 215 C. pen. și a numitului O.N.I. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., art. 194 alin. (1) C.

pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Prin rezoluția din 13

decembrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. 935/P/2006,

în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit.

a), b) și g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

făptuitori apreciindu-se că nu sunt indicii din care să rezulte săvârșirea

vreunei faptei penale.

În fapt, procurorul a

reținut că petiționarii P.C. și P.V., în cursul anului 2000, au luat cu titlu

de împrumut de la numitul O.N.I. suma de 5000 mărci germane, care le-a cerut să

încheie un contract de vânzare-cumpărare a imobilului proprietatea

petiționarilor, urmând ca după achitarea debitului să fie restituit imobilul.

La data de 8 februarie 2002,

petiționarii au încheiat cu numitul O.N. un antecontract de vânzare-cumpărare

pentru imobilul proprietatea petiționarilor situat în localitatea Boldur, din

care rezultă că aceștia au primit suma de 1000 mărci germane.

Contractul de

vânzare-cumpărare a fost autentificat prin încheierea nr. 463 din 10 februarie 2000

de către notarul public S.G.

După încheierea actului,

petiționarul P.C. a plecat în Portugalia, de unde, în fiecare lună, conform

înțelegerii, a trimis numitului O.N.I. suma totală de 18.500 euro, sumă ce

reprezenta banii împrumutați cu dobânda de 7 %.

Ulterior, la data de 30 mai

2003, numiții O.N.I. și K.E. au încheiat un contract de împrumut cu garanție

imobiliară, autentificat de către notarul public S.G. prin încheierea nr. 1764

din 30 mai 2003.

Din conținutul contractului

a rezultat că numita K.E. a dat cu titlu de împrumut numitului O.I. suma de

1950 euro, cu penalități de întârziere de0,5 %, împrumutul fiind garantat de

către numitul O.N.I. cu imobilul achiziționat în condițiile expuse anterior de

la petiționarii P.V. și P.C.

Deoarece numitul O.N.I. nu a

restituit suma împrumutată la termenul fixat, K.E. a pornit executarea silită,

formându-se dosarul execuțional nr. 129/2005.

Executorul judecătoresc a

emis publicația de scoatere la licitație a imobilului înscris în C.F. nr. 1445 -

Boldur iar la data de 5 decembrie 2005 petiționarii au formulat contestație la

executare arătând că au fost înșelați prin încheierea contractului de

vânzare-cumpărare a imobilului, deoarece în realitate au împrumutat de la

numitul O.N.I. suma de 1000 euro care le-a solicitat să încheie, în acest sens,

un contract de vânzare-cumpărare, iar după ce banii vor fi restituiți cu

dobânda aferentă, le va restitui imobilul.

Reține parchetul că pentru

infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., a intervenit

prescripția răspunderii penale, iar cu privire la celelalte infracțiuni sunt

incidente dispozițiile art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., care împiedică punerea

în mișcare a acțiunii penale.

Plângerea formulată

împotriva rezoluției date de procuror la data de 13 decembrie 2006 în dosarul nr.

935/P/2006 a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Lugoj prin rezoluția nr. 9/II/2/2007 din data de 24 ianuarie 2007.

Împotriva soluției dispuse

de procuror, petiționarii P.C. și P.V. au formulat plângere la instanța de fond

în condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că rezoluția procurorului este legală și temeinică nefiind motive

care să conducă la desființarea acesteia.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond au declarat recurs petiționarii P.C. și P.V.

solicitând casarea acesteia, și în cadrul rejudecării, admiterea plângerii și

trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.

Înalta Curte, examinând

recursurile declarate în conformitate cu prevederile art. 384

14

alin.

(1) C. proc. pen., pe baza actelor și înscrisurilor existente la dosarul

cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 224

alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de

urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

Actele premergătoare au

menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire le au cu

privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice informații pentru

a se putea stabili dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale.

Prin efectuarea actelor

premergătoare se poate preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri

nejustificate, eliminându-se posibilitatea apariției acelui cadru legal în care

pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi

nejustificate.

Tocmai de aceea organele de

urmărire penală, prin efectuarea actelor premergătoare își vor lua o măsură de

garanție în plus privind respectarea legalității în opera de înfăptuire a

justiției.

Legea procesual penală

română nu limitează verificările ce pot fi dispuse de organele de urmărire

penale în faza actelor premergătoare, putând fi ascultate anumite persoane,

efectuarea unor cercetări la fața locului, alte investigații, neputând fi

dispuse măsurii procesuale, percheziții, deoarece acestea se pot lua numai cu

privire la învinuit sau inculpat, ceea ce ar presupune o urmărire penală

începută.

Pe de altă parte, organul de

urmărire penală, este sesizat prin plângere cu fapte nu și cu încadrarea

juridică a acestora, această operațiune revenind în exclusivitate autorităților

judiciare.

Având în vedere aceste

elemente, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins

plângerea petiționarilor, menținând rezoluția atacată ca fiind legală și

temeinică.

Sub un prim aspect, se

impune a fi reținut faptul că petiționarii au formulat plângeri succesive cu

privire la aceleași persoane și la aceleași fapte.

Astfel, din actele dosarului

se constată că prin rezoluția din 14 iulie 2006 din 14 iulie 2006 dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 79/P/2006, s-a

dispus, conform art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public S.G. și O.N.I. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., respectiv art. 25 C. pen, raportat

la art. 289 C. pen., constatându-se ca fiind împlinit termenul de prescripție

al răspunderii penale.

Prin aceiași rezoluție s-a

dispus disjungerea cauzei față de numiții O.N.I., K.E. și P.M.R. și trimiterea

dosarului la Poliția Municipiului Lugoj pentru efectuarea de cercetări sub

aspectul infracțiunilor la înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen., complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.

215 C. pen. și art. 194 C. pen.

Efectuându-se acte

premergătoare, s-a reținut corect că nu există probe din care să rezulte

încheierea unui împrumut între petiționari și făptuitorul O.N., ci doar

încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din localitatea

Boldur, contract în care nu este trecută nici o clauză specială, imobilul

trecând în proprietatea numitului O.N.

În aceste condiții,

garantarea unui împrumut pe care acesta l-a efectuat, la data de 30 mai 2003,

după aproximativ 3 ani de zile de la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare intervenit între numitul O.N. și petiționari, de la numita K.E.,

nu poate intra în sfera ilicitului penal.

Notarul public, a luat act

de manifestarea de voință a părților, acestea citind conținutul actului fără a

avea de făcut obiecțiuni.

Cât privește făptuitoarea P.M.,

în sarcina acesteia în mod corect s-a apreciat că nu i se poate reține nici o faptă

penală.

Pe de altă parte, în mod

temeinic s-a reținut că nu există date din care să rezulte că petiționarii au

încheiat, la notarul public S.G., un contract de vânzare-cumpărare pentru

imobilul situat în localitatea Boldur, cu făptuitorul O.N.I., după ce anterior,

încheiaseră un antecontract de vânzare-cumpărare pentru același imobil,

neputându-se dovedi existența în fapt a unui împrumut.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de petiționarii P.C. și P.V. împotriva sentinței penale nr. 17/ PI

din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de petiționarii P.C. și P.V. împotriva sentinței penale nr.

17/ PI din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă recurenții petiționari

la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 12 mai 2008.