ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1568 din 6 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC N.R. SRL în contradictoriu cu pârâții D.G.A.M.C. și A.N.V. – D.R.V. București, a dispus anularea Deciziei nr. 121/2001 emisă de D.R.V.I. București (în prezent A.N.V.) – D.R.V. București, a obligat pârâta să emită o nouă decizie de determinarea definitivă a valorii în vamă pe baza valorii de tranzacție declarate cu declarația vamală de import din 5 octombrie 2001 și a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 175.521.839 lei reținută nelegal (pct. 3 Decizia nr. 121/2001) sub sancțiunea unei penalități de 50 lei pe zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5), coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2001, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În motivarea sentinței se reține că din actele depuse la dosar nu rezultă diferențe între prețul achitat pentru bunurile importate și prețul declarat în vamă, prețul mărfii de 41.312,04 euro menționat în D.V.I. fiind același cu prețul de tranzacție menționat cu factura externă și cu prețul efectiv plătit de reclamantă prin dispoziția de plată externă. În drept au fost menționate art. 1 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data introducerii acțiunii), art. 18 alin. (5) coroborate cu art. 77 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 și art. 7 din Acordul privind aplicarea art. 7 din Acordul G.T.C. (G.A.T.T.), la care România este parte. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C.

și A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. București. Recurenta D.G.A.M.C. a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a Ordinului M.F.P. nr. 1939/2006, direcția neavând calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind obligarea la restituirea garanției vamale în sumă de 175.521.839 lei ROL, deoarece contribuabilii – indiferent de încadrarea acestora ca și contribuabili mari, mijlocii sau mici – declară și, respectiv, achită drepturile de import la organele vamale. În subsidiar, aceeași recurentă a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Recurenta A.N.V. a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), deoarece stabilind că valoarea în vamă coincide cu valoarea de tranzacție, instanța de fond nu a interpretat corect prevederile Acordului privind aplicarea art. 7 al Acordului G.T.C. (GATT) de la Geneva, din 1 noiembrie 1979, la care România este parte. În dezvoltarea motivului de recurs recurenta citează prevederile art. 1 – 7 din acord și conchide că valoarea stabilită prin Raportul de evaluare poate fi considerată „valoare în vamă” doar dacă aceasta nu se poate stabili conform procedurii prevăzute în acord, solicitând modificarea sentinței și menținerea Deciziei nr. 121/2001 emisă de autoritățile vamale.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurenta - pârâtă D.G.A.M.C., aceasta a fost în mod corect respinsă de instanța de fond, deoarece printr-o decizie de casare, pronunțată în prezenta cauză, nr. 1497 din 8 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit în mod irevocabil că pârâta D.G.A.M.C. are calitate procesuală, deoarece reclamanta, în calitate de mare contribuabil, se află în administrarea sa, potrivit prevederilor Ordinul M.F.P. nr. 753/2006. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a reținut în mod corect că organele vamale nu au respectat dispozițiile Legii 141/1997 și nici principiul conform căruia valoarea în vamă coincide cu valoarea de tranzacție.

Acest principiu este cuprins în Acordul G.A.T.T. la art. 1 pct. 1 și prevede că valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, atunci când acestea sunt vândute pentru export cu destinația țării de import. De menționat că acest preț efectiv plătit sau de plătit se determină în conformitate cu notele interpretative ale acestuia. Încă de la primele dispoziții cuprinse în notele interpretative se prevede că aplicarea metodelor de evaluare ale valorii în vamă a mărfurilor se face prin aplicare succesivă a articolelor cuprinse în Acord referitoare la Regulile de evaluare. Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 1, se va încerca aplicarea succesivă a articolului următor, și așa mai departe.

Or, așa cum indubitabil rezultă din probatoriul administrat, și așa cum bine a observat și Curtea de Apel București, atât marfa importată de intimata-reclamantă, cât și suma totală de plată, se regăsesc în declarația vamală de import și, mai mult, sunt și confirmate de dovada plății facturii. În consecință, Curtea de Apel București a reținut în mod corect că prețul achitat pentru bunurile importate și prețul declarat în vamă erau identice cu prețul de tranzacție menționat în factura externă și prețul efectiv plătit de intimata prin dispoziția de plată externă. În atare condiții este pe deplin justificată aplicarea art. 1 pct. 1 din Acordul G.A.T.T. și nu a art. 7, așa cum susțin recurentele-pârâte.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. și de A.N.V., prin D.R.A.O.V. București, împotriva sentinței civile nr. 1568 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.