ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2967/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la această instanță, reclamanta SC U.M.S. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 10903 din 30 noiembrie 2005 și a Dispoziției nr. 11740 din 21 decembrie 2005, emise de A.J.O.F.M. Gorj. Reclamanta a arătat că după apariția O.U.G. nr. 22/2004, de modificare și completare a O.U.G. nr. 95/2002, a efectuat concedieri colective, în temeiul C. muncii și a O.U.G. 95/2002, iar disponibilizații au primit un număr de plăți compensatorii de la A.J.O.F.M. Gorj, ce urmau a fi recuperate de la agenții economici din industria de apărare, în limita unei cote de 20% din sumele încasate din închirieri, vânzări de active și vânzări de participații la capitalul social al societăților comerciale.

Reclamanta a mai susținut că din prevederile art. 12 4 și art. 12 8 din O.G. nr. 95 /2002 modificată prin O.U.G. nr. 22/2004 nu rezultă că datoria constând în sumele achitate cu titlu de plăți compensatorii trebuie să fie însușită în contabilitatea proprie, deoarece nu reprezintă datorie a agenților economici față de A.J.O.F.M. Pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că a efectuat în locul reclamantei plăți compensatorii către personalul disponibilizat, urmând ca aceasta să înregistreze în evidențele contabile sumele respective, pentru a efectua plăți către bugetul asigurărilor de șomaj, în limita unei cote de 20% din sumele încasate din închirieri, vânzări de active sau de participații la capitalul social.

Prin sentința nr. 298 din 26 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC U.M.S. SA – filială a CN R. SA și a anulat Decizia nr. 10903/2005 și Dispoziția nr. 11740/2005 emise de A.J.O.F.M. Gorj. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în baza programului de restructurare și privatizare pentru perioada 2004-2007, aprobat de CN R. SA, reclamanta a efectuat disponibilizări de personal. Întrucât nu a avut lichiditățile necesare acordării plăților compensatorii, prevăzute de art. 12 lit. b) din O.U.G. 22/2004, a solicitat ca A.J.O.F.M. Gorj să efectueze plățile respective (filele 32 - 34). Instanța de fond a mai reținut că, prin decizia nr. 10903/30 noiembrie 2005, A.J.O.F.M.

Gorj a constituit titlu de creanță bugetară față de reclamantă pentru suma totală de 2.092.769 lei, punându-i-se în vedere reclamantei ca în baza art. 109 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., să facă dovada plății sumelor menționate în decizie, care constituie și înștiințare de plată (fila 2). S-a precizat, de asemenea că, în cazul în care nu se vor vira sumele pentru stingerea creanței, se va proceda la executare silită a debitului. Din cuprinsul celorlalte acte aflate la dosarul cauzei, s-a reținut de către prima instanță că de la data când s-au efectuat plăți compensatorii de către A.J.O.F.M. Gorj în locul SC U.M.S. S.A., aceasta din urmă a constituit și virat lunar sume pe care le-a încasat din închirieri sau vânzări de active și participații.

Instanța a constatat că, în conformitate cu art. 12 8 din O.G. nr. 95/2002, modificată prin O.U.G. nr. 22/2004, plățile compensatorii se acordă lunar, începând cu luna următoare celei la care s-a efectuat concedierea pentru perioadele stabilite în cuprinsul textului și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dacă unitatea angajatoare nu efectuează plățile respective. Același act normativ prevede că sumele acordate cu titluri de plăți compensatorii din bugetul asigurărilor pentru șomaj se vor recupera în limita unei cote de 20% din sumele încasate din închirieri, vânzări de active și vânzări de participații la capitalul social al societăților comerciale. În plus, instanța de fond a mai reținut că, prin Decizia nr. 10903/2005 s-a dispus înregistrarea tuturor plăților compensatorii, ceea ce rezultă din situația plăților întocmită de A.J.O.F.M.

Gorj, motiv pentru care aceasta este nelegală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât aceasta a fost pronunțată la primul termen de judecată, fără a se examina cererea de probatorii depusă la dosar. Recurenta a precizat și faptul că hotărârea în discuție este lipsită de temei legal și concretizează o aplicare retroactivă a legii, respectiv a prevederilor H.G. nr. 1861/2006, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2006 și care nu putea fi aplicată pentru o perioadă și o bază de calcul împlinită.

Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de fond a analizat corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Critica privind încălcarea dreptului la apărare al reclamantei este nefondată, întrucât prima instanță a analizat și s-a pronunțat motivat asupra probatoriilor solicitate de parte în cererea de chemare în judecată. În plus, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru a da posibilitatea apărătorului angajat al părții să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise.

Nici critica privind aplicarea retroactivă a H.G. nr. 1861/2006, care poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondată. Astfel, cuantumul garanției aferente antrepozitului fiscal, indicat în Decizia nr. 392 din 7 septembrie 2007, a avut la bază adresa din 30 martie 2007, prin care societatea recurentă a comunicat datele solicitate de intimată, utilizând cota de acciză în vigoare la data actualizării garanției, conform pct. 20 alin. (8) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., modificată prin H.G. nr. 1861/2006 (ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007). Așadar, garanția în sumă de 22.242 euro nu a fost stabilită în baza unui act normativ aplicat retroactiv, întrucât prin H.G.

nr. 1861/2006 a fost modificat pct. 20 alin. (8) din H.G. nr. 44/2004, care prevede în mod expres faptul că la stabilirea garanției datorată pentru administrarea unui antrepozit fiscal se are în vedere media pe ultimii 3 ani a ieșirilor de produse accizabile. Așa cum s-a mai arătat, H.G. nr. 1861/2006 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007 și era aplicabil la momentul constituirii garanției, motiv pentru care în mod corect Comisia de specialitate din cadrul M.E.F. a avut în vedere dispozițiile sale. Prin urmare, cele două acte administrative contestate în cauză au fost emise de autoritatea fiscală cu respectarea prevederilor legale. În consecință, în raport de cele anterior reținute, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.J.O.F.M. Gorj, împotriva sentinței nr. 298 din 26 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2008.