ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2244/2008

HOTĂRÂRE
03.04.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2244/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de față;

La 7 septembrie 2004 C.G. și C.R. au chemat în

judecată Parohia Sf. Mc. Haralambie Galați pentru a fi obligată să le restituie

în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, terenul în suprafață de 1856 mp situat

în municipiul Galați.

Tribunalul Galați, secția civilă, a pronunțat

sentința civilă nr. 1798 din 3 noiembrie 2006 prin care a respins acțiunea

civilă de mai sus pentru lipsa calității procesuale pasive a parohiei chemate

în judecată.

Tribunalul a statuat că în materia Legii nr.

10/2001 au calitate de „persoană juridică deținătoare a imobilului preluat

abuziv" și, deci, calitate procesuală pasivă în procesele generate de

aplicarea acestui act normativ, numai entitățile menționate expres la art. 21

al legii de mai sus, care nu cuprind „o instituție de cult religios, ce nu

poate fi considerată nici măcar o persoană juridică de drept public".

În considerentele sentinței s-a mai

arătat că, prin hotărâre judecătorească anterioară având putere de lucru

judecat, s-a recunoscut dreptul de proprietate al Parohiei Sf. Mc. Haralambie

asupra unui teren în suprafață de 3074 mp, din care reclamanții cer a le fi

restituit în natură terenul de 1856 mp pentru a fi fost preluat abuziv prin

Decretul nr. 92/1950, astfel că „ situația       ar putea fi lămurită în cadrul

unei acțiuni în revendicare conform dreptului comun în care se pot compara

titlurile fiecărei părți", motiv pentru care „se apreciază că Parohia Sf.

Mc. Haralambie nu poate avea calitate conform Legii nr. 10/2001 nici în

procedurile administrative de restituire și nici în acțiunile în justiție ce

urmează acestor proceduri".

Prin apelul declarat reclamanții au

criticat soluția primei instanțe susținând că a fost încălcat principiul

neretroactivității legii civile și nu a fost aplicat principiul tempus regit

actum, scop în care au arătat că tribunalul a avut în vedere conținutul art. 21

din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005,

nesesizând că în forma sa anterioară, aplicabilă speței în raport cu data

notificării și introducerii acțiunii, textul legal nemodificat

(fostul art. 20) nu distingea între persoanele

juridice de drept public și celelalte persoane juridice, instituind obligația

de restituire în natură a imobilelor în sarcina inclusiv a „orice altă persoană

juridică".

Reclamanții au mai criticat statuarea

referitoare la dreptul de proprietate al pârâtei și au invocat lipsa de

opozabilitate a hotărârii judecătorești anterioară avută în vedere de tribunal.

Apelul astfel motivat a fost respins ca

nefondat prin decizia civilă nr. 136/A din 23 aprilie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel Galați, secția civilă.

Pentru

a decide astfel instanța de apel a reținut că :

-

parohiile sunt persoane juridice de drept public, iar bunurile acestora

au regim juridic special în sensul că statul nu are drept de dispoziție asupra

acestora, potrivit prevederilor art. 169-171 și art. 186 din Decretul nr.

233/1949;

-

potrivit art. 20 din forma inițială a Legii nr. 10/2001 explicitat prin

H.G. nr. 498/2003 obligația restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv

revine anumitor entități deținătoare care includ orice persoană juridică,

conținutul textului fiind modificat în sensul înlocuirii sintagmei „orice

persoană juridică" cu cea de „orice altă persoană juridică de drept

public";

-

numai la prima vedere pârâta din speță ar avea obligații în sensul

textelor de mai sus, deoarece analiza normei menționate și a modificărilor

legii denotă intenția legiuitorului de a obliga la

restituirea în natură numai persoanele juridice la care statul are o

cotă

parte din capital, ceea ce nu este cazul pârâtei.

Ca urmare, curtea a concluzionat că pârâta are

în patrimoniu bunul revendicat, dar nu are obligația restituirii lui, iar

asemenea statuare nu încalcă principiul neretroactivității legii civile.

Reclamanții

au declarat recurs susținând, în esență, că hotărârea

instanței

de apel, este vădit contradictorie și este contrară dispozițiilor legale avute

în vedere, ceea ce constituie cazurile de recurs reglementate prin art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recursul este întemeiat.

Curtea de apel a statuat corect, pentru

argumentele utilizate în

hotărârea atacată

că parohiile pot fi entități deținătoare în calitatea lor de „orice altă

persoană juridică" în sensul reglementat prin art. 20 alin. (1)

din

forma inițială a Legii nr. 10/2001 aplicabilă speței în raport cu data

introducerii acțiunii de fată.

Aceeași instanță a greșit însă grav și esențial

hotărând că, în aplicarea aceluiași text legal, obligația restituirii

imobilelor revine numai acelor entități deținătoare, persoane juridice, la care

statul are o cotă parte din capital, ceea ce nu este cazul pârâtei din acest

proces.

În realitate, condiția avută în vedere vizează

numai societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației

publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar.

Evident, parohiile nu sunt societăți

comerciale, ci fac parte din categoriile definite drept „orice altă persoană

juridică" prin art. 20 alin. (1) din forma inițială a Legii nr. 10/2001,

așa cum corect, de altfel, a statuat chiar curtea de apel.

Procedând astfel, curtea de apel a încălcat

legea, hotărârea pe care a dat-o fiind nelegală în sensul reglementat ca motiv

de recurs prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Această nelegalitate a avut ca efect

necercetarea fondului, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2)

coroborate cu art. 313 C. proc. civ., instanța supremă va admite recursul, va

casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel.

Admite recursul declarat de reclamanții

C.G. și C.R. împotriva deciziei nr. 136/A din 23 aprilie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauze spre

rejudecare la aceeași instanță.

Ire

evocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-13
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5750/2008
emisă de primar numai cu privire la terenul, pe care îl consideră liber, în înțelesul Legii nr. 10/2001, cerând restituirea în natură a acestuia. Pentru identificarea imobilului, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize tehnice. Pr
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4492/2013
în litigiu fiind situat într-o intersecție foarte circulată a orașului și ocupat de trotuar și pastilă, spații verzi, parcare, spațiu carosabil, spațiu construit. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care a fost admis, p
ÎCCJ 2006-10-12
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8054/2006
304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență, lipsa calității procesuale pasive întrucât terenul este deținut de SC D. SA Galați și în subsidiar primăria nu are competență în a acorda despăgubiri civile, aceasta revenind Comisiei Centrale
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #148825)
obține restituirea bunului de la cel care îl deține abuziv este cea a acțiunii în revendicare, demers care nu poate fi paralizat de pârât prin simpla invocare a inopozabilității hotărârii anterioare pronunțate în temeiul legii speciale, cât
ÎCCJ 2005-01-28
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 627/2005
țiți la restituirea în natură a imobilului și nu la măsuri reparatorii prin echivalent. Această concluzie se justifică și prin reglementarea legii de la art. 1 în care se prevede că restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat se f
Sursă