ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2007

HOTĂRÂRE
18.01.2007
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 281/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

în baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 215 din 19 mai 2006

a Tribunalului Brăila, secția penală, s-au dispus următoarele:

1) În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

a condamnat pe inculpatul D.P., la 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

a

condamnat pe același inculpat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare

și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de un an.

În baza art. 33art. 35 C. pen, a aplicat

inculpatului pedeapsa cea

mai grea de 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a)

și b) C. pen..

În baza art. 86

1

suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere

pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere și a consecințelor ce decurg din aceasta,

precum și a

măsurilor de supraveghere la

care trebuie să se supună, respectiv: a) să

se prezinte la datele fixate

la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Brăila;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile

precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existentă.

2) În baza art. 328 C. pen., a condamnat pe

inculpata A.A. la 6 luni închisoare.

Conform art. 81 C.pen., a dispus suspendarea

condiționată a

executării pedepsei pe

durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni

calculat conform art. 82

C.pen.

În baza art. 329 alin. (4) cu referire la art.

118 lit. d) C.pen., a confiscat de la inculpatul D.P. suma de 12.400 Euro,

echivalent în lei la data executării.

În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen.

și art. 998 C.civ., a obligat inculpatul D.P. la 40.000.000 lei (ROL)

despăgubiri pentru

daune morale către

partea vătămată M.V.

Inculpații au fost, fiecare, obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

Numita M.V. îl cunoștea pe inculpatul D.P. de

circa 5 ani. în luna martie 2003, aceasta și inculpatul D.P. sau reîntâlnit

după o perioadă de timp, iar relațiile dintre ei au devenit mai apropiate.

Inculpatul D.P., cunoscând că M.V. nu are loc

de muncă și posibilități materiale să se întrețină, i-a propus acesteia să

meargă în Suedia unde vor găsi locuri de muncă.

În aceeași perioadă,

inculpatul D.P. și martorul E.E., au hotărât să meargă împreună în Suedia unde

să muncească.

Cu ocazia discuțiilor

purtate cu inculpatul D.P., martorul

E.E. a aflat că, împreună cu ei în Suedia, vor merge și două fete și

anume M.V. și A.A., acestea dorind să muncească în străinătate.

Despre plecarea numitei M.V. în Suedia,

cunoșteau

părinții acesteia, martorii M.I. si

M.E., care inițial s-au

opus plecării fiicei lor, dar ulterior au fost

de acord, aceasta în urma discuțiilor purtate cu inculpatul D.P. care îi vizita

destul de des la locuința lor.

Întrucât M.V. nu avea

pașaport turistic, și nici posibilități

materiale să achite taxele aferente eliberării acestuia, inculpatul D.P.

i-a spus acesteia că va suporta el toate cheltuielile în acest sens, lucru pe

care l-a și făcut.

Despre acest aspect au avut cunoștință

martorii M.I. și M.E., care au fost de acord ca fiica lor să plece cu D.P.

având în vedere relația apropiată dintre aceștia. Sumele de bani avansate de

inculpatul D.P. urmau să fie restituite de M.V., în Suedia, din banii rezultați

din munca prestată.

După obținerea pașaportului, la data de 14

iulie 2003, M.V. împreună cu inculpatul D.P., fiind însoțiți de E.E. si A.A.,

s-au deplasat la București cu un autoturism condus de martorul P.G. De la

București, cele 4 persoane urmau să se îmbarce într-un autocar cu destinația

Suedia.

Potrivit declarației părții vătămate M.V.,

până la acea dată nu a cunoscut că E.E. și A.A. îi vor însoți în Suedia, dar a

aflat de la inculpatul D.P. că și aceștia doresc să-și găsească loc de muncă în

străinătate.

Biletele de călătorie cu destinația Suedia,

pentru inculpata A.A. și victima M.V., au fost plătite de către inculpatul D.P..

Potrivit declarației lui E.E., acesta a aflat de la D.P. că M.V. și A.A. se

deplasează în străinătate pentru a munci. Martorul E.E. nu cunoaștea nimic

referitor la modul cum a obținut M.V. pașaportul și, totodată,

cine a achitat contravaloarea biletelor de

călătorie a celor două fete până

în Suedia.

De la București, D.P., E.E., partea vătămată M.V.

și A.A. s-au îmbarcat într-un autocar

aparținând

R.C.A. B. SRL România cu destinația Stockholm-

Suedia.

Ajunși în Suedia, D.P. și E.E., precum și

cele două fete, M.V. și A.A., s-au cazat la un hotel

unde au stat 4 zile, timp în care inculpatul D.P. și-a achiziționat

un

autoturism. în intervalul de 4 zile, inculpatul D.P. i-a spus

părții vătămate M.V. că nu a găsit nici un loc de

muncă, motiv

pentru care se vor întoarce în România.

Cu autoturismul achiziționat, cei 4 au

părăsit Suedia, iar când au

ajuns în

Franța, inculpatul D.P. Ie-a spus lui M.V. și

A.A. că vor merge în

Spania pentru a practica prostituția.

Auzind

acestea, M.V. s-a opus, dar A.A. a fost de

acord cu propunerea făcută de

inculpatul D.P.

Pentru faptul că M.V. a

refuzat propunerea inculpatului

D.P.,

acesta a lovit-o, după care a abandonat-o pe o

autostradă. La interval de circa o oră, inculpatul D.P. s-a întors

și

a luat-o pe M.V., după care și-au continuat deplasarea către Spania.

De precizat că M.V. nu avea nici o sumă de

bani asupra sa, iar pașaportul se afla la inculpatul D.P. încă de la plecarea

lor din România.

Ajunși în Spania, M.V. și A.A. au fost

cazate la clubul Acropolis din orașul Bilbao, iar D.P.

și E.E.

s-au cazat la un alt hotel. Cu această ocazie inculpatul D.P.

Ie-a spus lui M.V. și A.A. că vor practica

prostituția

în fiecare noapte de la ora 18,00 la ora 6,00.

În fiecare dimineață, M.V.

și A.A. ridicau de

la recepția

clubului sumele de bani care le reveneau din practicarea prostituției pentru

seara precedentă. Din sumele de bani încasate, M.V. și A.A. își cumpărau hrana

necesară. Apoi, în aceeași zi, A.A., după ce primea bani de la M.V., se

întâlnea în apropierea clubului, într-o parcare, cu inculpatul

D.P. căruia îi dădea banii obținuți din

practicarea prostituției în

seara precedentă.

În câteva rânduri, M.V. s-a întâlnit în

parcarea din apropierea clubului cu inculpatul D.P., ocazie cu care aceasta a

fost lovită de inculpat și, totodată, amenințată și obligată să practice

prostituția pentru a-și achita sumele de bani datorate față de el. Ca să o

determine pe M.V. să practice prostituția,

inculpatul D.P.

i-a promis că, după ce vor fi achitate datoriile, îi va

da și ei o sumă de bani, fapt acceptat de victimă întrucât avea nevoie de bani

pentru a se întoarce în România.

În acest timp, pașaportul victimei M.V. se

afla la inculpatul D.P. Potrivit declarației victimei M.V.,

relațiile dintre ea și A.A. erau bune, aceasta

fiind de acord de

la bun început să practice prostituția.

Cu privire la E.E.,

victima M.V. a arătat că, la

interval de o săptămână după ce au ajuns în Spania,

acesta s-a întors în România. Victima M.V. a menționat faptul că, în tot timpul

cât

a fost în prezența lui E.E.

până la plecarea lui din Spania,

acesta a

fost un simplu însoțitor, fără să aibă vreo implicare în activitatea

inculpatului D.P., față de ea și A.A.

După circa 2 săptămâni de practicare a

prostituției, sub amenințarea și violențele inculpatului D.P., victima M.V. a

telefonat la Poliția din orașul Bilbao, profitând de neatenția

numitei A.A. care era în permanență cu ea.

Imediat, polițiștii

s-au prezentat la club unde au luat-o și condus-o pe

victima M.V. la sediul poliției unde aceasta a formulat plângere împotriva

inculpatului D.P. și a inculpatei A.A.

În

urma plângerii formulate, victima M.V. a fost audiată

de Judecătoria de instrucție nr. 5 Bilbao-Spania, iar împotriva

inculpatului

D.P. și a inculpatei A.A. s-a dispus măsura arestării

preventive pentru delictul de privare de libertate sexuală. Apoi, s-a acordat

eliberarea provizorie a lui D.P. și A.A. cu obligația de a se prezenta la

Judecătorie în zilele de 6 si 20 ale fiecărei luni și ori de câte ori sunt

chemați.

Referitor la latura civilă, instanța de fond

a constatat că, fată de împrejurările și consecințele săvârșirii faptelor de

către inculpatul D.P., se impune acordarea de despăgubiri pentru daune

morale către partea vătămată. La stabilirea sumei

a avut în vedere să se

realizeze o justă reparație în raport cu

suferința produsă părții vătămate, precum și cu modul în care i-a fost

prejudiciată imaginea în rândul colectivității, ținându-se cont, totodată, de

caracterul reparatoriu, de dezdăunare, și nu de îmbogățire a părții vătămate.

Totodată, prima instanță a avut în vedere și

faptul că prin sentința penală nr. 99/2004 (în primul ciclu procesual)

inculpatul a fost obligat la 40.000.000 lei despăgubiri pentru daune morale

către partea vătămată, sentință împotriva căreia partea vătămată nu a formulat

apel, considerând suma îndestulătoare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

inculpatul D.P. și partea vătămată M.V.

Prin decizia penală nr. 244/

A din 03 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați,

secția penală, a fost respins, ca tardiv, apelul

inculpatului și ca nefondat apelul părții vătămate.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat

prezentul recurs numai partea vătămată.

În motivele scrise de

recurs, făcând mențiunea că solicită

judecata în lipsă, partea vătămată a criticat hotărârile judecătorești

sub

aspectul pedepsei aplicată inculpatului

D.P. (considerată prea

mică în raport cu pericolul social concret al

infracțiunilor) și sub aspectul

cuantumului

sumei acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale

(apreciat ca

redus în raport de consecințele faptelor asupra sa).

Motivele de recurs pot

fi examinate prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și pct. 17

1

Recursul nu este

fondat.

Rejudecarea în primă instanță a cauzei s-a

făcut în urma admiterii

apelurilor declarate

de inculpatul D.P. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila (decizia penală nr.

529/ A din 24 septembrie 2004 a Curții de Apel

Galați prin care a fost

desființată sentința penală nr. 99 din 3 martie 2004 a Tribunalului Brăila).

Partea vătămată M.V. nu a declarat apel

împotriva sentinței penale nr. 99 din 3 martie 2004 a Tribunalului Brăila, ceea

ce presupune că a fost de acord cu modul de soluționare a cauzei sub ambele

laturi: latura penală și latura civilă.

Or, sub aspectul laturii

penale, rejudecând cauza în urma admiterii

apelului Ministerului Public, instanța de fond a

agravat situația inculpatului (printre altele, acesta fiind condamnat și pentru

infracțiunea prevăzută de art. 329 C.pen., și aplicându-se modalitatea de individualizare

a executării prevăzută de art. 86

1

C.pen., în loc de cea inițială,

prevăzută de art. 81 C.pen.).

Având în vedere caracterul disponibil al

acțiunii civile, și reținând că partea vătămată-parte civilă M.V. nu a declarat

apel împotriva sentinței penale nr. 99 din 3 martie 2004 a Tribunalului Brăila,

instanța de rejudecare corect a obligat inculpatul la plata către aceasta a

aceleiași sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru daune morale (40 milioane

lei vechi).

În consecință, ambele

hotărâri recurate de partea vătămată, parte

civilă sunt legale și temeinice,

prima instanță și instanța de apel făcând o

corectă aplicare a dispozițiilor procesual-penale cu

incidență în rejudecarea cauzei, a principiului disponibilității procesuale și

a

principiului disponibilității acțiunii

civile în procesul penal.

Față de cele reținute,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

și, respectiv, art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat,

recursul și va obliga recurenta parte vătămată la plata către stat

a

cheltuielilor judiciare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

partea vătămată

M.V. împotriva deciziei

penale nr. 244/ A din 3 octombrie 2006

a Curții de Apel Galați, secția

penală.

Obligă recurenta parte

vătămată la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat,

în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 ianuarie 2007.

Sursă