ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 146 din 10 iunie 2008, a respins ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC M.S. SA, în contradictoriu

cu A.N.M., având ca obiect anularea adresei din 2007 și obligarea pârâtei la

emiterea unui act administrativ simetric cu cel atacat, prin are să se

precizeze dreptul obiectiv al reclamantei de a participa liber, fără nici o

îngrădire, la atribuirea contractelor de achiziții publice pentru oxigen

medicinal.

Pentru a se pronunța în

acest sens, prima instanță a examinat cu prioritate excepția inadmisibilității

acțiunii în contencios administrativ invocată de pârâtă, reținând, în esență,

următoarele:

Reclamanta a susținut că are

calitatea de operator economic pentru activități de import, comercializare

dispozitive medicale pentru instalații de producere a oxigenului medicinal,

concentratoare de oxigen medicinal ș.a., conform avizului de funcționare din 2007,

iar unele autorități contractante au refuzat participarea sa la licitații

întrucât pârâta le-ar fi interzis acest lucru, precizând prin adresa atacată că

singurii producători autorizați ar fi SC L.G. SRL și SC M. SRL, fapt ce conduce

la eliminarea acesteia de pe piață.

Prin adresa din 2007, autoritatea

pârâtă a informat M.S.P. – D.G.P.S.M.C.S. asupra constatărilor inspectorilor A.N.M.

vizând existența unor unități spitalicești care utilizează oxigen comprimat

fabricat de producători care nu dețin autorizație de punere pe piață și

autorizație de fabricație emise de A.N.M.

În cuprinsul aceleiași

adrese sunt enumerați producătorii autorizați, precizându-se totodată că A.N.M.,

în calitate de autoritate în domeniul medicamentului, are responsabilitatea

informării corecte a factorilor de decizie din cadrul M.S.P.

S-a menționat, de asemenea,

că întreaga responsabilitate cu privire la decizia de utilizare la patul

bolnavilor a oxigenului de o altă calitate decât cea a oxigenului medicinal

comprimat îi revine medicului implicat în actul medical.

Această adresă nu se

circumscrie noțiunii de act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin.

(1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu poate

produce, prin ea însăși, efecte juridice obligatorii, nefiind emisă de

autoritatea legal abilitată, respectiv de către M.S.

Adresa contestată nu este

altceva decât o simplă corespondență între două autorități din cadrul M.S.P.,

reflectând un punct de vedere cu privire la calitatea gazelor medicinale

utilizate în unitățile spitalicești și, având caracterul unui act de informare,

nu este de natură să interzică posibilitatea participării operatorilor din

domeniu la procedurile de achiziții publice.

Împotriva acestei hotărâi a

declarat recurs reclamanta SC M.S. SA, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță pentru cercetarea fondului, în condițiile art.

304

1

și 312 alin. (2), alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au

reținut următoarele:

pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unui

nou act administrativ (chiar de informare, dar simetric) care urmărea recunoașterea

dreptului reclamantei la tratament egal, nediscriminatorie și încetarea

imixtiunii pârâtei în achizițiile publice;

excepția să fie pusă în discuția părților, fără administrarea tuturor probelor

necesare pentru a se stabili dacă actul în discuție putea produce efecte

juridice, situație în care s-ar fi putut dovedi că este invocată de toate autoritățile

județene și spitale (ca autorități contractante), acordându-i-se în mod cert

valoarea unui act administrativ obligatoriu de reglementare a aplicării legii.

Această hotărâre este chiar contrară probelor de la dosar și recunoașterii

pârâtei făcută prin întâmpinare din care rezultă caracterul de act

administrativ a adresei în discuție.

motive pe care în mod real se putea baza, ci doar supoziții neîntemeiate, iar

motivele reținute sunt contradictorii și străine de natura cauzei.

greșit actul dedus judecății deși acesta a produs efecte juridice, schimbându-i

astfel natura evidentă și lămurită de act administrativ.

lipsită de un temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

prevederilor legale privind excepțiile.

Analizând actele dosarului,

criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., cu referire și la prevederile legale incidente în materie și examinând cauza sub

toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a

constatat că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în

continuare arătate.

În speță, admisibilitatea

acțiunii a fost examinată din perspectiva îndeplinirii condițiilor specifice de

exercitare a acesteia rezultate din dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 8 din

Legea nr. 554/2004, la termenul din 10 iunie 2008 reprezentantul reclamantei

punând concluzii atât cu privire la excepțiile invocate de pârâtă, cât și pe

fondul cauzei.

Între condițiile de

exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ se numără și acelea

ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum

este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004

și, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim

privat ori public.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit.

c) teza I din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Același text de lege

asimilează, prin alineatul (2), actelor administrative unilaterale și refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul

legal.

Reglementând obiectul

acțiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

prevede că, sesizând instanța competentă, persoana vătămată, poate solicita

anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual,

reparații pentru daune morale.

De asemenea, potrivit tezei

a II-a a acestui text, se poate adresa instanței de contencios administrativ și

cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin

nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei

cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni

administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau

interesului legitim.

Rezultă din aceste prevederi

legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care

reglementează soluțiile pe care le poate da instanța, că judecătorul de

contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acțiunea privește un

act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act

preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu

acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere, etc., exceptate

controlului judecătoresc în această procedură.

Prima instanță a fost

sesizată cu o acțiune având ca obiect anularea unui act apreciat de reclamantă

ca fiind un act administrativ tipic și, ca o consecință a acestui fapt,

obligarea pârâtei la emiterea unui alt act simetric cu cel anulat, prin care să

se precizeze dreptul acesteia de a participa fără nici o îngrădire la atribuirea

contractelor de achiziții publice. Această din urmă solicitare nu este grefată,

așadar, pe un eventual refuz de soluționare a unei cereri sau pe o vătămare

produsă prin nesoluționarea ei în termen, pentru a se impune a fi examinată

distinct de petitul grefat pe un act tipic și a se putea reține o eventuală nepronunțare

a instanței de fond asupra unui capăt de cerere, cum pretinde recurenta.

Pe de altă parte, motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. căruia îi pot fi circumscrise

aceste susțineri, vizează doar situațiile de „plus petita”, și „ultra petita”,

în caz de „minus petita”, săvârșită printr-o hotărâre judecătorească definitivă

partea având la îndemână procedura prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ.

Prin urmare, chiar dacă s-ar

constata o eventuală nepronunțare asupra unui capăt de cerere – ipoteză ce nu

poate fi reținută în speță, cum s-a arătat mai sus - soluția de casare cu

trimitere solicitată de reclamantă nu este legalmente posibilă, întrucât nu

există un drept de opțiune între calea de atac a recursului și procedura

completării hotărârii prevăzută de respectivul text.

De asemenea, contrar

susținerilor reclamantei-recurente, hotărârea atacată conține motivele pe care

se sprijină soluția adoptată, care nu sunt contradictorii sau străine de natura

pricinii și fac posibilă exercitarea unui control judiciar efectiv, astfel

încât nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Nefondate sunt și criticile

recurentei vizând lipsa de temei legal a hotărârii atacate, prima instanță

concluzionând în mod corect, în considerarea dispozițiilor legale anterior

arătate și în raport cu conținutul adresei a cărei anulare s-a solicitat, că

aceasta nu se circumscrie noțiunii de act administrativ, neputând da naștere,

modifica sau stinge, prin ea însăși, raporturi juridice.

Raportat la considerentele

demersului judiciar al recurentei, actele administrative vătămătoare pentru

aceasta pot fi doar cele emise de autoritățile contractante în procedura de

atribuire, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice,

susceptibile a fi contestate pe calea administrativ-jurisdicțională, în

condițiile O.U.G. nr. 34/2006, sau în justiție, în condițiile Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Față de cele expuse,

constatând că nu este incident în speță nici unul din motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru care se poate pronunța casarea sau

modificarea unei hotărâri, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M.S. SA Craiova împotriva sentinței civile nr. 146 din 10 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2009.