ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2009

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unui nou act administrativ (chiar de informare, dar simetric) care urmărea recunoașterea dreptului reclamantei la tratament egal, nediscriminatorie și încetarea imixtiunii pârâtei în achizițiile publice;

Hotărârea s-a dat fără ca excepția să fie pusă în discuția părților, fără administrarea tuturor probelor necesare pentru a se stabili dacă actul în discuție putea produce efecte juridice, situație în care s-ar fi putut dovedi că este invocată de toate autoritățile județene și spitale (ca autorități contractante), acordându-i-se în mod cert valoarea unui act administrativ obligatoriu de reglementare a aplicării legii. Această hotărâre este chiar contrară probelor de la dosar și recunoașterii pârâtei făcută prin întâmpinare din care rezultă caracterul de act administrativ a adresei în discuție.

Hotărârea nu conține motive pe care în mod real se putea baza, ci doar supoziții neîntemeiate, iar motivele reținute sunt contradictorii și străine de natura cauzei.

Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății deși acesta a produs efecte juridice, schimbându-i astfel natura evidentă și lămurită de act administrativ.

Hotărârea atacată este lipsită de un temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale privind excepțiile. Analizând actele dosarului, criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., cu referire și la prevederile legale incidente în materie și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate. În speță, admisibilitatea acțiunii a fost examinată din perspectiva îndeplinirii condițiilor specifice de exercitare a acesteia rezultate din dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, la termenul din 10 iunie 2008 reprezentantul reclamantei punând concluzii atât cu privire la excepțiile invocate de pârâtă, cât și pe fondul cauzei. Între condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ se numără și acelea ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 și, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Același text de lege asimilează, prin alineatul (2), actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Reglementând obiectul acțiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că, sesizând instanța competentă, persoana vătămată, poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, potrivit tezei a II-a a acestui text, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Rezultă din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează soluțiile pe care le poate da instanța, că judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere, etc., exceptate controlului judecătoresc în această procedură. Prima instanță a fost sesizată cu o acțiune având ca obiect anularea unui act apreciat de reclamantă ca fiind un act administrativ tipic și, ca o consecință a acestui fapt, obligarea pârâtei la emiterea unui alt act simetric cu cel anulat, prin care să se precizeze dreptul acesteia de a participa fără nici o îngrădire la atribuirea contractelor de achiziții publice. Această din urmă solicitare nu este grefată, așadar, pe un eventual refuz de soluționare a unei cereri sau pe o vătămare produsă prin nesoluționarea ei în termen, pentru a se impune a fi examinată distinct de petitul grefat pe un act tipic și a se putea reține o eventuală nepronunțare a instanței de fond asupra unui capăt de cerere, cum pretinde recurenta. Pe de altă parte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. căruia îi pot fi circumscrise aceste susțineri, vizează doar situațiile de „plus petita”, și „ultra petita”, în caz de „minus petita”, săvârșită printr-o hotărâre judecătorească definitivă partea având la îndemână procedura prevăzută de art. 281 2 C. proc. civ. Prin urmare, chiar dacă s-ar constata o eventuală nepronunțare asupra unui capăt de cerere – ipoteză ce nu poate fi reținută în speță, cum s-a arătat mai sus - soluția de casare cu trimitere solicitată de reclamantă nu este legalmente posibilă, întrucât nu există un drept de opțiune între calea de atac a recursului și procedura completării hotărârii prevăzută de respectivul text. De asemenea, contrar susținerilor reclamantei-recurente, hotărârea atacată conține motivele pe care se sprijină soluția adoptată, care nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii și fac posibilă exercitarea unui control judiciar efectiv, astfel încât nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut. Nefondate sunt și criticile recurentei vizând lipsa de temei legal a hotărârii atacate, prima instanță concluzionând în mod corect, în considerarea dispozițiilor legale anterior arătate și în raport cu conținutul adresei a cărei anulare s-a solicitat, că aceasta nu se circumscrie noțiunii de act administrativ, neputând da naștere, modifica sau stinge, prin ea însăși, raporturi juridice. Raportat la considerentele demersului judiciar al recurentei, actele administrative vătămătoare pentru aceasta pot fi doar cele emise de autoritățile contractante în procedura de atribuire, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, susceptibile a fi contestate pe calea administrativ-jurisdicțională, în condițiile O.U.G. nr. 34/2006, sau în justiție, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Față de cele expuse, constatând că nu este incident în speță nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru care se poate pronunța casarea sau modificarea unei hotărâri, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.