ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3363/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) și (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006, pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, excepție invocată de D.P., D.A., P.B., C.C. ș.a., în dosarele nr. 76/2006, nr. 49/2006 și nr. 123/2006 ale Curții Militare de Apel și a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale. A respins totodată ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (3) teza finală din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, invocată de C.I., în dosarul nr. 123/2006 al Curții Militare de Apel.

Împotriva acestei decizii, dată de instanța de contencios constituțional, a declarat recurs Asociația 21 Decembrie 1989, reprezentată prin T.M., invocându-se temeiurile prevăzute de art. 299 și art. 304 1 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 13 din Convenție privind dreptul la un recurs efectiv. Se susține, în argumentarea admisibilității căii extraordinare de atac, dreptul constituțional al oricărei părți interesate de a ataca deciziile Curții Constituționale, în vederea realizării unui „control judiciar” efectiv și pentru a asigura fără deosebire respectarea liberului acces la justiție. Se mai arată că Înalta Curte de Casație și Justiție este singura instanță care poate soluționa cererea, în acord cu dispozițiile art. 3 C. civ., avându-se în vedere și suprimarea, din conținutul Legii nr. 47/1992, a dispozițiilor speciale referitoare la recurs.

Cât privește susținerea exercitării recursului „împreună cu” Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor, de pe lângă Guvernul României, aceasta nu poate fi primită în condițiile în care instituțiile invocate nu au semnat calea extraordinară de atac iar întrebat fiind de instanță, în ședință publică, reprezentantul Ministerului Public a declarat că nu susține demersul recurentei. Se constată că, față de temeiurile de drept și motivele invocate, Înalta Curte a fost investită cu soluționarea unui recurs, în accepțiunea dată acestei căi extraordinare de atac, prin dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ.

iar față de prevederile de strictă interpretare ale art. 24 și art. 25 din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004, republicată „privind organizarea judiciară”, vizând competența Completului de 9 judecători și respectiv a Secțiilor Unite, instanța, în actuala compunere, este competentă să se pronunțe asupra cererii recurentei. Recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed. Printr-o multitudine de instituții procesuale, legiuitorul a înțeles să delimiteze activitatea instanțelor judecătorești de atribuțiile altor autorități statale sau nestatale. În aplicarea prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție, atât în materie civilă cât și în materie penală, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, stabilite prin lege.

Tot astfel, dispozițiile art. 142-147 din legea fundamentală consacră Curții Constituționale, competența exclusivă de exercitare a controlului constituționalității legilor, tratatelor internaționale, a reglementărilor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului. Curtea Constituțională nu face parte din sistemul instanțelor judecătorești, ea realizează, potrivit legii, o jurisdicție specială, de control a priori asupra constituționalității tratatelor sau acordurilor internaționale și hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, precum și a celor ridicate direct de Avocatul Poporului.

La toate acestea se adaugă și alte atribuții cu caracter politic date prin dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată și respectiv art. 146 lit. f)-j) din Constituție, Curtea Constituțională având o poziție independentă față de toate celelalte autorități publice, inclusiv față de instanțele judecătorești. Ca atare, legiuitorul delimitează clar atribuțiile Curții Constituționale față de cele ale instanțelor judecătorești, un control al acestor din urmă autorități asupra activității instanței de contencios constituțional, inclusiv sub forma cenzurării soluțiilor pronunțate de aceasta, nefiind permis de lege, nici chiar instanței supreme.

Or, prin recursul de față se acreditează ideea că părților ar trebui să li se recunoască în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, dreptul la un recurs efectiv împotriva deciziilor Curții Constituționale, ignorându-se faptul că jurisdicția constituțională are un obiect cu totul particularizat, în raport cu atribuțiile obișnuite ale instanțelor judecătorești. Dacă instanța supremă ar recunoaște admisibilitatea unui astfel de recurs, ignorând toate reglementările care separă cele două jurisdicții, s-ar transforma într-un legiuitor pozitiv, ceea ce ar echivala cu o înfrângere a principiului constituțional al separării puterilor în stat.

Împrejurarea că, în opinia recurentei, în mod greșit și cu încălcarea principiului liberului acces la justiție s-a suprimat, din conținutul Legii nr. 47/1992 dispoziția referitoare la exercitarea recursului împotriva deciziilor Curții Constituționale, este o chestiune de lege ferenda care nu poate fi rezolvată prin „împrumutarea” acestei atribuții unui organ care nu are căderea de a statua asupra constituționalității legilor ci doar de a se pronunța asupra drepturilor și obligațiilor ce formează conținutul unui raport de drept material substanțial. În consecință, recursul va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Constată că recurenții au investit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului și că este legal constituit completul de judecată. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația 21 Decembrie 1989 și M.T. împotriva deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007 pronunțată de Curtea Constituțională. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2008.