ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2008

Asupra

recursului de fata,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 164/F/2007, pronunțată la

data de 17 decembrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată și precizată de

reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. București, având ca obiect

recunoașterea și acordarea sporului de confidențialitate de 15% din salariul de

bază începând cu data de 12 aprilie 2007 și modificarea în acest sens a

Ordinului nr. 925 din 14 august 2007, emis de M.E.F.

Pentru a pronunța această

sentință prima Instanța a reținut că cererea reclamantului nu este întemeiată

față de dispozițiile art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007, care enumeră toate

categoriile de funcționari publici care beneficiază de sporul de

confidențialitate, reclamantul neîncadrându-se în nici una din aceste

categorii.

Reține Instanța de Fond și

faptul că reclamantul a fost investit într-o funcție publică prin actul de

numire, iar sporurile și drepturile salariale pe care le pot pretinde

funcționarii publici sunt doar cele prevăzute de lege, potrivit art. 29 și art.

30 din Legea nr. 188/1999, iar dacă legea nu prevede anumite drepturi ele nu

pot fi acordate ca rezultat al negocierii.

Precizează Instanța de Fond

că în cazul reclamantului nu se pune problema existenței unui contract

individual de muncă prin care se pot negocia diverse clauze - inclusiv cea de

confidențialitate. În considerarea atribuțiilor care îi revin la Oficiul de

Plăți și Contractare P.H.A.R.E. reclamantul beneficiază de un spor

de 75% din salariul de bază, iar faptul că

fostul ministru a fost de acord cu cererea de acordare a sporului de

confidențialitate, solicitat de recurent, nu are relevanță față de dispozițiile

art. 15 din

O.U.G. nr. 2/2006 (identice cu cele din O.G. nr. 6/2007).

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termenul prevăzut de lege „reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de modificare sau casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii” precum și cel prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ., conform

căruia Instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele.

În prealabil, recurentul a

invocat excepția de nulitate a sentinței atacate, susținând că dispozitivul nu

a fost semnat de toți membrii completului de judecată.

În motivele de recurs

formulate vizând fondul cauzei, reclamantul precizează că soluția Instanței de

Fond este greșită, câtă vreme în calitate de manager public asistent, treapta

profesională II la M.F.P. - Oficiul de Plăți și Contractare P.H.A.R.E., la data

de 23 mai 2007 a semnat un angajament de confidențialitate, contrasemnat de

conducerea Ministerului, iar la 4 august 2006

ministrul S.V. a aprobat cu generozitate, acordarea sporului de

confidențialitate,

conform art. 15 din

O.U.G. nr. 2/2006,

ținându-se cont de performanțele profesionale individuale, această inițiativă

nefiind însă pusă în aplicare.

Față de prevederile art. 15

alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 care reglementează acordarea sporului de

confidențialitate, recurentul precizează că este îndreptățit la acordarea

acestui spor; în care sens solicită admiterea recursului și modificarea în tot

a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Pârâtul M.E.F. a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispozițiile legale

incidente cauzei, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

În primul rând excepția de

nulitate a sentinței, invocate de recurent este neîntemeiată, fapt pentru care

va fi respinsă de Instanța de Recurs.

Dispozitivul hotărârii

întocmit cu ocazia deliberării a fost semnat de cei doi judecători conform art.

258 C. proc. civ., iar sentința redactată a fost semnată de către judecători și

grefier conform art. 261 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei recursul

este nefondat.

Recurentul susține că în mod

neîntemeiat Instanța de Fond a reținut că în calitate de manager public în

cadrul M.E.F. - Oficiul de Plăți și Contracte P.H.A.R.E., nu ar fi îndreptățit

să beneficieze de un spor de confidențialitate de 15%, începând cu data de 12

aprilie 2007, dată la care au intrat în vigoare prevederile O.U.G. nr. 24/2007

privind unele măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale,

conform art. 1 al acestei Ordonanțe înființându-se M.E.F. prin reorganizarea M.F.P.

și prin preluarea activității în domeniul economiei de la M.E.C., care și-a

încetat activitatea, în baza aceluiași act normativ reclamantul fiind și el

preluat la M.E.F., la același oficiu și pe aceeași funcție.

Art. 15 alin. (1) din O.G.

nr. 6/2007, prevede însă categoriile de funcționari publici care beneficiază de

sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază și anume: „funcționarii

publici din aparatul de lucru al Guvernului, funcționarii publici din cadrul

Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, M.A.E., M.I.E., direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru

comerț din cadrul M.E.C., Consiliului Legislativ”.

Așadar, în mod corect Instanța

de Fond a reținut că reclamantul - recurent nu se încadrează printre funcționarii

publici care pot beneficia de acest spor de confidențialitate, în cadrul M.E.C.

beneficiind de acest drept doar cei din cadrul direcțiilor subordonate

ministrului delegat pentru comerț.

Or, prin reorganizarea M.F.P.

prin O.U.G. nr. 24/2007, activitatea în domeniul comerțului a fost preluată de

Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii

Liberale.

Actul normativ aplicabil în

cauză, O.G. nr. 6/2007, în art. 15, precizează în mod clar și precis

categoriile de funcționari publici care beneficiază de acest spor de

confidențialitate, așa încât recurentul - reclamant nu se poate prevala de

faptul că este semnatarul unui angajament de confidențialitate și că fostul

ministru S.V. ar fi aprobat acordarea acestui spor de confidențialitate.

Așa fiind,cum corect reține

și Instanța de Fond, funcționarul public nu poate pretinde alte sporuri și

drepturi salariale, decât cele prevăzute de lege, ele neputând forma obiectul

unor negocieri cu autoritatea publică unde-și desfășoară activitatea.

Instanța de Fond a apreciat

deci în mod corect faptul că refuzul de recunoaștere și acordarea sporului

către reclamantul - recurent este unul justificat, soluția pronunțată de

respingere a acțiunii fiind legală și temeinică.

În consecință, recursul declarat

de reclamant se privește ca nefondat și va fi respins ca atare, în conformitate

cu art. 312 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de

nulitate a sentinței atacate.

Respinge

recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva sentinței civile nr. 164/ F din

17 decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.