ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2008

Asupra recursului de fata, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 164/F/2007, pronunțată la data de 17 decembrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. București, având ca obiect recunoașterea și acordarea sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază începând cu data de 12 aprilie 2007 și modificarea în acest sens a Ordinului nr. 925 din 14 august 2007, emis de M.E.F. Pentru a pronunța această sentință prima Instanța a reținut că cererea reclamantului nu este întemeiată față de dispozițiile art. 15 alin. (1) din O.G.

nr. 6/2007, care enumeră toate categoriile de funcționari publici care beneficiază de sporul de confidențialitate, reclamantul neîncadrându-se în nici una din aceste categorii. Reține Instanța de Fond și faptul că reclamantul a fost investit într-o funcție publică prin actul de numire, iar sporurile și drepturile salariale pe care le pot pretinde funcționarii publici sunt doar cele prevăzute de lege, potrivit art. 29 și art. 30 din Legea nr. 188/1999, iar dacă legea nu prevede anumite drepturi ele nu pot fi acordate ca rezultat al negocierii. Precizează Instanța de Fond că în cazul reclamantului nu se pune problema existenței unui contract individual de muncă prin care se pot negocia diverse clauze - inclusiv cea de confidențialitate.

În considerarea atribuțiilor care îi revin la Oficiul de Plăți și Contractare P.H.A.R.E. reclamantul beneficiază de un spor de 75% din salariul de bază, iar faptul că fostul ministru a fost de acord cu cererea de acordare a sporului de confidențialitate, solicitat de recurent, nu are relevanță față de dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 2/2006 (identice cu cele din O.G. nr. 6/2007). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul prevăzut de lege „reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de modificare sau casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” precum și cel prevăzut de art. 304 1 C. proc.

civ., conform căruia Instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele. În prealabil, recurentul a invocat excepția de nulitate a sentinței atacate, susținând că dispozitivul nu a fost semnat de toți membrii completului de judecată. În motivele de recurs formulate vizând fondul cauzei, reclamantul precizează că soluția Instanței de Fond este greșită, câtă vreme în calitate de manager public asistent, treapta profesională II la M.F.P. - Oficiul de Plăți și Contractare P.H.A.R.E., la data de 23 mai 2007 a semnat un angajament de confidențialitate, contrasemnat de conducerea Ministerului, iar la 4 august 2006 ministrul S.V. a aprobat cu generozitate, acordarea sporului de confidențialitate, conform art. 15 din O.U.G.

nr. 2/2006, ținându-se cont de performanțele profesionale individuale, această inițiativă nefiind însă pusă în aplicare. Față de prevederile art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 care reglementează acordarea sporului de confidențialitate, recurentul precizează că este îndreptățit la acordarea acestui spor; în care sens solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Pârâtul M.E.F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În primul rând excepția de nulitate a sentinței, invocate de recurent este neîntemeiată, fapt pentru care va fi respinsă de Instanța de Recurs. Dispozitivul hotărârii întocmit cu ocazia deliberării a fost semnat de cei doi judecători conform art. 258 C. proc. civ., iar sentința redactată a fost semnată de către judecători și grefier conform art. 261 C. proc. civ. Pe fondul cauzei recursul este nefondat. Recurentul susține că în mod neîntemeiat Instanța de Fond a reținut că în calitate de manager public în cadrul M.E.F. - Oficiul de Plăți și Contracte P.H.A.R.E., nu ar fi îndreptățit să beneficieze de un spor de confidențialitate de 15%, începând cu data de 12 aprilie 2007, dată la care au intrat în vigoare prevederile O.U.G.

nr. 24/2007 privind unele măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, conform art. 1 al acestei Ordonanțe înființându-se M.E.F. prin reorganizarea M.F.P. și prin preluarea activității în domeniul economiei de la M.E.C., care și-a încetat activitatea, în baza aceluiași act normativ reclamantul fiind și el preluat la M.E.F., la același oficiu și pe aceeași funcție. Art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007, prevede însă categoriile de funcționari publici care beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază și anume: „funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, M.A.E., M.I.E., direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul M.E.C., Consiliului Legislativ”.

Așadar, în mod corect Instanța de Fond a reținut că reclamantul - recurent nu se încadrează printre funcționarii publici care pot beneficia de acest spor de confidențialitate, în cadrul M.E.C. beneficiind de acest drept doar cei din cadrul direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț. Or, prin reorganizarea M.F.P. prin O.U.G. nr. 24/2007, activitatea în domeniul comerțului a fost preluată de Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale. Actul normativ aplicabil în cauză, O.G. nr. 6/2007, în art. 15, precizează în mod clar și precis categoriile de funcționari publici care beneficiază de acest spor de confidențialitate, așa încât recurentul - reclamant nu se poate prevala de faptul că este semnatarul unui angajament de confidențialitate și că fostul ministru S.V.

ar fi aprobat acordarea acestui spor de confidențialitate. Așa fiind,cum corect reține și Instanța de Fond, funcționarul public nu poate pretinde alte sporuri și drepturi salariale, decât cele prevăzute de lege, ele neputând forma obiectul unor negocieri cu autoritatea publică unde-și desfășoară activitatea. Instanța de Fond a apreciat deci în mod corect faptul că refuzul de recunoaștere și acordarea sporului către reclamantul - recurent este unul justificat, soluția pronunțată de respingere a acțiunii fiind legală și temeinică. În consecință, recursul declarat de reclamant se privește ca nefondat și va fi respins ca atare, în conformitate cu art. 312 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția de nulitate a sentinței atacate. Respinge recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva sentinței civile nr. 164/ F din 17 decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.