ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2618/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.S.A. a chemat în judecată Agenția

Națională pentru Protecția Mediului solicitând a se dispune obligarea acesteia la

plata drepturilor bănești cu titlu de primă de vacanță aferente anului 2006 proporțional

cu perioada lucrată, acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15% din

salariul de încadrare, începând cu data numirii reclamantului în funcția publică,

actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este funcționar public în cadrul pârâtei începând cu data

de 2 octombrie 2006, iar potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 are dreptul,

pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu.

A mai arătat că aceste

prevederi legale au devenit neaplicabile, anterior perioadei de referință, prin

procedura suspendării instituită inițial prin art. 3 din O.U.G. nr. 33/2001 și menținută

ulterior, începând cu anul 2002, prin legile bugetului de stat.

Reclamantul a mai arătat

și că potrivit dispozițiilor art. 25, 26 C. muncii, art. 16 din Legea nr. 514/2003,

art. 41, 45, 60 din Statutul profesiei de consilier juridic se impune obligarea

pârâtei și la acordarea sporului de mobilitate și confidențialitate în cuantum de

25% din salariul de bază, începând cu data numirii în funcția publică.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2383

din 3 octombrie 2007 a admis cererea formulată de reclamant, obligând pârâta la

plata către acesta a sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anului

2006, proporțional cu perioada lucrată actualizată cu indicele de inflație la data

plății efective.

Totodată, a obligat pârâta

la plata către reclamant a sporului de mobilitate de 10% și a sporului de confidențialitate

de 15% aplicabile asupra salariului de încadrare de la data numirii acestuia în

funcția publică, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut ca lipsită de efecte juridice suspendarea acordării

primei de vacanță pentru anul 2006, cererea cu acest titlu fiind justificată.

Referitor la capătul de

cerere privind acordarea clauzei de mobilitate și a clauzei de confidențialitate

s-a reținut că potrivit art. 60 din Statutul profesiei de consilier juridic, pentru

activitatea profesională a consilierilor juridici, aceștia au dreptul la o remunerație

stabilită conform legilor speciale, cu posibilitatea de a negocia prestațiile suplimentare

în bani reprezentând clauză de mobilitate și clauză de confidențialitate.

Cum aceste două clauze

sunt prevăzute de dispozițiile art. 16 raportat la art. 41 din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, instanța a obligat

pârâta la plata către reclamant a acestor două sporuri, iar în raport de dispozițiile

art. 1073 C. civ. a dispus actualizarea tuturor sumelor cuvenite reclamantului cu

indicele de inflație de la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, invocând motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia

a susținut că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât reclamantul are

calitatea de funcționar public și se supune legislației specifice, aplicabile funcționarilor

publici, în cazul acestora fiind exclusă posibilitatea negocierii unor prestații

suplimentare în bani, întrucât acordarea sporurilor este strict reglementată de

legea specială.

Făcând referire și la

jurisprudența relevantă în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție și apreciind

totodată că Statutul profesiei de consilier juridic nu are statut de lege, fiind

adoptat de o organizație profesională și nu de legiuitor, recurenta a solicitat

modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii capătului de cerere

privitor la acordarea sporului de mobilitate în cuantum de 10% și a sporului de

confidențialitate în cuantum de 15%.

Recursul este fondat.

Analizând actele dosarului,

motivul de recurs invocat și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Soluția primei instanțe

vizând cererea de acordare a primei de concediu aferentă anului 2006 a fost adoptată

cu aplicarea corectă a legii și este în concordanță cu jurisprudența unitară a Înaltei

Curți în această materie, hotărârea atacată nefiind criticată, de altfel, de către

recurentă sub acest aspect.

Problema de drept ce vizează

acordarea primelor de concediu pentru perioada în care a operat suspendarea acestui

drept al funcționarilor publici, în baza unor acte normative succesive contrare

dispozițiilor art. 53 din Constituția României revizuită și art. 1 din Protocolul

1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a format și obiectul recursului

în interesul legii soluționat în același sens, prin decizia nr. XII din 5 februarie

2007, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dezlegarea

dată acesteia fiind obligatorie pentru instanțe.

Hotărârea atacată este

dată însă cu aplicarea greșită a legii sub aspectul soluționării capătului de cerere

având ca obiect acordarea sporurilor de mobilitate și de confidențialitate, concluzie

fundamentată pe argumentele în continuare arătate.

Potrivit art. 2 din Legea

nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic,

consilierul juridic poate fi numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile

legii. Art. 3 din același act normativ stabilește expres și diferențele de statut

aplicabil, menționând că are statutul funcționarului public consilierul juridic

numit în funcție, potrivit funcției și categoriei acesteia, în timp ce consilierul

juridic angajat în muncă are statut de salariat.

De aici și regimurile

juridice diferite, aplicabile celor două posibile categorii de consilieri juridici,

respectiv pentru funcționarii publici și pentru salariați.

Legea nr. 188/1999 constituie

dreptul comun pentru toate categoriile de funcționari publici, iar C. muncii este

aplicabil prioritar raporturilor juridice de muncă întemeiate pe un contract individual

de muncă.

Totodată, art. 60

alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic stipulează că, pentru activitatea

sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază, stabilită

prin negociere pentru consilierul juridic ce are statut de salariat, sau conform

legilor speciale pentru cel numit în funcție.

Cum în cauza de față a

rezultat necontestat că reclamantul-intimat este consilier juridic numit într-o

funcție publică în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, acestuia

îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 ca drept comun pentru toate categoriile

de funcționari publici.

Or, deși

similar cu regimul salariaților,

regimul juridic de drept comun aplicabil funcționarilor publici prezintă numeroase

particularități, cea mai importantă derivând din actul de învestire într-o anumită

funcție publică.

Din această perspectivă,

deși în cazul funcționarului public există un acord de voințe, întrucât numirea

unei persoane în calitatea de funcționar public se realizează numai cu consimțământul

său, nu ne aflăm în prezența unui contract individual de muncă, în accepțiunea C.

muncii, ci a unui contract de drept public sau de drept administrativ, astfel cum

a fost definit în doctrină, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este

în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală.

În aceste condiții, prevederea

art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, ce face referire

expresă la negocierea prestațiilor suplimentare și care nu poate fi analizată decât

în corelație cu alin. (1) al aceluiași text, îi vizează exclusiv pe consilierii

juridici având statut de angajați, în baza unor contracte individuale de muncă,

susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate

și cea de confidențialitate.

De altfel aceste clauze

specifice sunt prevăzute numai de C. muncii nu și în dreptul comun aplicabil funcționarilor

publici.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) coroborate cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va admite recursul și va modifica, în parte, hotărârea atacată în sensul respingerii

capetelor de cerere ce vizează acordarea sporului de mobilitate și a sporului de

confidențialitate, ca fiind neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva sentinței civile nr. 2383

din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte hotărârea

atacată în sensul că respinge capetele de cerere privind sporul de mobilitate și

sporul de confidențialitate ca nefondate.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.