ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 952/2008

Examinând recursul de față, constată: Prin sentința penală nr. 386 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad s-a dispus, în temeiul art. 197 alin. (2) lit. b 1 ), alin. (3) teza I C. pen., condamnarea inculpatului B.I. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b), d) și e) C. pen. Același inculpat a fost condamnat în temeiul art. 203 C. pen., la 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, sporită cu un an, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicată. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsă durate detenției preventive de la 9 iulie 2007. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b), d) și e) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt, s-a reținut că în luna mai 2005, în timp ce soția sa era internată în spital, inculpatul B.I. a întreținut, prin constrângere, un raport sexual cu fiica lor minoră B.I., în vârstă de 13 ani. S-a reținut că, în drept, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b 1 ) și alin. (3) și de incest prevăzută de art. 203 C. pen. Prin decizia penală nr. 11/ A din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a desființat în parte sentința și, în rejudecare, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea vătămată B.I.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Prin aceiași decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, s-a menținut starea de arest și s-a dedus la zi durata detenției preventive, iar apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța de apel a reținut că este întemeiat apelul declarat de procuror, întrucât partea vătămată fiind minoră, acțiunea penală se pornește și se exercită din oficiu, conform art. 17 alin. (1) C. proc. pen., iar prima instanță era obligată, conform alineatului 3 al aceluiași articol, să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă, sentința fiind nelegală sub acest aspect.

Față de circumstanțele și împrejurările în care a fost comisă fapta, s-a apreciat că partea vătămată este îndreptățită la daune morale în cuantum de 10.000 lei. Instanța de apel a apreciat că sunt neîntemeiate atât criticile formulate de procuror, cât și cele ale inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei, care este corespunzătoare pericolului social concret al faptei, circumstanțelor în care a fost comisă și circumstanțelor personale ale inculpatului, fiind de natură să ducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Inculpatul a declarat recurs, susținând că pedeapsa a fost greșit individualizată, întrucât nu s-au reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante, conform art. 74 C. pen.

Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu este fondat. Se constată că pentru fiecare dintre infracțiunile comise s-au stabilit pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege, iar din actele dosarului nu rezultă existența unor împrejurări care să aibă valența unor circumstanțe atenuante în condițiile art. 74 C. pen. Simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale nu poate constitui în sine o circumstanță atenuantă, după cum nici faptul că are copii minori nu poate fi de natură a atenua răspunderea penală atâta timp cât infracțiunile au fost comise asupra unuia dintre acești copii. Întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va deduce la zi durata arestării preventive. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 11/ A din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 9 iulie 2007 la 17 martie 2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 380 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 180 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2008.