ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinți, la data de 13 octombrie 2006, reclamanta SC M.S. SRL, în faliment, prin lichidatorul judiciar P.E., a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA, sucursala P. Mehedinți, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.184.368.840 ROL, (118.436,88 RON) reprezentând contravaloarea facturii nr. 3614572/3 decembrie 2004, emisă în scopul regularizării contractului de franciză nr. IP 509/28 octombrie 1999. Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Mehedinți a dispus, prin încheierea pronunțată la data de 18 ianuarie 2007, la solicitarea pârâtei, introducerea în cauză, în aceeași calitate, a SC P.O.
SA, iar, prin sentința nr. 116/ C, pronunțată la data de 15 februarie 2007, a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei. Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sunt întrunite cerințele principiului consacrat de art. 1201 C. civ., întrucât scopul final urmărit de SC M.S.
SRL, atât prin introducerea acțiunii soluționată prin sentința civilă nr. 2196 din 10 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu - Severin, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 814/ R din 08 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, cât și prin acțiunea dedusă judecății, este constatarea existenței unei creanțe în valoare de 118.436,88, lei Ron împotriva SC P. SA, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 3614572 din 03 decembrie 2004, emisă în executarea contractului comercial tip franciză IP nr. 5509 din 28 octombrie 1999. Secția comercială a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 132, pronunțată la data de 23 mai 2007, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, în mod greșit, tribunalul a apreciat că există două cereri de chemare în judecată cu părți, obiect și cauză identice, și că, în condițiile în care una a fost soluționată irevocabil, există autoritate de lucru judecat, dat fiind că litigiul anterior, soluționat prin sentința nr. 2196 din 10 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu - Severin în dosarul nr. 3632/2006, a avut ca obiect menținere poprire, ca modalitate de executare silită, înființată de executor asupra conturilor terțului poprit SC P. SA, iar,
în prezenta pricină, SC M.S. SRL urmărește realizarea dreptului subiectiv de creanță pe care pretinde că îl are împotriva SC P. SA. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata pârâtă, SC P. SA, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a soluționat greșit excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că, atât acțiunea dedusă prezentei judecăți, cât și acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 2196 din 10 mai 2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu - Severin, irevocabilă, izvorăsc din contractul de franciză în baza căruia este emisă factura nr. 3614572 din 03 decembrie 2004, critică ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., recurenta nedezvoltând motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., spre a putea fi analizat. Recursul este nefondat. Astfel, potrivit art. 1201 C. civ., este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Este de observat că prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului Judecătoriei Drobeta Turnu - Severin nr. 3632/2006, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2196 din 10 mai 2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 841/ R din 8 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, creditoarea A.F.P.
Drobeta Turnu - Severin a chemat în judecată pe debitoarea SC M.S. SRL și pe terțul poprit P. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună menținerea popririi înființată asupra conturilor terțului poprit, prin adresele nr. 2328 din 04 martie 2005 și nr. 245 din 04 martie 2005. Se constată, așadar, că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat față de această cerere de chemare în judecată, pe existența căreia prima instanță și-a argumentat soluția, având în vedere că, în raport cu cererea dedusă prezentei judecăți, nu este îndeplinită nici una din cerințele triplei identități prevăzută de precitatul articol 1201 C. civ., cu privire la obiect, cauză și părți în aceeași calitate, așa încât nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA București, împotriva deciziei nr. 132 din 23 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.