ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 381/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 25 aprilie 2007, S.P.R.D. a solicitat ca în contradictoriu cu M.I.R.A. și Guvernul României să se constate nelegalitatea Ordinului nr. 400/2004 emis de primul pârât și actelor care au stat la baza emiterii ordinului. De asemenea, a cerut să se dispună publicarea hotărârii judecătorești ce urmează a fi pronunțată în cauză, conform art. 23 din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în emiterea actului administrativ contestat nu a fost respectată procedura instituită de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Mai precis nu a fost îndeplinită obligația autorității publice de a informa și supune dezbaterii publice proiectul de act normativ, precum și obligația de a permite accesul cetățenilor la adoptarea deciziilor administrative.

Reclamantul a precizat că ordinul contestat nu a constituit, la data emiterii sale, un document clasificat, având natura unui act normativ în înțelesul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, întrucât reglementează procedura de cercetare disciplinară aplicabilă tuturor polițiștilor din structura M.I.R.A. În sfârșit, reclamantul a menționat faptul că actul administrativ nu a fost publicat în M. Of., deși această cerință de formă constituie, la rândul său, o obligație legală a autorității publice emitente, a cărei încălcare este de natură a lipsi actul de efecte juridice și caracter obligatoriu. Prin sentința civilă nr. 672 din 27 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantului la judecata celui de al doilea capăt de cerere.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea formulată în cadrul primului capăt al acțiunii, reținând că reclamantul, ca reprezentant al membrilor săi de sindicat nu a învederat care anume au fost consecințele vătămătoare ale actului normativ pentru acei membrii, despre care susține că trebuiau consultați înainte de emiterea actului. Că, din afirmațiile reclamantului nu a rezultat nici împrejurarea că într-o eventuală dezbatere prealabilă a ordinului ministerial, membrii de sindicat ar fi solicitat o altă formulare a normelor sau a anumitor reglementări necuprinse în ordin. În sfârșit, curtea de apel a reținut că în raport de dispozițiile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, pârâtul M.I.R.A.

nu avea obligația de publicare a actului administrativ normativ deoarece obiectul reglementării vizează sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de către reclamantul S.P.R.D. Recurentul a susținut că instanța de fond a soluționat cauza fără a observa contradicția care există între dispozițiile art. 27 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001 și normele conținute în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care au o forță juridică superioară și trebuie aplicate cu prioritate. De asemenea, curtea de apel a interpretat greșit normele regulamentare, considerând că ele au caracter derogatoriu față de reglementarea legală mai sus menționată, ale cărei norme imperative nu pot fi ignorate.

Criticile formulate în cadrul celor două motive de recurs nu sunt întemeiate. Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a conținutului acțiunii, prima obiecție a reclamantului cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din cadrul M.I.R.A. se referă la o pretinsă nerespectare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este însă, condiționată în toate cazurile de dovada vătămării reclamantului într-un drept subiectiv sau interes legitim prin emiterea actului administrativ supus controlului jurisdicțional sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri.

Or, în speță, reclamantul în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat nu a indicat care anume au fost consecințele vătămătoare ale ordinului contestat, ce reglementează în detaliu regimul disciplinar aplicabil personalului din structurile M.I.R.A. Nu s-a demonstrat câtuși de puțin nici faptul că prin omisiunea autorității publice emitente de a supune dezbaterii publice proiectul de act normativ s-a adoptat o reglementare prin care ar fi lezate drepturi sau interese legitime ale polițiștilor. Indiscutabil, ordinul M.A.I. nr. 400/2004, face parte din categoria actelor normative care, potrivit art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 nu sunt supuse regimului general de publicare în M. Of.

al României, Partea I. El nu este primul act normativ care reglementează regimul disciplinar al personalului din cadrul M.I.R.A. și oricum, potrivit art. 26 alin. (3) din Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în M.I.R.A., aprobat prin Ordinul nr. 533/2003 emis de același minister, actele normative interne, nesecrete, nebroșate, se multiplică și se difuzează unităților din subordine de către comandamentele de armă, inspectoratele și direcțiile generale, direcțiile Aparatului Central (similare). În condițiile în care până în prezent, nu s-a constatat pe cale de excepție, nelegalitatea dispozițiilor art. 27 alin. (3) din H.G.

nr. 555, instanța de fond nu le putea ignora în soluționarea litigiului de față. Adăugând la aceste argumente, faptul că rațiunea nepublicării ordinului M.A.I. nr. 400/2004 este legată de domeniul său de reglementare limitat, aplicabil doar unei categorii profesionale (personalului M.I.R.A.), Înalta Curte apreciază că în mod corect curtea de apel a respins primul capăt de cerere din acțiunea reclamantului ca neîntemeiat. În consecință și în lipsa unor motive de casare de ordine publică, care potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.P.R.D. împotriva sentinței civile nr. 672 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2009.