ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2614/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul Sindicatul Polițiștilor din România

„D.” a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României, solicitând

instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună anularea următoarelor acte

administrative: Ordinul Ministrului Administrației și Internelor  nr. 265/2002,

Ordinul comun Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Ministerul

Administrației și Internelor, emis în aplicarea Legii nr. 364/2004, Regulamentele

de organizare și funcționare a structurilor organizatorice din aparatul central

al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Regulamentul de organizare

și funcționare al Inspectoratului General al Poliției Române, emis în aplicarea

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, Ordinul Ministrului Administrației și

Internelor nr. 264 din 10 iunie 2004, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 533 din 01 martie 2005, Ordinul Ministrului Internelor și Reformei

Administrative prin care s-a aprobat Ghidul carierei personalului din Ministrului

Administrației și Internelor, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 190 din 22 aprilie 2004, Ordinul Ministrului Administrației Internelor nr. 214/2004,

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 01410 din 17 septembrie 2006,

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 458 din 26 mai 2003, Ordinul

Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 600/2005, Ordinul Ministrului

Administrației și Internelor nr. 533/2003 și Ordinul Ministrului Administrației

și Internelor nr. 319 din 19 februarie 2002 și publicarea hotărârii judecătorești

de anulare a ordinelor atacate, la data rămânerii ei definitive și irevocabile,

în M. Of. al României, Partea I.

De asemenea, s-a invocat

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005

și a Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– Ministerul Administrației și Internelor înregistrat la Ministerul Administrației

și Internelor sub nr. 121/2004 și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casației și Justiție sub nr. 10/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că actele a căror anulare o solicită, au fost adoptate și modificate

în perioada 2002 - 2007, nu au fost publicate în M. Of. al României și au fost puse

în aplicarea imediat după emitere, deși nu au intrat în vigoare în condițiile

art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000.

A mai arătat, reclamantul,

că prin adresa din 13 martie 2007 a solicitat pârâtului Ministerului Internelor

și Reformei Administrative publicarea ordinelor în M. Of. sau, în caz contrar, revocarea

acestora, însă prin adresa de răspuns din 2 aprilie 2007 pârâtul a refuzat soluționarea

favorabilă a cererii sale.

Curtea de Apel București,

secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2891

din 15 noiembrie 2007 a respins excepțiile de nelegalitate invocate de reclamantul

Sindicatul Polițiștilor din România „D.”, a admis excepția lipsei calității procesuale

active, invocată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și

în consecință a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată de o persoană

lipsită de calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că acțiunea dedusă judecății este o acțiune în contencios

administrativ, având ca obiect anularea unor ordine și instrucțiuni, fără a se încadra

însă în acțiunile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor

care să poată fi promovate de organizația sindicală, în lipsa unui mandat expres

din partea membrilor acesteia.

Privitor la excepția de

nelegalitate a prevederilor art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, instanța a reținut

că dispozițiile criticate sunt în concordanță cu prevederile art. 10 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 24/2000 care exceptează de la regimul de publicare în M.

Of., actele normative clasificate, potrivit legii.

Cât privește excepția

de nelegalitate care vizează Ordinul comun al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Ministerul Administrației și Internelor, s-a reținut

ca acesta a fost emis în temeiul art. 28 alin. (3) și art. 40 alin. (3) din Legea

nr. 92/1999, dispoziții abrogate prin Legea nr. 304/2004 care nu afectează însă

legalitatea ordinului, deoarece aceasta este examinată în raport de cadrul legal

existent la momentul adoptării actului administrativ contestat.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Sindicatul Polițiștilor din

România „D.” care a susținut că hotărârea este nelegală, astfel că se impune casarea

acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Inserând în cuprinsul

motivelor de recurs dezvoltate pasaje numeroase din cuprinsul cererii de chemare

în judecată, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod greșit instanța

de fond a reținut temeinicia excepției lipsei calității procesuale active a Sindicatului

„D.”, invocată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și a

respins acțiunea pe acest considerent, dată fiind calitatea în proces a sindicatului,

de reprezentant al reclamanților și nu de reclamant, în temeiul art. 28 din Legea

nr. 54/2003, arătarea persoanelor care sunt membri de sindicat s-a făcut explicit

iar datele lor de identitate au fost trecute în tabelul anexă la cererea de chemare

în judecată.

S-a mai indicat de către

recurent că în mod greșit a constatat instanța că acțiunea în anularea ordinelor

arătate, introdusă de sindicat pentru membri săi nu vizează apărarea drepturilor

membrilor ce decurg din legislația muncii sau din celelalte reglementări privind

raporturile de serviciu, arătarea completă a titlului fiecărui act, făcând dovada

că toate ordinele atacate reglementează raporturile de serviciu ale polițistului.

În fine, recurentul-reclamant

a arătat că instanța de fond nu a făcut decât să își însușească fără rezerve motivarea

și excepția invocată de intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, fără a lua în considerare vătămările aduse interesului profesional

al membrilor sindicatului, vătămări ce au fost din nou menționate, astfel cum pe

larg au fost prezentate și în acțiunea de chemare în judecată.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului în raport de probele administrate, de prevederile

legale incidente și față de motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant,

ce pot fi circumscrise motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în lipsa indicării temeiului legal în chiar cererea și motivele de recurs,

Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive care să impună fie casarea, fie

modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit art. 28 din Legea

sindicatelor nr. 54/2003, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor,

ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractelor

colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile

privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor

judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului,

prin apărători proprii sau aleși. În exercitarea atribuțiilor astfel prevăzute,

organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege,

inclusiv de a formula acțiunea în justiție în numele membrilor lor, fără a avea

nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. În fine, textul legal citat

prevede în ultimul alin. că acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de

organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.

Raportat la această prevedere

legală, și față de conținutul acțiunii recurentului-reclamant, Înalta Curte reține

că nu pot fi primite criticile din recurs, interpretarea dată precum și modalitatea

de soluționare de către instanță a excepției lipsei calității procesuale active

fiind corecte și în conformitate cu textele de lege incidente.

Acțiunea reclamantului-recurent

promovată, astfel cum rezultă din partea introductivă, în numele membrilor de sindicat,

respectiv polițiști, funcționari publici și personal civil contractual, în temeiul

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, are ca obiect constatarea nelegalității

și anularea unui număr de 16 ordine emise în principal de Ministrul Administrației

și Internelor și regulamente de organizare și funcționare a mai multor unități,

din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, unele fiind emise

în comun cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această acțiune are în

mod evident natura unei acțiuni în contencios administrativ ce tinde la anularea

unor acte administrative cu caracter normativ ce vizează cu titlu de exemplu, printre

altele, organizarea activității de cercetare penală în cadrul poliției și poliției

de frontieră, organizarea și funcționarea poliției judiciare, cercetarea penală

a personalului din structurile Ministerului Administrației și Internelor, aprobarea

Normelor metodologice privind organizarea și desfășurarea activităților informative

de către Poliția Română, Poliția de Frontieră și Autoritatea pentru Străini.

Interpretând per a contrario

textul de lege ce acordă unui sindicat dreptul de a se adresa instanței pentru apărarea

drepturilor membrilor săi, rezultă cu evidență că numai în cazul cererilor ce vizează

apărarea drepturilor derivând din legislația muncii, contracte colective și individuale

de muncă, o organizație sindicală poate promova o acțiune în justiție, fără un mandat

expres din partea fiecărui membru al respectivei organizații sindicale.

În cazul de față însă,

nu este vorba despre apărarea unor astfel de drepturi, derivând din contractele

de muncă și din legislația muncii în general, actele normative contestate, având

un cu totul alt domeniu de reglementare după cum chiar titulatura lor, mai sus prezentată,

o evidențiază.

Totodată nu există, după

cum corect a reținut și instanța de fond, în cauză dovada acordării mandatului expres

de către fiecare membru al organizației sindicale.

Tabelul nominal aflat

la dosar  cuprinde numai numele și CNP-ul membrilor ce se presupune că fac parte

din sindicatul „D.”, fără semnături, fiind de altfel anexat nu cererii de chemare

în judecată ci unei petiții adresată de același sindicat reclamant altor autorități

ale statului.

În sensul legii procesual

civile, art. 82 și 83 C. proc. civ., în cazul unei cereri făcute prin mandatar,

cum susține recurentul, că a avut calitatea de reprezentant nu de reclamant, trebuie

alăturate și procurile în original sau în copie legalizată, ceea ce potrivit Legii

nr. 54/2003, semnifică mandatul expres acordat pentru promovarea unei acțiuni având

un alt obiect decât cel vizând apărarea și protejarea drepturilor derivând din legislația

muncii.

Cum o astfel de formalitate

legală nu a fost îndeplinită în cauză, neexistând nici un mandat expres acordat

reclamantului sindicatul „D.”, instanța de fond cu deplin temei a respins acțiunea

de față introdusă de o persoană ce nu și-a putut justifica și legitima îndreptățirea

de a promova acțiunea de față.

Față de cele arătate,

rezultă că toate criticile recurentului vizând acest aspect sunt neîntemeiate, celelalte

critici vizând neexaminarea de către instanța de fond a vătămărilor produse și a

drepturilor încălcate membrilor de sindicat prin nepublicarea actelor atacate, nu

se impun a mai fi examinate față de modalitatea în care a fost soluționată acțiunea

în fața instanței de fond, pe cale de excepție, fără cercetarea altor aspecte referitoare

la temeinicia cererii.

În consecință, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Sindicatul Polițiștilor din România „D.” împotriva sentinței civile nr. 2891

din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.