ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7551/2007

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1451 din 13 noiembrie 2006, Tribunalul București a admis acțiunea formulată de reclamantul D.G.L., decedat, având ca moștenitoare pe A.D.F., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primarul general și a fost obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să restituie reclamantei în natură cota parte indiviză de 3/8 din imobilul situat în București. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că imobilul care face obiectul pricinii, compus din teren în suprafață de 200 mp și construcție, a fost proprietatea părinților reclamantului. După decesul tatălui reclamantului, acesta a dobândit prin moștenire cota indiviză de 3/8 din imobil.

S-a reținut că, față de prevederile Legii 10/2001, unitatea notificată este obligată să emită dispoziție pentru soluționarea notificării, iar atunci când nu sunt respectate dispozițiile art. 25 alin. (1) din lege, persoana îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești pentru ca unitatea notificată să fie obligată să soluționeze cererea.

Decretul nr. 223/1974 nu constituie titlu valabil pentru preluarea imobilului de către stat, iar preluarea fără plată a cotei de 3/8 din imobilul care face obiectul pricinii a fost o măsură abuzivă, potrivit art. 17 din Constituția României și art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974, intrat în vigoare în anul 1976. Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 222/A din 5 aprilie 2007, a respins apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe, reținând, în esență, că termenul de 60 de zile prevăzut de Legea 10/2001 este un termen necesar pentru analiza notificării și a actelor depuse de notificator, iar data la care acest termen începe să curgă nu este lăsată la aprecierea entității notificate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin primarul general care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că, potrivit art. 23 din Legea 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Acest termen are două date de referință (depunerea notificării sau depunerea actelor doveditoare). Numai în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care a înțeles să se folosească pentru dovedirea cererii termenul curge de la data depunerii notificării, iar, față de prevederile Legii nr. 247/2005, dispoziția se emite numai când notificatorul a depus toate actele.

În prezenta cauză, „notificatorii nu au depus toate actele de care înțeleg să se folosească în susținerea notificării sau o adresă prin care să aducă la cunoștința comisiei că nu mai au alte acte de depus”. De aceea, termenul de 60 de zile nu a început să curgă. S-a mai susținut, că nu se poate reține culpa procesuală a recurentului pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.

Prin art. 25 din Legea 10/2001, republicată, s-a stabilit în sarcina unității deținătoare sau, după caz, a entității învestite cu soluționarea notificării obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, iar, conform art. 25.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, termenul pentru îndeplinirea acestei obligații de „a face” se poate proroga numai dacă unitatea notificată, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Pentru a avea beneficiul prorogării, unitatea deținătoare trebuie să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei/dispoziției de restituire sunt condiționate de depunerea înscrisurilor solicitate. Prin urmare, unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să emită decizia/dispoziția în termenul prevăzut de art. 25 din Legea 10/2001, deoarece prorogarea acestui termen nu operează, de drept, în beneficiul unității notificate. Art. 23 din Legea 10/2001, republicată, care stabilește pentru persoana îndreptățită posibilitatea de a depune actele doveditoare până la data soluționării notificării, nu conferă dreptul unității notificate de a nu analiza în termenul prevăzut de lege notificarea și actele depuse de notificator.

Recurentul-pârât nu a soluționat notificarea formulată de intimat în termenul legal, deși în notificare există precizarea că au fost anexate înscrisuri care atestă dreptul de proprietate asupra bunului și calitatea de moștenitor, fiind indicate înscrisurile anexate. De altfel, deși intimatul-reclamant a depus la dosar actele doveditoare, recurentul nu a emis dispoziția prevăzută de art. 25 din lege până la data pronunțării deciziei atacate. Dispoziția nr. 8536 a fost emisă la data de 3 august 2007, după pronunțarea de către instanța de apel a deciziei care constituie titlu executoriu. Față de conduita imputabilă a recurentului, corect s-a reținut prin decizia atacată că data la care începe să curgă termenul pentru emiterea dispoziției nu este lăsată la aprecierea entității notificate.

Prin urmare, soluția pronunțată prin sentința primei instanțe, păstrată prin decizia atacată, este dată cu aplicarea corectă a art. 23, art. 25 din Legea 10/2001, republicată. Recurentul a mai susținut că nu se poate reține culpa sa procesuală pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată, însă acesta nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată nici prin sentința tribunalului și nici prin decizia instanței de apel. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva deciziei nr. 222 A din 5 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2007.