ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5858/2008

Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, la 3 februarie 2005, reclamantul H.W.J. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Sighișoara pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 1580 din 26 octombrie 2004 emisă de primar, în subsidiar stabilirea pe bază de expertiză a valorii de circulație a întregului imobil, astfel cum este înscris în cartea funciară și în evidențele administrative ale primăriei. 1.

În fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că dispoziția primarului, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor situate în Sighișoara, înscrise în C.F. nr. 2450, motivat de faptul că terenurile au fost atribuite în baza Legii nr. 18/1991, este nelegală. La data depunerii notificării nu erau emise titluri pe seama persoanelor menționate în dispoziția atacată. Dacă restituirea în natură a terenurilor nu este posibilă, atunci organul emitent al deciziei era obligat, potrivit Legii nr. 10/2001, să facă propuneri concrete de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. 1.

Î n drept Reclamantul nu și-a motivat în drept cererea. 2. Î ntâmpinarea Primăria municipiului Timișoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată întrucât terenurile revendicate au fost atribuite în baza Legii nr. 18/1991, ca reconstituire a dreptului de proprietate al unor cetățeni. Sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. 3. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1343 din 9 octombrie 2007 Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins contestația ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză terenul înscris în C.F. 2450 situat în Sighișoara, a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind atribuit anumitor persoane. În aceste condiții, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. IA din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Instanța de apel a arătat că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că prima instanță a apreciat în mod corect că terenul revendicat de reclamant la Legea nr. 10/2001 a făcut obiectul restituirii în baza Legii nr. 18/1991. Unul dintre principiile necesare aplicării corecte și unitare a legii este asigurarea respectării stabilității raporturilor de proprietate prin conservarea și respectarea drepturilor dobânditorilor de bună-credință. Atât timp cât terenul în litigiu a format obiectul legii fondului funciar, modalitatea de soluționare a notificării este respingerea ei pe acest considerent, fără posibilitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. În atare situație nici petitul subsidiar nu putea fi admis.

Recursul 5.1. Motive Reclamantul a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a formulat, în esență, următoarele critici: În mod nelegal instanța de apel nu a desființat sentința și nu a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe câtă vreme nu a fost soluționat petitul subsidiar prin care reclamantul solicitase stabilirea cuantumului despăgubirilor. Instanța de control judiciar a apreciat neîntemeiat că petitul subsidiar era inadmisibil, câtă vreme din probatoriul administrat rezultă că terenurile în litigiu au fost trecute în proprietatea statului în mod abuziv prin expropriere în baza Decretului nr. 187/1945 și ca atare în mod abuziv s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea unor terțe persoane. În situația în care restituirea în natură nu era posibilă, unitatea învestită cu soluționarea notificării avea obligația de a stabili măsurile reparatorii prin echivalent. În speță nu sunt aplicabile dispozițiile cu privire la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005 pentru că dispoziția a fost emisă sub imperiul Legii nr. 10/2001, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Instanța de control judiciar a aplicat art. 8 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare ulterior emiterii dispoziției atacate. La data formulării notificării și nici la data emiterii deciziei atacate nu erau excluse din categoria imobilelor ce formează obiectul Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților. 5.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Este necontestat că pentru terenurile ce formează obiectul notificării adresate de reclamant Primăriei municipiului Sighișoara au fost emise titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, la 19 noiembrie 1992 și 29 iunie 1993. Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data adoptării legii, nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Art. 6 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 prevedea, la data publicării legii, că, în situația în care anumite suprafețe sunt revendicate de doi cetățeni, dintre care unul este fostul proprietar, căruia i s-a preluat terenul prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1953 - 1959, și cel de al doilea, persoana căreia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar în limita resurselor de teren existente, inclusiv a rezervelor create, se va restitui terenul în natură ambilor solicitanți. în cazul în care resursele sunt insuficiente, se va atribui în natură terenul persoanei care deține actele de proprietate, iar cei care au fost împroprietăriți cu asemenea terenuri vor fi despăgubiți în condițiile legii. Textul nu făcea distincție în privința destinației dobândite de terenuri după preluarea prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1953-1959, astfel încât apare lipsit de relevanță faptul că nu au fost cooperativizate, așa cum susține reclamantul pentru a justifica incidența Legii nr. 10/2001. Întrucât terenurile solicitate au fost preluate în baza Legii nr. 187/1945, reclamantul avea posibilitatea să recurgă la prevederile sus enunțate pentru valorificarea pretențiilor sale. Drept urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 care, încă de la intrarea sa în vigoare a interzis acordarea măsurilor reparatorii pe care le-a reglementat celor care au beneficiat sau ar fi putut să beneficieze de prevederile Legii nr. 1/2000. De vreme ce terenurile nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, reclamantul nu poate să beneficieze, în sistemul acestei legi, nici de măsurile reparatorii prin echivalent solicitate în subsidiar, aspect reținut corect de ambele instanțe. Având în vedere cele mai sus arătate, instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente, motiv pentru care nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.