ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4619/2013

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 523 din 03 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții H.V. și H.P.V. în contradictoriu cu primarul Municipiului Sighișoara și Primăria municipiului Sighișoara; s-a anulat dispoziția din 20 iulie 2005 emisă de primarul municipiului Sighișoara. Prin aceeași sentință, s-au respins capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilelor - terenuri intravilane, situate în Sighișoara, C.F., și anularea dispoziției din 22 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Sighișoara. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin notificarea ce a format obiectul Dosarelor nr. 186/2001, nr. 187/2001, nr. 188/2001 și nr. 189/2001 ale Biroului Executorului Judecătoresc K.A., reclamanții H.V.

și H.P.V. au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, Consiliului local al Municipiului Sighișoara și Prefecturii județului Mureș, restituirea, în natură, a imobilelor situate în Sighișoara, identificate în C.F. Sighișoara, 871 st.p.(3.127 mp); cu 740 st.p. (2.656. mp); cu 800 st.p. (2.872 mp) și cu 656 st.p. (2.355 mp), constituite din teren intravilan, primit, ca dotă, de la părinții Langer Traugott și Dorotheia, de către soția, respectiv mama, H.E., și care au fost trecute abuziv în proprietatea statului, cu titlu de „naționalizare”, în fapt, confiscate prin prevederile unor decrete neaduse la cunoștința celor în cauză. Conform extraselor de carte funciară depuse la dosar, în C.F. Sighișoara, este înscris imobilul arător și grădina O.W., în suprafață de 2.877 mp, respectiv 2.300 mp, proprietatea lui H.V.

și soția, în cotă de 1/1 parte, dobândit în anul 1946, prin contract de donație. În C.F. Sighișoara, compus din grădini intravilan, în suprafață de 3.133 mp și, respectiv 2.662 mp, proprietari sunt tot defuncții H.V. (decedat după formularea prezentei acțiuni) și H.E., imobilul fiind dobândit prin donație, în anul 1946. Prin dispoziția din 20 iulie 2005 emisă de primarul municipiului Sighișoara, s-a dispus respingerea notificării lui H.V. și H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc K.A., în anul 2001, prin care s-a solicitat restituirea, în natură, a terenurilor înscrise în C.F. Sighișoara, întrucât acestea au format obiectul legilor fondului funciar. Astfel, terenul din C.F. a fost atribuit, în baza Legii nr. 18/1991, lui G.D.M., iar terenul din C.F.

a fost atribuit, în baza Legii nr. 1/2000, Consiliului local. În considerentele acestei dispoziții, Primăria a reținut că terenul înscris în C.F., se află situat în cartierul A.V., a format obiectul Legii nr. 18/1991 și a fost atribuit lui G.D.M., ca etnic german. Terenurile înscrise în C.F., se află în punctul de hotar „V.”, degradate și neproductive, fiind atribuite, în baza Legii nr. 1/2000, Consiliului local și împădurite de către SC R. SA. Petiționarii aveau posibilitatea ca, în termenul legal, să solicite restituirea în natură, prin echivalent sau acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 1/2000. Terenurile sus-menționate sunt situate în extravilanul localității Sighișoara, astfel încât susținerile reclamanților, în sensul că terenurile se află în intravilan și nu au putut forma obiectul Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, nu au fost primite.

La data de 22 noiembrie 2005, Primarul municipiului Sighișoara, având în vedere dispozițiile art. 5 din anexa 2 din Legea nr. 247/2005 și art. 8, 21 și 25 din Legea nr. 10/2001, modificată, a emis o nouă dispoziție, din 2005, prin care a dispus că notificarea privind pe H.V. și H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc K.A., în 2001, se înaintează Comisiei locale pentru aplicarea legii fondului funciar, spre competentă soluționare. În cauză s-a efectuat și o expertiză topografică, față de afirmațiile contradictorii ale părților în legătură cu situarea terenurilor (în intravilan, conform susținerilor reclamanților, în extravilan, potrivit celor ale pârâților).

În capitolul III din raport, expertul a stabilit că, în evidențele de cadastru funciar, ambele terenuri figurează în extravilanul localității Sighișoara și nu sunt ocupate de construcții, iar categoriile de folosință sunt: pășune, pentru terenul din str. C, respectiv pășune, tufăriș, pădure, pentru terenul din zona „V.” Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Titlul I din Legea nr. 247/2005, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim este reglementat prin Legea nr. 18/1991 (…)”. Dispoziția legală enunțată este incidentă în speță, în raport de împrejurarea că terenurile se aflau în extravilanul localității, la data notificării.

În consecință, instanța a dispus anularea dispoziției din 2005, de respingere a notificărilor înregistrate în 2001, întrucât terenurile formează obiectul Legii fondului funciar, și a respins cererea de anulare a dispoziției din 22 noiembrie 2005, constatând că terenurile se află în extravilanul localității, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul H.P.V., în nume propriu și în calitate de moștenitor al reclamantului H.V., decedat pe parcursul procesului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 40/A din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a anulat dispoziția din 22 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Sighișoara.

A dispus restituirea, în natură, către reclamant, a imobilelor terenuri intravilane, situate în municipiul Sighișoara, înscrise în C.F. Sighișoara. A dispus înaintarea, către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighișoara, a notificărilor privind imobilul înscris în C.F. Sighișoara. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Au fost obligați pârâții primarul municipiului Sighișoara și Primăria municipiului Sighișoara, prin reprezentanți legali, să plătească reclamantului apelant suma de 2.681,65 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În pronunțarea acestei decizii, Curtea a reținut următoarele: Referitor la imobilele înscrise în C.F.

Sighișoara, în suprafață de 3.133 mp, și în suprafață de 2.662 mp, Primăria municipiului Sighișoara a invocat, inițial, imposibilitatea restituirii în natură determinat de împrejurarea că, pentru terenurile respective, a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea numitei G.D.M. Din actele dosarului rezultă că, în privința persoanei menționate, s-a emis titlul de proprietate din 08 iunie 1994, în care sunt cuprinse mai multe parcele de teren. La solicitarea instanței de apel, expertul topograf D.R., care a efectuat expertiza cu privire la terenurile în litigiu cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, a confirmat faptul că parcela de teren din tarlaua, în suprafață de 11.000 mp, care figurează în titlul de proprietate sus-menționat, se suprapune cu terenul ce a făcut obiectul notificării reclamanților, înscris în C.F.

Sighișoara. În privința imobilului respectiv, pe cale separată, reclamantul H.P.V. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate din 1994, referitor la suprafața de teren înscrisă în C.F. Sighișoara. Prin sentința civilă nr. 1454 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 489 din 30 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a admis cererea formulată de reclamant și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate din 1994, în ceea ce privește terenul înscris în C.F. Sighișoara, în suprafață de 5.795 mp În considerentele sentinței menționate, s-a reținut că imobilul în litigiu era situat în intravilanul localității Sighișoara, la data preluării abuzive, și, ca atare, nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991, ci sub incidența Legii nr. 10/2001, fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 169/1997.

Prin decizia pronunțată în recurs, prin care s-a respins calea de atac declarată împotriva sentinței, s-a reținut că terenul era situat în intravilan atât la data trecerii în proprietatea statului, cât și la data apariției Legii nr. 18/1991, și, ca atare, titlul de proprietate emis cu privire la această suprafață de teren este nelegal, terenul respectiv neintrând sub incidența Legii nr. 18/1991. S-a mai constatat că restituirea terenului în discuție a fost solicitată atât în temeiul Legii nr. 18/1991, cât și în temeiul Legii nr. 10/2001, însă, până în prezent, niciuna dintre cele două proceduri urmate de reclamant nu a fost soluționată definitiv. În consecință, ca urmare a anulării parțiale a titlului de proprietate în care a fost inclus terenul înscris în C.F.

Sighișoara, acest teren a revenit în patrimoniul Municipiului Sighișoara și, ca atare, nu mai subzistă motivul invocat de unitatea deținătoare, în sensul că terenul respectiv nu poate fi restituit, întrucât, pentru acest teren, a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea unei alte persoane. Pe de altă parte, prin hotărârile judecătorești menționate anterior, s-a stabilit, în mod irevocabil, că terenul înscris în C.F. Sighișoara se încadra în categoria terenurilor intravilane, la data trecerii în proprietatea statului, și că terenul respectiv nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991. În concluzie, în mod nejustificat se susține de către pârâți că terenul în litigiu intră sub incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, neputând fi restituit în natură.

Instanța de apel a mai reținut că, în urma anulării titlului de proprietate emis cu privire la terenul ce figurează înscris în C.F. Sighișoara, nu mai există impedimente pentru restituirea bunului în natură. Ca atare, cererea reclamanților, care au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, de a li se restitui, în natură, terenul respectiv, este fondată, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1, 6 și 7 din Legea nr. 10/2001, pentru admiterea cererii formulate. În ceea ce privește terenul înscris în C.F. Sighișoara, cu suprafața de 2.877 mp, și cu suprafața de 2.300 mp, acest teren figurează printre terenurile din titlurile de proprietate din 10 iunie 2004 emise de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mureș, în favoarea Primăriei municipiului Sighișoara.

Titlurile de proprietate menționate nu au fost contestate și sunt în ființă, astfel că, în mod justificat s-a reținut de către unitatea deținătoare că terenul înscris în C.F. Sighișoara nu poate fi restituit în natură. Fiind vorba despre un teren care intră sub incidența Legii nr. 18/1991, având în vedere că, în titlurile de proprietate menționate, figurează ca „teren forestier în amenajamentul silvic”, în mod corect s-a făcut de către unitatea deținătoare aplicarea art. 5 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și s-a dispus înaintarea, în vederea soluționării, a notificării cu privire la terenul respectiv către Comisia locală de fond funciar Sighișoara. De altfel, cu privire la acest teren, prin memoriul de apel, nu s-a contestat faptul că soluționarea cererii de retrocedare este de competența Comisiei de fond funciar.

În apel s-a solicitat, inițial, anularea dispoziției din 2005, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, cererea fiind precizată, ulterior, în sensul că se solicită anularea dispoziției din 2005, emisă în temeiul aceleiași legi și cu privire la aceleași imobile. Prin sentința pronunțată de prima instanță, s-a anulat dispoziția din 2005, iar, sub acest aspect, sentința nu a fost atacată și, prin urmare, soluția pronunțată cu privire la această dispoziție nu se mai impune a fi analizată cu ocazia judecării apelului. Prin memoriul de apel, s-a solicitat, totodată, restituirea, în natură, a terenului înscris în C.F. Sighișoara, iar, cu privire la terenul înscris în C.F. Sighișoara, s-a solicitat să se dispună trimiterea cererii de retrocedare la Comisia de fond funciar.

Prin această solicitare, referitoare la imobilul înscris în C.F. Sighișoara, reclamantul apelant a achiesat la soluția unității deținătoare, care a dispus în același sens, prin dispoziția din 2005, astfel că, în mod neîntemeiat se susține de către pârâți că a fost schimbat obiectul cererii de chemare în judecată. Anularea dispoziției din 2005 se impune și pe motiv că, prin această dispoziție, a fost, practic, revocată dispoziția anterioară, din 2005, care, la momentul emiterii dispoziției din 2005, intrase, deja, în circuitul civil. Împotriva acestei decizii au declarat recurs primarul municipiului Sighișoara și Primăria municipiului Sighișoara, criticând-o pentru următoarele motive: 1. Hotărârea este nelegală și netemeinică, în condițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat anularea dispozițiilor din 20 iulie 2005 și din 22 noiembrie 2005 emise de Primarul municipiului Sighișoara și restituirea, în natură, a imobilelor-terenuri intravilane, situate în această localitate. Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanții au solicitat printre altele, ca urmare a admiterii căii de atac, obligarea primarului municipiului Sighișoara de a emite o nouă dispoziție, prin care să dispună trimiterea către Comisia locala de fond funciar Sighișoara, în vederea soluționării, a cererii privind retrocedarea terenului înscris în C.F. Sighișoara. Această cerere, formulată, direct, în apel, contravine dispozițiilor art. 294 C. proc.

civ., care nu permit schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată și formularea de cereri noi. Or, în speță, prima instanță nu a fost învestită cu o asemenea solicitare. Tot în sensul celor mai sus menționate, apelanții reclamanți au solicitat obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și apel, pretenții admise prin hotărârea judecătoreasca recurată. Or, reclamanții nu au cerut cheltuieli de judecată, prin acțiunea principală, fiind încălcate, astfel, dispozițiile art. 132 și 294 din același cod. 2. Decizia recurată este nelegală și netemeinică, în condițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Curtea a dispus restituirea, în natură, a terenurilor înscrise în C.F.

Sighișoara, fără să țină seama că imobilele respective sunt situate în cartierul A.V. și au format obiectul Legii nr. 18/1991, fiind atribuite, în baza Legii nr. 18/1991, lui G.D.M. De asemenea, nu a avut în vedere că terenurile sunt situate în extravilanul localității Sighișoara, după cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză și din extrasul de cadastru funciar, motiv pentru care, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 și art. 8.1. din H.G. nr. 250/2007, nu este incident acest act normativ, ci dispozițiile Legii fondului funciar. Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei atacate, în sensul menținerii hotărârii primei instanțe și respingerii acțiunii formulate de reclamanți.

Intimatul reclamant H.P.V. nu a depus întâmpinare. Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: 1. Susținerile referitoare la nelegalitatea deciziei, sub aspectul obligării pârâtului Primarul municipiului Sighișoara să trimită Comisiei locale Sighișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor notificările privind imobilele înscrise în C.F., precum și al obligării recurenților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în dosarul de fond, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., iar nu a motivului de modificare reglementat de pct. 6 din același text de lege. Aceasta, deoarece recurenții invocă nu împrejurarea că instanța de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut sau s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut (ipotezele din art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), ci faptul că s-a pronunțat asupra unor cereri noi, formulate direct în apel, cu încălcarea unor dispoziții procedurale, respectiv ale art. 294 și 132 din același cod. În ceea ce privește prima chestiune dintre cele expuse mai sus, criticile sunt neîntemeiate. Potrivit completării acțiunii inițiale, depuse de reclamantul H.P.V., la data de 6 aprilie 2006, în dosarul primei instanțe, acesta a solicitat anularea dispoziției din 22 noiembrie 2005 emise de primarul municipiului Sighișoara, act prin care se dispune, printre altele, înaintarea notificărilor formulate de reclamanți, privind imobilele în litigiu, înscrise în C.F.

Sighișoara, spre competentă soluționare, către Comisia locală pentru aplicarea Legii fondului funciar. Prin urmare, instanța de fond urma a verifica dispoziția din 2005 sub toate aspectele, deci, inclusiv în ceea ce privește soluția primarului municipiului Sighișoara, de trimitere a notificărilor privind imobilele înscrise în C.F. organului competent de fond funciar. O asemenea analiză a soluției primarului municipiului Sighișoara, în legătură cu terenurile indicate, nu presupunea cererea expresă a reclamantului, în sensul menținerii dispoziției din 2005, privind trimiterea notificărilor la Comisia locală de fond funciar, sau, dimpotrivă, de înlăturare a acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, inițial reclamantul a contestat dispoziția sub toate aspectele, deci, inclusiv din perspectiva soluției adoptate de Primar, în ceea ce privește terenurile înscrise în C.F.

Prin hotărârea primei instanțe, cum s-a arătat deja, s-a respins cererea de anulare a dispoziției sus-menționate, reclamantul criticând-o, prin cererea de apel, referitor la imobilele înscrise în C.F. Sighișoara, dar achiesând, prin petitul trei al memoriului căii de atac, asupra soluției instanței și, implicit, a dispoziției din 2005, referitoare la trimiterea notificărilor privind imobilele înscrise în C.F., Comisiei locale de fond funciar, astfel cum a considerat în mod corect și Curtea. Ca urmare, cererea reclamantului, formulată în apel, prin care acesta a solicitat obligarea primarului să emită dispoziție de trimitere a notificărilor privind terenurile înscrise în C.F. către Comisia locală de fond funciar, nu reprezintă o cerere nouă și nici schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul art. 294 C. proc.

civ. Ca atare, instanța de apel, dispunând, prin decizia recurată, înaintarea notificărilor privind terenurile înscrise în C.F. către Comisia locală de funciar nu a încălcat textul de lege sus-menționat, care interzice schimbarea, în calea de atac, a obiectului acțiunii cu care a fost învestită prima instanță sau formularea de cereri noi. Curtea a confirmat, în realitate, soluția din sentință și din dispoziția din 2005, în ceea ce privește măsura de trimitere a cererii reclamanților pentru imobilele din C.F. Sighișoara la Comisia locală de fond funciar, ceea ce ar fi presupus, în mod evident, ca, prin decizia recurată, să se dispună anularea, în parte, iar nu în totalitate, a dispoziției emise de primar.

Cum, însă, recurenții nu au criticat decizia instanței sub acest aspect, iar efectele produse în ceea ce privește notificările reclamanților pentru imobilul din C.F. sunt, practic, aceleași, și anume trimiterea notificărilor respective la Comisia de fond funciar, nu se impune modificarea deciziei recurate, în sensul pronunțării unei soluții de anulare, în parte, a dispoziției din 2005, cu consecința menținerii măsurii Primarului, în ceea ce privește terenurile din C.F. Referitor la cheltuielile de judecată acordate de instanța de apel în favoarea intimaților reclamanți, criticile recurenților sunt întemeiate. Suma de 2681,65 lei, la care au fost obligați pârâții, prin decizia recurată, reprezintă cheltuieli efectuate de reclamantul H.P.V.

în dosarul primei instanțe (400 lei și 282 lei-onorariu de expert, filele 114, 167; 2.000 lei-onorariu de avocat, fila 204), în apel nefiind efectuate asemenea cheltuieli. Or, în dosarul Tribunalului, reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată, nici prin acțiunea inițială, nici prin cererea completatoare, nici cu ocazia acordării cuvântului pe fondului cauzei și nici prin concluziile scrise, astfel încât cererea de acordare a acestor cheltuieli, prin memoriul de apel, reprezintă o cerere nouă, în sensul art. 294 C. proc. civ. Totodată, potrivit art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de judecată se acordă părții care a câștigat procesul, în baza cererii formulate de aceasta, care, în speță, cum s-a arătat, nu a fost formulată de către reclamanți în primă instanță.

Prin urmare, dispunând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în dosarul de fond și care nu au fost solicitate de aceștia decât în apel, Curtea a pronunțat o decizie cu încălcarea dispozițiilor art. 294 și art. 274 C. proc. civ., ceea ce presupune înlăturarea obligației dispuse în sarcina pârâților, în acest sens, în condițiile art. 304 pct. 5 din Cod. Această soluție nu poate fi dispusă, însă, de prezenta instanță, deoarece, pentru cele ce se vor prezenta în continuare, există și un alt motiv de casare a deciziei atacate, care impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel.

Cum, asupra recursului, nu se pot da două soluții diferite, una de casare cu trimitere (raportat la motivul doi din calea de atac) și una de casare cu reținere (pentru înlăturarea obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți la prima instanță), instanța de apel, cu ocazia rejudecării, va ține seama că, indiferent dacă soluția ce o va pronunța asupra apelului declarat de reclamant este favorabilă acestuia, nu poate acorda cheltuielile de judecată efectuate în dosarul primei instanțe, pentru considerentele deja arătate. 2. În ceea ce privește contestarea deciziei Curții, sub aspectul restituirii, în natură, a imobilelor înscrise în C.F. Sighișoara, criticile sunt, parțial, întemeiate.

Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma actuală, „ Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

Recurenții au susținut că, în baza acestei dispoziții, Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă, pe de o parte, întrucât terenurile respective au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind atribuite, în proprietate, către G.D.M., pe de altă parte, deoarece imobilele se află în extravilanul localității Sighișoara, conform raportului de expertiză efectuat în cauză și extrasului de cadastru funciar. Într-adevăr, conform textului de lege sus-enunțat, există două ipoteze în care Legea nr. 10/2001 este înlăturată de la aplicare, și anume în cazul în care terenurile pretinse prin notificare se aflau în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, respectiv dacă acestea au făcut obiectul legilor fondului funciar.

Din perspectiva celui de-al doilea caz, al terenurilor ce au format obiect al legilor de fond funciar, Curtea de Apel a considerat în mod corect că nu există impedimente pentru restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F., raportat la situația de fapt reținută în cauză și la sentința civilă nr. 1454 din 31 octombrie 2011 a Judecătoriei Sighișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 489 din 30 mai 2012 a Tribunalului Mureș, secția civilă. Curtea a stabilit, ca situație de fapt, în raport de răspunsul la obiecțiuni întocmit de expert Durigu Radian, în apel, că parcela de teren, în suprafață de 11.000 mp, menționată în titlul de proprietate din 1994, emis pe numele lui G.D.M., se suprapune cu terenul notificat de reclamanți și înscris în C.F.

Sighișoara. De asemenea, a mai reținut că, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate sus-menționat, și anume în ceea ce privește terenurile notificate de reclamanți, determinat de împrejurarea că imobilele nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991. Raportat la aceste elemente, suprapunerea de terenuri și desființarea în mod irevocabil a actului de proprietate al terțului, prin hotărâre care se bucură de putere de lucru judecat, în condițiile art. 1200 pct. 4 și 1202 C. civ., și prin care s-a stabilit că Legea nr. 18/1991 nu este aplicabilă bunurilor notificate în prezentul litigiu, în mod corect, instanța de apel a considerat că nu există impedimente pentru restituirea terenurilor către reclamanți.

Curtea nu a verificat, însă, sub toate aspectele, prima ipoteză menționată în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care, așa cum s-a arătat deja, exclude incidența acestei legi de reparație, în cazul imobilelor situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării. Astfel, a reținut că este aplicabilă Legea nr. 10/2001 și posibilă restituirea, în natură, a terenurilor, în baza acestei legi, deoarece, prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul de fond funciar s-a stabilit, în mod irevocabil, că terenurile se aflau în intravilan la data preluării abuzive și la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991. A omis, însă, că prin aceste hotărâri judecătorești, nu s-a analizat situația imobilului la data notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, aspect esențial în stabilirea incidenței sau, dimpotrivă, a înlăturării aplicării, în speță, a acestui act normativ.

De asemenea, referitor la situația juridică a imobilului la data notificării, instanța de apel nu s-a pronunțat sub nicio formă. Nu a analizat hotărârea primei instanțe sub acest aspect, care a stabilit, în baza raportului de expertiză și evidențelor cadastrale, că, la data notificării, terenul se afla în extravilan, și nici criticile apelantului reclamant, conform cărora, acesta a arătat că terenurile se află în intravilan încă din anul 1921, potrivit mențiunilor de C.F. și schițelor de la dosar, iar pârâții nu au depus dovezi din care să rezulte modalitatea în care imobilele au fost trecute din intravilan în extravilan. A mai susținut apelantul reclamant că, raportat la acest aspect, în mod greșit prima instanță a respins cererea lui, de completare a probatoriului, cu hărți cadastrale și extrase de pe planul urbanistic general sau zonal.

Raportându-se doar la hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul de fond funciar, pe care, în mod greșit, le-a considerat ca fiind suficiente pentru dezlegarea problemei aplicării, în speță, a Legii nr. 10/2001, Curtea de Apel nu s-a mai preocupat de analiza chestiunilor enumerate mai sus, stabilirea situației terenurilor la data notificării, din perspectiva situării lor în extravilan sau în intravilan, fiind absolut necesară pentru soluționarea cauzei. Prin urmare, instanța de apel nu a procedat la stabilirea completă a situației de fapt a terenurilor înscrise în C.F. Sighișoara, ceea ce face imposibilă verificarea legalității deciziei atacate de către prezenta instanță. Ca atare, în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 5, 9 și art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâți, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Instanța de trimitere va ține seama, cu ocazia rejudecării, că limitele casării vizează doar terenurile înscrise în C.F. Sighișoara, nu și cele din C.F., cu privire la care soluția instanței de apel este corectă, pentru argumentele expuse în precedent. De asemenea, va aprecia asupra completării probatoriului, în vederea stabilirii situației terenurilor la data notificării (extravilan/intravilan), raportat la susținerile contradictorii ale părților sub acest aspect și la probele deja administrate, din care rezultă o situație diferită a terenurilor (intravilan-conform extraselor de C.F.; extravilan-conform raportului de expertiză și evidențelor cadastrale).

În acest sens, Curtea va avea în vedere cererea de suplimentare a probatoriului, formulată de reclamant în dosarul primei instanțe, la termenul din 11 decembrie 2007 (fila 192 dosar fond). În plus, va administra probe cu privire la situația terenurilor la data notificării, parte dintre probele administrate referindu-se la alte perioade decât cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 (art. 8 alin. (1)), în vederea stabilirii actului normativ aplicabil. În final, va ține seama de considerentele expuse mai sus în legătură cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în dosarul primei instanțe. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

nu au fost avute în vedere în soluționarea prezentului recurs, deoarece criticile recurenților nu se încadrează în acest motiv de modificare, nepunând în discuție interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, în sens de convenție sau act juridic unilateral, cu consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Primăria municipiului Sighișoara și Primarul municipiului Sighișoara împotriva Deciziei civile nr. 40/A din 08 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2013.