ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4619/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4619/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 523 din 03 aprilie

2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a admis, în parte, acțiunea civilă

formulată de reclamanții H.V. și H.P.V. în contradictoriu cu primarul Municipiului

Sighișoara și Primăria municipiului Sighișoara; s-a anulat dispoziția din 20

iulie 2005 emisă de primarul municipiului Sighișoara.

Prin aceeași sentință,

s-au respins capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilelor -

terenuri intravilane, situate în Sighișoara, C.F., și anularea dispoziției din 22

noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Sighișoara.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin notificarea ce a format

obiectul Dosarelor nr. 186/2001, nr. 187/2001, nr. 188/2001 și nr. 189/2001 ale

Biroului Executorului Judecătoresc K.A., reclamanții H.V. și H.P.V. au

solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, Consiliului local al Municipiului

Sighișoara și Prefecturii județului Mureș, restituirea, în natură, a imobilelor

situate în Sighișoara, identificate în C.F. Sighișoara, 871 st.p.(3.127 mp); cu

740 st.p. (2.656. mp); cu 800 st.p. (2.872 mp) și cu 656 st.p. (2.355 mp),

constituite din teren intravilan, primit, ca dotă, de la părinții Langer

Traugott și Dorotheia, de către soția, respectiv mama, H.E., și care au fost

trecute abuziv în proprietatea statului, cu titlu de „naționalizare”, în fapt,

confiscate prin prevederile unor decrete neaduse la cunoștința celor în cauză.

Conform extraselor de

carte funciară depuse la dosar, în C.F. Sighișoara, este înscris imobilul

arător și grădina O.W., în suprafață de 2.877 mp, respectiv 2.300 mp,

proprietatea lui H.V. și soția, în cotă de 1/1 parte, dobândit în anul 1946,

prin contract de donație.

În C.F. Sighișoara,

compus din grădini intravilan, în suprafață de 3.133 mp și, respectiv 2.662 mp,

proprietari sunt tot defuncții H.V. (decedat după formularea prezentei acțiuni)

și H.E., imobilul fiind dobândit prin donație, în anul 1946.

Prin dispoziția din 20

iulie 2005 emisă de primarul municipiului Sighișoara, s-a dispus respingerea notificării

lui H.V. și H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc K.A., în anul 2001,

prin care s-a solicitat restituirea, în natură, a terenurilor înscrise în C.F.

Sighișoara, întrucât acestea au format obiectul legilor fondului funciar.

Astfel, terenul din C.F. a fost atribuit, în baza Legii nr. 18/1991, lui G.D.M.,

iar terenul din C.F. a fost atribuit, în baza Legii nr. 1/2000, Consiliului

local.

În considerentele

acestei dispoziții, Primăria a reținut că terenul înscris în C.F., se află

situat în cartierul A.V., a format obiectul Legii nr. 18/1991 și a fost

atribuit lui G.D.M., ca etnic german. Terenurile înscrise în C.F., se află în

punctul de hotar „V.”, degradate și neproductive, fiind atribuite, în baza

Legii nr. 1/2000, Consiliului local și împădurite de către SC R. SA.

Petiționarii aveau

posibilitatea ca, în termenul legal, să solicite restituirea în natură, prin

echivalent sau acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 1/2000.

Terenurile

sus-menționate sunt situate în extravilanul localității Sighișoara, astfel

încât susținerile reclamanților, în sensul că terenurile se află în intravilan

și nu au putut forma obiectul Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, nu au fost

primite.

La data de 22

noiembrie 2005, Primarul municipiului Sighișoara, având în vedere dispozițiile art.

5 din anexa 2 din Legea nr. 247/2005 și art. 8, 21 și 25 din Legea nr. 10/2001,

modificată, a emis o nouă dispoziție, din 2005, prin care a dispus că

notificarea privind pe H.V. și H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc

K.A., în 2001, se înaintează Comisiei locale pentru aplicarea legii fondului

funciar, spre competentă soluționare.

În cauză s-a efectuat

și o expertiză topografică, față de afirmațiile contradictorii ale părților în

legătură cu situarea terenurilor (în intravilan, conform susținerilor reclamanților,

în extravilan, potrivit celor ale pârâților). În capitolul III din raport,

expertul a stabilit că, în evidențele de cadastru funciar, ambele terenuri figurează

în extravilanul localității Sighișoara și nu sunt ocupate de construcții, iar

categoriile de folosință sunt: pășune, pentru terenul din str. C, respectiv

pășune, tufăriș, pădure, pentru terenul din zona „V.”

Potrivit art. 8 din

Legea nr. 10/2001, modificată prin Titlul I din Legea nr. 247/2005, „nu intră

sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților

la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror

regim este reglementat prin Legea nr. 18/1991 (…)”. Dispoziția legală enunțată

este incidentă în speță, în raport de împrejurarea că terenurile se aflau în

extravilanul localității, la data notificării.

În consecință,

instanța a dispus anularea dispoziției din 2005, de respingere a notificărilor

înregistrate în 2001, întrucât terenurile formează obiectul Legii fondului

funciar, și a respins cererea de anulare a dispoziției din 22 noiembrie 2005,

constatând că terenurile se află în extravilanul localității, fiind aplicabile

dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul H.P.V., în nume propriu și în calitate de

moștenitor al reclamantului H.V., decedat pe parcursul procesului, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr.

40/A din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis

apelul declarat de reclamant, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în

sensul că a anulat dispoziția din 22 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului

Sighișoara. A dispus restituirea, în natură, către reclamant, a imobilelor

terenuri intravilane, situate în municipiul Sighișoara, înscrise în C.F.

Sighișoara.

A dispus înaintarea,

către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor Sighișoara, a notificărilor privind imobilul înscris în C.F.

Sighișoara.

A menținut celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Au fost obligați

pârâții primarul municipiului Sighișoara și Primăria municipiului Sighișoara,

prin reprezentanți legali, să plătească reclamantului apelant suma de 2.681,65

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În pronunțarea

acestei decizii, Curtea a reținut următoarele:

Referitor la

imobilele înscrise în C.F. Sighișoara, în suprafață de 3.133 mp, și în

suprafață de 2.662 mp, Primăria municipiului Sighișoara a invocat, inițial,

imposibilitatea restituirii în natură determinat de împrejurarea că, pentru terenurile

respective, a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea numitei G.D.M.

Din actele dosarului

rezultă că, în privința persoanei menționate, s-a emis titlul de proprietate din

08 iunie 1994, în care sunt cuprinse mai multe parcele de teren.

La solicitarea

instanței de apel, expertul topograf D.R., care a efectuat expertiza cu privire

la terenurile în litigiu cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, a

confirmat faptul că parcela de teren din tarlaua, în suprafață de 11.000 mp, care

figurează în titlul de proprietate sus-menționat, se suprapune cu terenul ce a

făcut obiectul notificării reclamanților, înscris în C.F. Sighișoara.

În privința

imobilului respectiv, pe cale separată, reclamantul H.P.V. a solicitat

constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate din 1994, referitor

la suprafața de teren înscrisă în C.F. Sighișoara.

Prin sentința civilă nr.

1454 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, rămasă

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 489 din 30 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul Mureș, s-a admis cererea formulată de reclamant și s-a constatat

nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate din 1994, în ceea ce

privește terenul înscris în C.F. Sighișoara, în suprafață de 5.795 mp

În considerentele

sentinței menționate, s-a reținut că imobilul în litigiu era situat în

intravilanul localității Sighișoara, la data preluării abuzive, și, ca atare,

nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991, ci sub incidența Legii nr. 10/2001,

fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 169/1997.

Prin decizia

pronunțată în recurs, prin care s-a respins calea de atac declarată împotriva

sentinței, s-a reținut că terenul era situat în intravilan atât la data trecerii

în proprietatea statului, cât și la data apariției Legii nr. 18/1991, și, ca

atare, titlul de proprietate emis cu privire la această suprafață de teren este

nelegal, terenul respectiv neintrând sub incidența Legii nr. 18/1991. S-a mai constatat

că restituirea terenului în discuție a fost solicitată atât în temeiul Legii nr.

18/1991, cât și în temeiul Legii nr. 10/2001, însă, până în prezent, niciuna

dintre cele două proceduri urmate de reclamant nu a fost soluționată definitiv.

În consecință, ca

urmare a anulării parțiale a titlului de proprietate în care a fost inclus

terenul înscris în C.F. Sighișoara, acest teren a revenit în patrimoniul

Municipiului Sighișoara și, ca atare, nu mai subzistă motivul invocat de

unitatea deținătoare, în sensul că terenul respectiv nu poate fi restituit,

întrucât, pentru acest teren, a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea

unei alte persoane.

Pe de altă parte,

prin hotărârile judecătorești menționate anterior, s-a stabilit, în mod

irevocabil, că terenul înscris în C.F. Sighișoara se încadra în categoria

terenurilor intravilane, la data trecerii în proprietatea statului, și că

terenul respectiv nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991. În concluzie, în

mod nejustificat se susține de către pârâți că terenul în litigiu intră sub

incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, neputând fi restituit în natură.

Instanța de apel a

mai reținut că, în urma anulării titlului de proprietate emis cu privire la

terenul ce figurează înscris în C.F. Sighișoara, nu mai există impedimente pentru

restituirea bunului în natură. Ca atare, cererea reclamanților, care au

calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, de a li se

restitui, în natură, terenul respectiv, este fondată, fiind îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 1, 6 și 7 din Legea nr. 10/2001, pentru admiterea

cererii formulate.

În ceea ce privește

terenul înscris în C.F. Sighișoara, cu suprafața de 2.877 mp, și cu suprafața

de 2.300 mp, acest teren figurează printre terenurile din titlurile de

proprietate din 10 iunie 2004 emise de Comisia județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor Mureș, în favoarea Primăriei

municipiului Sighișoara.

Titlurile de

proprietate menționate nu au fost contestate și sunt în ființă, astfel că, în

mod justificat s-a reținut de către unitatea deținătoare că terenul înscris în

C.F. Sighișoara nu poate fi restituit în natură.

Fiind vorba despre un

teren care intră sub incidența Legii nr. 18/1991, având în vedere că, în

titlurile de proprietate menționate, figurează ca „teren forestier în

amenajamentul silvic”, în mod corect s-a făcut de către unitatea deținătoare

aplicarea art. 5 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și s-a dispus înaintarea,

în vederea soluționării, a notificării cu privire la terenul respectiv către Comisia

locală de fond funciar Sighișoara.

De altfel, cu privire

la acest teren, prin memoriul de apel, nu s-a contestat faptul că soluționarea

cererii de retrocedare este de competența Comisiei de fond funciar.

În apel s-a

solicitat, inițial, anularea dispoziției din 2005, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001,

cererea fiind precizată, ulterior, în sensul că se solicită anularea

dispoziției din 2005, emisă în temeiul aceleiași legi și cu privire la aceleași

imobile.

Prin sentința

pronunțată de prima instanță, s-a anulat dispoziția din 2005, iar, sub acest

aspect, sentința nu a fost atacată și, prin urmare, soluția pronunțată cu

privire la această dispoziție nu se mai impune a fi analizată cu ocazia

judecării apelului.

Prin memoriul de apel,

s-a solicitat, totodată, restituirea, în natură, a terenului înscris în C.F.

Sighișoara, iar, cu privire la terenul înscris în C.F. Sighișoara, s-a

solicitat să se dispună trimiterea cererii de retrocedare la Comisia de fond

funciar.

Prin această

solicitare, referitoare la imobilul înscris în C.F. Sighișoara, reclamantul

apelant a achiesat la soluția unității deținătoare, care a dispus în același

sens, prin dispoziția din 2005, astfel că, în mod neîntemeiat se susține de

către pârâți că a fost schimbat obiectul cererii de chemare în judecată.

Anularea dispoziției din

2005 se impune și pe motiv că, prin această dispoziție, a fost, practic,

revocată dispoziția anterioară, din 2005, care, la momentul emiterii

dispoziției din 2005, intrase, deja, în circuitul civil.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs primarul municipiului Sighișoara și Primăria

municipiului Sighișoara, criticând-o pentru următoarele motive:

nelegală și netemeinică, în condițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Prin cererea de

chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat anularea

dispozițiilor din 20 iulie 2005 și din 22 noiembrie 2005 emise de Primarul municipiului

Sighișoara și restituirea, în natură, a imobilelor-terenuri intravilane,

situate în această localitate.

Prin apelul declarat împotriva

hotărârii primei instanțe, reclamanții au solicitat printre altele, ca urmare a

admiterii căii de atac, obligarea primarului municipiului Sighișoara de a emite

o nouă dispoziție, prin care să dispună trimiterea către Comisia locala de fond

funciar Sighișoara, în vederea soluționării, a cererii privind retrocedarea

terenului înscris în C.F. Sighișoara.

Această cerere,

formulată, direct, în apel, contravine dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.,

care nu permit schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată și

formularea de cereri noi. Or, în speță, prima instanță nu a fost învestită cu o

asemenea solicitare.

Tot în sensul celor

mai sus menționate, apelanții reclamanți au solicitat obligarea intimaților

pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și apel,

pretenții admise prin hotărârea judecătoreasca recurată. Or, reclamanții nu au

cerut cheltuieli de judecată, prin acțiunea principală, fiind încălcate,

astfel, dispozițiile art. 132 și 294 din același cod.

este nelegală și netemeinică, în condițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Curtea a dispus

restituirea, în natură, a terenurilor înscrise în C.F. Sighișoara, fără să țină

seama că imobilele respective sunt situate în cartierul A.V. și au format

obiectul Legii nr. 18/1991, fiind atribuite, în baza Legii nr. 18/1991, lui G.D.M.

De asemenea, nu a

avut în vedere că terenurile sunt situate în extravilanul localității

Sighișoara, după cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză și din

extrasul de cadastru funciar, motiv pentru care, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001

și art. 8.1. din H.G. nr. 250/2007, nu este incident acest act normativ, ci dispozițiile

Legii fondului funciar.

Recurenții pârâți au

solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei atacate, în sensul

menținerii hotărârii primei instanțe și respingerii acțiunii formulate de

reclamanți.

Intimatul reclamant H.P.V.

nu a depus întâmpinare.

Analizând decizia

civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct.

5 și pct. 9, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele

considerente:

referitoare la nelegalitatea deciziei, sub aspectul obligării pârâtului

Primarul municipiului Sighișoara să trimită Comisiei locale Sighișoara pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor notificările

privind imobilele înscrise în C.F., precum și al obligării recurenților la

plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în dosarul de fond, vor

fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., iar nu a motivului de modificare reglementat de pct. 6 din același

text de lege. Aceasta, deoarece recurenții invocă nu împrejurarea că instanța

de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut sau s-a pronunțat asupra a ceea

ce nu s-a cerut (ipotezele din art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), ci faptul că s-a

pronunțat asupra unor cereri noi, formulate direct în apel, cu încălcarea unor

dispoziții procedurale, respectiv ale art. 294 și 132 din același cod.

În ceea ce privește

prima chestiune dintre cele expuse mai sus, criticile sunt neîntemeiate.

Potrivit completării

acțiunii inițiale, depuse de reclamantul H.P.V., la data de 6 aprilie 2006, în

dosarul primei instanțe, acesta a solicitat anularea dispoziției din 22

noiembrie 2005 emise de primarul municipiului Sighișoara, act prin care se

dispune, printre altele, înaintarea notificărilor formulate de reclamanți,

privind imobilele în litigiu, înscrise în C.F. Sighișoara, spre competentă

soluționare, către Comisia locală pentru aplicarea Legii fondului funciar.

Prin urmare, instanța

de fond urma a verifica dispoziția din 2005 sub toate aspectele, deci, inclusiv

în ceea ce privește soluția primarului municipiului Sighișoara, de trimitere a

notificărilor privind imobilele înscrise în C.F. organului competent de fond

funciar. O asemenea analiză a soluției primarului municipiului Sighișoara, în

legătură cu terenurile indicate, nu presupunea cererea expresă a reclamantului,

în sensul menținerii dispoziției din 2005, privind trimiterea notificărilor la Comisia

locală de fond funciar, sau, dimpotrivă, de înlăturare a acestei măsuri, cu

atât mai mult cu cât, inițial reclamantul a contestat dispoziția sub toate aspectele,

deci, inclusiv din perspectiva soluției adoptate de Primar, în ceea ce privește

terenurile înscrise în C.F.

Prin hotărârea primei

instanțe, cum s-a arătat deja, s-a respins cererea de anulare a dispoziției

sus-menționate, reclamantul criticând-o, prin cererea de apel, referitor la

imobilele înscrise în C.F. Sighișoara, dar achiesând, prin petitul trei al

memoriului căii de atac, asupra soluției instanței și, implicit, a dispoziției din

2005, referitoare la trimiterea notificărilor privind imobilele înscrise în C.F.,

Comisiei locale de fond funciar, astfel cum a considerat în mod corect și

Curtea.

Ca urmare, cererea

reclamantului, formulată în apel, prin care acesta a solicitat obligarea primarului

să emită dispoziție de trimitere a notificărilor privind terenurile înscrise în

C.F. către Comisia locală de fond funciar, nu reprezintă o cerere nouă și nici

schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul art. 294 C.

proc. civ.

Ca atare, instanța de

apel, dispunând, prin decizia recurată, înaintarea notificărilor privind

terenurile înscrise în C.F. către Comisia locală de funciar nu a încălcat

textul de lege sus-menționat, care interzice schimbarea, în calea de atac, a

obiectului acțiunii cu care a fost învestită prima instanță sau formularea de

cereri noi. Curtea a confirmat, în realitate, soluția din sentință și din

dispoziția din 2005, în ceea ce privește măsura de trimitere a cererii

reclamanților pentru imobilele din C.F. Sighișoara la Comisia locală de fond

funciar, ceea ce ar fi presupus, în mod evident, ca, prin decizia recurată, să

se dispună anularea, în parte, iar nu în totalitate, a dispoziției emise de primar.

Cum, însă, recurenții

nu au criticat decizia instanței sub acest aspect, iar efectele produse în ceea

ce privește notificările reclamanților pentru imobilul din C.F. sunt, practic,

aceleași, și anume trimiterea notificărilor respective la Comisia de fond

funciar, nu se impune modificarea deciziei recurate, în sensul pronunțării unei

soluții de anulare, în parte, a dispoziției din 2005, cu consecința menținerii

măsurii Primarului, în ceea ce privește terenurile din C.F.

Referitor la

cheltuielile de judecată acordate de instanța de apel în favoarea intimaților

reclamanți, criticile recurenților sunt întemeiate.

Suma de 2681,65 lei,

la care au fost obligați pârâții, prin decizia recurată, reprezintă cheltuieli

efectuate de reclamantul H.P.V. în dosarul primei instanțe (400 lei și 282

lei-onorariu de expert, filele 114, 167; 2.000 lei-onorariu de avocat, fila

204), în apel nefiind efectuate asemenea cheltuieli. Or, în dosarul

Tribunalului, reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată, nici prin

acțiunea inițială, nici prin cererea completatoare, nici cu ocazia acordării

cuvântului pe fondului cauzei și nici prin concluziile scrise, astfel încât

cererea de acordare a acestor cheltuieli, prin memoriul de apel, reprezintă o

cerere nouă, în sensul art. 294 C. proc. civ.

Totodată, potrivit art.

274 C. proc. civ., cheltuielile de judecată se acordă părții care a câștigat

procesul, în baza cererii formulate de aceasta, care, în speță, cum s-a arătat,

nu a fost formulată de către reclamanți în primă instanță.

Prin urmare,

dispunând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în dosarul

de fond și care nu au fost solicitate de aceștia decât în apel, Curtea a

pronunțat o decizie cu încălcarea dispozițiilor art. 294 și art. 274 C. proc.

civ., ceea ce presupune înlăturarea obligației dispuse în sarcina pârâților, în

acest sens, în condițiile art. 304 pct. 5 din Cod.

Această soluție nu

poate fi dispusă, însă, de prezenta instanță, deoarece, pentru cele ce se vor

prezenta în continuare, există și un alt motiv de casare a deciziei atacate,

care impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel. Cum, asupra

recursului, nu se pot da două soluții diferite, una de casare cu trimitere

(raportat la motivul doi din calea de atac) și una de casare cu reținere

(pentru înlăturarea obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată

efectuate de reclamanți la prima instanță), instanța de apel, cu ocazia

rejudecării, va ține seama că, indiferent dacă soluția ce o va pronunța asupra

apelului declarat de reclamant este favorabilă acestuia, nu poate acorda

cheltuielile de judecată efectuate în dosarul primei instanțe, pentru considerentele

deja arătate.

privește contestarea deciziei Curții, sub aspectul restituirii, în natură, a

imobilelor înscrise în C.F. Sighișoara, criticile sunt, parțial, întemeiate.

Astfel,

potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma actuală, „

Nu intră sub

incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la

data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim

juridic este reglementat prin

Legea

fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

și prin

Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere,

solicitate potrivit prevederilor

Legii

fondului funciar nr. 18/1991 și ale

Legii nr. 169/1997,

cu modificările și completările ulterioare”.

Recurenții

au susținut că, în baza acestei dispoziții, Legea nr. 10/2001 nu este

aplicabilă, pe de o parte, întrucât terenurile respective au făcut obiectul

Legii nr. 18/1991, fiind atribuite, în proprietate, către G.D.M., pe de altă

parte, deoarece imobilele se află în extravilanul localității Sighișoara,

conform raportului de expertiză efectuat în cauză și extrasului de cadastru

funciar.

Într-adevăr,

conform textului de lege sus-enunțat, există două ipoteze în care Legea nr. 10/2001

este înlăturată de la aplicare, și anume în cazul în care terenurile pretinse

prin notificare se aflau în extravilan la data preluării abuzive sau la data

notificării, respectiv dacă acestea au făcut obiectul legilor fondului funciar.

Din

perspectiva celui de-al doilea caz, al terenurilor ce au format obiect al

legilor de fond funciar, Curtea de Apel a considerat în mod corect că nu există

impedimente pentru restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F.,

raportat la situația de fapt reținută în cauză și la sentința civilă nr. 1454

din 31 octombrie 2011 a Judecătoriei Sighișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia

civilă nr. 489 din 30 mai 2012 a Tribunalului Mureș, secția civilă.

Curtea a stabilit,

ca situație de fapt, în raport de răspunsul la obiecțiuni întocmit de expert

Durigu Radian, în apel, că parcela de teren, în suprafață de 11.000 mp,

menționată în titlul de proprietate din 1994, emis pe numele lui G.D.M., se

suprapune cu terenul notificat de reclamanți și înscris în C.F. Sighișoara.

De

asemenea, a mai reținut că, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, s-a

constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate sus-menționat,

și anume în ceea ce privește terenurile notificate de reclamanți, determinat de

împrejurarea că imobilele nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991.

Raportat

la aceste elemente, suprapunerea de terenuri și desființarea în mod irevocabil

a actului de proprietate al terțului, prin hotărâre care se bucură de putere de

lucru judecat, în condițiile art. 1200 pct. 4 și 1202 C. civ., și prin care s-a

stabilit că Legea nr. 18/1991 nu este aplicabilă bunurilor notificate în

prezentul litigiu, în mod corect, instanța de apel a considerat că nu există

impedimente pentru restituirea terenurilor către reclamanți.

Curtea nu

a verificat, însă, sub toate aspectele, prima ipoteză menționată în art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, care, așa cum s-a arătat deja, exclude incidența

acestei legi de reparație, în cazul imobilelor situate în extravilan la data

preluării abuzive sau la data notificării.

Astfel, a

reținut că este aplicabilă Legea nr. 10/2001 și posibilă restituirea, în

natură, a terenurilor, în baza acestei legi, deoarece, prin hotărârile

judecătorești pronunțate în litigiul de fond funciar s-a stabilit, în mod

irevocabil, că terenurile se aflau în intravilan la data preluării abuzive și

la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991. A omis, însă, că prin aceste

hotărâri judecătorești, nu s-a analizat situația imobilului la data notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001, aspect esențial în stabilirea incidenței

sau, dimpotrivă, a înlăturării aplicării, în speță, a acestui act normativ.

De

asemenea, referitor la situația juridică a imobilului la data notificării,

instanța de apel nu s-a pronunțat sub nicio formă. Nu a analizat hotărârea

primei instanțe sub acest aspect, care a stabilit, în baza raportului de

expertiză și evidențelor cadastrale, că, la data notificării, terenul se afla

în extravilan, și nici criticile apelantului reclamant, conform cărora, acesta

a arătat că terenurile se află în intravilan încă din anul 1921, potrivit

mențiunilor de C.F. și schițelor de la dosar, iar pârâții nu au depus dovezi

din care să rezulte modalitatea în care imobilele au fost trecute din intravilan

în extravilan. A mai susținut apelantul reclamant că, raportat la acest aspect,

în mod greșit prima instanță a respins cererea lui, de completare a

probatoriului, cu hărți cadastrale și extrase de pe planul urbanistic general

sau zonal.

Raportându-se

doar la hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul de fond funciar, pe

care, în mod greșit, le-a considerat ca fiind suficiente pentru dezlegarea

problemei aplicării, în speță, a Legii nr. 10/2001, Curtea de Apel nu s-a mai

preocupat de analiza chestiunilor enumerate mai sus, stabilirea situației

terenurilor la data notificării, din perspectiva situării lor în extravilan sau

în intravilan, fiind absolut necesară pentru soluționarea cauzei.

Prin

urmare, instanța de apel nu a procedat la stabilirea completă a situației de

fapt a terenurilor înscrise în C.F. Sighișoara, ceea ce face imposibilă

verificarea legalității deciziei atacate de către prezenta instanță.

Ca atare,

în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 5, 9 și art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâți, va casa decizia

atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Instanța

de trimitere va ține seama, cu ocazia rejudecării, că limitele casării vizează

doar terenurile înscrise în C.F. Sighișoara, nu și cele din C.F., cu privire la

care soluția instanței de apel este corectă, pentru argumentele expuse în

precedent.

De

asemenea, va aprecia asupra completării probatoriului, în vederea stabilirii

situației terenurilor la data notificării (extravilan/intravilan), raportat la

susținerile contradictorii ale părților sub acest aspect și la probele deja

administrate, din care rezultă o situație diferită a terenurilor

(intravilan-conform extraselor de C.F.; extravilan-conform raportului de

expertiză și evidențelor cadastrale). În acest sens, Curtea va avea în vedere

cererea de suplimentare a probatoriului, formulată de reclamant în dosarul

primei instanțe, la termenul din 11 decembrie 2007 (fila 192 dosar fond). În

plus, va administra probe cu privire la situația terenurilor la data

notificării, parte dintre probele administrate referindu-se la alte perioade

decât cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 (art. 8 alin. (1)), în vederea stabilirii

actului normativ aplicabil.

În final,

va ține seama de considerentele expuse mai sus în legătură cheltuielile de

judecată efectuate de reclamanți în dosarul primei instanțe.

Dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu au fost avute în vedere în soluționarea

prezentului recurs, deoarece criticile recurenților nu se încadrează în acest

motiv de modificare, nepunând în discuție interpretarea greșită a vreunui act

juridic dedus judecății, în sens de convenție sau act juridic unilateral, cu

consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâții Primăria municipiului Sighișoara și Primarul municipiului

Sighișoara împotriva Deciziei civile nr. 40/A din 08 noiembrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 octombrie 2013.