ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 523 din 03 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 5496/2005, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții H.V. și H.P.V. în contradictoriu cu P. Sighișoara și P.M. Sighișoara și s-a anulat Dispoziția nr. 912 din 20 iulie 2005 emisă de P. Sighișoara. De asemenea, s-au respins capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilelor litigioase și cel privind anularea Dispoziției nr. 1491 din 22 noiembrie 2005 emisă de P. Sighișoara. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că terenurile înscrise în CF nr. 1960 și CF nr. 2999 Sighișoara sunt situate în extravilan și fac obiectul Legii nr. 18/1991, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin Decizia nr. 40/ A din 08 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de reclamantul H.P.V. în nume propriu și ca moștenitor al reclamantului H.V. împotriva acestei hotărâri și, schimbând-o în parte, a dispus restituirea în natură către reclamant a terenurilor intravilane înscrise în CF 1960 Sighișoara nr. top. 8287 și 8288 și înaintarea către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighișoara a notificărilor privind imobilul înscris în CF 2999 Sighișoara, nr. top. 5589 și 5590, obligând pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 4619 din 21 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a casat decizia nr. 40/ A din 08 noiembrie 2012 și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului Curții de Apel Târgu-Mureș.

Cu privire la soluția instanței de apel privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr. 1960 Sighișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel nu a verificat sub toate aspectele prima ipoteză menționată în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, care exclude incidența acestei legi de reparație în cazul imobilelor situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării. În acest sens, Curtea a observat că nu s-a analizat situația imobilului la data notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, aspect esențial la stabilirea incidenței sau înlăturării aplicării acestui act normativ în cauză.

Prin decizia pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că limitele casării vizează numai terenurile înscrise în CF nr. 1960 Sighișoara, cu privire la cele din CF nr. 2999 soluția instanței de apel fiind corectă și a dispus ca, în rejudecare, să se completeze probatoriul pentru stabilirea situației terenurilor la data notificării (extravilan sau intravilan), urmând a se avea în vedere cererea în probațiune formulată de reclamant la termenul de judecată din 11 decembrie 2007. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 10 septembrie 2014, sub nr. 506/43/2008*. Conformându-se dispozițiilor instanței de control judiciar, instanța de apel a dispus completarea probatoriului, încuviințând cererea în probațiune formulată de reclamant la termenul din data de 11 decembrie 2007, depunându-se la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresa P.M.

Sighișoara nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 la care sunt atașate 3 extrase din planșele Cadastrului agricol al Municipiului Sighișoara, un extras din Registrul parcelelor și un extras din Registrul posesorilor. Prin decizia civilă nr. 4/ A din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul H.P.V., în nume propriu și în calitate de moștenitor al reclamantului H.V., împotriva sentinței civile nr. 523 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 5496/2005.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, din actele și lucrările dosarului, în raport de limitele de casare stabilite prin Decizia nr. 4619 din 21 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, următoarele: Prin Dispoziția nr. 912 din 20 iulie 2005 emisă de P. Sighișoara s-a respins notificarea formulată de reclamanți înregistrată sub nr. 188 și nr. 186/2001 privind restituirea în natură a terenurilor înscrise în CF nr. 1960 și nr. 2999 Sighișoara, întrucât au făcut obiectul legilor fondului funciar, reținându-se că terenul din CF nr. 1960 a fost atribuit în baza Legii nr. 18/1991 lui G.D.M., iar terenul din CF nr. 2999 a fost atribuit în baza Legii nr. 1/2000 Consiliului local.

La data de 22 noiembrie 2005, P. Sighișoara a emis o nouă dispoziție, cu nr. 1491, prin care a dispus ca notificarea reclamanților să fie înaintată Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighișoara. Prin sentința civilă nr. 1454 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. 2846/308/2010, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 489 din 30 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr. 134873/1994 emis pe numele lui G.D.M., în ceea ce privește terenul înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288, în suprafață de 5795 m.p. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că terenul era situat în intravilan la momentul preluării abuzive și nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991.

Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare. Astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare, la data preluării de către stat terenul înscris în CF nr. 1960 Sighișoara se afla în intravilan, însă instanța de trimitere trebuie să verifice dacă la data notificării terenul se afla în intravilan sau în extravilan.

În acest sens, s-a reținut că notificarea cu privire la aceste terenuri a fost formulată la data de 12 iulie 2001, urmând a verifica situația terenului la această dată. Potrivit expertizei de specialitate efectuate în cauză deși, potrivit mențiunilor din cartea funciară, terenul figurează ca fiind intravilan, în evidențele de cadastru funciar terenurile figurează în extravilanul municipiului Sighișoara, categoria de folosință pentru terenul înscris în CF 1960 nr. top. 8287, 8288 fiind pășune. Concluziile raportului de expertiză menționate anterior sunt confirmate și de împrejurarea că prin Titlul de proprietate nr. 134873 emis în anul 1994, prin care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea numitei G.D.M.

și în care a fost inclus terenul înscris în CF nr. 1960 nr. top. 8287, 8288, acesta figura în extravilan. Potrivit adresei nr. 25875/2015 emisă de P.M. Sighișoara, în Planul Urbanistic General al orașului valabil din anul 1994, terenul în litigiu figurează în extravilan, împrejurare care rezultă și din planșele aflate la dosar. Față de cele reținute anterior, rezultă că din anul 1994 terenul înscris în CF 1960 nr. top. 8287, 8288 este situat în extravilanul municipiului Sighișoara, situația acestuia fiind neschimbată și în prezent. Astfel că la data de 12 iulie 2001, când s-a făcut notificarea, terenul se afla în extravilan, neavând relevanță mențiunea din cartea funciară, întrucât aceasta vizează perioada anterioară preluării bunului de către stat, însă, la momentul notificării, situația terenului era diferită.

În raport de această împrejurare, față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, citate anterior, terenul situându-se în extravilan la data notificării, acesta nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă, instanța a constatat că Dispoziția nr. 1491/2005 emisă de Primarul municipiului Sighișoara, prin care s-a dispus ca notificarea reclamanților să fie înaintată Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighișoara este legală, neimpunându-se anularea acesteia. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., instanța a respins apelul reclamantului, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul H.P.V., solicitând admiterea acestuia și, drept consecință, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș; în subsidiar, casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei, admiterea apelului și anularea parțială a Dispoziției emisă de P. Sighișoara sub nr. 1491 din 22 noiembrie 2005 în privința restituirii în natură a terenului înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top 8287 și 8288; obligarea intimaților P. Sighișoara și P.M. Sighișoara la plata cheltuielilor de judecată în apel și recurs. Decizia atacată este nelegală, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., instanța de apel încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, este incident și motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel încălcând art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, urmare unei aprecieri greșite a probelor, precum și art. 20 din Legea nr. 50/1991, forma în vigoare la momentul adoptării P.U.G.M. Sighișoara, respectiv art. 46 din Legea nr. 350/2001. În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant susține faptul că instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor din decizia de casare, în sensul completării probatoriului, inclusiv conform solicitării reclamantului din fața primei instanțe, în vederea stabilirii, fără echivoc, a aplicabilității art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, referitor la regimul juridic al terenului litigios la momentul formulării notificării.

Deși instanța superioară de fond a emis o adresă către municipiul Sighișoara în care a solicitat relații în privința terenului în litigiu, răspunsul a fost unul evaziv, în aceeași notă cu toate luările de poziție pe această temă pe tot parcursul derulării litigiului. Astfel, în adresa comunicată instanței se arată că potrivit cadastrului agricol terenul s-ar afla în extravilanul municipiului Sighișoara, însă nu s-a făcut nici o precizare fermă în privința apartenenței la extravilan sau intravilan potrivit planului urbanistic general, singurul document care atestă apartenența unui teren la această categorie potrivit prevederilor legale (art. 20 din Legea nr. 50/1991, forma în vigoare la momentul notificării, respectiv art. 46 din Legea nr. 350/2001 în vigoare în prezent).

Practic, P.M. Sighișoara a arătat că nu se poate stabili cu certitudine limita dintre extravilan și intravilan în zona orașului Sighișoara în care se află terenul în litigiu, ceea ce denotă o incertitudine în privința apartenenței terenului la vreuna dintre cele două categorii. Anexat adresei înaintate instanței au fost depuse schițe-extras din cadastrul agricol și planșa veche de carte funciară. Solicitarea reclamantului în probațiune, menționată de către instanța de casare, viza depunerea unui extras din planul urbanistic general sau o hartă cadastrală și un plan parcelar după caz, singurele documente care atestă legal apartenența la categoria intravilan sau extravilan a unui teren. Însuși P.M.

Sighișoara indică în finalul adresei înaintate instanței de apel că nu va depune Planul Urbanistic General, deoarece nu dispune de acesta în format digital, deși obligația ar fi fost de a îl depune scriptic. Întrucât instanța de fond a considerat suficiente aceste înscrisuri întocmite pro causa, nu a mai găsit de cuviință să administreze alte probe, soluționând cauza exclusiv pe baza acestora, fără a observa că ele nu erau nici extrase din P.U.G., nici hărți cadastrale vizate A.N.C.P.I. Sub acest aspect a fost încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (nerespectarea dispozițiilor instanței de casare) care, fiind o dispoziție de drept procedural, atrage nelegalitatea deciziei prin raportare la art. 105 alin. (2), respectiv art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. În privința celui de-al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține că de esența cauzei este stabilirea apartenenței terenului în litigiu la categoria intravilan la momentul formulării notificării, față de interpretarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată. Instanța superioară de fond, plecând de la probele sus descrise și criticate, respectiv greșit administrate, a apreciat că la data notificării terenul s-ar fi aflat în extravilan, respingând astfel apelul cu consecința menținerii Dispoziției primarului municipiului Sighișoara nr. 1491/2005. Soluția este greșită având în vedere încălcarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, față de situația de fapt reală, anume apartenența terenului la intravilanul orașului Sighișoara, atât la momentul naționalizării, cât și la momentul notificării.

În acest sens a fost eliberată reclamantului, la data de 18 februarie 2015, o adeverință care atestă acest lucru și care este semnată de către aceleași persoane care au emis anterior adresa nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 ce a stat la baza hotărârii atacate. Schimbarea poziției se justifică prin faptul că, după consultarea planului urbanistic general, în mod corect și temeinic, a rezultat că terenul în litigiu se află în realitate în intravilanul municipiului Sighișoara, după cum în mod repetat s-a susținut în cauză. De menționat că planul urbanistic general al orașului a fost aprobat prin H.C.L. Sighișoara nr. 1/1999, adică anterior formulării notificării de către reclamant. Rezultă astfel că poziția exprimată anterior de municipiul Sighișoara, în sensul că terenul ar fi extravilan și că din 1994 nu s-a operat nici o modificare a P.U.G.-ului, a fost una nereală, menită a induce în eroare instanța de apel.

În realitate, planul urbanistic care include în intravilan terenul revendicat a fot aprobat în această formă în anul 1999, rămânând neschimbat de la acel moment. În consecință, se impune casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, administrarea probelor potrivit celor dispuse inițial de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul depunerii Planului Urbanistic General și a H.C.L. Sighișoara nr. 1/1999, pronunțarea instanței de apel inclusiv asupra cheltuielilor de judecată și asupra celorlalte motive de nelegalitate a sentinței Tribunalului Mureș invocate în cererea de apel. În subsidiar, dacă se apreciază că înscrisurile atașate sunt suficiente pentru a lămuri această cauză în etapa recursului, se solicită să se caseze decizia și să se rejudece apelul în sensul admiterii acestuia, potrivit celor menționate în cererea de apel.

În recurs, P. Sighișoara a formulat întâmpinare, arătând că nu se opune recursului formulat de recurentul-reclamant H.P.V. și lăsă la aprecierea instanței justa și temeinica soluționare a acestuia, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive: Prin Dispoziția nr. 1491 din 22 noiembrie 2005 emisă de P. Sighișoara s-a dispus ca notificarea d-lor H.V. și H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc K.A. sub nr. 186, 187, 188 și 189/2001, prin care se solicita restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru terenurile înscrise în CF. nr. 1960 și 2999, de sub nr. top. 8287, 8288, 5589 și 5590, să fie înaintate Comisiei locale pentru aplicarea legii fondului funciar pentru competentă soluționare.

Terenurile revendicate au făcut obiectul legilor fondului funciar, așa cum de altfel rezultă și din probele administrate în cauză. Într-adevăr, prin adeverința nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, P.M. Sighișoara adeverește că imobilul în suprafață totală de 5.795 m.p. înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top. 8287 și 8288 a devenit în baza Planului Urbanistic General al Municipiului Sighișoara, aprobat prin H.C.L. nr. 1/1999 parte din intravilanul Municipiului Sighișoara. Adeverința s-a eliberat la solicitarea domnului H.P.V., și se apreciază că prin această adeverință se îndreaptă eroarea în care s-a aflat anterior instituția în ceea ce privește imobilul respectiv. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele: Referitor la primul motiv de nelegalitate invocat, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., constând în aceea că instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor Înaltei Curți din decizia de casare, în sensul completării probatoriului, inclusiv conform solicitării reclamantului din fața primei instanțe, în vederea stabilirii, fără echivoc, a aplicabilității art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, în privința regimului juridic al terenului litigios la momentul formulării notificării, încălcând astfel dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat. În primul rând trebuie amintit că, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că limitele casării vizează numai terenurile înscrise în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top.

8287 și 8288, cu privire la cele din CF nr. 2999 soluția instanței de apel fiind corectă și intrând astfel, în puterea lucrului judecat. Înalta Curte a statuat cu putere obligatorie pentru instanța de trimitere, că aceasta va aprecia asupra completării probatoriului, în vederea stabilirii situației terenurilor litigioase la data notificării (extravilan sau intravilan), raportat la susținerile contradictorii ale părților sub acest aspect și la probele deja administrate, din care rezultă o situație diferită a terenurilor. În acest sens, urmează a se avea în vedere cererea în probațiune formulată de reclamant la termenul de judecată din 11 decembrie 2007, dar și necesitatea administrării de probe cu privire la situația terenurilor la data notificării.

Conformându-se dispozițiilor instanței de control judiciar, instanța de apel, procedând la rejudecare, a apreciat că se impune și a dispus completarea probatoriului, în vederea stabilirii situației de fapt a terenului înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, raportat la momentul formulării notificării, respectiv 12 iulie 2001. În acest sens a dispus emiterea unor adrese către C.J. Mureș și către P.M. Sighișoara, depunându-se la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresa P.M. Sighișoara nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 la care au fost atașate 3 extrase din planșele Cadastrului agricol al Municipiului Sighișoara, un extras din Registrul parcelelor și un extras din Registrul posesorilor și adresa nr. 20637 din 13 ianuarie 2015 din partea C.J.

Mureș. Față de această situație, Înalta Curte apreciază că referitor la conținutul adeverințelor primite în lămurirea problemelor de fapt cu care se confruntă, instanța își păstrează dreptul de apreciere, obligatorii fiind numai indicațiile date în legătură cu necesitatea de se lămuri anumite împrejurări și cu administrarea de probe, în scopul de a se pronunța o hotărâre temeinică și legală. În speță, instanța de trimitere s-a conformat indicațiilor obligatorii din decizia de casare date în legătură cu necesitatea lămuririi situației terenului înscris în CF 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288, la data notificării, în sensul dacă se afla în intravilan sau în extravilan, precum și cu necesitatea administrării de probe, sens în care a emis adrese către instituțiile publice abilitate să răspundă, respectând, astfel, întocmai decizia de casare.

Prin urmare, hotărârea atacată fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ci nu cu încălcarea acestora, așa cum în mod greșit susține recurentul reclamant, Înalta Curte constată că nu este fondat motivul de recurs astfel invocat, urmând să îl respingă. Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul reclamant susține că soluția atacată este greșită având în vedere încălcarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, față de situația reală a terenurilor litigioase, anume apartenența acestora la intravilanul orașului Sighișoara, atât la momentul naționalizării, cât și la momentul notificării.

Din considerentele deciziei de casare pronunțată în primul ciclu procesual rezultă, cu putere de lucru judecat, că prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul de fond funciar s-a stabilit, în mod irevocabil, că terenurile în litigiu se aflau în intravilan la data preluării abuzive și la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, instanța de casare dând îndrumări clare ca instanța de trimitere să verifice împrejurarea dacă la data notificării (12 iulie 2001) terenul înscris în CF 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288 se afla în intravilan sau în extravilan. Instanța de apel, în rejudecare, având în vedere concluziile expertizei de specialitate efectuate în dosarul primei instanțe de fond și adresa nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 emisă de P.M.

Sighișoara, în care se arată că, „în anul 2001 imobilul înscris în CF 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288 era teren extravilan, evidențiat ca atare în Titlul de Proprietate emis în anul 1994, situație valabilă și la data actuală”, a concluzionat că la data de 12 iulie 2001, când s-a făcut notificarea, terenul se afla în extravilan, astfel că acesta nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, republicată. În recurs, recurentul reclamant a atașat la dosar o nouă adeverință eliberată de aceeași instituție, P.M. Sighișoara, cu nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, prin care se adeverește că același imobil – terenul înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288 a devenit în baza Planului Urbanistic General al Municipiului Sighișoara, aprobat prin H.C.L.

nr. 1/1999, parte din intravilanul Municipiului Sighișoara. Această situație este susținută și de intimații pârâți în cauză, care prin întâmpinarea formulată în recurs, arată că nu se opun recursului declarat de recurentul reclamant și că prin adeverința nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, eliberată la solicitarea acestuia, se îndreaptă eroarea în care s-a aflat anterior instituția în ceea ce privește imobilul în litigiu.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin două adeverințe eliberate de aceeași instituție publică la interval de aproximativ o lună de zile între ele, s-au comunicat informații contradictorii, din care rezultă o situație diferită a aceluiași teren (extravilan - conform adeverinței nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015; intravilan - conform adeverinței nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015), împrejurare față de care nu se poate stabili în recurs, care este situația de fapt reală a terenului în litigiu și nu se poate da o dezlegare irevocabilă acestei chestiuni de care depinde însăși aplicarea corectă a legii în cauză, fără a încălca principiul dublului grad de jurisdicție.

Totodată, ultima adeverință depusă în recurs la dosarul cauzei (nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015) are, fără îndoială, caracterul unui înscris nou, care dacă ar fi fost cunoscut de instanța de apel, ar fi putut determina o altă soluție, fapt ce impune automat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În ceea ce privește cererea recurentului reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de apel, Înalta Curte apreciază că numai după rejudecarea cauzei se poate ști care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de judecată, ca fiind parte căzută în pretenții în înțelesul art. 274 C. proc.

civ. Prin urmare, la cererea părții cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la judecata cauzei de către instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul H.P.V. împotriva deciziei civile nr. 4/ A din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2015.