ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.

523 din 03 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 5496/2005,

s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții H.V. și

H.P.V. în contradictoriu cu P. Sighișoara și P.M. Sighișoara și s-a anulat

Dispoziția nr. 912 din 20 iulie 2005 emisă de P. Sighișoara. De asemenea, s-au

respins capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilelor

litigioase și cel privind anularea Dispoziției nr. 1491 din 22 noiembrie 2005

emisă de P. Sighișoara.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că terenurile înscrise în CF nr.

1960 și CF nr. 2999 Sighișoara sunt situate în extravilan și fac obiectul Legii

nr. 18/1991, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Prin Decizia nr. 40/ A

din 08 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de

reclamantul H.P.V. în nume propriu și ca moștenitor al reclamantului H.V. împotriva

acestei hotărâri și, schimbând-o în parte, a dispus restituirea în natură către

reclamant a terenurilor intravilane înscrise în CF 1960 Sighișoara nr. top.

8287 și 8288 și înaintarea către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Sighișoara a notificărilor privind

imobilul înscris în CF 2999 Sighișoara, nr. top. 5589 și 5590, obligând pârâții

să plătească reclamantului cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 4619

din 21 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

casat decizia nr. 40/ A din 08 noiembrie 2012 și a dispus trimiterea cauzei

pentru rejudecarea apelului Curții de Apel Târgu-Mureș.

Cu privire la soluția

instanței de apel privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr.

1960 Sighișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de

apel nu a verificat sub toate aspectele prima ipoteză menționată în art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, care exclude incidența acestei legi de

reparație în cazul imobilelor situate în extravilan la data preluării abuzive

sau la data notificării. În acest sens, Curtea a observat că nu s-a analizat

situația imobilului la data notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001,

aspect esențial la stabilirea incidenței sau înlăturării aplicării acestui act

normativ în cauză.

Prin decizia

pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că limitele casării

vizează numai terenurile înscrise în CF nr. 1960 Sighișoara, cu privire la cele

din CF nr. 2999 soluția instanței de apel fiind corectă și a dispus ca, în

rejudecare, să se completeze probatoriul pentru stabilirea situației

terenurilor la data notificării (extravilan sau intravilan), urmând a se avea

în vedere cererea în probațiune formulată de reclamant la termenul de judecată

din 11 decembrie 2007.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 10 septembrie 2014,

sub nr. 506/43/2008*.

Conformându-se

dispozițiilor instanței de control judiciar, instanța de apel a dispus

completarea probatoriului, încuviințând cererea în probațiune formulată de

reclamant la termenul din data de 11 decembrie 2007, depunându-se la dosarul

cauzei următoarele înscrisuri: adresa P.M. Sighișoara nr. 25875/XI/1 din 12

ianuarie 2015 la care sunt atașate 3 extrase din planșele Cadastrului agricol

al Municipiului Sighișoara, un extras din Registrul parcelelor și un extras din

Registrul posesorilor.

Prin decizia civilă nr.

4/ A din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I

civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul H.P.V., în

nume propriu și în calitate de moștenitor al reclamantului H.V., împotriva

sentinței civile nr. 523 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în

dosarul nr. 5496/2005.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a reținut, din actele și lucrările dosarului,

în raport de limitele de casare stabilite prin Decizia nr. 4619 din 21

octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, următoarele:

Prin Dispoziția nr. 912

din 20 iulie 2005 emisă de P. Sighișoara s-a respins notificarea formulată de

reclamanți înregistrată sub nr. 188 și nr. 186/2001 privind restituirea în

natură a terenurilor înscrise în CF nr. 1960 și nr. 2999 Sighișoara, întrucât

au făcut obiectul legilor fondului funciar, reținându-se că terenul din CF nr. 1960

a fost atribuit în baza Legii nr. 18/1991 lui G.D.M., iar terenul din CF nr. 2999

a fost atribuit în baza Legii nr. 1/2000 Consiliului local.

La data de 22

noiembrie 2005, P. Sighișoara a emis o nouă dispoziție, cu nr. 1491, prin care

a dispus ca notificarea reclamanților să fie înaintată Comisiei locale pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighișoara.

Prin sentința civilă nr.

1454 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. 2846/308/2010,

rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 489 din 30 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul Mureș, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de

proprietate nr. 134873/1994 emis pe numele lui G.D.M., în ceea ce privește

terenul înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288, în suprafață de

5795 m.p. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că terenul era situat

în intravilan la momentul preluării abuzive și nu intră sub incidența Legii nr.

18/1991.

Potrivit prevederilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența acestei legi

terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau

la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere,

solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale

Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel cum s-a

stabilit prin decizia de casare, la data preluării de către stat terenul

înscris în CF nr. 1960 Sighișoara se afla în intravilan, însă instanța de

trimitere trebuie să verifice dacă la data notificării terenul se afla în

intravilan sau în extravilan.

În acest sens, s-a

reținut că notificarea cu privire la aceste terenuri a fost formulată la data

de 12 iulie 2001, urmând a verifica situația terenului la această dată.

Potrivit expertizei

de specialitate efectuate în cauză deși, potrivit mențiunilor din cartea

funciară, terenul figurează ca fiind intravilan, în evidențele de cadastru

funciar terenurile figurează în extravilanul municipiului Sighișoara, categoria

de folosință pentru terenul înscris în CF 1960 nr. top. 8287, 8288 fiind

pășune.

Concluziile

raportului de expertiză menționate anterior sunt confirmate și de împrejurarea

că prin Titlul de proprietate nr. 134873 emis în anul 1994, prin care s-a

constituit dreptul de proprietate în favoarea numitei G.D.M. și în care a fost

inclus terenul înscris în CF nr. 1960 nr. top. 8287, 8288, acesta figura în

extravilan.

Potrivit adresei nr. 25875/2015

emisă de P.M. Sighișoara, în Planul Urbanistic General al orașului valabil din

anul 1994, terenul în litigiu figurează în extravilan, împrejurare care rezultă

și din planșele aflate la dosar.

Față de cele reținute

anterior, rezultă că din anul 1994 terenul înscris în CF 1960 nr. top. 8287,

8288 este situat în extravilanul municipiului Sighișoara, situația acestuia

fiind neschimbată și în prezent. Astfel că la data de 12 iulie 2001, când s-a

făcut notificarea, terenul se afla în extravilan, neavând relevanță mențiunea

din cartea funciară, întrucât aceasta vizează perioada anterioară preluării

bunului de către stat, însă, la momentul notificării, situația terenului era

diferită.

În raport de această

împrejurare, față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

citate anterior, terenul situându-se în extravilan la data notificării, acesta

nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă, instanța a

constatat că Dispoziția nr. 1491/2005 emisă de Primarul municipiului

Sighișoara, prin care s-a dispus ca notificarea reclamanților să fie înaintată

Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor Sighișoara este legală, neimpunându-se anularea acesteia.

În consecință, în

temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., instanța a respins apelul

reclamantului, ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul H.P.V., solicitând admiterea acestuia și,

drept consecință, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș; în subsidiar, casarea hotărârii

atacate, rejudecarea cauzei, admiterea apelului și anularea parțială a

Dispoziției emisă de P. Sighișoara sub nr. 1491 din 22 noiembrie 2005 în

privința restituirii în natură a terenului înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr.

top 8287 și 8288; obligarea intimaților P. Sighișoara și P.M. Sighișoara la

plata cheltuielilor de judecată în apel și recurs.

Decizia atacată este

nelegală, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., instanța de apel încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, este

incident și motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța de apel încălcând art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, urmare

unei aprecieri greșite a probelor, precum și art. 20 din Legea nr. 50/1991,

forma în vigoare la momentul adoptării P.U.G.M. Sighișoara, respectiv art. 46

din Legea nr. 350/2001.

În ceea ce privește

primul motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

recurentul reclamant susține faptul că instanța de apel nu s-a conformat

dispozițiilor din decizia de casare, în sensul completării probatoriului,

inclusiv conform solicitării reclamantului din fața primei instanțe, în vederea

stabilirii, fără echivoc, a aplicabilității art. 8 din Legea nr. 10/2001,

republicată, referitor la regimul juridic al terenului litigios la momentul

formulării notificării.

Deși instanța

superioară de fond a emis o adresă către municipiul Sighișoara în care a

solicitat relații în privința terenului în litigiu, răspunsul a fost unul

evaziv, în aceeași notă cu toate luările de poziție pe această temă pe tot

parcursul derulării litigiului.

Astfel, în adresa

comunicată instanței se arată că potrivit cadastrului agricol terenul s-ar afla

în extravilanul municipiului Sighișoara, însă nu s-a făcut nici o precizare

fermă în privința apartenenței la extravilan sau intravilan potrivit planului

urbanistic general, singurul document care atestă apartenența unui teren la

această categorie potrivit prevederilor legale (art. 20 din Legea nr. 50/1991,

forma în vigoare la momentul notificării, respectiv art. 46 din Legea nr. 350/2001

în vigoare în prezent). Practic, P.M. Sighișoara a arătat că nu se poate

stabili cu certitudine limita dintre extravilan și intravilan în zona orașului

Sighișoara în care se află terenul în litigiu, ceea ce denotă o incertitudine

în privința apartenenței terenului la vreuna dintre cele două categorii. Anexat

adresei înaintate instanței au fost depuse schițe-extras din cadastrul agricol

și planșa veche de carte funciară.

Solicitarea

reclamantului în probațiune, menționată de către instanța de casare, viza

depunerea unui extras din planul urbanistic general sau o hartă cadastrală și

un plan parcelar după caz, singurele documente care atestă legal apartenența la

categoria intravilan sau extravilan a unui teren.

Însuși P.M. Sighișoara

indică în finalul adresei înaintate instanței de apel că nu va depune Planul

Urbanistic General, deoarece nu dispune de acesta în format digital, deși

obligația ar fi fost de a îl depune scriptic.

Întrucât instanța de

fond a considerat suficiente aceste înscrisuri întocmite pro causa, nu a mai

găsit de cuviință să administreze alte probe, soluționând cauza exclusiv pe

baza acestora, fără a observa că ele nu erau nici extrase din P.U.G., nici

hărți cadastrale vizate A.N.C.P.I.

Sub acest aspect a

fost încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (nerespectarea dispozițiilor

instanței de casare) care, fiind o dispoziție de drept procedural, atrage

nelegalitatea deciziei prin raportare la art. 105 alin. (2), respectiv art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

În privința celui

de-al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

se susține că de esența cauzei este stabilirea apartenenței terenului în

litigiu la categoria intravilan la momentul formulării notificării, față de

interpretarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Instanța superioară

de fond, plecând de la probele sus descrise și criticate, respectiv greșit

administrate, a apreciat că la data notificării terenul s-ar fi aflat în

extravilan, respingând astfel apelul cu consecința menținerii Dispoziției

primarului municipiului Sighișoara nr. 1491/2005.

Soluția este greșită

având în vedere încălcarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, față de situația de

fapt reală, anume apartenența terenului la intravilanul orașului Sighișoara,

atât la momentul naționalizării, cât și la momentul notificării.

În acest sens a fost

eliberată reclamantului, la data de 18 februarie 2015, o adeverință care atestă

acest lucru și care este semnată de către aceleași persoane care au emis anterior

adresa nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 ce a stat la baza hotărârii atacate.

Schimbarea poziției

se justifică prin faptul că, după consultarea planului urbanistic general, în

mod corect și temeinic, a rezultat că terenul în litigiu se află în realitate

în intravilanul municipiului Sighișoara, după cum în mod repetat s-a susținut

în cauză. De menționat că planul urbanistic general al orașului a fost aprobat

prin H.C.L. Sighișoara nr. 1/1999, adică anterior formulării notificării de

către reclamant.

Rezultă astfel că

poziția exprimată anterior de municipiul Sighișoara, în sensul că terenul ar fi

extravilan și că din 1994 nu s-a operat nici o modificare a P.U.G.-ului, a fost

una nereală, menită a induce în eroare instanța de apel. În realitate, planul

urbanistic care include în intravilan terenul revendicat a fot aprobat în

această formă în anul 1999, rămânând neschimbat de la acel moment.

În consecință, se

impune casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței

de apel, administrarea probelor potrivit celor dispuse inițial de către Înalta Curte

de Casație și Justiție, în sensul depunerii Planului Urbanistic General și a H.C.L.

Sighișoara nr. 1/1999, pronunțarea instanței de apel inclusiv asupra

cheltuielilor de judecată și asupra celorlalte motive de nelegalitate a

sentinței Tribunalului Mureș invocate în cererea de apel.

În subsidiar, dacă se

apreciază că înscrisurile atașate sunt suficiente pentru a lămuri această cauză

în etapa recursului, se solicită să se caseze decizia și să se rejudece apelul

în sensul admiterii acestuia, potrivit celor menționate în cererea de apel.

În recurs, P. Sighișoara

a formulat întâmpinare, arătând că nu se opune recursului formulat de

recurentul-reclamant H.P.V. și lăsă la aprecierea instanței justa și temeinica

soluționare a acestuia, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor

de judecată, pentru următoarele motive:

Prin Dispoziția nr. 1491

din 22 noiembrie 2005 emisă de P. Sighișoara s-a dispus ca notificarea d-lor H.V.

și H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc K.A. sub nr. 186, 187, 188

și 189/2001, prin care se solicita restituirea în natură sau acordarea de

despăgubiri pentru terenurile înscrise în CF. nr. 1960 și 2999, de sub nr. top.

8287, 8288, 5589 și 5590, să fie înaintate Comisiei locale pentru aplicarea

legii fondului funciar pentru competentă soluționare.

Terenurile

revendicate au făcut obiectul legilor fondului funciar, așa cum de altfel

rezultă și din probele administrate în cauză.

Într-adevăr, prin

adeverința nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, P.M. Sighișoara adeverește că

imobilul în suprafață totală de 5.795 m.p. înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr.

top. 8287 și 8288 a devenit în baza Planului Urbanistic General al Municipiului

Sighișoara, aprobat prin H.C.L. nr. 1/1999 parte din intravilanul Municipiului

Sighișoara.

Adeverința s-a

eliberat la solicitarea domnului H.P.V., și se apreciază că prin această

adeverință se îndreaptă eroarea în care s-a aflat anterior instituția în ceea

ce privește imobilul respectiv.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Referitor la primul

motiv de nelegalitate invocat, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

constând în aceea că instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor Înaltei

Curți din decizia de casare, în sensul completării probatoriului, inclusiv

conform solicitării reclamantului din fața primei instanțe, în vederea

stabilirii, fără echivoc, a aplicabilității art. 8 din Legea nr. 10/2001,

republicată, în privința regimului juridic al terenului litigios la momentul

formulării notificării, încălcând astfel dispozițiile art.

315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

În primul rând

trebuie amintit că, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu

procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că limitele casării

vizează numai terenurile înscrise în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top. 8287 și

8288, cu privire la cele din CF nr. 2999 soluția instanței de apel fiind

corectă și intrând astfel, în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte a

statuat cu putere obligatorie pentru instanța de trimitere, că aceasta va

aprecia asupra completării probatoriului, în vederea stabilirii situației

terenurilor litigioase la data notificării (extravilan sau intravilan),

raportat la susținerile contradictorii ale părților sub acest aspect și la

probele deja administrate, din care rezultă o situație diferită a terenurilor.

În acest sens, urmează a se avea în vedere cererea în probațiune formulată de

reclamant la termenul de judecată din 11 decembrie 2007, dar și necesitatea

administrării de probe cu privire la situația terenurilor la data notificării.

Conformându-se

dispozițiilor instanței de control judiciar, instanța de apel, procedând la

rejudecare, a apreciat că se impune și a dispus completarea probatoriului, în

vederea stabilirii situației de fapt a terenului înscris în CF nr. 1960

Sighișoara, raportat la momentul formulării notificării, respectiv 12 iulie

Sighișoara, depunându-se la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresa P.M. Sighișoara

nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 la care au fost atașate 3 extrase din

planșele Cadastrului agricol al Municipiului Sighișoara, un extras din

Registrul parcelelor și un extras din Registrul posesorilor și adresa nr. 20637

din 13 ianuarie 2015 din partea C.J. Mureș.

Față de această

situație, Înalta Curte apreciază că referitor la conținutul adeverințelor

primite în lămurirea problemelor de fapt cu care se confruntă, instanța își

păstrează dreptul de apreciere, obligatorii fiind numai indicațiile date în

legătură cu necesitatea de se lămuri anumite împrejurări și cu administrarea de

probe, în scopul de a se pronunța o hotărâre temeinică și legală.

În speță, instanța de

trimitere s-a conformat indicațiilor obligatorii din decizia de casare date în

legătură cu necesitatea lămuririi situației terenului înscris în CF 1960

Sighișoara, nr. top. 8287, 8288, la data notificării, în sensul dacă se afla în

intravilan sau în extravilan, precum și cu necesitatea administrării de probe,

sens în care a emis adrese către instituțiile publice abilitate să răspundă,

respectând, astfel, întocmai decizia de casare.

Prin urmare,

hotărârea atacată fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1)

C. proc. civ., ci nu cu încălcarea acestora, așa cum în mod greșit susține

recurentul reclamant, Înalta Curte constată că nu este fondat motivul de recurs

astfel invocat, urmând să îl respingă.

Referitor la cel

de-al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul reclamant susține că soluția atacată este greșită având în vedere

încălcarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, față de situația reală a

terenurilor litigioase, anume apartenența acestora la intravilanul orașului

Sighișoara, atât la momentul naționalizării, cât și la momentul notificării.

Din considerentele

deciziei de casare pronunțată în primul ciclu procesual rezultă, cu putere de

lucru judecat, că prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul de fond

funciar s-a stabilit, în mod irevocabil, că terenurile în litigiu se aflau în

intravilan la data preluării abuzive și la data intrării în vigoare a Legii nr.

18/1991, instanța de casare dând îndrumări clare ca instanța de trimitere să

verifice împrejurarea dacă la data notificării (12 iulie 2001) terenul înscris

în CF 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288 se afla în intravilan sau în

extravilan.

Instanța de apel, în

rejudecare, având în vedere concluziile expertizei de specialitate efectuate în

dosarul primei instanțe de fond și adresa nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015

emisă de P.M. Sighișoara, în care se arată că, „în anul 2001 imobilul înscris

în CF 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288 era teren extravilan, evidențiat ca

atare în Titlul de Proprietate emis în anul 1994, situație valabilă și la data

actuală”, a concluzionat că la data de 12 iulie 2001, când s-a făcut

notificarea, terenul se afla în extravilan, astfel că acesta nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001, republicată.

În recurs, recurentul

reclamant a atașat la dosar o nouă adeverință eliberată de aceeași instituție,

P.M. Sighișoara, cu nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, prin care se

adeverește că același imobil – terenul înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top.

8287, 8288 a devenit în baza Planului Urbanistic General al Municipiului

Sighișoara, aprobat prin H.C.L. nr. 1/1999, parte din intravilanul Municipiului

Sighișoara.

Această situație este

susținută și de intimații pârâți în cauză, care prin întâmpinarea formulată în

recurs, arată că nu se opun recursului declarat de recurentul reclamant și că

prin adeverința nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, eliberată la solicitarea

acestuia, se îndreaptă eroarea în care s-a aflat anterior instituția în ceea ce

privește imobilul în litigiu.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că prin două adeverințe eliberate de aceeași instituție publică

la interval de aproximativ o lună de zile între ele, s-au comunicat informații

contradictorii, din care rezultă o situație diferită a aceluiași teren

(extravilan - conform adeverinței nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015;

intravilan - conform adeverinței nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015),

împrejurare față de care nu se poate stabili în recurs, care este situația de

fapt reală a terenului în litigiu și nu se poate da o dezlegare irevocabilă

acestei chestiuni de care depinde însăși aplicarea corectă a legii în cauză,

fără a încălca principiul dublului grad de jurisdicție.

Totodată,

ultima adeverință depusă în recurs la dosarul cauzei (nr. 4034/XI/1 din 18

februarie 2015) are, fără îndoială, caracterul unui înscris nou, care dacă ar

fi fost cunoscut de instanța de apel, ar fi putut determina o altă soluție,

fapt ce impune automat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

În ceea ce privește

cererea recurentului reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată în

cuantum de 1000 lei, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare

la aceeași instanță de apel, Înalta Curte apreciază că numai după rejudecarea

cauzei se poate ști care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de

judecată, ca fiind parte căzută în pretenții în înțelesul art. 274 C. proc.

civ.

Prin urmare, la

cererea părții cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la judecata

cauzei de către instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul H.P.V. împotriva deciziei civile nr. 4/ A din 15

ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2015.