ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând, în
condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.
523 din 03 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 5496/2005,
s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții H.V. și
H.P.V. în contradictoriu cu P. Sighișoara și P.M. Sighișoara și s-a anulat
Dispoziția nr. 912 din 20 iulie 2005 emisă de P. Sighișoara. De asemenea, s-au
respins capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilelor
litigioase și cel privind anularea Dispoziției nr. 1491 din 22 noiembrie 2005
emisă de P. Sighișoara.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că terenurile înscrise în CF nr.
1960 și CF nr. 2999 Sighișoara sunt situate în extravilan și fac obiectul Legii
nr. 18/1991, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001,
republicată.
Prin Decizia nr. 40/ A
din 08 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de
reclamantul H.P.V. în nume propriu și ca moștenitor al reclamantului H.V. împotriva
acestei hotărâri și, schimbând-o în parte, a dispus restituirea în natură către
reclamant a terenurilor intravilane înscrise în CF 1960 Sighișoara nr. top.
8287 și 8288 și înaintarea către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor Sighișoara a notificărilor privind
imobilul înscris în CF 2999 Sighișoara, nr. top. 5589 și 5590, obligând pârâții
să plătească reclamantului cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 4619
din 21 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a
casat decizia nr. 40/ A din 08 noiembrie 2012 și a dispus trimiterea cauzei
pentru rejudecarea apelului Curții de Apel Târgu-Mureș.
Cu privire la soluția
instanței de apel privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr.
1960 Sighișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de
apel nu a verificat sub toate aspectele prima ipoteză menționată în art. 8 alin.
(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, care exclude incidența acestei legi de
reparație în cazul imobilelor situate în extravilan la data preluării abuzive
sau la data notificării. În acest sens, Curtea a observat că nu s-a analizat
situația imobilului la data notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001,
aspect esențial la stabilirea incidenței sau înlăturării aplicării acestui act
normativ în cauză.
Prin decizia
pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că limitele casării
vizează numai terenurile înscrise în CF nr. 1960 Sighișoara, cu privire la cele
din CF nr. 2999 soluția instanței de apel fiind corectă și a dispus ca, în
rejudecare, să se completeze probatoriul pentru stabilirea situației
terenurilor la data notificării (extravilan sau intravilan), urmând a se avea
în vedere cererea în probațiune formulată de reclamant la termenul de judecată
din 11 decembrie 2007.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 10 septembrie 2014,
sub nr. 506/43/2008*.
Conformându-se
dispozițiilor instanței de control judiciar, instanța de apel a dispus
completarea probatoriului, încuviințând cererea în probațiune formulată de
reclamant la termenul din data de 11 decembrie 2007, depunându-se la dosarul
cauzei următoarele înscrisuri: adresa P.M. Sighișoara nr. 25875/XI/1 din 12
ianuarie 2015 la care sunt atașate 3 extrase din planșele Cadastrului agricol
al Municipiului Sighișoara, un extras din Registrul parcelelor și un extras din
Registrul posesorilor.
Prin decizia civilă nr.
4/ A din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I
civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul H.P.V., în
nume propriu și în calitate de moștenitor al reclamantului H.V., împotriva
sentinței civile nr. 523 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în
dosarul nr. 5496/2005.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea de apel a reținut, din actele și lucrările dosarului,
în raport de limitele de casare stabilite prin Decizia nr. 4619 din 21
octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, următoarele:
Prin Dispoziția nr. 912
din 20 iulie 2005 emisă de P. Sighișoara s-a respins notificarea formulată de
reclamanți înregistrată sub nr. 188 și nr. 186/2001 privind restituirea în
natură a terenurilor înscrise în CF nr. 1960 și nr. 2999 Sighișoara, întrucât
au făcut obiectul legilor fondului funciar, reținându-se că terenul din CF nr. 1960
a fost atribuit în baza Legii nr. 18/1991 lui G.D.M., iar terenul din CF nr. 2999
a fost atribuit în baza Legii nr. 1/2000 Consiliului local.
La data de 22
noiembrie 2005, P. Sighișoara a emis o nouă dispoziție, cu nr. 1491, prin care
a dispus ca notificarea reclamanților să fie înaintată Comisiei locale pentru
stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighișoara.
Prin sentința civilă nr.
1454 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. 2846/308/2010,
rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 489 din 30 mai 2010 pronunțată de
Tribunalul Mureș, s-a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de
proprietate nr. 134873/1994 emis pe numele lui G.D.M., în ceea ce privește
terenul înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288, în suprafață de
5795 m.p. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că terenul era situat
în intravilan la momentul preluării abuzive și nu intră sub incidența Legii nr.
18/1991.
Potrivit prevederilor
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența acestei legi
terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau
la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat
prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere,
solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale
Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel cum s-a
stabilit prin decizia de casare, la data preluării de către stat terenul
înscris în CF nr. 1960 Sighișoara se afla în intravilan, însă instanța de
trimitere trebuie să verifice dacă la data notificării terenul se afla în
intravilan sau în extravilan.
În acest sens, s-a
reținut că notificarea cu privire la aceste terenuri a fost formulată la data
de 12 iulie 2001, urmând a verifica situația terenului la această dată.
Potrivit expertizei
de specialitate efectuate în cauză deși, potrivit mențiunilor din cartea
funciară, terenul figurează ca fiind intravilan, în evidențele de cadastru
funciar terenurile figurează în extravilanul municipiului Sighișoara, categoria
de folosință pentru terenul înscris în CF 1960 nr. top. 8287, 8288 fiind
pășune.
Concluziile
raportului de expertiză menționate anterior sunt confirmate și de împrejurarea
că prin Titlul de proprietate nr. 134873 emis în anul 1994, prin care s-a
constituit dreptul de proprietate în favoarea numitei G.D.M. și în care a fost
inclus terenul înscris în CF nr. 1960 nr. top. 8287, 8288, acesta figura în
extravilan.
Potrivit adresei nr. 25875/2015
emisă de P.M. Sighișoara, în Planul Urbanistic General al orașului valabil din
anul 1994, terenul în litigiu figurează în extravilan, împrejurare care rezultă
și din planșele aflate la dosar.
Față de cele reținute
anterior, rezultă că din anul 1994 terenul înscris în CF 1960 nr. top. 8287,
8288 este situat în extravilanul municipiului Sighișoara, situația acestuia
fiind neschimbată și în prezent. Astfel că la data de 12 iulie 2001, când s-a
făcut notificarea, terenul se afla în extravilan, neavând relevanță mențiunea
din cartea funciară, întrucât aceasta vizează perioada anterioară preluării
bunului de către stat, însă, la momentul notificării, situația terenului era
diferită.
În raport de această
împrejurare, față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,
citate anterior, terenul situându-se în extravilan la data notificării, acesta
nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă, instanța a
constatat că Dispoziția nr. 1491/2005 emisă de Primarul municipiului
Sighișoara, prin care s-a dispus ca notificarea reclamanților să fie înaintată
Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor Sighișoara este legală, neimpunându-se anularea acesteia.
În consecință, în
temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., instanța a respins apelul
reclamantului, ca nefondat.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamantul H.P.V., solicitând admiterea acestuia și,
drept consecință, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei
spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș; în subsidiar, casarea hotărârii
atacate, rejudecarea cauzei, admiterea apelului și anularea parțială a
Dispoziției emisă de P. Sighișoara sub nr. 1491 din 22 noiembrie 2005 în
privința restituirii în natură a terenului înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr.
top 8287 și 8288; obligarea intimaților P. Sighișoara și P.M. Sighișoara la
plata cheltuielilor de judecată în apel și recurs.
Decizia atacată este
nelegală, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.
civ., instanța de apel încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, este
incident și motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
instanța de apel încălcând art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, urmare
unei aprecieri greșite a probelor, precum și art. 20 din Legea nr. 50/1991,
forma în vigoare la momentul adoptării P.U.G.M. Sighișoara, respectiv art. 46
din Legea nr. 350/2001.
În ceea ce privește
primul motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,
recurentul reclamant susține faptul că instanța de apel nu s-a conformat
dispozițiilor din decizia de casare, în sensul completării probatoriului,
inclusiv conform solicitării reclamantului din fața primei instanțe, în vederea
stabilirii, fără echivoc, a aplicabilității art. 8 din Legea nr. 10/2001,
republicată, referitor la regimul juridic al terenului litigios la momentul
formulării notificării.
Deși instanța
superioară de fond a emis o adresă către municipiul Sighișoara în care a
solicitat relații în privința terenului în litigiu, răspunsul a fost unul
evaziv, în aceeași notă cu toate luările de poziție pe această temă pe tot
parcursul derulării litigiului.
Astfel, în adresa
comunicată instanței se arată că potrivit cadastrului agricol terenul s-ar afla
în extravilanul municipiului Sighișoara, însă nu s-a făcut nici o precizare
fermă în privința apartenenței la extravilan sau intravilan potrivit planului
urbanistic general, singurul document care atestă apartenența unui teren la
această categorie potrivit prevederilor legale (art. 20 din Legea nr. 50/1991,
forma în vigoare la momentul notificării, respectiv art. 46 din Legea nr. 350/2001
în vigoare în prezent). Practic, P.M. Sighișoara a arătat că nu se poate
stabili cu certitudine limita dintre extravilan și intravilan în zona orașului
Sighișoara în care se află terenul în litigiu, ceea ce denotă o incertitudine
în privința apartenenței terenului la vreuna dintre cele două categorii. Anexat
adresei înaintate instanței au fost depuse schițe-extras din cadastrul agricol
și planșa veche de carte funciară.
Solicitarea
reclamantului în probațiune, menționată de către instanța de casare, viza
depunerea unui extras din planul urbanistic general sau o hartă cadastrală și
un plan parcelar după caz, singurele documente care atestă legal apartenența la
categoria intravilan sau extravilan a unui teren.
Însuși P.M. Sighișoara
indică în finalul adresei înaintate instanței de apel că nu va depune Planul
Urbanistic General, deoarece nu dispune de acesta în format digital, deși
obligația ar fi fost de a îl depune scriptic.
Întrucât instanța de
fond a considerat suficiente aceste înscrisuri întocmite pro causa, nu a mai
găsit de cuviință să administreze alte probe, soluționând cauza exclusiv pe
baza acestora, fără a observa că ele nu erau nici extrase din P.U.G., nici
hărți cadastrale vizate A.N.C.P.I.
Sub acest aspect a
fost încălcat art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (nerespectarea dispozițiilor
instanței de casare) care, fiind o dispoziție de drept procedural, atrage
nelegalitatea deciziei prin raportare la art. 105 alin. (2), respectiv art. 304
pct. 5 C. proc. civ.
În privința celui
de-al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
se susține că de esența cauzei este stabilirea apartenenței terenului în
litigiu la categoria intravilan la momentul formulării notificării, față de
interpretarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Instanța superioară
de fond, plecând de la probele sus descrise și criticate, respectiv greșit
administrate, a apreciat că la data notificării terenul s-ar fi aflat în
extravilan, respingând astfel apelul cu consecința menținerii Dispoziției
primarului municipiului Sighișoara nr. 1491/2005.
Soluția este greșită
având în vedere încălcarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, față de situația de
fapt reală, anume apartenența terenului la intravilanul orașului Sighișoara,
atât la momentul naționalizării, cât și la momentul notificării.
În acest sens a fost
eliberată reclamantului, la data de 18 februarie 2015, o adeverință care atestă
acest lucru și care este semnată de către aceleași persoane care au emis anterior
adresa nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 ce a stat la baza hotărârii atacate.
Schimbarea poziției
se justifică prin faptul că, după consultarea planului urbanistic general, în
mod corect și temeinic, a rezultat că terenul în litigiu se află în realitate
în intravilanul municipiului Sighișoara, după cum în mod repetat s-a susținut
în cauză. De menționat că planul urbanistic general al orașului a fost aprobat
prin H.C.L. Sighișoara nr. 1/1999, adică anterior formulării notificării de
către reclamant.
Rezultă astfel că
poziția exprimată anterior de municipiul Sighișoara, în sensul că terenul ar fi
extravilan și că din 1994 nu s-a operat nici o modificare a P.U.G.-ului, a fost
una nereală, menită a induce în eroare instanța de apel. În realitate, planul
urbanistic care include în intravilan terenul revendicat a fot aprobat în
această formă în anul 1999, rămânând neschimbat de la acel moment.
În consecință, se
impune casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței
de apel, administrarea probelor potrivit celor dispuse inițial de către Înalta Curte
de Casație și Justiție, în sensul depunerii Planului Urbanistic General și a H.C.L.
Sighișoara nr. 1/1999, pronunțarea instanței de apel inclusiv asupra
cheltuielilor de judecată și asupra celorlalte motive de nelegalitate a
sentinței Tribunalului Mureș invocate în cererea de apel.
În subsidiar, dacă se
apreciază că înscrisurile atașate sunt suficiente pentru a lămuri această cauză
în etapa recursului, se solicită să se caseze decizia și să se rejudece apelul
în sensul admiterii acestuia, potrivit celor menționate în cererea de apel.
În recurs, P. Sighișoara
a formulat întâmpinare, arătând că nu se opune recursului formulat de
recurentul-reclamant H.P.V. și lăsă la aprecierea instanței justa și temeinica
soluționare a acestuia, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor
de judecată, pentru următoarele motive:
Prin Dispoziția nr. 1491
din 22 noiembrie 2005 emisă de P. Sighișoara s-a dispus ca notificarea d-lor H.V.
și H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc K.A. sub nr. 186, 187, 188
și 189/2001, prin care se solicita restituirea în natură sau acordarea de
despăgubiri pentru terenurile înscrise în CF. nr. 1960 și 2999, de sub nr. top.
8287, 8288, 5589 și 5590, să fie înaintate Comisiei locale pentru aplicarea
legii fondului funciar pentru competentă soluționare.
Terenurile
revendicate au făcut obiectul legilor fondului funciar, așa cum de altfel
rezultă și din probele administrate în cauză.
Într-adevăr, prin
adeverința nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, P.M. Sighișoara adeverește că
imobilul în suprafață totală de 5.795 m.p. înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr.
top. 8287 și 8288 a devenit în baza Planului Urbanistic General al Municipiului
Sighișoara, aprobat prin H.C.L. nr. 1/1999 parte din intravilanul Municipiului
Sighișoara.
Adeverința s-a
eliberat la solicitarea domnului H.P.V., și se apreciază că prin această
adeverință se îndreaptă eroarea în care s-a aflat anterior instituția în ceea
ce privește imobilul respectiv.
Examinând recursul
prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:
Referitor la primul
motiv de nelegalitate invocat, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,
constând în aceea că instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor Înaltei
Curți din decizia de casare, în sensul completării probatoriului, inclusiv
conform solicitării reclamantului din fața primei instanțe, în vederea
stabilirii, fără echivoc, a aplicabilității art. 8 din Legea nr. 10/2001,
republicată, în privința regimului juridic al terenului litigios la momentul
formulării notificării, încălcând astfel dispozițiile art.
315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.
În primul rând
trebuie amintit că, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu
procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că limitele casării
vizează numai terenurile înscrise în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top. 8287 și
8288, cu privire la cele din CF nr. 2999 soluția instanței de apel fiind
corectă și intrând astfel, în puterea lucrului judecat.
Înalta Curte a
statuat cu putere obligatorie pentru instanța de trimitere, că aceasta va
aprecia asupra completării probatoriului, în vederea stabilirii situației
terenurilor litigioase la data notificării (extravilan sau intravilan),
raportat la susținerile contradictorii ale părților sub acest aspect și la
probele deja administrate, din care rezultă o situație diferită a terenurilor.
În acest sens, urmează a se avea în vedere cererea în probațiune formulată de
reclamant la termenul de judecată din 11 decembrie 2007, dar și necesitatea
administrării de probe cu privire la situația terenurilor la data notificării.
Conformându-se
dispozițiilor instanței de control judiciar, instanța de apel, procedând la
rejudecare, a apreciat că se impune și a dispus completarea probatoriului, în
vederea stabilirii situației de fapt a terenului înscris în CF nr. 1960
Sighișoara, raportat la momentul formulării notificării, respectiv 12 iulie
În acest sens a dispus emiterea unor adrese către C.J. Mureș și către P.M.
Sighișoara, depunându-se la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresa P.M. Sighișoara
nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015 la care au fost atașate 3 extrase din
planșele Cadastrului agricol al Municipiului Sighișoara, un extras din
Registrul parcelelor și un extras din Registrul posesorilor și adresa nr. 20637
din 13 ianuarie 2015 din partea C.J. Mureș.
Față de această
situație, Înalta Curte apreciază că referitor la conținutul adeverințelor
primite în lămurirea problemelor de fapt cu care se confruntă, instanța își
păstrează dreptul de apreciere, obligatorii fiind numai indicațiile date în
legătură cu necesitatea de se lămuri anumite împrejurări și cu administrarea de
probe, în scopul de a se pronunța o hotărâre temeinică și legală.
În speță, instanța de
trimitere s-a conformat indicațiilor obligatorii din decizia de casare date în
legătură cu necesitatea lămuririi situației terenului înscris în CF 1960
Sighișoara, nr. top. 8287, 8288, la data notificării, în sensul dacă se afla în
intravilan sau în extravilan, precum și cu necesitatea administrării de probe,
sens în care a emis adrese către instituțiile publice abilitate să răspundă,
respectând, astfel, întocmai decizia de casare.
Prin urmare,
hotărârea atacată fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1)
C. proc. civ., ci nu cu încălcarea acestora, așa cum în mod greșit susține
recurentul reclamant, Înalta Curte constată că nu este fondat motivul de recurs
astfel invocat, urmând să îl respingă.
Referitor la cel
de-al doilea motiv de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurentul reclamant susține că soluția atacată este greșită având în vedere
încălcarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, față de situația reală a
terenurilor litigioase, anume apartenența acestora la intravilanul orașului
Sighișoara, atât la momentul naționalizării, cât și la momentul notificării.
Din considerentele
deciziei de casare pronunțată în primul ciclu procesual rezultă, cu putere de
lucru judecat, că prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul de fond
funciar s-a stabilit, în mod irevocabil, că terenurile în litigiu se aflau în
intravilan la data preluării abuzive și la data intrării în vigoare a Legii nr.
18/1991, instanța de casare dând îndrumări clare ca instanța de trimitere să
verifice împrejurarea dacă la data notificării (12 iulie 2001) terenul înscris
în CF 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288 se afla în intravilan sau în
extravilan.
Instanța de apel, în
rejudecare, având în vedere concluziile expertizei de specialitate efectuate în
dosarul primei instanțe de fond și adresa nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015
emisă de P.M. Sighișoara, în care se arată că, „în anul 2001 imobilul înscris
în CF 1960 Sighișoara, nr. top. 8287, 8288 era teren extravilan, evidențiat ca
atare în Titlul de Proprietate emis în anul 1994, situație valabilă și la data
actuală”, a concluzionat că la data de 12 iulie 2001, când s-a făcut
notificarea, terenul se afla în extravilan, astfel că acesta nu intră sub
incidența Legii nr. 10/2001, republicată.
În recurs, recurentul
reclamant a atașat la dosar o nouă adeverință eliberată de aceeași instituție,
P.M. Sighișoara, cu nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, prin care se
adeverește că același imobil – terenul înscris în CF nr. 1960 Sighișoara, nr. top.
8287, 8288 a devenit în baza Planului Urbanistic General al Municipiului
Sighișoara, aprobat prin H.C.L. nr. 1/1999, parte din intravilanul Municipiului
Sighișoara.
Această situație este
susținută și de intimații pârâți în cauză, care prin întâmpinarea formulată în
recurs, arată că nu se opun recursului declarat de recurentul reclamant și că
prin adeverința nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015, eliberată la solicitarea
acestuia, se îndreaptă eroarea în care s-a aflat anterior instituția în ceea ce
privește imobilul în litigiu.
Prin urmare, Înalta
Curte constată că prin două adeverințe eliberate de aceeași instituție publică
la interval de aproximativ o lună de zile între ele, s-au comunicat informații
contradictorii, din care rezultă o situație diferită a aceluiași teren
(extravilan - conform adeverinței nr. 25875/XI/1 din 12 ianuarie 2015;
intravilan - conform adeverinței nr. 4034/XI/1 din 18 februarie 2015),
împrejurare față de care nu se poate stabili în recurs, care este situația de
fapt reală a terenului în litigiu și nu se poate da o dezlegare irevocabilă
acestei chestiuni de care depinde însăși aplicarea corectă a legii în cauză,
fără a încălca principiul dublului grad de jurisdicție.
Totodată,
ultima adeverință depusă în recurs la dosarul cauzei (nr. 4034/XI/1 din 18
februarie 2015) are, fără îndoială, caracterul unui înscris nou, care dacă ar
fi fost cunoscut de instanța de apel, ar fi putut determina o altă soluție,
fapt ce impune automat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre
rejudecare la aceeași instanță.
În ceea ce privește
cererea recurentului reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată în
cuantum de 1000 lei, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare
la aceeași instanță de apel, Înalta Curte apreciază că numai după rejudecarea
cauzei se poate ști care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de
judecată, ca fiind parte căzută în pretenții în înțelesul art. 274 C. proc.
civ.
Prin urmare, la
cererea părții cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la judecata
cauzei de către instanța de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamantul H.P.V. împotriva deciziei civile nr. 4/ A din 15
ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.
Casează decizia
recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 aprilie 2015.