ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 117/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel București, secția

a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 aprilie 2007,

reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta C.P.M.B. anularea Hotărârii

nr.

16448/ 34 din 21 februarie 2007 emisă de pârâtă și recunoașterea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000

privind aprobarea

O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea și

completarea Decretului - Lege nr. 118/1990 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de

dictatura

instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor

deportate în străinătate ori constituite în

prizonieri, republicat, cu

modificările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

s-a născut la data de 17 martie 1942, în Comuna Mihai Viteazul, Jud. Constanța,

când părinții săi erau refugiați, după 1 an

și 6 luni de la încheierea

Tratatului

de la Craiova dintre România și Bulgaria în data de 7

septembrie 1940.

A mai arătat

reclamantul că părinții săi, C.M. și

C.P. și cei patru

copii s-au refugiat din localitatea

Atmageaua

Tătăneasca, Jud. Durostor, Bulgaria în România, comuna

Mihai Viteazul jud. Constanța, el născându-se în

această din urmă

localitate.

Prin

sentința civilă nr. 1460 din 30 mai 2007, Curtea de Apel

București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr. 16448/ 34 din

21 februarie 2007 emisă de pârâtă, și a obligat

pârâta să emită o nouă

hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului

drepturile

prevăzute de art. 1 lit. c) din

Legea 189/2000, pentru perioada martie

1942 - martie 1945.

Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a

reținut că

reclamantul a dovedit strămutarea

părinților săi, precum și aspectul

că

s-a născut la aproape 2 ani de la refugiul acestora. A mai reținut

prima Instanță că efectele persecuțiilor etnice

exercitate asupra

părinților s-au

răsfrânt implicit și asupra reclamantului, suportând

și el aceleași

privațiuni.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâta C.

P.M.B., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate

în temeiul dispozițiilor art. 304 ind. 1 din C. proc. civ. În esență, recurenta

a arătat că niciunde în cuprinsul Legii 189/2000 nu se prevede că pot beneficia

de prevederile acesteia și persoanele asupra cărora s-au răsfrânt efectele

strămutării.

Recursul este nefondat.

Analizând sentința atacată în temeiul

dispozițiilor art. 304

ind. 1 C. proc. civ.,

raportat la motivele de recurs

invocate,

Înalta Curte apreciază următoarele:

Potrivit art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie

1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost

refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat,

rezultă că

drepturile compensatorii se

acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face

distincție între persoanele care au fost

efectiv strămutate ori

expulzate în altă

localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în

refugiu.

Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste

drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de

suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această

categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului,

aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror

statut l-au dobândit.

În cauză, este de necontestat și rezultă din

dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 17 martie 1942, în

localitatea Mihai Viteazul, județul Constanța, după ce, în anul 1940, în urma

Tratatului de la Craiova, părinții săi se refugiaseră din localitatea de

domiciliu, aflată în județul Durostor - Bulgaria.

Fiind născut la aproape doi ani de la refugiul

părinților săi, intimatul - reclamant a împărtășit situația părinților

refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de

care, în mod corect a procedat Instanța de Fond obligând-o pe pârâtă să-i

recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000

și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Prin urmare constatându-se că sentința atacată

este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.P.M.B., împotriva

sentinței civile nr. 1460 din 30 mai 2007 a

Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 ianuarie 2008.