ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1153/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 13 septembrie 2006 reclamanta

O.E. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iași a solicitat

anularea dispoziției nr. 2292 din 2 august 2006 emisă de pârât, prin care a

fost respinsă cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului

ce a fost situat în Iași.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, întrucât actul

de partaj voluntar încheiat cu sora sa M.C. în anul 1946, este nul absolut,

acesta nereprezentând voința sa reală, fiind obligată să semneze un asemenea

act, întrucât regimul comunist nu îi permitea să dețină două locuințe,

forțând-o să înstrăineze astfel imobilul în cauză.

La termenul din 25 octombrie 2006,

Tribunalul Iași, a dispus conexarea în prezenta cauză a dosarului nr.

14506/2006, în care reclamanta V.M., a contestat aceiași dispoziție motivată de

aceleași considerente.

Tribunalul Iași, secția civilă, prin

sentința nr. 2688 din 29 noiembrie 2006, a respins acțiunea formulată de

reclamantele O.E. și V.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului

Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut, în esență, următoarele:

Din actele de stare civilă aflate la

dosar, rezultă că reclamantele sunt fiicele defunctului C.P., care prin actul autentic

din 4 septembrie 1937, a dobândit proprietatea asupra imobilului situat în

Iași, format din două corpuri de casă și terenul înconjurător.

Autorul reclamantelor a decedat la

28 martie 1939 iar acestea și-au împărțit moștenirea prin actul de partaj voluntar

din 27 iulie 1946, imobilul revenind în integralitate sa reclamantei M.V.C.

În speță, imobilul în litigiu a fost

preluat de stat de la C.V.M., care la data preluării era proprietarul

imobilului, astfel încât reclamanta O.E. nu are calitate de persoană

îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.

A mai reținut prima instanță, că

drept dovadă, că actul de partaj voluntar a reprezentat voința reală a părților

stă cererea adevăratului proprietar V.M. care a solicitat restituirea

imobilului.

În ceea ce o privește pe

pârâta-reclamantă, instanța de fond, a constatat că cererea sa de restituire a

fost formulată abia la 6 martie 2003, termenul limită, 14 februarie 2002, fiind

depășit.

De altfel, contestația formulată de

V.M. a vizat numai respingerea cererii formulate de sora sa O.E., motivat de

aceiași pretinsă nulitate a actului de partaj voluntar.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamantele O.E. și V.M., susținând că respingerea acțiunii s-a

axat pe faptul că aceasta nu ar fi îndreptățită la restituirea imobilului, deși

la dosarul cauzei există actul de partaj voluntar, din care rezultă că O.E.

este proprietara imobilului, iar în ceea ce o privește pe V.M., primarul avea

obligația să răspundă notificării în termenul prevăzut de Legea 10/2001.

Apelanta O.E. a mai arătat că a fost

invitată la primărie pentru identificarea terenului și completarea dosarului cu

acte doveditoare, fiind atenționată că nu este proprietara terenului solicitat.

Au mai pretins apelantele că,

datorită salariaților primăriei care nu au comunicat situația existentă

apelantei V.M. aceasta nu a putut formula notificarea în termenul prevăzut de

lege.

Curtea de Apel Iași, secția civilă,

prin decizia nr. 57 din 18 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamantele O.E. și V.M. împotriva sentinței civile nr. 2688 din 29

noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel, a reținut în esență, că singura persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii era V.(C.)M. proprietara imobilului din momentul preluării acestuia

de către Statul Român.

Deși apelanta V.(C.)M. avea vocația

conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, la măsurile

reparatorii, aceasta nu a respectat procedura specială reglementată de acest

act normativ și nu a formulat notificarea în termenul defipt de lege, aspect

recunoscut de însăși apelantă în motivarea apelului.

Susținerea apelantelor privind

neformularea în termen a notificării de către V.M. ca urmare a faptului că

Primăria Municipiului Iași nu ar fi informat-o pe aceasta cu privire la

împrejurarea că apelanta O.E. nu ar fi îndreptățită la măsuri reparatorii

datorită actului de partaj voluntar a fost înlăturată cu motivarea, că legea a

stabilit un termen unic pentru depunerea notificărilor de către toate persoanele

care puteau beneficia de măsuri reparatorii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs O.E., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., susținând în esență că este singura moștenitoare a

defunctului C.P. conform certificatului de moștenitor nr. 9 din 14 martie 2002

și că sora sa V.M., a renunțat expres la moștenirea defunctului C.P.

În aceste condiții de fapt și de

drept, nu este cu putință să se rețină că doar V.M. ar fi avut calitatea de

persoană îndreptățită, cât timp aceasta este străină de moștenirea tatălui C.P.

Că actul de partaj voluntar este

caduc și nu poate produce nici un fel de efecte juridice, singura persoană

îndreptățită fiind aceasta.

Recursul este nefondat.

Din actul de partaj convențional

autentificat sub nr. 3381 din 27 iulie 1946 rezultă că O.E. și C.(V.)M. au

împărțit averea moștenită de la autorul lor C.P. decedat la 28 martie 1939.

Prin actul de partaj voluntar M.C. a

primit în exclusivă și absolută proprietate lotul nr. 2 compus din bunurile arătate

la pct. 1, 2 și jumătate din bunul arătat la pct. 4.

La pct. 1 din actul de partaj sunt

menționate casele din Iași, grav avariată de pe urma bombardamentelor aeriene,

compus din două corpuri de clădire cu tot locul înconjurător, așa cum sunt

descrise prin actul autentic transcris de Tribunalul Iași, secția a III-a, la

nr. 6017 din 4 septembrie 1937.

Imobilele în litigiu au fost

preluate de la C.M. așa cum rezultă din procesul verbal de preluare nr. 1513

din 11 decembrie 1953.

În aceste condiții, în mod corect au

reținut ambele instanțe că recurenta nu are calitatea de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta O.E.

împotriva deciziei nr. 57 din 18 aprilie 2007

a Curții de Apel Iași, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie

2008.