ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 23 noiembrie 2007, reclamanta fundația I.F.P.T.R. a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Harghita, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 254 din 7 noiembrie 2007 emisă de pârâtă, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, susținând că executarea ar bloca activitatea reclamantei, care asigură un serviciu public. Prin sentința civilă nr. 103/2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cererea a fost admisă reținându-se că executarea imediată a deciziei contestate la autoritatea emitentă ar perturba grav activitatea reclamantei prin cuantumul ridicat al sumei pretins datorate, fiind întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și ț), care explică termenii de „pagubă iminentă” și „caz bine justificat”.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen D.G.F.P. Harghita. În motivarea recursului s-a arătat, în esență: că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv nu s-a demonstrat cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente; că Fundația a înființat SC T.I.M. SRL în anul 2001 și în anul 2004 SC I.F.P.T.R.

SRL, cea din urmă preluând în totalitate activitatea de învățământ desfășurată de fundație, care nu mai are această activitate; că fundația nu este prejudiciată și că participarea cursanților la cursurile susținute de fundație a avut caracter oneros; că iminența producerii pagubei nu a fost dovedită; că prin Decizia nr. 10 din 23 ianuarie 2008, emisă de recurentă, contestația reclamantei a fost respinsă, astfel încât actul de impunere este legal și că Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 2.660.092 lei, iar reclamanta ar putea ajunge în stare de insolvabilitate și nu ar mai putea fi executată. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat. Prin decizia de impunere contestată, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.417.420 lei impozit pe profit, 1.177.294 lei majorări de întârziere și 65378 lei penalități de întârziere pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, pentru venituri realizate din activități, apreciate de organele fiscale ca fiind activități economice, conform art. 15 din C. fisc. Reclamanta a contestat decizia de impunere, iar A.N.A.F., prin Decizia nr. 10/2008, depusă în recurs, a respins contestația. În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere, iar cu recipisa emisă de C.E.C. Miercurea Ciuc, petenta a făcut dovada achitării cauțiunii de 59.168 RON.

Cazul este bine justificat, întrucât din cuprinsul actului contestat nu rezultă cu claritate legalitatea obligării la plata sumei cu titlu de impozit pe profit. De asemenea, pentru fundație s-ar produce o pagubă iminentă, întrucât cuantumul debitului este important, de 2.660.092 RON. Eventuala întoarcere a executării, în situația în care reclamanta ar obține în instanță anularea actelor fiscale, ar fi dificilă, aceasta neputându-se produce prompt și integral și ar fi și lipsită efect față de consecințele negative care s-ar produce din punct de vedere economic.

Înalta Curte are în vedere și practica relevantă a C.E.D.O., referitoare la aplicarea prezumției de nevinovăție, a dreptului de acces la instanță, ca aspect al dreptului la un proces echitabil, în acest sens fiind cauza J. împotriva Suediei, în care s-a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță în situația în care autoritățile fiscale au impus plata de taxe stabilite retroactiv, puse în executare înainte ca o instanță competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ. Față de cele mai sus reținute, se constată că sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a stabilit instanța de fond. Pentru aceste motive, apreciind că sentința este suficient motivată și că prezentele considerente le completează pe cele ale hotărârii atacate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Harghita împotriva sentinței civile nr. 103 din 20 decembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2008.