ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1028/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1028/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor
dosarului, se constată următoarele:
Curtea de Apel Ploiești,
prin sentința penală nr. 140 din 3 decembrie 2007, a respins, ca nefondată,
plângerea petentului T.V. împotriva rezoluțiilor nr. 176/P/2007 și nr. 973/II/2/2007
emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ce s-au menținut.
Petentul a fost obligat la
40 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei
sentințe se reține următoarele:
Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 176/ P din 26 iulie 2007, a admis, în baza
art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea
urmăririi penale față de intimatul D.C., executor judecătoresc, pentru
infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. și față de T.A. pentru infracțiunea
de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
În motivarea soluției procurorul
a reținut că executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a
sentinței civile nr. 874/2005 pronunțată de Judecătoria Găești, cu bună
credință și cu respectarea dispozițiilor legale, petentul T.V. a fost somat
prin adresa din 05 iunie 2006 ca în termen de 5 zile de la primirea
înștiințării să evacueze imobilul proprietatea numitei T.A., astfel că la data
de 18 octombrie 2006 petentul a fost evacuat, încheindu-se procesul verbal de
punere în executare a hotărârii judecătorești.
Împotriva acestei rezoluții
petentul a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen. și prin rezoluția nr.
973/II/2/28 august 2007 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului, cu motivarea că
rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică și că
petentul în declarația dată, la data de 27 februarie 2007, a menționat expres
că nu dorește să se judece cu fosta soție pentru lovire și nici să formuleze
plângere penală împotriva acesteia și a executorului judecătoresc.
Din actele și lucrările
dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 874/2005 a Judecătoriei Găești,
investită cu formulă executorie, s-a dispus evacuarea petentului T.V. din
imobilul situat în Găești, str. Argeșului, județul Dâmbovita, întrucât acest
imobil a fost dobândit de soția sa, T.A., prin moștenire (pronunțându-se în mod
irevocabil divorțul dintre soți), executarea silită fiind încuviințată de
Judecătoria Găești prin încheierea din 19 mai 2006 pronunțată în Camera de
Consiliu în dosarul nr. l13/2006, în baza dispozițiilor art. 373
1
alin.
(2) C. proc. civ.
Executarea silită cerută de
fosta soție a petentului a format obiectul dosarului nr. 106/2006 al B.E.J. D.C.
Intimatul a emis, la data de
5 iunie 2006, somație (dosar nr. l76/P/2007) către petentul T.V., prin care
acesta a fost somat să evacueze imobilul proprietatea numitei T.A.,
comunicându-se totodată și procesul-verbal privind cheltuielile de judecată și
onorariul de executare.
La data de 18 octombrie 2006
petentul a fost evacuat din imobil, așa cum s-a consemnat în procesul-verbal de
executare încheiat la această dată.
Susținerea petentului că
soluțiile de netrimitere în judecată a intimatului executor judecătoresc pentru
infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este lipsită de
temei, deoarece din actele premergătoare, efectuate în cauză nu rezultă că
intimatul D.C. ar fi acționat cu rea-credință împotriva intereselor petentului,
executarea silită efectuată a avut la bază o hotărâre judecătorească investită
cu formulă executorie și încuviințată de instanța de executare.
Așadar, în lipsa unor
argumente temeinice și a unor probe că intimatul ar fi acționat cu încălcarea
atribuțiilor de serviciu și cu rea credință nu se putea dispune decât soluția
de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea reclamată.
Critica petentului
referitoare la cuantumul cheltuielilor de executare nu poate fi analizată în
cadrul plângerii formulate în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., care
se referă numai la soluțiile parchetului de netrimitere în judecată și de
altfel petentul a supus cenzurii instanței de judecată acest aspect, formulând
contestație la executare și prin sentința civilă nr. 1090 din 28 iunie 2007
Judecătoria Găești a respins-o ca neîntemeiată.
În declarația dată, la data
de 27 februarie 2007, precum și în fața instanței, petentul a arătat că în
prezent, fiind reintegrat în domiciliul comun, urmărirea penală a intimatului nu
îl mai interesează, cerând numai exonerarea sa de plata cheltuielilor de
executare, critică care, așa cum s-a arătat mai sus nu poate fi analizată pe
calea plângerii formulată de petent.
Așadar, din actele
premergătoare efectuate în cauză, Curtea constată că nu rezultă indicii cu
privire la săvârșirea infracțiunii reclamate în sarcina intimatului și în mod
legal s-a dispus neînceperea urmării penale, conform art. 208 alin. (4)
raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând fapta sesizată.
Petentul nemulțumit de această
sentință, în termenul legal, a declarat recursul de față, solicitând admiterea
acestuia, casarea hotărârii atacate, urmărind în principal, ca executorul
judecătoresc intimat, să-i restituie toate cheltuielile de executare, deoarece
în cele din urmă a fost reintegrat în locuință.
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând actele
dosarului parchetului, a dosarului de executare întocmit legal de intimatul
executor judecătoresc, reține că rezoluțiile parchetului atacate de petentul
recurent, sunt legale. De fapt, pe petent nu-l interesează decât recuperarea cheltuielilor
de executare și nu urmărirea penală a intimatului pentru infracțiunea reclamată
și prevăzută de art. 246 C. pen., astfel după cum a precizat acesta încă din 27
februarie 2007 și instanței de fond.
Cum, procedura plângerii
reglementată de art. 278
1
C. proc. pen., este una strict pentru cauzele
penale, aceasta nu poate a fi extinsă și nici aplicată, litigiilor de natură
civilă, după cum, în prezent o precizează petentul recurent.
Așa fiind și constatându-se că
sentința penală atacată de petent, prin recursul de față, este legală și
temeinică, va fi menținută.
Ca atare, recursul va fi respins,
ca nefondat, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica și prevederile
art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petiționarul T.V.
împotriva sentinței penale nr. 140
din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar
la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 20 martie 2008.