ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.11.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8063/2007

HOTĂRÂRE
27.11.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8063/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, în condițiile art. 256

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Sibiu, secția civilă, la 28 octombrie 2005 reclamanta G.I.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Spitalul General de Căi Ferate Sibiu,

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Prefectura

Județului Sibiu, obligarea Spitalului General de Căi Ferate Sibiu să emită

decizie prin care să dispună restituirea în natură a imobilului înscris în C.F.

Sibiu 3187, nr. top 3589/1 situat în Sibiu.

În motivarea

cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul a cărui restituire se

solicită a aparținut în proprietate autorului reclamantei, W.E., și a fost

preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950.

După apariția

Legii nr. 10/2001 reclamanta s-a adresat cu notificare Prefecturii Județului

Sibiu, solicitând despăgubiri pentru imobil. Notificarea a fost înaintată

Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului care, la rândul lui,

a transmis-o Spitalului General de Căi Ferate Sibiu.

În urma

modificării art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 reclamanta

solicită restituirea în natură a imobilului.

Prin sentința

civilă nr. 62 din 25 ianuarie 2006 Tribunalul Sibiu, secția civilă, a respins

contestația.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că termenul până la care trebuia

formulată notificarea, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost

prelungit până în luna februarie 2002. Notificarea contestatoarei a fost depusă

în 27 august 2003.

Modificarea

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, în sensul că se pot restitui în

natură și imobilele arătate în anexa nr. 2 lit. a), nu înseamnă că restituirea

în natură a acestui gen de imobile este posibilă fără formularea în termen a

notificării pentru măsuri reparatorii. Numai cei care au formulat în termen

notificări pot beneficia de restituirea în natură a acestor imobile.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr. 279 A din 6 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția civilă.

În

considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că în mod întemeiat a

reținut prima instanță că dispozițiile art. 16 alin. (1)

-(4)

din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005,

nu sunt de natură să modifice dispozițiile procedurale cuprinse în Capitolul

III al legii, între care cele privind depunerea notificării în termenul

prevăzut de art. 21 și implicit cele ale art. 22 alin. (5) privind sancțiunea

nerespectării acestui termen, respectiv pierderea dreptului de a solicita în

justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Câtă vreme o

modificare similară, de ordin procedural, nu a intervenit în textul art. 22

alin. (1) al legii, cu privire la termenul de depunere a notificării, este

evident că respectivele modificări pot privi doar persoanele care îndeplinesc

cerințele acestui articol, respectiv au depus notificarea în termen, orice altă

interpretare putând conduce la existența a două proceduri, paralele, în textul

aceleiași legi, ceea ce nu poate fi admis.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta critica, motivată în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Reclamanta nu

a rămas în pasivitate în ceea ce privește imobilul în litigiu pentru că la data

apariției Legii nr. 10/2001 se afla pe rol un proces de revendicare.

Prin

modificarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 s-a deschis un nou termen de începere

a procedurii de restituire. Este adevărat că termenul de depunere a notificării

nu a fost modificat, dar dacă ar fi să dăm prioritate textului art. 22 alin.

(1) înseamnă că art. 16, în varianta modificată, rămâne fără finalitate.

Prin

întâmpinările depuse, intimații au solicitat respingerea recursului arătându-se

că doar notificările soluționate favorabil pentru imobilele preluate abuziv,

pentru care legea anterior modificării nu prevedea ca măsură reparatorie

retrocedarea în natură, pot fi contestate la tribunal în termen de 12 luni de

la apariția Legii nr. 247/2005, dacă nu au fost valorificate.

Prefectul a

invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă.

Analizând

recursul, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport

de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat

că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Conform art.

46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoanei îndreptățite i

s-a respins, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, acțiunea privind

restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut de

art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a

hotărârii judecătorești.

în condițiile

pct. 47.2. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 498/2002, în vigoare la data declanșării prezentului

litigiu, prevederea alin. (3) al art. 47 din lege are caracter special și

vizează cazul în care acțiunea în revendicare privind un imobil care cade sub

incidența legii a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă (indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea, judecătorie,

tribunal, curte de apel sau Curtea Supremă de Justiție, ca instanțe de fond,

recurs sau apel, recurs în anulare), persoanele îndreptățite pot solicita

restituirea imobilului respectiv pe calea administrativă prevăzută de lege,

într-un termen de 12 luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a

respectivei hotărâri.

Același conținut are pct. 46.2 din Normele metodologice de aplicare

unitară a

Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Așa cum

rezultă din decizia civilă nr. 1504 din 30 august 2002 a Curții de Apel Alba

Iulia, reclamanta a învestit instanțele cu o acțiune în revendicare a

imobilului pentru care în prezentul litigiu solicită măsuri reparatorii

potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001. Această acțiune a fost respinsă pe

motive de ordin procedural, instanțele apreciind că nu s-a făcut calității de

moștenitor de pe urma celui care a avut imobilul în proprietate.

Așadar,

reclamanta a considerat, întemeindu-se pe un text cuprins într-un act normativ,

că poate să facă notificarea în termen de 12 luni începând cu 30 august 2002,

când a rămas irevocabilă hotărârea de respingere a acțiunii în revendicare.

Întrucât

notificarea a fost înregistrată la 27 august 2003 înseamnă că a fost depusă în

termen, astfel încât aprecierile instanțelor de fond în legătură cu

nerespectarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt

nelegale și decurg din neînțelegerea corectă a datelor litigiului.

Față de cele

ce preced, înalta Curte a apreciat că instanțele au făcut aplicarea eronată a

prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care

criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Întrucât nu

s-a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

hotărârea atacată va fi casată și, în condițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., apelul împotriva sentinței civile nr. 62 din 25 ianuarie 2006 va fi

admis. Sentința va fi desființată și cauza va fi trimisă spre judecarea

fondului în primă instanță.

Cât privește

excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de Prefectul Județului

Sibiu, față de obiectul litigiului, restituirea în natură a imobilului, Înalta

Curte a apreciat că este întemeiată, astfel încât în etapa rejudecării fondului

după casarea cu trimitere această parte nu va mai figura în proces.

Admite excepția lipsei de calitate

procesuală pasivă invocată de Prefectul Județului Sibiu.

Admite recursul

declarat de reclamanta G.I.M. împotriva deciziei civile nr. 279 A din 6

octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă și în

consecință:

Casează decizia

și admite apelul declarat de reclamanta G.I.M. împotriva sentinței civile nr.

62 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Sibiu, secția civilă.

Desființează

sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2007.

Sursă