ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8243/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8243/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 405/C din 16 aprilie 2007, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul C.Ș. Din considerentele sentinței s-a reținut că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul Franței, stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, până la data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.
Întrucât la data de 1 ianuarie 2004, România a aderat la Uniunea Europeană, restrângerea dreptului la libera circulație a pârâtului ar însemna restrângerea dreptului la circulație pe chiar teritoriul României. Prin decizia civilă nr. 349/A din 11 iulie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat apelul civil formulat de apelanta-reclamantă, reținând, în esență, următoarele: În cauză se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, respectiv a dreptului la libera circulație, reglementat de art. 25 din Constituție, o componentă ce implică dreptul de a părăsi teritoriul României, în scopul de a circula pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene.
Or, expulzarea dispusă de autoritățile franceze nu este, prin ea însăși, suficientă pentru ca instanța română să interzică la rândul ei, dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul Franței, ci trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii unui astfel de drept la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri. În prezent, în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E., precum și art. 4 din Directiva 2004/38/C.E. În prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la circulație a cetățeanului român potrivit acestor norme, deoarece norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații, care ar permite o astfel de măsură și anume, afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte care, fără să invoce vreun motiv de recurs, în esență, arată că intimatul a fost returnat din Franța, la 26 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, iar autoritățile române nu pot cenzura măsura referitoare la returnare. Temeiul acțiunii l-a constituit măsura returnării și sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005. Arată recurenta, că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație este aceea a returnării dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat un acord de readmisie.
Art. 25 din Constituție prevede că „legea stabilește condițiile exercitării acestui drept”, ceea ce înseamnă că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, că trebuie să se desfășoare potrivit unor reguli și că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005. Dispozițiile art. 5 din acest act normativ prevăd obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că „În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora…”. Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, iar autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulație și al aplicării efective a măsurilor dispuse, așa cum este măsura returnării.
Recurenta redă conținutul art. 38 din Legea nr. 248/2005 și arată că, ține de opțiunea legiuitorului să instituie anumite cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate, iar art. 38 din Legea nr. 248/2005 reglementează una dintre obligațiile ce trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate. Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din această lege se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă int0eres atât pe plan intern, cât și extern.
Se precizează, că arătările din expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 sunt în acest sens și că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile Constituției, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006. Se arată cum este definită libertatea de circulație în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se susține că sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public. Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., se constată că nu este fondat. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară. Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranța națională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta. Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005, trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
Așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, măsura care se cere a fi luată față de intimat este disproporționată, în raport cu scopul urmărit și ar fi încălcat astfel dreptul la liberă circulație. Intimatul-pârât a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, fără să fie judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale. De aceea, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Franța nu ar fi respectat principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit.
Pentru considerentele mai sus expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 349 A din 11 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.