ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 294/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 73/F-CC/2008 pronunțată la data de 18 iulie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea majorată și precizată formulată de reclamantul G.R.G. în contradictoriu cu G.N.M.

- comisarul general și a aplicat pârâtului o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data de 25 iunie 2008, obligându-l totodată să plătească reclamantului despăgubirile constând în drepturile salariale de care a fost lipsit cu începere de la 7 mai 2008. Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamant, referitoare la obligarea pârâtei la emiterea unei decizii din care să rezulte suspendarea Deciziei de eliberare din funcție nr. 736 din 25 ianuarie 2008, completarea corespunzătoare a carnetului de muncă pe perioada suspendării efectelor deciziei și repunerea în funcția deținută cu salariul corespunzător, primirea la serviciu și pontarea corespunzătoare, precum și acordarea unor despăgubiri în sumă de 10.000 lei pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea nejustificată a executării hotărârii judecătorești, cât și emiterea unei adrese din partea pârâtei pentru revocarea radierii liniei de credit la B.R.D.

Argeș. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în speța dedusă judecății, reclamantul deține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin nerecurare, concretizată prin încheierea din 7 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care s-a dispus suspendarea efectelor deciziei C.G.G.N.M. cu nr. 736 din 20 ianuarie 2008 prin care se dispusese eliberarea din funcție a reclamantului, suspendarea operând până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.

Încheierea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, are caracter executoriu, fîindu-i aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, text de lege care în alin. (2) prevede posibilitatea „aplicării conducătorului autorității publice sau, după caz persoanei obligate a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere". Reține instanța de fond că textul de lege reglementează strict sancțiunile aplicabile, fără a se referi și la posibilitatea obligării conducătorului unității la efectuarea unor operațiuni administrative, cum ar fi cele solicitate de reclamant - emiterea unei decizii din care să rezulte suspendarea deciziei de eliberare din funcție nr. 736/2008, completarea carnetului de muncă, repunerea în funcția deținută cu salariul corespunzător, primirea la serviciu, pontarea corespunzătoare și revocarea adresei privind radierea liniei de credit, astfel încât aceste solicitări ale reclamantului nu pot fî primite de instanță.

Referitor la prejudiciul suferit, care se află în strânsă legătură cu suspendarea executării deciziei de eliberare din funcție, precizează instanța de fond, acesta constă doar în drepturile salariale de care a fost lipsit, cu începere de la data de 7 mai 2008 când s-a pronunțat încheierea de suspendare a efectelor deciziei de eliberare din funcție, încheiere ce are caracter executoriu, celelalte sume pretinse de către reclamant a-i fi acordate cu titlu de despăgubiri nefîind justificate în acest proces, ele putând fi solicitate într-un alt cadru procesual. Cu privire la termenul de la care începe să curgă plata amenzii, prima instanță reține că acesta este 25 iunie 2008, data sesizării instanței de către reclamant (aplicarea amenzii fiind lăsată la latitudinea reclamantului, în caz de neexecutare benevolă a hotărârilor judecătorești), aceasta urmând a fî aplicată într-o cotă procentuală, dată fiind fluctuația salariului minim brut pe economie.

împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și ne temeinicie. Recurentul-reclamant G.R.G., susține în esență prin motivele de recurs formulate ca: - judecătorul fondului nu era competent să judece cauza, aceasta fiind în strânsă legătură cu fondul, respectiv încheierea de ședință din 7 mai 2008. - în mod greșit s-a dispus ca amenda aplicată pârâtului, să se calculeze începând cu data de 25 iunie 2008, data sesizării instanței de executare de către reclamant, deoarece încheierea de ședință din 7 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești constituie titlu executoriu înainte de a deveni irevocabilă, prin excepție de la prevederile art. 22 din Legea nr. 554/2004, din data de 9 mai 2008, când a fost comunicată G.N.M.

- instanța de fond în mod greșit a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, ignorând Decizia nr. 20 din 12 decembrie 2005 care a statuat ca „cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 3 C. proc. civ.". Debitul pe care îl are la B.R.D. se datorează culpei pârâtei care în mod abuziv 1-a înlăturat din funcție deși erau suspendate efectele deciziei nr. 736 din 25 ianuarie 2008. - în mod nelegal i s-a respins și cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, el fiind prejudiciat din punct de vedere moral prin refuzul autorității pârâte de a-l menține în funcția din care a fost îndepărtat abuziv.

Recurentul - pârât G.N.M., susține prin motivele de recurs formulate,că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică în condițiile în care nu există o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, care să consfințească anularea actului administrativ și obligarea conducătorului instituției la plata drepturilor salariale și a despăgubirilor reclamantului.

Prin sentința pronunțată, instanța de fond nu face altceva decât să anticipeze soluția ce ar urma să se pronunțe în dosarul de fond, iar o culpă a Comisarului general, pentru nepunerea în executare a încheierii de suspendare a actului administrativ nu poate fi reținută, întrucât pe rolul Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, se afla dosarului de fond având ca obiect anularea deciziei de eliberare din funcția publică de consilier juridic, cauză în curs de soluționare, în plus, reclamantul neputând cere punerea în executare a încheierii de suspendare a actului administrativ decât în contradictoriu cu - comisariatul județean Argeș, cu care avea raporturi de muncă, anterior eliberării din funcția publică de consilier juridic.

Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție le va respinge ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 24 alin. 1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 „dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Alin. 2) al aceluiași text de lege, prevede că „în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice, sau după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere". în speță, recurentul - reclamant G.R.G.

a reclamat nepunerea în executare a încheierii de ședință din 7 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus suspendarea efectelor deciziei C.G.G.N.M. nr. 736 din 20 ianuarie 2008, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului, obiectul acestuia constituindu-l anularea acestei decizii de eliberare din funcție. Potrivit art. 15 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ „Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept", iar aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ trebuie să se facă în raport de caracteristicile unei astfel de hotărâri.

Este adevărat ceea ce susține recurenta - pârâtă că în speță nu ne aflăm în ipoteza existenței unei hotărâri definitive și irevocabile, prin care „autoritatea publică să fie obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative",ci doar a unei încheieri de suspendare a executării actului administrativ unilateral, dar aceasta nu înseamnă că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în caz de nerespectare a termenului de punere în executare a hotărârii. De vreme ce este executorie de drept, încheierea pronunțată în condițiile art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ pentru suspendarea actului administrativ atacat, ea atrage și aplicarea art. 24 alin. (1) și alin. (2), așa cum corect a concluzionat și instanța de fond.

Pentru a da eficiența acestei încheieri, conducătorul unității era obligat să-l mențină în funcție pe recurentul-reclamant până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului litigiului, or acest lucru nu s-a întâmplat și în mod corect instanța de fond i-a aplicat acestuia o amendă în sensul stabilit de alin. (2) al art. 24 din Lege. Critica recurentului-reclamant referitoare la data la care începe aplicarea amenzii în (opinia sa 9 mai 2008) este neîntemeiată, dacă se au în vedere dispozițiile art. 25 alin. (1) din Lege, potrivit cărora „sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă de instanța de executare, la cererea reclamantului". Or, cererea de punere în executare a încheierii de suspendare, a fost formulată de recurentul-reclamant la 25 iunie 2008 și deci în mod corect instanța de fond a aplicat amenda cu începere de la această dată.

De asemeni, în mod corect a apreciat instanța de fond că amenda aplicată se stabilește într-o cotă procentuală și nu într-un cuantum fix așa cum solicită recurentul-reclamant, dată fiind fluctuația salariului minim brut pe economie la care se raportează calculul amenzii. Cât privește despăgubirile la care are dreptul recurentul - reclamant pentru nepunerea în executare a încheierii de suspendare de către conducătorul instituției pârâte, acestea se concretizează doar în drepturile salariale de care a fost lipsit din momentul în care s-a pronunțat încheierea de suspendare a executării deciziei de eliberare din funcție - 7 mai 2008, încheiere ce are caracter executoriu și căreia trebuia să-i dea curs de îndată, C.G.G.N.M.

Având în vedere specificul hotărârii ce urma a fi pusă în executarea - încheierea de suspendare a executării actului administrativ-noțiunea de prejudiciu suferit și la care este îndreptățit recurentul-reclamant trebuie interpretată prin prisma caracteristicilor acestei încheieri, care este provizorie până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului. În caz de neexecutare, conducătorul autorității publice este obligat a suporta doar acel prejudiciu direct ce rezultă din neexecutarea hotărârii, în speță acesta constând în drepturile salariale de care a fost lipsit. Alte cereri, fie că se referă la prejudicii de altă natură, fie că sunt obligații de a face anumite operațiuni administrative, nu pot fi considerate întemeiate în speța de față, ele putând fî solicitate și dovedite în cadrul procesului de soluționare pe fond a cauzei și anume cel prin care se solicită anularea actului administrativ, respectiv decizia de eliberare din funcție.

în plus, unele din aceste cereri, precum cea privind revocarea adresei privind radierea liniei de credit de la B.R.D., au fost cerute cu ocazia depunerii concluziilor scrise - nota de ședință din 16 iulie 2008, nefiind dezbătută în contradictoriu, în ședință publică. În motivele de recurs formulate, recurentul - reclamant G.R. critică sentința și pentru faptul că instanța de fond nu a recurs și la aplicarea sancțiunii pecuniare a daunelor cominatorii pentru a înfrânge rezistența pârâtei la punerea în executare a hotărârii judecătorești. Or, la instanța de fond nu a fost abordată această problemă de către recurentul-reclamant și în plus despăgubirile pentru întârziere prevăzute de Legea contenciosului administrativ (art. 24 alin. (2) nu se identifică cu daunele cominatorii, acestea fiind prevăzute pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal a hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ.

Cât privește, motivul de recurs, referitor la incompatibilitatea judecătorului care a judecat cauza la fond, este neîntemeiat în raport de dispozițiile art. 24 C. proc. civ., cazurile de incompatibilitate menționate expres neregăsindu-se în speța de față. Critica recurentei - pârâte G.N.M. în sensul că recurentul-reclamant trebuia să ceară punerea în executare a încheierii de suspendare a actului administrativ în contradictoriu cu comisariatul județean Argeș, cu care acesta avea raporturi de muncă, nu este întemeiată, dat fiind că Decizia nr. 736 din 20 ianuarie 2008 a cărei suspendare s-a dispus a fost emisă de C.G.G.N.M. Având în vedere considerentele expuse mai sus, se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, cu interpretarea corectă a textelor de lege aplicabile în speță, așa încât recursurile declarate sunt nefondate și în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de G.R.G. și G.N.M. împotriva sentinței nr. 73/F-CC din 18 iulie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.