ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 336/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 64/F/CC din 25 iunie 2008

Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantului B.N., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A.

și I.G.P. Române și a aplicat conducătorilor autorităților publice pârâte o

amendă de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, începând cu

data de 26 octombrie 2007 și până la executarea sentinței nr. 32/F-C din 16 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința nr. 32/F-C

din 16 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3530

din 25 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generala de

Informații și Protecție Internă din cadrul M.A.I. și s-a respins cererea

reclamantului B.N. față de aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă; s-a admis, în parte, cererea reclamantului

formulată în contradictoriu cu pârâții M.A.I., I.G.P.R. și I.P.J. Argeș și s-a dispus

desecretizarea dosarului personal al reclamantului, inclusiv a Notei de

constatare privind rezultatul controlului tematic efectuat la Biroul A.E.S.T.

din cadrul I.P.J. Argeș și materialelor care au stat la baza acesteia, înregistrate

din 13 ianuarie 2003; a Notei de constatare privind rezultatul controlului

tematic efectuat la Biroul A.E.S.T. din cadrul I.P.J. Argeș și materialelor

care au stat la baza acesteia, înregistrate din 28 ianuarie 2003; a materialelor

care au stat la baza întocmirii Fișei de personal a reclamantului, la data de 14 ianuarie 2003, de către I.P.J. Argeș; Materialele care au stat la baza întocmirii

Raportului Corpului de Control al I.G.P.R. din 12 februarie 2002; a Raportului

Corpului de Control al M.A.I. și materialelor care au stat la baza acestuia din

14 aprilie 2003, în privința datelor personale și profesionale referitoare la

reclamant. De asemenea, pârâtul I.P.J. Argeș a fost obligat să elibereze

reclamantului copii, conforme cu originalul, din actele dosarului personal al

acestuia, inclusiv de pe înscrisurile desecretizate sus-arătate.

Instanța de fond a mai

reținut că prin procesul verbal încheiat la data de 15 noiembrie 2007,

executorul judecătoresc F.E. a reținut că hotărârea judecătorească a fost

executată parțial, deoarece la sediul I.P.J. Argeș nu au fost găsite toate

materialele menționate în dispozitivul sentinței, că documentele nu sunt

numerotate în ordine cronologică, lipsind unele file, alte file nu sunt

numerotate, că I.P.J. Argeș nu a eliberat reclamantului copii conforme cu

originalul din dosarul profesional, de pe materialele care au stat la baza

întocmirii Raportului Corpului de Control al I.G.P.R. din 12 februarie 2002,

precum și de pe materialele care au stat la baza Raportului Corpului de Control

al ministrului de interne din 14  aprilie 2003, în privința datelor personale

și profesionale referitoare la reclamant.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâții M.I.R.A. și I.G.P.R. au declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, indicând, în drept, dispozițiile art. 25 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, ambii recurenți

susțin că prin sentința civilă nr. 32/F/C din 16 aprilie 2007 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

irevocabilă, nu li s-a stabilit nici o obligație în sarcină, deși au fost părți

în acel proces. Cu toate acestea, afirmă recurenții, după ce li s-a solicitat

nemijlocit, prin petiție, comunicarea materialelor care au stat la baza

întocmirii Raportului Corpului de Control al ministrului internelor și reformei

administrative din 14 aprilie 2003, respectiv Raportului Corpului de Control al

I.G.P.R. din 12 februarie 2002, s-au conformat. Recurenții mai arată că prima

instanță a ignorat faptul că desecretizarea documentelor în discuție implică

parcurgerea unei proceduri administrative care implică timp, ceea ce conduce la

absența oricărei culpe a celor două autorități .

În concret, recurenții

indică data de 26 mai 2008 – M.I.R.A. și data de 21 aprilie 2008 – I.G.P.R., ca

dată la care au comunicat documentele solicitate.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul B.N. a invocat excepțiile tardivității și nulității recursurilor, la

care, ulterior, după verificarea dosarului cauzei, a renunțat.

Pe fondul pricinii,

intimatul a arătat că soluția pronunțată de curtea de apel este legală și

temeinică. A susținut că recurenții, cu viclenie, au formulat în fața primei

instanțe apărări fără suport referitoare la necitarea lor de către executorul

judecătoresc; au prezentat documente nelizibile și fără legătură cu obiectul

dosarului pentru a crea impresia că au executat hotărârea judecătorească, când,

în realitate, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent. Materialele

care au stat la baza celor două rapoarte conțineau informații clasificate și, în

aceste condiții, procedura declasificării trebuia derulată potrivit Legii nr. 182/2002

și H.G. nr. 781/2002, ceea ce în speță nu s-a respectat. Intimatul conchide în

sensul că materialele comunicate de I.G.P.R. sunt „mincinoase” iar cele care

provin de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu au nici un element

de identificare.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum

și, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta

Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru motivele ce

se vor arăta în continuare.

Prin sentința nr. 87/F-C din

data de 18 iunie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, s-a respins ca nefondată contestația formulată de B.N.

împotriva dispoziției nr. 0770 din 17 februarie 2003, emisă de șeful I.G.P.R.,

prin care a fost retrogradat din funcție, până la nivelul de bază al gradului profesional

deținut, în baza art. 58, lit. e) din Legea nr. 360/2002. Sentința a rămas

irevocabilă prin respingerea recursului reclamantului ca nefondat – Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, nr. 5291 din 3 noiembrie 2005.

În acest prim litigiu purtat

între părți s-a reținut cu putere de lucru judecat că în ziua de 5 noiembrie

2002, când intimatul B.N. îndeplinea funcția de șef de birou al Serviciului

Arme, Substanțe Toxice din cadrul I.P.J. Argeș, a intervenit telefonic la Șeful

Secției 1 Poliție Pitești pentru ca G.E. (finul său) și G.S. (fratele

primului), depistați împreună cu alte persoane în zona centrală a municipiului

Pitești, desfășurând activități ilicite, să nu fie sancționați contravențional.

Fapta de „imixtiune ilegală în activitatea altui polițist și intervenție pentru

soluționarea unor cereri privind satisfacerea interesului oricăror persoane” a

fost încadrată în prevederile art. 57 lit. i) și j) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, respectiv art. 10 lit. i) și j) din Regulamentul

M.I. nr. 350/2002.

Consecutiv acestui prim

proces, la data de 24 ianuarie 2007, B.N. l-a demarat pe cel de-al doilea,

având ca obiect „desecretizarea dosarului personal”, dosar aflat în custodia

I.P.J. Argeș. Acest litigiu s-a finalizat prin sentința nr. 32/F-C din data de

16 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 3530 din data de 25

septembrie 2007, prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului, după cum,

pe larg, s-a arătat în partea introductivă a acestor considerente.

Cauza de față, fundamentată

în drept pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ a fost generată de refuzul M.I.R.A. și al I.G.P.R. de a executa

în întregime și la timp dispozitivul sentinței civile nr. 32/F-C din 16 aprilie

2007 al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, anterior arătate.

În concret, intimatul –

reclamant a indicat că M.I.R.A. nu i-a comunicat Raportul Corpului de Control

al ministrului de interne nr. 0023036 din 14 aprilie 2003 și materialele care

au stat la baza acestuia, iar I.G.P.R. nu i-a înaintat materialele care au stat

la baza întocmirii Raportului de control al I.G.P.R. nr. S/12013 din 12

februarie 2003.

Potrivit dispozițiilor art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „executarea hotărârii definitive și irevocabile

se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de

termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”, iar

potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „în cazul în care termenul nu este

respectat, se aplică conducătorului autorității publice…. o amendă de 20% din

salariu minim brut pe economie pe zi de întârziere…”.

Curtea de apel a stabilit în

mod legal că hotărârea judecătorească trebuia executată până la data de 26

octombrie 2007 și că autoritățile publice chemate în judecată nu și-au îndeplinit,

până la acel moment, obligația de executare.

Referitor la motivul de

recurs prin care recurenții invocă lipsa unei obligații de executare, dedusă

din cuprinsul dispozitivului sentinței ce se execută, Înalta Curte constată că

este nefondat.

Ambii recurenți au fost

pârâți în procesul finalizat prin sentința nr. 32/F-C din 16 aprilie 2007 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, fapt pe care, de altfel, ei înșiși îl indică în recursurile de față,

acțiunea fiind admisă, în parte, în raport cu ambii, cât și cu I.P.J. Argeș.

Este real că în cel de-al treilea

alineat al dispozitivului este cuprinsă numai obligația pârâtului I.P.J. Argeș

de a-i elibera reclamantului copii de pe actele dosarului personal al acestuia,

„inclusiv de pe înscrisurile desecretizate”. Numai că în cel de-al doilea alineat

al aceluiași dispozitiv, pe care recurenții îl ignoră, s-a stipulat în sarcina

acestora obligația precisă de a desecretiza înscrisurile în discuție, obligație

pe care, necontestat, nu și-au executat-o în termenul legal de 30 de zile.

De asemenea, deși este

pertinentă afirmația recurenților că procedura declasificării documentelor, la

care se referă dispozițiile art. 24 alin. (10) din Legea nr. 182/2002 privind

protecția informațiilor clasificate, necesită timp, ceea ce ar putea pune sub

semnul întrebării posibilitatea efectivă de a executa sentința în 30 de zile de

la rămânerea irevocabilă, Înalta Curte o va înlătura, reținând că cele două

autorități publice și-au pus problema declasificării, deci a executării

hotărârii judecătorești, abia după data de 14 martie 2008 – M.I.R.A., respectiv

20 martie 2008- I.G.P.R., adică după momentul primirii unor noi petiții de la

intimatul – reclamant.

Înalta Curte va reține însă,

contrar celor arătate de curtea de apel și de intimat, că recurenții și-au

îndeplinit obligația de comunicare a întregii documentații indicate în titlul

executoriu, la data de 26 mai 2008 – M.I.R.A., respectiv la data de 21 aprilie

2008 – I.G.P.R.

Astfel, Înalta Curte

constată că recurentul M.I.R.A. și-a îndeplinit obligația de comunicare prin

adresa din 26 mai 2008 (fila 43, dosar fond) iar recurentul I.G.P.R. prin

adresa din 21 aprilie 2008, (fila 49, dosar fond), intimatului – reclamant

fiindu-i înaintate atât cele două rapoarte, cât și actele care au stat la baza

adoptării lor.

Apărările intimatului,

formulate în întâmpinare, combat caracterul efectiv al executării dintr-o dublă

perspectivă: se susține că nu s-au comunicat toate documentele (fiindcă, de

exemplu, materialele care au stat la baza celor două rapoarte „sunt identice”)

și că documentele comunicate nu sunt autentice (ci „mincinoase”).

Aceste susțineri nu au nici o

bază în probele administrate în cauză. Faptul că Raportul Corpului de Control

al ministrului de interne nr. 0023036 din 14 aprilie 2003 s-a fundamentat pe

aceleași documente ca și Raportul Corpului de Control al I.G.P.R. nr. 120013

din 12 februarie 2003 se explică prin aceea că cele două documente cuprindeau

informații, constatări și propuneri referitoare la aceeași contestație

formulată de intimatul B.N. împotriva sancțiunii disciplinare despre care s-a

făcut vorbire în cele ce preced.

Cât privește suspiciunea de

fals, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte observă că documentele depuse

la dosar sunt cele indicate în titlul executoriu și, simplul fapt că ambele

autorități au prezentat înscrisuri similare, este un argument puternic în

favoarea autenticității lor.

De altfel, în măsura în care

consideră că înscrisurile comunicate au fost falsificate sau a fost încălcată

procedura prevăzută de lege pentru declasificarea lor, intimatul are

posibilitatea sesizării organelor competente.

Pentru toate aceste

considerente, reținând că intimatul B.N. a avut și posibilitatea consultării

efective a dosarului personal, (conform procesului - verbal încheiat la data de

15 noiembrie 2007 de executorul judecătoresc F.E., fila 6, dosar fond), intrând

în posesia tuturor documentelor solicitate, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3)

C. proc. civ., raportat la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se vor

admite recursurile declarate de M.I.R.A. și I.G.P.R. și se va modifica în parte

sentința atacată, în sensul că amenda prevăzută de lege va fi aplicată

conducătorului M.I.R.A. pentru perioada 26 octombrie 2007 - 26 mai 2008 și conducătorului

I.G.P.R. pentru perioada 26 octombrie 2007 și până la 21 aprilie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de M.I.R.A. și I.G.P. Române, împotriva sentinței civile nr. 64/F/CC din 25

iunie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată în sensul că: aplică conducătorului M.I.R.A. o amendă de 20% din

salariul minim brut din economie, pe zi de întârziere de la 26 octombrie 2007

și până la 26 mai 2008 și conducătorului I.G.P.R. aceeași amendă pentru

perioada 26 octombrie 2007 și până la 21 aprilie 2008.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2009.