ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1379/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2198

din 22 decembrie 2004 a Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ,

a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 220434 din 10 martie

2003 formulată de reclamantul C.L.C. BROȘTENI în contradictoriu cu pârâții M.I.R.

și SC M. SRL BROȘTENI.

Prima instanță a reținut că

vânzarea a fost legală și s-a făcut în baza Ordinului M.I.R. nr. 25/2003,

prețul fiind stabilit pe baza unei expertize întocmite de către un expert

evaluator autorizat.

Împotriva acestei soluții a

declarat apel reclamantul.

Apelul a fost respins prin

decizia nr. 100 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal. Prin aceeași decizie s-au respins și excepțiile lipsei calității

procesuale a reclamantei și a calității de reprezentant a avocatului T.V.,

invocate de intimatul M.I.R.

Instanța de control judiciar

a reținut în soluționarea excepțiilor dispozițiile art. 38 și 67 alin. (1) din

Legea nr. 215/2001 precum și adresa de la fila 147 prin care C.L. Broșteni,

prin primar, confirmă împuternicirea dată avocatului T.V. pentru a-i reprezenta

interesele în acuză.

Pe fondul cauzei s-a avut în

vedere că prin Ordonanța 25/2003 M.I.R. a aprobat înstrăinarea cu plată prin

procedura licitației publice deschise a Complexului Comercial B. aparținând M.L.

– U. județul Suceava. Licitația s-a organizat în baza Legii nr. 133/1999, iar

anunțul publicitar s-a făcut în ziarul „Adevărul „ conform adresa nr. 3537 din 4

iulie 2003. S-a mai avut în vedere că reclamantul nu a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra bunului ce a format obiectul licitației.

Instanța de apel a înlăturat

criticile apelantei privitoare la: prețul bunului, evaluarea făcându-se în condițiile

legii de către un expert evaluator autorizat și la imposibilitatea

înstrăinării, față de dispozițiile art. 561 C. civ., care permit transmiterea

nudei proprietăți.

În decizia pronunțată de

instanța de apel s-a mai reținut că apelantul reclamant nu atacă neregularități

ale contractului de vânzare-cumpărare, ci critică procedura licitației, fără a

ataca procesul verbal de licitație. Ca temei de drept, s-a apreciat că în speță

nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 88/1997 și ale Legii nr. 137/2002, care

reglementează accelerarea privatizării și că nu s-a dovedit existența vreunei

cauze de nulitate absolută dintre cele enumerate de art. 948 C. civ.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs reclamanta.

Recurenta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor de apel formulate, respectiv asupra faptului că prin

utilizarea uneia din procedurile de valorificare a bunurilor nu se mai poate

utiliza o altă procedură, iar nerespectarea acestui principiu atrage nulitatea

procedurii de valorificare ulterioară. Recurenta a reiterat criticile

privitoare la încălcarea regulilor procedurale privind desfășurarea licitației

și a publicității, dar și lipsa unui titlu de proprietate valabil pentru C.N. R.

Baia Mare.

Intimata a depus la dosar

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului

prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, Înalta Curte va respinge

recursul declarat pentru cele ce urmează:

Curtea găsește nefondat motivul

de recurs invocat de recurent si prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la

încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greșit

dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul

eronat.

Instanțele de fond și de

apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.

Cererea de recurs este o

copie fidelă a cererii de apel, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate

presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

Recursul, nefiind o cale de

atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se

poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a

dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe

care se întemeiază.

Verificând decizia atacată

prin prisma criticilor aduse se constată că instanța de apel s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor de apel, chiar dacă nu a răspuns punctual fiecărui

argument sau nuanțe în parte, dar rezultă cu prisosință controlul efectuat

asupra sentinței atacate.

Astfel, instanța de apel s-a

pronunțat cu privire la modul în care s-a încheiat contractul de vânzare

cumpărare, constatând, raportat la temeiul de drept și motivarea în fapt a

acțiunii, că prima instanță a soluționat în mod corect pricina.

Cu privire la dreptul de

proprietate asupra bunului ce a format obiectul contractului de vânzare

cumpărare instanțele au făcut o corectă aplicare a art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Potrivit acestui text: „Inițial, capitalul social al societăților comerciale

constituie potrivit art. 17 este deținut integral de statul român sub formă de

acțiuni sau părți sociale, în raport cu forma juridică a societății și va fi

vărsat în întregime la data constituirii societății.

Bunurile din patrimoniul

societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite

cu alt titlu.”

Regimul juridic, reglementat

de art. 3 din Instrucțiunile de aplicare a H.G. nr. 632/1999, nu cuprinde

modalități unice de valorificare a bunurilor, iar transmiterea în folosința C.L.,

transmisiune fără plată, nu exclude o transmisiune cu plată, prin vânzarea -

cumpărarea aceluiași bun.

Motivele de nulitate

absolută invocate de recurent nu reprezintă în sensul legii, art. 948 C. civ.,

cauze de nulitate a contractului de vânzare cumpărare. Criticile de

nelegalitate au în vedere licitația premergătoare încheierii contractului ce

formează obiectul prezentului litigiu, dar reclamantul nu a atacat procesul

verbal de licitație, iar în apel, ca și în recurs, nu mai poate fi schimbat

obiectul cererii de chemare în judecată conform art. 294 coroborat cu art. 316 C.

proc. civ.

Instanța de apel a reținut

în mod corect că în speță nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 88/1997 și

ale Legii nr. 137/2002, care reglementează accelerarea privatizării.

Pentru considerentele de mai

sus, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul C.L. BROȘTENI împotriva deciziei nr. 100 din

19 octombrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul C.L. BROȘTENI împotriva deciziei nr. 100 din

19 octombrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 18 aprilie 2007