ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1379/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2198 din 22 decembrie 2004 a Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 220434 din 10 martie 2003 formulată de reclamantul C.L.C. BROȘTENI în contradictoriu cu pârâții M.I.R. și SC M. SRL BROȘTENI. Prima instanță a reținut că vânzarea a fost legală și s-a făcut în baza Ordinului M.I.R. nr. 25/2003, prețul fiind stabilit pe baza unei expertize întocmite de către un expert evaluator autorizat. Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul.

Apelul a fost respins prin decizia nr. 100 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Prin aceeași decizie s-au respins și excepțiile lipsei calității procesuale a reclamantei și a calității de reprezentant a avocatului T.V., invocate de intimatul M.I.R. Instanța de control judiciar a reținut în soluționarea excepțiilor dispozițiile art. 38 și 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 precum și adresa de la fila 147 prin care C.L. Broșteni, prin primar, confirmă împuternicirea dată avocatului T.V. pentru a-i reprezenta interesele în acuză. Pe fondul cauzei s-a avut în vedere că prin Ordonanța 25/2003 M.I.R. a aprobat înstrăinarea cu plată prin procedura licitației publice deschise a Complexului Comercial B. aparținând M.L.

– U. județul Suceava. Licitația s-a organizat în baza Legii nr. 133/1999, iar anunțul publicitar s-a făcut în ziarul „Adevărul „ conform adresa nr. 3537 din 4 iulie 2003. S-a mai avut în vedere că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului ce a format obiectul licitației. Instanța de apel a înlăturat criticile apelantei privitoare la: prețul bunului, evaluarea făcându-se în condițiile legii de către un expert evaluator autorizat și la imposibilitatea înstrăinării, față de dispozițiile art. 561 C. civ., care permit transmiterea nudei proprietăți. În decizia pronunțată de instanța de apel s-a mai reținut că apelantul reclamant nu atacă neregularități ale contractului de vânzare-cumpărare, ci critică procedura licitației, fără a ataca procesul verbal de licitație.

Ca temei de drept, s-a apreciat că în speță nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 88/1997 și ale Legii nr. 137/2002, care reglementează accelerarea privatizării și că nu s-a dovedit existența vreunei cauze de nulitate absolută dintre cele enumerate de art. 948 C. civ. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta. Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel formulate, respectiv asupra faptului că prin utilizarea uneia din procedurile de valorificare a bunurilor nu se mai poate utiliza o altă procedură, iar nerespectarea acestui principiu atrage nulitatea procedurii de valorificare ulterioară.

Recurenta a reiterat criticile privitoare la încălcarea regulilor procedurale privind desfășurarea licitației și a publicității, dar și lipsa unui titlu de proprietate valabil pentru C.N. R. Baia Mare. Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând actele dosarului prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru cele ce urmează: Curtea găsește nefondat motivul de recurs invocat de recurent si prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Instanțele de fond și de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță. Cererea de recurs este o copie fidelă a cererii de apel, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază. Verificând decizia atacată prin prisma criticilor aduse se constată că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, chiar dacă nu a răspuns punctual fiecărui argument sau nuanțe în parte, dar rezultă cu prisosință controlul efectuat asupra sentinței atacate.

Astfel, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la modul în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare, constatând, raportat la temeiul de drept și motivarea în fapt a acțiunii, că prima instanță a soluționat în mod corect pricina. Cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare instanțele au făcut o corectă aplicare a art. 20 din Legea nr. 15/1990. Potrivit acestui text: „Inițial, capitalul social al societăților comerciale constituie potrivit art. 17 este deținut integral de statul român sub formă de acțiuni sau părți sociale, în raport cu forma juridică a societății și va fi vărsat în întregime la data constituirii societății.

Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.” Regimul juridic, reglementat de art. 3 din Instrucțiunile de aplicare a H.G. nr. 632/1999, nu cuprinde modalități unice de valorificare a bunurilor, iar transmiterea în folosința C.L., transmisiune fără plată, nu exclude o transmisiune cu plată, prin vânzarea - cumpărarea aceluiași bun. Motivele de nulitate absolută invocate de recurent nu reprezintă în sensul legii, art. 948 C. civ., cauze de nulitate a contractului de vânzare cumpărare. Criticile de nelegalitate au în vedere licitația premergătoare încheierii contractului ce formează obiectul prezentului litigiu, dar reclamantul nu a atacat procesul verbal de licitație, iar în apel, ca și în recurs, nu mai poate fi schimbat obiectul cererii de chemare în judecată conform art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc.

civ. Instanța de apel a reținut în mod corect că în speță nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 88/1997 și ale Legii nr. 137/2002, care reglementează accelerarea privatizării. Pentru considerentele de mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.L. BROȘTENI împotriva deciziei nr. 100 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.L. BROȘTENI împotriva deciziei nr. 100 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 aprilie 2007