ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2752/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin declinare de la Tribunalul Dolj, reclamantul B.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâții C.L.R. și C.J.D.,

Comisia de soluționare a întâmpinărilor la notificări, contestație împotriva Hotărârii

nr. 15 din 21 septembrie 2006, emisă de pârâtul C.J.D. În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, urmare a notificării nr. 2211/2006, a depus la 18

septembrie 2006 întâmpinare în care a precizat faptul că nu este de acord cu

propunerile de expropriere indicate și a solicitat Comisiei de soluționare a

întâmpinărilor să consemneze în procesul - verbal pretențiile sale considerând

că prețul impus de expropriator este nefundamentat.

Reclamantul a mai arătat că

procesul - verbal pentru consemnarea cercetării prealabile în vederea

declarării utilității publice a lucrării de interes local „strămutarea

localității Rast” este lovit de nulitate deoarece nu poartă data de emitere,

iar propunerile de expropriere și procesul - verbal menționat au fost

notificate cu nerespectarea dispozițiilor art. 13 - 14 din Legea nr. 33/1994,

precum și ale art. 43 din Legea nr. 215/2005.

A susținut că presupusa

negociere, încercare de soluționare a întâmpinărilor la notificări este de fapt

simulată, comisia constituită fiind nelegală, încălcându-se prevederile art. 15

alin. (3) din Legea nr. 33/2004.

Pârâtul, C.J.D., a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecății cauzei până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de expropriere pentru cauza de

utilitate publică, cerere ce face obiectul Dosarului nr. 189/2006, aflat pe

rolul Tribunalului Dolj.

A invocat excepția

inadmisibilității acțiunii promovate, întrucât potrivit art. 29 raportat la

art. 19 din Legea nr. 33/1994, proprietarii sau celelalte persoane titulare de

drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea

comisiei „în cazul în care noile propuneri vor fi respinse”, iar în speța

dedusă judecății comisia nu a respins propunerile expropriatorului pentru ca

acestea să vină cu noi propuneri, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru a se putea formula prezenta contestație.

De asemenea, a invocat și

excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, susținând că prin

contestația introdusă reclamanta nu urmărește nici un folos practic, legitim,

născut și actual, întrucât hotărârea a cărei anulare se cere, fiind dată în

temeiul art. 18 din Legea nr. 33/1994, cuprinde acceptarea unui punct de vedere

al expropriatorului, nicidecum obligații față de reclamant.

Pe fond, pârâtul a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât aduce în discuție însăși

rațiunea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, respectiv încetarea

dreptului de proprietate privată asupra terenului supus exproprierii, după o

dreaptă și prealabilă despăgubire.

Curtea de Apel Craiova a

respins excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate, reținând că potrivit art.

20 raportat la art. 19 din Legea nr. 33/1994 se poate formula contestație

împotriva hotărârii comisiei, iar în cazul în care comisia acceptă propunerea

de expropriere și respinge întâmpinarea proprietarului, acesta este interesat

să conteste hotărârea comisiei.

Prin sentința civilă nr. 73

din 1 martie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins contestația formulată de reclamant considerând-o

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că nu există incompatibilitate

între calitatea de membru al comisiei de soluționare a întâmpinărilor și cea de

membru în comisia de realizare a cercetării prealabile.

Cercetarea prealabilă

constituie una dintre condițiile necesare pentru declararea utilității publice

a lucrărilor care justifică exproprierea și se realizează de comisii

constituite potrivit legii.

Concluziile prealabile nu

sunt obligatorii, ci doar consultative pentru autoritatea publică, aceasta

având posibilitatea să le înlăture sau să dispună completarea lor.

Aceasta înseamnă că procesul

- verbal care finanțează cercetarea prealabilă se încadrează în categoria

actelor materiale preparatorii care nu sunt acte de autoritate și care nu pot

fi supuse controlului de legalitate în contenciosul administrativ.

Așadar, în cauză,

contestatorul avea posibilitatea să conteste actul de declarare a utilității

publice, fiind exclusă cenzurii jurisdicționale legalitatea procesului - verbal

de cercetare prealabilă.

Câtă vreme actul de

declarare a utilității publice nu a fost contestat în termenul prevăzut de

lege, nu se mai pot reitera ulterior critici care să vizeze neregularități ale

procedurii declarării utilității publice.

Ca urmare, critica

referitoare la lipsa unui referendum organizat conform art. 43 din Legea nr.

215/201, nu mai poate fi examinată în acest cadru procesual.

Pe de altă parte, chiar dacă

exproprierea în vederea strămutării localității poate fi considerată ca măsură

de organizare urbanistică a unei localități, consultarea prin referendum a

cetățenilor este facultativă și nu obligatorie, fiind lăsată la aprecierea

primarului, conform alin. (2) din același text de lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul B.A. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Au fost invocate motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susținut, pe de o parte, că hotărârea atacată este lovită de nulitate

absolută întrucât la dezbaterea fondului cauzei nu a participat reprezentantul

M.P., a cărui prezență era obligatorie, conform art. 1 pct. 9 din Legea nr.

554/2004, iar, pe de altă parte, că aceasta este lipsită de temei legal, fiind

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, prima Instanță

nepronunțându-se asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii.

Au fost reiterate toate

aspectele de nelegalitate a hotărârii contestate invocate în fața primei Instanțe,

referitoare la nulitatea evidentă a procesului - verbal de consemnare a

rezultatelor cercetării prealabile, încălcarea prevederilor art. 9, art. 13,

art. 15 alin. (3) și art. 18 din Legea nr. 33/1994 referitoare la constituirea

comisiilor de cercetare prealabilă și de soluționare a întâmpinărilor, la

notificarea propunerilor de expropriere și la comunicarea hotărârii într-un

termen de 15 zile de la adoptare.

Analizând actele dosarului,

motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate aspectele, conform

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat, pentru considerentele ce urmează.

Dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate prin art. 1 pct. 111

1

din O.U.G. nr. 138/2000, introdus

prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005, astfel încât o examinare distinctă

a aspectelor circumscrise de recurent respectivului motiv de nelegalitate nu

mai este legalmente posibilă, acestea putând fi avute în vedere numai în

considerarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. pentru a se

analiza și stabili existența altor motive de nelegalitate, de natură a

justifica modificarea sau casarea hotărârii atacate.

De asemenea, prin Decizia

nr. 65/2007, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile

alin. (9) al art. 1 din Legea nr. 554/2004, referitoare la participarea

obligatorie a reprezentantului M.P. la ședințele de judecată ale Instanțelor de

contencios administrativ, neputând fi reținută în speță nici incidența

motivului de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care include acele încălcări ale normelor procedurale, ori nesocotirea acelor

principii ale procesului civil care nu sunt menționate în contextul celorlalte

motive de recurs, invocat de recurent.

Competențele Instanței de

contencios administrativ în materie de expropriere sunt clar stabilite de Legea

nr. 33/1994 și vizează numai examinarea legalității actului de declarare a

utilității publice emis de autoritatea administrativă competentă și a măsurilor

premergătoare exproprierii luate în etapa administrativă, în condițiile art.

20, soluționarea cererilor de expropriere și stabilirea cuantumului

despăgubirilor, dacă părțile nu se înțeleg, fiind dată în competența Instanțelor

de drept civil, respectiv tribunalului în raza căruia este situat imobilul

propus pentru expropriere, conform art. 21 din aceeași lege.

Examinând cererea reclamantului

în limita competențelor legale astfel stabilite, prima Instanță a reținut, în

mod corect, atât caracterul de act material preparator al procesului - verbal

prin care s-a finalizat cercetarea prealabilă prin prisma dispozițiilor art. 9

și art. 10 din Legea nr. 33/1994, act exclus cenzurii jurisdicționale în lipsa

analizei actului pe care l-a precedat, cât și imposibilitatea reiterării altor

critici care să vizeze neregularități ale procedurii declarării utilității

publice, în condițiile în care actul de declarare a acesteia nu a fost

contestat.

De asemenea, în considerarea

dispozițiilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora nu pot

face parte din comisia de soluționare a întâmpinărilor, printre alții, cei care

dețin funcții în administrația publică locală sau centrală, și au un interes în

executarea lucrărilor și nici membrii comisiei care au declarat utilitatea

publică, distinctă evident de aceea care realizează cercetarea prealabilă, s-a

reținut în mod corect inexistența incompatibilității între calitatea de membru

al comisiei vizate de acest text și cea de membru al comisiei de realizare a

cercetării prealabile.

Pe de altă parte, termenul

prevăzut de art. 18 alin. (3) din aceeași lege nu are un caracter absolut și

prin urmare validitatea actului nu depinde direct de respectarea lui.

Prin nerespectarea lui

reclamantul nu a fost vătămat în nici un drept recunoscut de lege, termenul

stabilit de art. 20 pentru contestarea hotărârii începând să curgă numai de la

data comunicării acesteia.

Celelalte aspecte învederate

de recurent aduc în discuție însăși rațiunea exproprierii, respectiv încetarea

dreptului său de proprietate asupra terenului supus exproprierii cu o dreaptă

și prealabilă despăgubire, putând fi examinate numai de Instanța competentă,

investită deja în acest sens.

În consecință, în speță, nu

este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

Din examinarea cauzei sub

toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., a rezultat,

totodată, că nu este dat în speță nici un alt motiv de nelegalitate, de natură

a fi invocat din oficiu și a impune casarea sau modificarea hotărârii atacate,

astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.A. împotriva sentinței civile nr. 73 din 1 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2007.