ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2751/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin declinare de la Tribunalul Dolj, reclamanta D.G. a formulat, în contradictoriu cu pârâții C.L.R. și C.J.D., Comisia de soluționare a întâmpinărilor la notificări, contestație împotriva Hotărârii nr. 26 din 4 octombrie 2006, emisă de pârâtul C.J.D. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare a notificării nr. 2211/2006, a depus la 22 septembrie 2006 întâmpinare în care a precizat faptul că nu este de acord cu propunerile de expropriere indicate și a solicitat Comisiei de soluționare a întâmpinărilor să consemneze în procesul - verbal pretențiile sale, considerând că prețul impus de expropriator este nefundamentat.

Reclamanta a mai arătat că procesul - verbal pentru consemnarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice a lucrării de interes local „strămutarea localității Rast” este lovit de nulitate deoarece nu poartă data de emitere, iar propunerile de expropriere și procesul - verbal menționat au fost notificate cu nerespectarea dispozițiilor art. 13 - 14 din Legea nr. 33/1994, precum și ale art. 43 din Legea nr. 215/2005. A susținut că presupusa negociere, încercare de soluționare a întâmpinărilor la notificări este de fapt simulată, comisia constituită fiind nelegală, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/2004. Pârâtul, C.J.D., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de expropriere pentru cauza de utilitate publică, cerere ce face obiectul Dosarului nr. 189/2006, aflat pe rolul Tribunalului Dolj.

A invocat excepția inadmisibilității acțiunii promovate, întrucât potrivit art. 29 raportat la art. 19 din Legea nr. 33/1994, proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisiei „în cazul în care noile propuneri vor fi respinse”, iar în speța dedusă judecății comisia nu a respins propunerile expropriatorului pentru ca acestea să vină cu noi propuneri, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea formula prezenta contestație. De asemenea, a invocat și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, susținând că prin contestația introdusă reclamanta nu urmărește nici un folos practic, legitim, născut și actual, întrucât hotărârea a cărei anulare se cere, fiind dată în temeiul art. 18 din Legea nr. 33/1994, cuprinde acceptarea unui punct de vedere al expropriatorului, nicidecum obligații față de reclamant.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât aduce în discuție însăși rațiunea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, respectiv încetarea dreptului de proprietate privată asupra terenului supus exproprierii, după o dreaptă și prealabilă despăgubire. Curtea de Apel Craiova a respins excepțiile invocate de pârât ca neîntemeiate, reținând că potrivit art. 20 raportat la art. 19 din Legea nr. 33/1994 se poate formula contestație împotriva hotărârii comisiei, iar în cazul în care comisia acceptă propunerea de expropriere și respinge întâmpinarea proprietarului, acesta este interesat să conteste hotărârea comisiei. Prin sentința civilă nr. 54 din 16 februarie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantă considerând-o neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că nu există incompatibilitate între calitatea de membru al comisiei de soluționare a întâmpinărilor și cea de membru în comisia de realizare a cercetării prealabile. Cercetarea prealabilă constituie una dintre condițiile necesare pentru declararea utilității publice a lucrărilor care justifică exproprierea și se realizează de comisii constituite potrivit legii. Concluziile prealabile nu sunt obligatorii ci doar consultative pentru autoritatea publică, aceasta având posibilitatea să le înlăture sau să dispună completarea lor. Aceasta înseamnă că procesul - verbal care finanțează cercetarea prealabilă se încadrează în categoria actelor materiale preparatorii care nu sunt acte de autoritate și care nu pot fi supuse controlului de legalitate în contenciosul administrativ.

Așadar, în cauză, contestatorul avea posibilitatea să conteste actul de declarare a utilității publice, fiind exclusă cenzurii jurisdicționale legalitatea procesului - verbal de cercetare prealabilă. Câtă vreme actul de declarare a utilității publice nu a fost contestat în termenul prevăzut de lege, nu se mai pot reitera ulterior critici care să vizeze neregularități ale procedurii declarării utilității publice. Ca urmare, critica referitoare la lipsa unui referendum organizat conform art. 43 din Legea nr. 215/201, nu mai poate fi examinată în acest cadru procesual. Pe de altă parte, chiar dacă exproprierea în vederea strămutării localității poate fi considerată ca măsură de organizare urbanistică a unei localități, consultarea prin referendum a cetățenilor este facultativă și nu obligatorie, fiind lăsată la aprecierea primarului, conform alin. (2) din același text de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susținut, pe de o parte, că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută întrucât la dezbaterea fondului cauzei nu a participat reprezentantul M.P., a cărui prezență era obligatorie, conform art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, că aceasta este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, prima Instanță nepronunțându-se asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Au fost reiterate toate aspectele de nelegalitate a hotărârii contestate invocate în fața primei Instanțe, referitoare la nulitatea evidentă a procesului - verbal de consemnare a rezultatelor cercetării prealabile, încălcarea prevederilor art. 9, art. 13, art. 15 alin. (3) și art. 18 din Legea nr. 33/1994 referitoare la constituirea comisiilor de cercetare prealabilă și de soluționare a întâmpinărilor, la notificarea propunerilor de expropriere și la comunicarea hotărârii într-un termen de 15 zile de la adoptare. Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate prin art. 1 pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138/2000, introdus prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005, astfel încât o examinare distinctă a aspectelor circumscrise de recurent respectivului motiv de nelegalitate nu mai este legalmente posibilă, acestea putând fi avute în vedere numai în considerarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. pentru a se analiza și stabili existența altor motive de nelegalitate, de natură a justifica modificarea sau casarea hotărârii atacate. De asemenea, prin Decizia nr. 65/2007, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile alin. (9) al art. 1 din Legea nr. 554/2004, referitoare la participarea obligatorie a reprezentantului M.P.

la ședințele de judecată ale Instanțelor de contencios administrativ, neputând fi reținută în speță nici incidența motivului de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care include acele încălcări ale normelor procedurale, ori nesocotirea acelor principii ale procesului civil care nu sunt menționate în contextul celorlalte motive de recurs, invocat de recurent.

Competențele Instanței de contencios administrativ în materie de expropriere sunt clar stabilite de Legea nr. 33/1994 și vizează numai examinarea legalității actului de declarare a utilității publice emis de autoritatea administrativă competentă și a măsurilor premergătoare exproprierii luate în etapa administrativă, în condițiile art. 20, soluționarea cererilor de expropriere și stabilirea cuantumului despăgubirilor, dacă părțile nu se înțeleg, fiind dată în competența Instanțelor de drept civil, respectiv tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, conform art. 21 din aceeași lege.

Examinând cererea reclamantei în limita competențelor legale astfel stabilite, prima Instanță a reținut, în mod corect, atât caracterul de act material preparator al procesului - verbal prin care s-a finalizat cercetarea prealabilă prin prisma dispozițiilor art. 9 și art. 10 din Legea nr. 33/1994, act exclus cenzurii jurisdicționale în lipsa analizei actului pe care l-a precedat, cât și imposibilitatea reiterării altor critici care să vizeze neregularități ale procedurii declarării utilității publice, în condițiile în care actul de declarare a acesteia nu a fost contestat.

De asemenea, în considerarea dispozițiilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora nu pot face parte din comisia de soluționare a întâmpinărilor, printre alții, cei care dețin funcții în administrația publică locală sau centrală și au un interes în executarea lucrărilor și nici membrii comisiei care au declarat utilitatea publică, distinctă evident de aceea care realizează cercetarea prealabilă, s-a reținut în mod corect inexistența incompatibilității între calitatea de membru al comisiei vizate de acest text și cea de membru al comisiei de realizare a cercetării prealabile. Pe de altă parte, termenul prevăzut de art. 18 alin. (3) din aceeași lege nu are un caracter absolut și prin urmare validitatea actului nu depinde direct de respectarea lui.

Prin nerespectarea lui reclamanta nu a fost vătămată în nici un drept recunoscut de lege, termenul stabilit de art. 20 pentru contestarea hotărârii începând să curgă numai de la data comunicării acesteia. Celelalte aspecte învederate de recurentă aduc în discuție însăși rațiunea exproprierii, respectiv încetarea dreptului său de proprietate asupra terenului supus exproprierii cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, putând fi examinate numai de Instanța competentă, investită deja în acest sens. În consecință, în speță, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii. Din examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc.

civ., a rezultat, totodată, că nu este dat în speță nici un alt motiv de nelegalitate, de natură a fi invocat din oficiu și a impune casarea sau modificarea hotărârii atacate, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G. împotriva sentinței civile nr. 54 din 16 februarie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2007.