ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1341/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, prin declinare de la Tribunalul Hunedoara, reclamanta B.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.H. anularea Hotărârii nr. 1574 din 11 martie 2005 și, totodată, obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, în care să cuprindă și perioada 7 ianuarie 1941 – 3 iulie 1942, conform prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta, a arătat că deși a dovedit cu martori faptul că s-a aflat în refugiu, la Turda împreună cu părinții, începând cu data de 7 ianuarie 1941, pârâta a reținut numai perioada 3 iulie 1942 – 6 martie 1945, data de 3 iulie fiind trecută în certificatul emis de Arhivele Naționale direcția Județeană Cluj, însă în realitate familia s-a refugiat din motive etnice la data de 7 ianuarie 1941, dată după care tatăl său a lucrat cojocar, iar în data de 3 iulie 1942 s-a înscris în registrul refugiaților, pentru a se putea angaja la F.C.T.

Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, ca tardivă, iar pe fond ca neîntemeiată, având în vedere data comunicării hotărârii atacate și certificatul din 26 noiembrie 2004 eliberat de Arhivele Naționale direcția Județeană Cluj, care atesta refugiul începând cu data de 3 iulie 1942. Prin sentința civilă nr. 161 din 27 octombrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a respins excepția tardivității invocată de pârâtă, a modificat în parte Hotărârea nr. 1574 din 11 martie 2005, în sensul că a stabilit perioada cât reclamanta s-a aflat în refugiu din 7 ianuarie 1941 până în 6 martie 1945. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că față de data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Hunedoara la 17 mai 2006 și prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantei apare ca fiind depusă în termenul de 6 luni, astfel că excepția tardivității se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată, având în vedere declarația martorilor J.V. și D.A., din care rezultă că părinții reclamantei s-au refugiat din localitatea Apahida în orașul Turda, din motive etnice la data de 7 ianuarie 1941, iar înscrierea în registrul refugiaților s-a făcut mai târziu în anul 1942, pentru ca tatăl reclamantei F.P. să se poată angaja la F.C.T. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta, C.J.P.H., considerând-o nelegală și netemeinică, arătând că reclamanta-intimată nu a contestat Hotărârea nr. 1574 din 11 martie 2005 în termenul legal, cu toate că i-a fost comunicată la data de 15 martie 2005 (prin poștă) aspect ce rezultă, de altfel, din cuprinsul cererii înregistrată la C.J.P.H.

sub nr. 10426 din 23 martie 2006; Recurenta mai susține faptul că reclamanta nu a contestat nici răspunsul administrativ dat de C.J.P.H., având nr. de înregistrare 14520 din 29 martie 2005, nefăcând dovada existenței unor „motive temeinice” care ar fi împiedicat-o să introducă acțiune în termenul prevăzut de lege. De asemenea, recurenta arată că în virtutea rolului activ al instanțelor judecătorești, instanța de fond trebuia să verifice, respectiv să dispună reclamantei – intimate prezentarea plicului prin care i-a fost adus la cunoștință răspunsul instituției, în vederea verificării datei aplicării ștampilei oficiului poștal. În fine, recurenta precizează că instanța de fond nu a făcut aplicabilitatea art. 1191 alin. (2) C. civ., care interzice dovada cu martori pentru combaterea unui înscris.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, prin Hotărârea nr. 1574 din 11 martie 2005 i s-a recunoscut reclamantei calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/200, pentru perioada 3 iulie 1942 – 6 martie 1945. Prin cererea depusă la data de 18 mai 2006, reclamanta contestă hotărârea, și solicită revizuirea Hotărârii nr. 1574 în sensul că perioada de refugiu este 7 ianuarie 1941 – 6 martie 1945, având în vedere declarațiile martorilor J.V. și D.A. Potrivit dispozițiilor prevederilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999: „Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii”. Din actele și lucrările dosarului rezultă că Hotărârea nr. 1574 din 11 martie 2005 i-a fost comunicată reclamantei la data de 15 martie 2005, iar acțiunea este formulată la data de 18 mai 2006, deci cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege sus citat.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că acțiunea este depusă în termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respingând excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă, pronunțând astfel o hotărâre nelegală și netemeinică. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 și ale art. 314 C. proc. civ., recursul se va admite, sentința atacată se va casa iar în fond acțiunea va fi respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P.H., împotriva sentinței civile nr. 161 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea reclamantei B.A., ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2007.