ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 2498 din 29 martie 2005, reclamantul O.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16632 din 10 martie 2005, emisă de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 327 din 24 mai 2005, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O.I. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și în consecință, a dispus anularea hotărârii nr. 16632 din 10 martie 2005, emisă de pârâtă.
A obligat pârâta, să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2005. În motivarea soluției s-a reținut că probele existente la dosar, respectiv declarațiile martorilor și actele de stare civilă ale reclamantului, atestă cu caracter unitar, împrejurarea că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din comuna Luna, județul Turda, în prezent județul Cluj, în comuna Nojlac, județul Alba, în perioada martie 1944 - martie 1945. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că reclamantul și-a schimbat domiciliul dintr-o localitate liberă, pe un teritoriu ocupat, schimbarea domiciliului nefiind determinată de persecuție etnică.
Recursul este fondat. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care, în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.
Rezultă, așadar, expres, că refugiul - schimbarea domiciliului trebuie să se fi produs ca urmare a persecuțiilor etnice la care a fost supusă persoana respectivă. Or în cauză, reclamantul, împreună cu familia, și-a schimbat domiciliul din comuna Luna, județul Turda, la acea dată, în comuna Nojlac, județul Alba, în perioada martie 1944 - martie 1945, respectiv dintr-o localitate aflată sub administrația autorităților române, într-o altă localitate aflată în teritoriu ocupat, schimbare de domiciliu care nu se datorează persecuțiilor din motive etnice și nu poate atrage pentru intimat, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. Ca atare, în temeiul art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 și art. 312 și 314 C. proc.
civ., se va admite recursul, se va modifica în tot sentința atacată și pe fond, va fi respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 327 din 24 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.