ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta C.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj anularea hotărârii nr. 20166 din 12 iulie 2006 și totodată, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, pentru perioada 15 martie 1941-6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005. În motivarea acțiunii, reclamanta, a arătat că în cursul verii anului 1940, împreună cu mama sa au fost nevoite să se refugieze din motive etnice din localitatea Aruncuța, județul Cluj în localitatea Cojocna, unde mama sa s-a angajat ca menajeră la o familie de evrei.

A mai arătat reclamanta că datorită acestor împrejurări, au fost supuse persecuțiilor etnice și în localitatea Cojocna, fiind nevoite să se refugieze prin Gura Tunel, Boju în Turda, unde au stat până în luna martie a anului 1945. Reclamanta în susținerea acțiunii a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori din care rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta împreună cu mama sa s-au refugiat din motive etnice. Pentru elucidarea situației de fapt au fost audiați martorii C.C. și T.A., ambii martori fiind beneficiari ai Legii nr. 189/2000. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 491 din 17 iulie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 20166 din 12 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 martie 1941-6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit, prin probele administrate, că, împreună cu mama sa, a fost nevoită să se refugieze, urmare a persecuțiilor etnice. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, considerând-o nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit s-a stabilit calitatea de persoană refugiată reclamantei întrucât declarațiile martorilor nu sunt clare, nu se susțin reciproc.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 11641 din 20 octombrie 2003 din care rezultă că martora C.C. s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamantă și mama sa, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta, împreună cu mama sa, s-a refugiat din localitatea Aruncuța, județul Cluj, în localitatea Cojocna, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 491 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.