ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta C.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj anularea hotărârii nr. 20166 din 12 iulie 2006 și totodată, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, pentru

perioada 15 martie 1941-6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.

În motivarea acțiunii, reclamanta, a

arătat că în cursul verii anului 1940, împreună cu mama sa au fost nevoite să

se refugieze din motive etnice din localitatea Aruncuța, județul Cluj în

localitatea Cojocna, unde mama sa s-a angajat ca menajeră la o familie de

evrei. A mai arătat reclamanta că datorită acestor împrejurări, au fost supuse

persecuțiilor etnice și în localitatea Cojocna, fiind nevoite să se refugieze

prin Gura Tunel, Boju în Turda, unde au stat până în luna martie a anului 1945.

Reclamanta în susținerea acțiunii a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și

declarațiile autentificate ale unor martori din care rezultă fără putință de

tăgadă că reclamanta împreună cu mama sa s-au refugiat din motive etnice.

Pentru elucidarea situației de fapt

au fost audiați martorii C.C. și T.A., ambii martori fiind beneficiari ai Legii

nr. 189/2000.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 491 din 17 iulie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 20166 din 12 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantei drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 martie 1941-6 martie 1945,

începând cu data de 1 mai 2005.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit, prin probele administrate,

că, împreună cu mama sa, a fost nevoită să se refugieze, urmare a persecuțiilor

etnice.

Împotriva hotărârii instanței de

fond a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, considerând-o

nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit s-a stabilit calitatea de

persoană refugiată reclamantei întrucât declarațiile martorilor nu sunt clare,

nu se susțin reciproc.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

În scopul evitării eventualelor abuzuri

în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel

puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași

situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 11641

din 20 octombrie 2003 din care rezultă că martora C.C. s-a aflat în aceeași

situație cu reclamanta.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamantă și

mama sa, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta,

împreună cu mama sa, s-a refugiat din localitatea Aruncuța, județul Cluj, în

localitatea Cojocna, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a

suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită

să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o

hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 491 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.