ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2296/2008

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 100 din 11 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara Ș.S. împotriva rezoluției din 29 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dată în dosarul nr. 1959/P/2006, rezoluție ce a fost menținută. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: B.A. a formulat plângere, la data de 2 iulie 2001, și a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei Ș.S. care, în calitate de administrator al SC C.I.E. SRL București, pe motiv că a contrafăcut mai multe documente pe care le-a folosit pentru promovarea și susținerea unui proces comercial în care, prin înșelăciune, a obținut obligarea băncii la plata sumei de 5,7 miliarde lei cu titlu de daune și dobânzi.

Plângerea a făcut obiectul dosarului penal nr. 2215/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind instrumentat de ofițeri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din 3 iulie 2002, iar prin rezoluția din 9 octombrie 2002 procurorul D.V. a dispus restituirea cauzei în vederea completării cercetărilor. Prin procesul-verbal din data de 19 octombrie 2004, s-a început urmărirea penală față de Ș.S. iar prin rezoluția din 20 octombrie 2004, procurorul D.V., în supravegherea căruia se află cauza, a confirmat începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (l), (2), (3) și (5) C. pen.

În data de 10 decembrie 2004, D.G.P.M.B. – S.C.P. a întocmit referatul prin care a propus declinarea competenței de soluționare a cauzei la D.I.I.C.O.T. iar prin ordonanța nr. 757/DP/2005 din 20 aprilie 2005, dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind trimis din nou la D.G.P.M.B. – S.C.P.

În ceea ce privește refuzul de eliberare a documentelor și refuzul de a încuviința studiul dosarului de către apărător, s-a constatat că apărătorul petentei a depus trei asemenea cereri, ce au fost înregistrate sub nr. 1612 din 25 iulie 2006, nr. 1003 din 2 august 2006 și nr. 1004 din 2 august 2006. Aceste cereri au fost soluționate de către procuror în data de 17 octombrie 2006, conform referatului depus la dosar, prin care a constatat și împrejurarea că apărătorul a învederat faptul că organul de cercetare penală i-a respins aceste cereri, iar procurorul a dispus ca organul de cercetare penală să asigure respectarea drepturilor apărătorului față de prevederile art. 171 alin. (l) și art. 172 C. proc.

pen. În cuprinsul referatului se menționează și faptul că, datorită împrejurării că avocatul nu și-a indicat adresa, soluția nu poate fi comunicată. Întocmirea acestui referat nu prezintă nici un fel de element de falsificare, iar susținerile petentei în sensul că refuzul organului de cercetare penală de a da curs cererilor se datorează dispoziției date de procuror, nu sunt dovedite în niciun fel, neexistând nici măcar indicii în acest sens. În ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de începere a urmăririi penale și a rezoluției de confirmare a începerii urmăririi penale, nu există indicii că acestea au fost falsificate, mai precis că au fost întocmite la o dată ulterioară celei consemnate în cuprinsul actelor procedurale, modul de numerotare a paginilor din dosar fiind nerelevant sub acest aspect.

Mai mult, întocmirea acestor documente la data de 19 octombrie 2004, respectiv 20 octombrie 2004, este confirmată de alte acte procesuale, mai precis de referatul cu propunere de declinare a competenței întocmit de organul de cercetare penală în data de 10 decembrie 2004, în cuprinsul căruia se consemnează că în data de 19 octombrie 2004 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitei Ș.S., ceea ce dovedește că actele la care face referire petenta nu au fost întocmite ulterior. Cât privește falsificarea prin aplicarea unei noi ștampile de înregistrare, s-a constatat că pe actul de sesizare al organelor de urmărire penală, respectiv plângerea formulată de B.A. SA, sunt aplicate trei ștampile după cum urmează: cea de la cabinetul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în data de 2 iulie 2001, cea a Ministerului de Interne – S.P.E.F.

în data de 31 iulie 2001 și cea a Ministerului de Interne – D.G.P.M.B. –S.C.P. în data de 28 octombrie 2004. Rezultă, astfel, că cea de-a treia ștampilă nu aparține Ministerului Public, așa încât nu se poate considera că a fost aplicată de către procurorul care supraveghea activitatea organului de cercetare penală, iar aplicarea acestor ștampile corespunde modului inițial de înregistrare a sesizării, dar și modului de înregistrare ulterioară a cauzei, determinată de trecerea dosarului penal de la un organ de cercetare la altul.

Referitor la modul de desfășurare al cercetărilor și al urmăririi penale, s-a constatat că, primind propunerea de neîncepere a urmăririi penale, intimatul, în calitate de procuror însărcinat cu supravegherea organelor de cercetare penală, a considerat că se impune completarea actelor premergătoare în sensul efectuării unei comisii rogatorii pentru obținerea înscrisurilor din Austria, al necesității ridicării unor înscrisuri de la societatea al cărei administrator era învinuita, precum și pentru efectuarea verificărilor punctual, în funcție de toate aspectele evidențiate în plângere. Deși nu au fost efectuate aceste acte premergătoare, același procuror, prin rezoluția din 20 octombrie 2004, a confirmat începerea urmăririi penale dispusă prin procesul-verbal din 19 octombrie 2004. Confirmarea începerii urmăririi penale a fost dată în concordanță cu dispozițiile art. 228 C. proc.

pen., care conferă procurorului deplină libertate de apreciere asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru începerea urmăririi penale, așa încât întocmirea acestui act procesual, fără să se fi efectuat actele premergătoare dispuse, nu se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen. Cât privește tergiversarea soluționării cauzei penale, aceasta nu poate fi contestată, în condițiile în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut în anul 2001, începerea urmăririi penale s-a dispus în luna octombrie 2004 și până în prezent, urmărirea penală nu a fost finalizată.

Acest aspect a fost constatat de către procurorul ierarhic superior, în cuprinsul adresei emisă în luna octombrie 2007, prin care solicită organelor de cercetare penală luarea măsurilor corespunzătoare pentru soluționarea cauzei penale, iar în urma cererilor și plângerilor formulate de către petentă, și chiar a cererii intimatului, cauza a fost trecută sub supravegherea altui procuror. Chiar așa fiind, nu se poate considera că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât nu există indicii în sensul că lipsa de celeritate se datorează relei-credințe a intimatului și că acesta a urmărit producerea acestui rezultat, în condițiile în care, potrivit art. 246 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se săvârșește numai cu intenție.

Săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., nu este dovedită nici prin omisiunile sau inadvertențele evidențiate de petentă în ceea ce privește lipsa indicării din conținutul unor adrese a zilei în care au fost întocmite (fiind indicate numai luna și anul) sau lipsa semnăturii procurorului ierarhic. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petiționara Ș.S., solicitând casarea hotărârii, admiterea plângerii sale și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

În motivarea recursului său se arată de către petiționară, în esență, că tergiversarea efectuării urmăririi penale de către intimat se circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu, iar în perioada 2006 – 2008, intimatul a întocmit mai multe documente false prin care a acoperit ilegalitățile comise cu ocazia instrumentării dosarului nr. 2215/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Petiționara reiterează practic aceleași critici pe care le-a susținut în plângerea adresată instanței. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: La data de 15 septembrie 2006 petiționara Ș.S.

a formulat plângere împotriva procurorului D.V. solicitând cercetarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât intimatul a tergiversat soluționarea dosarului nr. 2215/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a refuzat să dea curs unor cereri legale, a confirmat nelegal începerea urmăririi penale dispusă de organul de cercetare penală. Prin rezoluția nr. 1959/P/2006 din 29 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există. Plângerea formulată de către petiționară împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 715/II/2/2007 din 17 mai 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere la instanță petiționara Ș.S., arătând în motivarea acesteia că intimatul D.V. i-a „fabricat un dosar penal”, dispunând în calitatea sa de procuror, cercetarea petiționarei pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals și înșelăciune în legătură cu înscrisuri ce au fost utilizate într-un litigiu comercial, începerea urmăririi penale dispunându-se după cca.

3 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțată în cauza comercială. Astfel, deși organele de urmărire penală au propus în cauză neînceperea urmăririi penale, prin rezoluția din 9 octombrie 2002, intimatul a restituit cauza în vederea completării cercetărilor stabilind în acest sens un termen de 40 zile. După nici 10 zile de la restituirea cauzei, fără a se efectua vreun act din cele dispuse de procuror, inspectorul G.N. dispune începerea urmăririi penale, dosarul stând ulterior în nelucrare cca. 800 zile, după care s-a dispus declinarea competenței în favoarea D.I.I.C.O.T. După câteva luni cauza a fost declinată din nou în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar intimatul nu s-a mai preocupat de soluționarea acesteia, care s-a prelungit cu 1000 de zile.

Petiționara mai susține că i-a fost grav încălcat dreptul la apărare. Astfel, la solicitarea Curții de Apel, apărătorul petentei a solicitat eliberarea unor copii de pe lucrările dosarului de urmărire penală, însă din dispoziția intimatului, organul de cercetare penală a refuzat atât eliberarea de copii de pe actele solicitate, dar a și interzis apărătorului să studieze dosarul, motivând că procurorul l-a avertizat să nu dea nicio relație cu privire la acest dosar. Pentru a acoperi ilegalitățile săvârșite, procurorul D.V., deși la momentul în care s-a solicitat în scris înmânarea copiilor de pe rezoluția începerii urmăririi penale și confirmarea motivată aceste înscrisuri nu existau, au fost „fabricate”, dovada în acest sens constituind-o numerotarea paginilor, procesul-verbal de începere a urmăririi penale fiind ulterior rezoluției de restituire a cauzei către organele de cercetare.

De asemenea, intimatul a aplicat o nouă ștampilă de înregistrare pe vechea plângere ce fusese înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în anul 2002, noua ștampilă purtând data de 28 octombrie 2004, ulterioară procesului-verbal de începere a urmăririi penale din 19 octombrie 2004. Petiționara mai susține că intimatul a întocmit două adrese fără indicarea datei, fără semnătura și fără ștampila primului procuror, neînregistrate și neexpediate, prin care dă dispoziții polițiștilor să asigure accesul avocatului la dosar, a întocmit o adresă în aprilie 2007, fără indicarea datei, prin care solicită înaintarea dosarului și a cererii de comisie rogatorie, fără să fie trecută data înregistrării, iar cererea de recuzare a procurorului D.V.

poartă rezoluția acestuia din 18 septembrie 2006, deși a fost depusă la parchet pe data de 19 septembrie 2006. Instanța de fond a reținut corect că rezoluția atacată este temeinică și legală, din actele premergătoare efectuate nerezultând existența indiciilor în sensul săvârșirii de către intimat a vreunei fapte penale cu ocazia instrumentării dosarului nr. 2215/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Intimatul procuror D.V. nu a încălcat în niciun fel dreptul la apărare al petiționarei. Astfel, ca urmare a cererilor formulate de apărătorul acesteia prin care se solicita consultarea dosarului și eliberarea unor copii de pe actele din dosar, la data de 17 octombrie 2006 intimatul a întocmit un referat prin care a dispus ca organul de cercetare penală să asigure, conform art. 171 alin. (1) și art. 172 C. proc.

pen., respectarea drepturilor apărătorului, însă întrucât acesta nu și-a indicat adresa, soluția nu a fost comunicată. Așa cum a reținut și instanța de fond, acest referat nu prezintă niciun fel de element de falsificare, iar susținerea petentei din plângere, potrivit căreia refuzul organului de cercetare penală de a da curs cererilor sale se datorează dispozițiilor intimatului, nu a fost dovedită. Din actele premergătoare efectuate nu se poate reține existența vreunui fals cu prilejul întocmirii procesului-verbal de începere a urmăririi penale și a rezoluției de confirmare a începerii urmăririi penale, respectiv acestea nu au fost întocmite la o dată ulterioară celei consemnate în respectivele acte.

Procesul verbal de începere a urmăririi penale a fost întocmit la 19 octombrie 2004 de D.G.P.M.B. - S.I.F., iar la data de 20 octombrie 2004 intimatul, în temeiul art. 228 alin. (3) C. proc. pen., a confirmat începerea urmăririi penale față de învinuita Ș.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. Modul de numerotare a paginilor nu indică o „falsificare” a acestor acte, data întocmirii lor rezultând și din conținutul altor acte procesuale, respectiv referatul cu propunere de declinare a competenței întocmit la 10 decembrie 2004, unde se consemnează că la data de 19 octombrie 2004 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitei Ș.S. De asemenea, nu se poate reține că intimatul ar fi aplicat pe actul de sesizare, respectiv plângerea B.A.

SA o nouă ștampilă de înregistrare purtând data de 28 octombrie 2004. Din examinarea acestei plângeri rezultă că sunt aplicate trei ștampile, din 2 iulie 2001, 31 iulie 2001 și 28 octombrie 2004, aceasta din urmă aparținând Ministerului de Interne – D.G.P.M.B. – S.C.P. și nu Ministerului Public. Referitor la modul de desfășurare al urmăririi penale, prin rezoluția din 9 octombrie 2002, intimatul a dispus restituirea cauzei în vederea completării cercetărilor conform îndrumărilor date în cuprinsul rezoluției. Ulterior, după efectuarea actelor de cercetare, prin procesul-verbal din 19 octombrie 2004 s-a început urmărirea penală față de învinuita Ș.S., începere ce a fost confirmată prin rezoluția din 20 octombrie 2004 a intimatului.

Înalta Curte constată că intimatul a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 228 C. proc. pen., apreciind că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune începerea urmăririi penale. Chiar în ipoteza în care nu ar fi fost efectuate toate actele dispuse prin rezoluția de restituire, confirmarea începerii urmăririi penale nu se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., procurorul care supraveghează urmărirea penală putând aprecia, conform dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., dacă în cauză se impune începerea urmăririi penale, respectiv dacă sunt întrunite condițiile legale pentru aceasta. Petiționara a mai susținut că intimatul a tergiversat soluționarea cauzei, aspect ce constituie, în opinia sa, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Susținerile recurentei petiționare în sensul tergiversării soluționării cauzei sunt reale, plângerea B.A. SA fiind înregistrată la 2 iulie 2001, urmărirea penală începută la 19 octombrie 2004, iar până în prezent nu a fost finalizată. Acest aspect nu se datorează însă relei credințe a intimatului, care nu a urmărit tergiversarea cauzei și producerea vreunui prejudiciu intereselor legale ale petiționarei. În sarcina intimatului nu pot fi reținute infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., nici ca urmare a întocmirii unor adrese ce nu poartă ștampila de înregistrare sau date, ori semnătura procurorului ierarhic superior. În ceea ce privește cererea de recuzare a intimatului formulată de către recurentă, din cuprinsul actelor dosarului rezultă că aceasta a fost soluționată de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, la data de 22 septembrie 2006, fiind respinsă ca neîntemeiată.

Faptul că pe cererea de recuzare s-a trecut data de 18 septembrie 2006 este o simplă eroare materială, aceasta fiind înregistrată sub nr. 2427/VIII/1/2006 din 19 septembrie 2006, după cum reiese din ștampila aplicată pe cerere. Față de considerentele expuse, soluția primei instanțe de respingere a plângerii și menținere a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, astfel că nu se impune casarea acesteia. În consecință, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționară, pe care o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara Ș.S. împotriva sentinței penale nr. 100 din 11 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2008.