ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3572/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 111 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosarul nr. 803/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanții P.C., P.C.C., L.M.T., L.M., M.C.V., M.M.R., C.V.C., C.V., B.V., B.M.G., P.M., P.E. formulată împotriva pârâtei B.C.S.I.B.R. SA, SUCURSALA BAIA MARE fostă W.B. SA C.B.G. Arad și a pârâtei SC R.C. SRL Baia Mare prin lichidator judiciar SC P.C. SRL. Prin aceiași sentință pârâta B.C.S.I.B.R. a fost obligată la plata diferenței de onorariu pentru expertiză, iar reclamanții la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, pe baza probelor administrate în cauză a reținut că SC R.C.

SRL a beneficiat de un credit comercial sub formă de linie de credit în sumă de 3.000.000.000 Rol, că termenul de rambursare s-a prelungit până la data de 21 februarie 2001 dată la care creditul s-a suplimentat cu încă 1.500.000.000 Rol. Concomitent cu această suplimentare, a mai reținut tribunalul, s-a prelungit și termenul de rambursare până la 20 mai 2004 și, datorită faptului că pârâta debitoare nu a achitat creditul și dobânzile, banca a început executarea silită asupra garanțiilor. În continuare instanța de fond a citat dovezile din dosarul nr. 4339/2003 al Tribunalului Maramureș prin care pârâta SC R.C. prin asociatul unic a arătat la data deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 că datorează SC W.B.

SA suma de 4.500.000.000 Rol, procedura fiind deschisă la cererea debitoarei. Tribunalul a înlăturat pe baza probelor administrate în cauză susținerile referitoare la faptul că banca nu i-a pus la dispoziție sumele de bani pentru care s-a deschis linia de credit cât și susținerile în legătură cu neinformarea garanților despre situația firmei, această obligație revenindu-i debitoarei. Instanța de fond a examinat și celelalte motive de nulitate a contractului de credit și a actului adițional și a ajuns la concluzia că acesta a fost legal semnat, iar consimțământul la încheierea acestor înscrisuri a fost valabil exprimat.

Tribunalul a respins, ca neîntemeiate, și motivele referitoare la reprezentarea nelegală a debitoarei, la eroarea din cuprinsul procurii autentificate sub nr. 642/1999 și pretinsa nulitate a înscrierii ipotecilor în CF în condițiile în care contractele de garanție au fost verificate de judecătorul de CF care a constatat legalitatea lor înainte de a le nota în CF. Față de situația de fapt reținută potrivit probelor aflate la dosar, tribunalul a conchis că reclamanții rămân ținuți în continuare la îndeplinirea obligațiilor față de banca pârâtă. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj care, prin decizia nr. 171 din 31 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții C.V.C., C.V., P.C., P.C.C., M.C.V., M.M.R., B.V., B.M.G., L.M.T., L.M., P.M., P.E.

și SC M. SRL. Curtea a examinat criticile aduse sentinței fondului prin care s-a invocat vicierea prin dol a consimțământului drept motiv de nulitate absolută a contractului de credit și a actelor adiționale și a stabilit că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art. 960 alin. (2) C. civ. A mai reținut instanța de apel că nu există cauze anterioare sau concomitente momentului încheierii actului juridic care să ducă la nulitatea absolută și că excepția de neexecutare a contractului nu constituie motiv de nulitate absolută. În privința semnăturilor s-a stabilit că apelanții reclamanți au semnat contractul linie de credit nr. 50/1999, 181/1999 precum și contractul nr. 82/1999 și că la momentul semnării au cunoscut datele esențiale ale contractului de credit în cauză (valoarea creditului, scadența și bunurile aduse în garanție).

Contractul nr. 82/1999, potrivit instanței a fost semnat de P.M. și P.C., acesta din urmă în calitate de administrator al SC R.C. SRL la momentul încheierii fiind respectate dispozițiile art. 1179 C. civ., în ce privește numărul de exemplare originale întocmite. Asupra reprezentării băncii la momentul încheierii contractului, instanța de apel a citat dispozițiile art. 1356 C. civ., art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954 art. 45 alin. (3) din Statutul băncii, art. 71 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în sprijinul concluziei că forma mandatului dat de conducerea băncii nu trebuia să fie autentică ad validitatem. Totodată s-a reținut și dreptul persoanelor abilitate de lege să conducă banca de a transmite dreptul de reprezentare fără să fie ținute la autentificarea actului.

Împotriva deciziei nr. 171/2006 au declarat recurs, C.V.C., C.V., P.C., C.C.C. și SC M. SRL cu respectarea art. 301 C. proc. civ. Recurenții C.V.C., C.V., P.C., C.C.C. au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pentru a susține nelegalitatea deciziei Curții de Apel Cluj a cărei modificare o solicită în sensul admiterii acțiunii în fond așa cum a fost formulată. A. În argumentarea criticilor aduse deciziei, recurenții au susținut: - Motivul de nulitate absolută a contractului linie de creditare nr. 82 din 22 februarie 2000, a actelor adiționale și a contractelor de garanție imobiliară l-a constituit nerespectarea art. 1776 C. civ. și nu excepția de neexecutare a contractului cum s-a reținut prin decizia recurată.

- Ascunderea situației financiare reale a societății comerciale care a solicitat împrumutul bancar realizată prin convenția intre bancă și beneficiarul creditului, atrage nulitatea contractelor de garanție imobiliară întrucât consimțământul garanților a fost surprins prin dol așa cum rezultă din probele dosarului. Potrivit recurenților a avut loc o înscenare menită să creeze aparența falsă a situației financiare reale a debitorului care astfel apărea fără datorii și fără ipoteci. Acest mijloc fraudulos i-a determinat pe garanți să consimtă la ipotecarea propriilor imobile. În același sens al „scenariului fraudulos” recurenții au invocat lipsa încheierilor judecătorului de carte funciară care a fost semnalată ca faptă infracțională căreia nu i s-a dat curs de către organele competente.

- Banca a comis un dol bine pus la punct pentru a-i determina pe garanți să-și riște imobilele, sancțiunea dolului fiind prevăzută de art. 953 – 955, 960 și 961 C. civ. - În argumentarea pct. 8 recurenții au susținut că instanța, cu o minimă diligență, ar fi putut să constate absența obiectului obligației de rambursare a creditului de trei miliarde lei. Potrivit recurenților obligația debitorului de rambursare a creditului reprezintă obiectul garanției asumate de garanți și cum expertizele au demonstrat că nu a fost acordată nicio sumă din așa-zisul credit nu s-a născut obligația debitorului de a rambursa ceva ce nu a primit și nici obligația de garanție. Având în vedere aceste argumente redate succint, recurenții au ajuns la concluzia că actul dedus judecății a fost greșit interpretat, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., pe care au înțeles să-l susțină. - În completarea motivelor de recurs s-a invocat art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a se susține că decizia este nelegală întrucât soluția a fost întemeiată pe înscrisuri care s-au depus după închiderea dezbaterilor încălcându-se astfel dispozițiile art. 167 alin. (2) C. proc. civ. și principiile care guvernează procesul civil. În susținerile orale și în notele de concluzii recurenții au încadrat critica din „completarea motivelor de recurs” în prevederile art. 304 alin. (5) C. proc. civ., motiv în raport de care, s-au considerat îndreptățiți să solicite, în subsidiar casarea cu trimitere pentru rejudecarea apelului deoarece s-au încălcat principiile oralității și contradictorialității ca forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Intimata B.C.S.I.B.R. SA, SUCURSALA BAIA MARE a răspuns punctual la criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel și în concluzie a solicitat respingerea recursului. În esență, intimata a susținut că motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., a fost invocat cu rea-credință întrucât actele depuse odată cu concluziile scrise se aflau la dosar și au fost examinate la fond și de către experți, ele fiind și în posesia și la dispoziția recurenților. Celelalte motive apreciate ca fiind de netemeinicie în opinia intimatei nu pot să ducă la modificarea soluției. Cu privire la consimțământ, intimata a apreciat că nu sunt întrunite condițiile dolului iar pe fond a susținut că P.C.

administratorul societății împreună cu soția, socrii și fiii săi și-au invocat propria culpă în derularea contractelor a căror nulitate se solicită pe motivul că nu s-a acordat creditul ceea ce duce la concluzia reținută de instanța de apel că excepția de neexecutare nu constituie motiv de nulitate absolută. În fine, modalitatea de transformare a ipotecii din lei în valută potrivit intimatei nu este de natură să ducă la concluzia că Banca a indus în eroare prin tehnici dolosive pe P.C., soția și socrii acestuia cu privire la situația financiară a propriei sale societăți. Recursul reclamanților este nefondat. - Motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ., potrivit recurenților vizează încălcarea principiilor procesului civil, egalitatea părților în fața instanței de judecată, dreptul la apărare, principiul contradictorialității și al oralității.

Analiza acestui motiv va fi făcută pentru prima dată în recurs prin raportarea art. 304 alin. (5) la art. 162 C. proc. civ., având în vedere că nulitatea pe care o invocă recurenții vizează un motiv ulterior închiderii dezbaterilor, astfel că partea care a considerat că neregularitatea procedurală s-a produs în defavoarea sa nu mai avea posibilitatea să o invoce. Față de această precizare și verificând susținerea recurenților critica este vădit nefondată întrucât extrasele de cont anexate notelor de concluzii erau cunoscute recurenților conform adresei nr. 3736 din 25 mai 2004, înscrisurile respective fiind redepuse de intimată. De neexaminarea acestor înscrisuri s-au plâns reclamanții apelanți în motivele de apel, ceea ce demonstrează că acestea se aflau la dosar de vreme ce s-a criticat faptul că „Judecătorul fondului nu a ținut cont…” de acestea.

Așadar, nu s-au încălcat nici prevederile art. 146 C. proc. civ., potrivit cărora părțile pot fi îndatorate de instanță sau pot să depună concluzii scrise după închiderea dezbaterilor în legătură cu aspectele care au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii în fața instanței. În consecință, nu poate fi reținut un tratament neegal al părților sau încălcarea principiilor procesului civil. Încălcarea principiilor oralității și contradictorialității a fost invocată și prin completarea motivelor de recurs, de această dată prin prisma art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Potrivit recurenților înscrisurile depuse după amânarea pronunțării fără să fi fost puse în discuție în ședința publică încalcă dispozițiile art. 167 alin. (2) C. proc.

civ. Critica este nefondată mai întâi pentru că dezbaterile asupra criticilor aduse sentinței primei instanțe erau închise iar în al doilea rând pentru că instanța nu se afla în ipoteza textului respectiv a administrării de probe pentru ca acestea să poată fi puse în discuție. Chestiunea de esență, însă, s-a arătat în argumentarea anterioară din care rezultă că nu s-au depus înscrisuri noi de natură să fie puse în dezbaterea părților. Rezultă că nu au fost încălcate dispozițiile art. 127 și 128 alin. (2) și (3) C. proc. civ. În același sens este de reținut că principiului oralității care asigură contradictorialitatea efectivă a dezbaterilor și exercitarea dreptului la apărare i s-au dat efectele cuvenite de către instanța de apel până la închiderea dezbaterilor.

După acest moment problema încălcării principiilor respective nu mai poate fi pusă de vreme ce nu s-au depus înscrisuri noi, necunoscute de părți și neacceptate ca probe de instanțele precedente. Pentru identitate de rațiune nu se poate reține nici faptul că recurenților li s-a aplicat un tratament neegal determinat de imposibilitatea de a lua cunoștință și de a discuta actele depuse, întrucât înscrisurile atașate notelor de concluzii, au fost discutate ceea ce duce la concluzia că aceștia nu au avut o situație dezavantajoasă în raport de intimata pârâtă. Prin urmare egalitatea armelor ca element al dreptului la un proces echitabil a fost respectată. Având în vedere că recursul potrivit reglementării actuale este cale extraordinară de atac de reformare și că nu pot fi reanalizate chestiunile de fond câtă vreme art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., prevede expres că motivele trebuie să vizeze numai nelegalitatea se va lua în examinare critica, ce poate fi încadrată în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Din acest punct de vedere se va examina critica referitoare la dolul comis, potrivit recurenților de intimata B.C.S.I. - Din susținerile de la pct. II recurs nu se poate reține în concret care ipoteză a pct. 9 înțeleg recurenții să o invoce în condițiile în care se fac referiri la înscenări ale băncii în vederea determinării recurenților la încheierea contractelor de garanție imobiliară. Ceea ce se poate deduce din aceste susțineri, este că potrivit recurenților, banca a creat în mintea garanților o falsă reprezentare a realității cu privire la situația financiară a debitorului, consimțământul fiind viciat prin dol sens în care se invocă dispozițiile art. 953, 955, 960 și 961 C. civ.

Critica nu poate fi reținută întrucât nu este concretă nu se demonstrează în ce constă încălcarea dispozițiilor la care au făcut trimitere, or, art. 304 alin. (9) C. proc. civ., nu poate să vizeze decât „lipsa temeiului legal sau încălcarea legii” de drept material. Cu privire la prima ipoteză se constată că decizia instanței de apel a examinat corect consimțământul recurenților și a stabilit că elementele dolului nu sunt întrunite, prin urmare din redactarea deciziei rezultă că dispozițiile art. 960 alin. (2) C. proc. civ., au fost corect reținute. Nici cea de-a doua ipoteză nu se regăsește în critica formulată pe acest motiv întrucât nu rezultă din argumentele aduse în sprijinul criticilor, că s-a aplicat o normă care nu era incidentă în cauză sau că s-a dat o interpretare greșită textului de lege care nu este corespunzătoare situației de fapt.

Dimpotrivă, prin acest motiv se reia situația de fapt în legătură cu unul din elementele dolului, al inducerii falsei reprezentări, ori de esență dolului sunt manoperele dolosive pe care cele două instanțe le-au înlăturat corect. S-a demonstrat în cauză că au lipsit aspectele frauduloase penale prin respingerea plângerii penale împotriva angajaților Băncii, că debitoarea SC R.C. SRL Baia Mare a fost reprezentată de asociatul unic care și-a exprimat consimțământul valabil la semnarea contractului de credit și mai mult la data deschiderii procedurii falimentului din inițiativa debitoarei a recunoscut că este debitorul băncii. Din hotărârile pronunțate în cauza rezultă că s-a făcut referire la probele care au dus la convingerea instanțelor în legătură cu inexistența motivelor de nulitate a contractelor de credit și de garanție.

Printre alte considerente instanțele au reținut în alți termeni, și existența obligației de informare a garanților ca fiind în sarcina administratorului unic al societății, rudă cu o parte dintre recurenții reclamanți. Față de aceste considerente este evident că nu se regăsește în criticile formulate nicio ipoteză a art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a admite că dispozițiile legale referitoare la dol nu au fost corect aplicate. De altfel, instanța de recurs, dat fiind caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac extraordinare nu se poate substitui părții pentru a analiza posibile motive de nelegalitate dintr-o expunere și o argumentație care vizează cu evidență netemeinicia soluției atacată cu recurs.

- Din perspectiva aceluiași motiv care a fost apoi citat și în notele de concluzii s-a invocat pentru prima dată în recurs faptul că motivul nulității contractului este cel prevăzut de art. 1776 C. civ. Nici această critică nu va fi reținută pentru argumentele arătate mai sus în legătură cu aplicarea art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Nu există nicio îndoială asupra faptului că garanția presupune existența unei obligații principale valide și că această garanție are caracter accesoriu. Dar, în condițiile în care nu a fost invalidată obligația principală nu sunt argumente pentru a se reține că accesoriul urmează o altă soartă decât cea a principalului.

Cât privește cel de-al doilea aspect al specializării ipotecii (care se referă la valoarea creanței garantate), invocat de recurenți, se constată pe de o parte că nu s-a demonstrat pentru fiecare caz în parte în ce constă încălcarea dispoziției la care s-a făcut trimitere iar pe de altă parte, că menționarea naturii creanței care a fost garantată, a plafonului maxim prevăzut în linia de credit cu limitarea la suma trasă efectiv, sunt elemente suficiente pentru a duce la concluzia că această critică este nefondată. De altfel, așa cum s-a mai arătat motivele de nulitate invocate în fața celorlalte instanțe priveau în esență, dincolo de vicierea consimțământului prin dol, neexecutarea contractului de credit și a actelor adiționale cu consecințe asupra contractelor de garanție.

Cum neexecutarea obligațiilor nu duce la nulitatea absolută a contractelor întrucât vizează momentul executării și nu cauze contemporane încheierii actelor respective, în mod corect instanțele anterioare nu au reținut aceste susțineri drept motive de nulitate absolută. De altfel, deși aceste chestiuni au fost negate prin pct. (1) al motivului de recurs ca nefiind supuse spre analiză au fost reluate la pct. III, al recursului prin invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În fine, efectuarea formelor de publicitate imobiliară nu a influențat în niciun mod valabilitatea ipotecii sub aspectul criticat de recurentă prin trimiterea la art. 1776 C. civ. - În ce privește „punerea efectivă la dispoziție a sumelor potrivit contractului de credit nr. 82/2000”, recurenții au invocat art. 304 alin. (8) C. proc.

civ. Prin această critică se tinde a se demonstra că obiectul contractului de credit nu există și ca atare nu există nici obiectul garanției. Pentru a argumenta această critică s-au făcut trimiteri la probele administrate în cauză, concluzia recurenților fiind aceea că operațiunile pe linia de credit nu sunt relevante pentru că au rămas la nivel de ofertă fără să se pună efectiv la dispoziția societății suma de bani în baza „angajamentului de creditare”. Critica nu va fi reținută. Art. 304 alin. (8) C. proc. civ., vizează schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin interpretarea greșită a acestuia. Acest motiv vizează în adevăr netemeinicia deciziei, dar nu orice netemeinicie ci numai aceea care privește situația când natura juridică a actului rezultă fără dubiu, iar instanța a reținut un alt act juridic.

Această ipoteză a textului nu se regăsește în critica formulată și nici nu poate fi dedusă din considerentele deciziei. În cauză s-a supus analizei contractul de credit și contractele de garanție fiind evident că natura juridică a acestora nu a fost schimbată. Pe calea acestui motiv nu poate fi invocată interpretarea probelor de către instanță în legătură cu actul juridic dedus judecății.

În realitate prin acest motiv se invocă excepția de neexecutare a contractului care nu constituie motiv de nulitate absolută așa cum corect au reținut cele două instanțe și în plus se dă o interpretare proprie liniei de credit și modului de executare a contractului prin care se permite clientului să facă tragerile de care are nevoie în limita plafonului contractat . Toate aceste chestiuni care nu creează nici un dubiu asupra naturii contractului și a garanțiilor dar pun la îndoială interpretarea dată de judecător vizează în realitate chestiuni de fapt care nu pot fi criticate în recurs. Cu alte cuvinte drepturile și obligațiile părților așa cum au fost stabilite anterior își găsesc fundamentul în înscrisurile aflate la dosar.

Nici trimiterile la probele dosarului nu-și găsesc locul în acest motiv care este vădit nefondat. De remarcat este faptul că nu se face nicio trimitere la deschiderea procedurii falimentului din inițiativa debitoarei, chestiune relevantă pentru aprecierea bunei-credințe în executarea obligațiilor contractate cu efecte asupra garanțiilor. În consecință, față de cele ce preced, recursul reclamanților va fi respins. De asemenea, este de reținut în legătură cu acest recurs că excepția invocată de bancă privind nulitatea recursului nu a fost reținută în condițiile în care a fost formulat un motiv de nelegalitate, art. 304 alin. (5) C. proc. civ., care chiar dacă nu a fost admis viza nulitatea soluției.

În privința cheltuielilor de judecată solicitate de intimata B.C.S.I.B.R. SA în conformitate cu art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte reține că acestea nu au fost dovedite cu înscrisurile originale așa încât nu vor fi acordate în această cale de atac. B. Prin al doilea recurs declarat de SC M. SRL s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. În esență, se critică faptul că soluția instanței de apel nu a fost motivată pe argumentele care au fost invocate în apărare în legătură cu depășirea limitelor specialității capacității de folosință a garantului SC M. SRL, că nu s-a ținut seama de vicierea consimțământului său prin dol și că nu a fost pus la dispoziția societății debitoare niciodată creditul, încălcându-se astfel prevederile contractului de credit.

A invocat în continuare pct. 6 considerând că referirea instanței la contractele linie de credit nr. 50/1999 și 181/1999 care nu fac obiectul litigiului se încadrează în acest motiv și, în fine, că în contractul de garanție nr. 33/2000 s-au trecut clauze contrare prevederilor legale. Înalta Curte, cu privire la acest recurs, a luat în examinare conform art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei capacității civile a societății recurente având în vedere proba de la Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă că numita societate a fost radiată la data de 5 februarie 2007. Asupra excepției se rețin următoarele: Potrivit dispozițiilor Legii nr. 26/1990 și Legii nr. 31/1990 astfel cum a fost modificată, SC M. SRL a beneficiat de calitatea de persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului, moment care marchează dobândirea personalității juridice.

Între elementele definitorii ale personalității juridice se înscrie și capacitatea juridică a societății cu cele două componente ale sale capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu care în plan procesual înseamnă și dreptul de a sta în instanță. Acest drept, față de proba amintită a subzistat până la data de 5 februarie 2007. În acest sens sunt de observat și prevederile art. 41 din Legea nr. 31/1990, art. 33 alin. (3) și art. 35 din Decretul nr. 31/1954. În alte cuvinte, față de considerațiile de mai sus concluzia care se desprinde este aceea că societatea a beneficiat de calitatea de subiect de drept ca atribut al personalității juridice și a stat în instanță în calitate de recurentă având atât aptitudinea de a avea drepturi și obligații, cât și exercițiul drepturilor sale până la radierea din registrul comerțului.

Întrucât radierea marchează încetarea personalității juridice și are ca efect încetarea existenței societății comerciale ca persoană juridică nu mai există identitate între recurenta SC M. SRL și subiectul raportului juridic dedus judecății. În consecință, față de cele ce preced, reținând că societatea a fost radiată, că acesta nu mai subzistă ca subiect de drept și că nu se mai pune problema exercițiului drepturilor procesuale, urmează să se admită excepția lipsei capacității civile a SC M. SRL și să se respingă recursul declarat de aceasta împotriva deciziei pronunțată de Curtea de apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C.V.C., C.V., P.C., C.C.C. împotriva deciziei civile nr. 171 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Respinge cererea intimatei B.C.S.I.B.R. SA, SUCURSALA BAIA MARE pentru plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită. Admite excepția lipsei capacității civile a reclamantei SC M. SRL BAIA MARE și respinge recursul declarat împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2007.