ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3572/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3572/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 111

pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosarul nr. 803/2004, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanții

P.C., P.C.C., L.M.T., L.M., M.C.V.,

M.M.R., C.V.C., C.V., B.V., B.M.G., P.M., P.E. formulată împotriva pârâtei B.C.S.I.B.R.

SA, SUCURSALA BAIA MARE fostă W.B. SA C.B.G. Arad și a pârâtei SC R.C. SRL Baia

Mare prin lichidator judiciar SC P.C. SRL. Prin aceiași sentință pârâta B.C.S.I.B.R.

a fost obligată la plata diferenței de onorariu pentru expertiză, iar

reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță, pe baza probelor administrate în cauză a reținut că SC R.C. SRL

a beneficiat de un credit comercial sub formă de linie de credit în sumă de

3.000.000.000 Rol, că termenul de rambursare s-a prelungit până la data de 21

februarie 2001 dată la care creditul s-a suplimentat cu încă 1.500.000.000 Rol.

Concomitent cu această suplimentare, a mai reținut tribunalul, s-a prelungit și

termenul de rambursare până la 20 mai 2004 și, datorită faptului că pârâta

debitoare nu a achitat creditul și dobânzile, banca a început executarea silită

asupra garanțiilor.

În continuare instanța de

fond a citat dovezile din dosarul nr. 4339/2003 al Tribunalului Maramureș prin

care pârâta SC R.C. prin asociatul unic a arătat la data deschiderii procedurii

prevăzută de Legea nr. 64/1995 că datorează SC W.B. SA suma de 4.500.000.000

Rol, procedura fiind deschisă la cererea debitoarei. Tribunalul a înlăturat pe

baza probelor administrate în cauză susținerile referitoare la faptul că banca

nu i-a pus la dispoziție sumele de bani pentru care s-a deschis linia de credit

cât și susținerile în legătură cu neinformarea garanților despre situația

firmei, această obligație revenindu-i debitoarei.

Instanța de fond a examinat

și celelalte motive de nulitate a contractului de credit și a actului adițional

și a ajuns la concluzia că acesta a fost legal semnat, iar consimțământul la încheierea

acestor înscrisuri a fost valabil exprimat.

Tribunalul a respins, ca neîntemeiate,

și motivele referitoare la reprezentarea nelegală a debitoarei, la eroarea din

cuprinsul procurii autentificate sub nr. 642/1999 și pretinsa nulitate a

înscrierii ipotecilor în CF în condițiile în care contractele de garanție au

fost verificate de judecătorul de CF care a constatat legalitatea lor înainte

de a le nota în CF.

Față de situația de fapt

reținută potrivit probelor aflate la dosar, tribunalul a conchis că reclamanții

rămân ținuți în continuare la îndeplinirea obligațiilor față de banca pârâtă.

Sentința a fost confirmată

de Curtea de Apel Cluj care, prin decizia nr. 171 din 31 octombrie 2006, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții C.V.C., C.V., P.C., P.C.C.,

M.C.V., M.M.R., B.V., B.M.G., L.M.T., L.M., P.M., P.E. și SC M. SRL.

Curtea a examinat criticile

aduse sentinței fondului prin care s-a invocat vicierea prin dol a consimțământului

drept motiv de nulitate absolută a contractului de credit și a actelor

adiționale și a stabilit că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art.

960 alin. (2) C. civ. A mai reținut instanța de apel că nu există cauze anterioare

sau concomitente momentului încheierii actului juridic care să ducă la

nulitatea absolută și că excepția de neexecutare a contractului nu constituie motiv

de nulitate absolută.

În privința semnăturilor s-a

stabilit că apelanții reclamanți au semnat contractul linie de credit nr. 50/1999,

181/1999 precum și contractul nr. 82/1999 și că la momentul semnării au

cunoscut datele esențiale ale contractului de credit în cauză (valoarea creditului,

scadența și bunurile aduse în garanție).

Contractul nr. 82/1999,

potrivit instanței a fost semnat de P.M. și P.C., acesta din urmă în calitate

de administrator al SC R.C. SRL la momentul încheierii fiind respectate dispozițiile

art. 1179 C. civ., în ce privește numărul de exemplare originale întocmite.

Asupra reprezentării băncii

la momentul încheierii contractului, instanța de apel a citat dispozițiile art.

1356 C. civ., art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954 art. 45 alin. (3)

din Statutul băncii, art. 71 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în sprijinul

concluziei că forma mandatului dat de conducerea băncii nu trebuia să fie

autentică ad validitatem. Totodată s-a reținut și dreptul persoanelor abilitate

de lege să conducă banca de a transmite dreptul de reprezentare fără să fie ținute

la autentificarea actului.

Împotriva deciziei nr. 171/2006

au declarat recurs, C.V.C., C.V., P.C., C.C.C. și SC M. SRL cu respectarea art.

301 C. proc. civ.

Recurenții C.V.C., C.V., P.C.,

C.C.C. au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

pentru a susține nelegalitatea deciziei Curții de Apel Cluj a cărei modificare

o solicită în sensul admiterii acțiunii în fond așa cum a fost formulată.

A. În argumentarea criticilor

aduse deciziei, recurenții au susținut:

- Motivul de nulitate

absolută a contractului linie de creditare nr. 82 din 22 februarie 2000, a

actelor adiționale și a contractelor de garanție imobiliară l-a constituit

nerespectarea art. 1776 C. civ. și nu excepția de neexecutare a contractului

cum s-a reținut prin decizia recurată.

- Ascunderea situației

financiare reale a societății comerciale care a solicitat împrumutul bancar

realizată prin convenția intre bancă și beneficiarul creditului, atrage nulitatea

contractelor de garanție imobiliară întrucât consimțământul garanților a fost

surprins prin dol așa cum rezultă din probele dosarului. Potrivit recurenților

a avut loc o înscenare menită să creeze aparența falsă a situației financiare reale

a debitorului care astfel apărea fără datorii și fără ipoteci. Acest mijloc

fraudulos i-a determinat pe garanți să consimtă la ipotecarea propriilor

imobile. În același sens al „scenariului fraudulos” recurenții au invocat lipsa

încheierilor judecătorului de carte funciară care a fost semnalată ca faptă infracțională

căreia nu i s-a dat curs de către organele competente.

- Banca a comis un dol bine pus

la punct pentru a-i determina pe garanți să-și riște imobilele, sancțiunea

dolului fiind prevăzută de art. 953 – 955, 960 și 961 C. civ.

- În argumentarea pct. 8

recurenții au susținut că instanța, cu o minimă diligență, ar fi putut să

constate absența obiectului obligației de rambursare a creditului de trei

miliarde lei.

Potrivit recurenților

obligația debitorului de rambursare a creditului reprezintă obiectul garanției

asumate de garanți și cum expertizele au demonstrat că nu a fost acordată nicio

sumă din așa-zisul credit nu s-a născut obligația debitorului de a rambursa

ceva ce nu a primit și nici obligația de garanție.

Având în vedere aceste

argumente redate succint, recurenții au ajuns la concluzia că actul dedus

judecății a fost greșit interpretat, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., pe care au înțeles să-l susțină.

- În completarea motivelor

de recurs s-a invocat art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a se susține că

decizia este nelegală întrucât soluția a fost întemeiată pe înscrisuri care

s-au depus după închiderea dezbaterilor încălcându-se astfel dispozițiile art. 167

alin. (2) C. proc. civ. și principiile care guvernează procesul civil. În

susținerile orale și în notele de concluzii recurenții au încadrat critica din

„completarea motivelor de recurs” în prevederile art. 304 alin. (5) C. proc.

civ., motiv în raport de care, s-au considerat îndreptățiți să solicite, în

subsidiar casarea cu trimitere pentru rejudecarea apelului deoarece s-au

încălcat principiile oralității și contradictorialității ca forme de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.

Intimata B.C.S.I.B.R. SA,

SUCURSALA BAIA MARE a răspuns punctual la criticile aduse deciziei pronunțată

de instanța de apel și în concluzie a solicitat respingerea recursului. În

esență, intimata a susținut că motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc.

civ., a fost invocat cu rea-credință întrucât actele depuse odată cu

concluziile scrise se aflau la dosar și au fost examinate la fond și de către

experți, ele fiind și în posesia și la dispoziția recurenților. Celelalte

motive apreciate ca fiind de netemeinicie în opinia intimatei nu pot să ducă la

modificarea soluției. Cu privire la consimțământ, intimata a apreciat că nu

sunt întrunite condițiile dolului iar pe fond a susținut că P.C. administratorul

societății împreună cu soția, socrii și fiii săi și-au invocat propria culpă în

derularea contractelor a căror nulitate se solicită pe motivul că nu s-a

acordat creditul ceea ce duce la concluzia reținută de instanța de apel că

excepția de neexecutare nu constituie motiv de nulitate absolută. În fine, modalitatea

de transformare a ipotecii din lei în valută potrivit intimatei nu este de

natură să ducă la concluzia că Banca a indus în eroare prin tehnici dolosive pe

P.C., soția și socrii acestuia cu privire la situația financiară a propriei

sale societăți.

Recursul reclamanților este

nefondat.

- Motivul prevăzut de art. 304

alin. (5) C. proc. civ., potrivit recurenților vizează încălcarea principiilor procesului

civil, egalitatea părților în fața instanței de judecată, dreptul la apărare,

principiul contradictorialității și al oralității.

Analiza acestui motiv va fi

făcută pentru prima dată în recurs prin raportarea art. 304 alin. (5) la art. 162

C. proc. civ., având în vedere că nulitatea pe care o invocă recurenții vizează

un motiv ulterior închiderii dezbaterilor, astfel că partea care a considerat

că neregularitatea procedurală s-a produs în defavoarea sa nu mai avea posibilitatea

să o invoce.

Față de această precizare și

verificând susținerea recurenților critica este vădit nefondată întrucât

extrasele de cont anexate notelor de concluzii erau cunoscute recurenților

conform adresei nr. 3736 din 25 mai 2004, înscrisurile respective fiind redepuse

de intimată. De neexaminarea acestor înscrisuri s-au plâns reclamanții apelanți

în motivele de apel, ceea ce demonstrează că acestea se aflau la dosar de vreme

ce s-a criticat faptul că „Judecătorul fondului nu a ținut cont…” de acestea.

Așadar, nu s-au încălcat

nici prevederile art. 146 C. proc. civ., potrivit cărora părțile pot fi

îndatorate de instanță sau pot să depună concluzii scrise după închiderea dezbaterilor

în legătură cu aspectele care au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii în

fața instanței. În consecință, nu poate fi reținut un tratament neegal al

părților sau încălcarea principiilor procesului civil.

Încălcarea principiilor

oralității și contradictorialității a fost invocată și prin completarea

motivelor de recurs, de această dată prin prisma art. 304 alin. (9) C. proc.

civ.

Potrivit recurenților

înscrisurile depuse după amânarea pronunțării fără să fi fost puse în discuție

în ședința publică încalcă dispozițiile art. 167 alin. (2) C. proc. civ.

Critica este nefondată mai

întâi pentru că dezbaterile asupra criticilor aduse sentinței primei instanțe

erau închise iar în al doilea rând pentru că instanța nu se afla în ipoteza

textului respectiv a administrării de probe pentru ca acestea să poată fi puse

în discuție. Chestiunea de esență, însă, s-a arătat în argumentarea anterioară

din care rezultă că nu s-au depus înscrisuri noi de natură să fie puse în

dezbaterea părților. Rezultă că nu au fost încălcate dispozițiile art. 127 și

128 alin. (2) și (3) C. proc. civ. În același sens este de reținut că

principiului oralității care asigură contradictorialitatea efectivă a

dezbaterilor și exercitarea dreptului la apărare i s-au dat efectele cuvenite de

către instanța de apel până la închiderea dezbaterilor. După acest moment

problema încălcării principiilor respective nu mai poate fi pusă de vreme ce nu

s-au depus înscrisuri noi, necunoscute de părți și neacceptate ca probe de

instanțele precedente.

Pentru identitate de rațiune

nu se poate reține nici faptul că recurenților li s-a aplicat un tratament

neegal determinat de imposibilitatea de a lua cunoștință și de a discuta actele

depuse, întrucât înscrisurile atașate notelor de concluzii, au fost discutate

ceea ce duce la concluzia că aceștia nu au avut o situație dezavantajoasă în

raport de intimata pârâtă. Prin urmare egalitatea armelor ca element al

dreptului la un proces echitabil a fost respectată.

Având în vedere că recursul

potrivit reglementării actuale este cale extraordinară de atac de reformare și că

nu pot fi reanalizate chestiunile de fond câtă vreme art. 304 alin. (1) C.

proc. civ., prevede expres că motivele trebuie să vizeze numai nelegalitatea se

va lua în examinare critica, ce poate fi încadrată în prevederile art. 304 alin.

(9) C. proc. civ. Din acest punct de vedere se va examina critica referitoare la

dolul comis, potrivit recurenților de intimata B.C.S.I.

- Din susținerile de la pct.

II recurs nu se poate reține în concret care ipoteză a pct. 9 înțeleg

recurenții să o invoce în condițiile în care se fac referiri la înscenări ale

băncii în vederea determinării recurenților la încheierea contractelor de

garanție imobiliară. Ceea ce se poate deduce din aceste susțineri, este că potrivit

recurenților, banca a creat în mintea garanților o falsă reprezentare a

realității cu privire la situația financiară a debitorului, consimțământul fiind

viciat prin dol sens în care se invocă dispozițiile art. 953, 955, 960 și 961 C.

civ.

Critica nu poate fi reținută

întrucât nu este concretă nu se demonstrează în ce constă încălcarea

dispozițiilor la care au făcut trimitere, or, art. 304 alin. (9) C. proc. civ.,

nu poate să vizeze decât „lipsa temeiului legal sau încălcarea legii” de drept

material.

Cu privire la prima ipoteză

se constată că decizia instanței de apel a examinat corect consimțământul

recurenților și a stabilit că elementele dolului nu sunt întrunite, prin urmare

din redactarea deciziei rezultă că dispozițiile art. 960 alin. (2) C. proc.

civ., au fost corect reținute.

Nici cea de-a doua ipoteză

nu se regăsește în critica formulată pe acest motiv întrucât nu rezultă din

argumentele aduse în sprijinul criticilor, că s-a aplicat o normă care nu era

incidentă în cauză sau că s-a dat o interpretare greșită textului de lege care

nu este corespunzătoare situației de fapt. Dimpotrivă, prin acest motiv se reia

situația de fapt în legătură cu unul din elementele dolului, al inducerii

falsei reprezentări, ori de esență dolului sunt manoperele dolosive pe care cele

două instanțe le-au înlăturat corect. S-a demonstrat în cauză că au lipsit

aspectele frauduloase penale prin respingerea plângerii penale împotriva

angajaților Băncii, că debitoarea SC R.C. SRL Baia Mare a fost reprezentată de

asociatul unic care și-a exprimat consimțământul valabil la semnarea

contractului de credit și mai mult la data deschiderii procedurii falimentului

din inițiativa debitoarei a recunoscut că este debitorul băncii. Din hotărârile

pronunțate în cauza rezultă că s-a făcut referire la probele care au dus la convingerea

instanțelor în legătură cu inexistența motivelor de nulitate a contractelor de

credit și de garanție. Printre alte considerente instanțele au reținut în alți

termeni, și existența obligației de informare a garanților ca fiind în sarcina administratorului

unic al societății, rudă cu o parte dintre recurenții reclamanți.

Față de aceste considerente

este evident că nu se regăsește în criticile formulate nicio ipoteză a art. 304

alin. (9) C. proc. civ., pentru a admite că dispozițiile legale referitoare la

dol nu au fost corect aplicate. De altfel, instanța de recurs, dat fiind

caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac extraordinare nu se poate

substitui părții pentru a analiza posibile motive de nelegalitate dintr-o

expunere și o argumentație care vizează cu evidență netemeinicia soluției

atacată cu recurs.

- Din perspectiva aceluiași

motiv care a fost apoi citat și în notele de concluzii s-a invocat pentru prima

dată în recurs faptul că motivul nulității contractului este cel prevăzut de art.

1776 C. civ.

Nici această critică nu va

fi reținută pentru argumentele arătate mai sus în legătură cu aplicarea art. 304

alin. (9) C. proc. civ. Nu există nicio îndoială asupra faptului că garanția

presupune existența unei obligații principale valide și că această garanție are

caracter accesoriu. Dar, în condițiile în care nu a fost invalidată obligația

principală nu sunt argumente pentru a se reține că accesoriul urmează o altă

soartă decât cea a principalului. Cât privește cel de-al doilea aspect al

specializării ipotecii (care se referă la valoarea creanței garantate), invocat

de recurenți, se constată pe de o parte că nu s-a demonstrat pentru fiecare caz

în parte în ce constă încălcarea dispoziției la care s-a făcut trimitere iar pe

de altă parte, că menționarea naturii creanței care a fost garantată, a

plafonului maxim prevăzut în linia de credit cu limitarea la suma trasă

efectiv, sunt elemente suficiente pentru a duce la concluzia că această critică

este nefondată.

De altfel, așa cum s-a mai

arătat motivele de nulitate invocate în fața celorlalte instanțe priveau în

esență, dincolo de vicierea consimțământului prin dol, neexecutarea

contractului de credit și a actelor adiționale cu consecințe asupra

contractelor de garanție. Cum neexecutarea obligațiilor nu duce la nulitatea

absolută a contractelor întrucât vizează momentul executării și nu cauze

contemporane încheierii actelor respective, în mod corect instanțele anterioare

nu au reținut aceste susțineri drept motive de nulitate absolută. De altfel,

deși aceste chestiuni au fost negate prin pct. (1) al motivului de recurs ca nefiind

supuse spre analiză au fost reluate la pct. III, al recursului prin invocarea motivului

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În fine, efectuarea formelor de

publicitate imobiliară nu a influențat în niciun mod valabilitatea ipotecii sub

aspectul criticat de recurentă prin trimiterea la art. 1776 C. civ.

- În ce privește „punerea

efectivă la dispoziție a sumelor potrivit contractului de credit nr. 82/2000”,

recurenții au invocat art. 304 alin. (8) C. proc. civ. Prin această critică se

tinde a se demonstra că obiectul contractului de credit nu există și ca atare

nu există nici obiectul garanției. Pentru a argumenta această critică s-au

făcut trimiteri la probele administrate în cauză, concluzia recurenților fiind

aceea că operațiunile pe linia de credit nu sunt relevante pentru că au rămas

la nivel de ofertă fără să se pună efectiv la dispoziția societății suma de

bani în baza „angajamentului de creditare”.

Critica nu va fi reținută. Art.

304 alin. (8) C. proc. civ., vizează schimbarea naturii ori înțelesului lămurit

și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății prin interpretarea

greșită a acestuia. Acest motiv vizează în adevăr netemeinicia deciziei, dar nu

orice netemeinicie ci numai aceea care privește situația când natura juridică a

actului rezultă fără dubiu, iar instanța a reținut un alt act juridic.

Această ipoteză a textului

nu se regăsește în critica formulată și nici nu poate fi dedusă din

considerentele deciziei. În cauză s-a supus analizei contractul de credit și

contractele de garanție fiind evident că natura juridică a acestora nu a fost

schimbată. Pe calea acestui motiv nu poate fi invocată interpretarea probelor

de către instanță în legătură cu actul juridic dedus judecății. În realitate prin

acest motiv se invocă excepția de neexecutare a contractului care nu constituie

motiv de nulitate absolută așa cum corect au reținut cele două instanțe și în

plus se dă o interpretare proprie liniei de credit și modului de executare a

contractului prin care se permite clientului să facă tragerile de care are

nevoie în limita plafonului contractat .

Toate aceste chestiuni care

nu creează nici un dubiu asupra naturii contractului și a garanțiilor dar pun

la îndoială interpretarea dată de judecător vizează în realitate chestiuni de

fapt care nu pot fi criticate în recurs. Cu alte cuvinte drepturile și

obligațiile părților așa cum au fost stabilite anterior își găsesc fundamentul

în înscrisurile aflate la dosar. Nici trimiterile la probele dosarului nu-și

găsesc locul în acest motiv care este vădit nefondat. De remarcat este faptul

că nu se face nicio trimitere la deschiderea procedurii falimentului din inițiativa

debitoarei, chestiune relevantă pentru aprecierea bunei-credințe în executarea

obligațiilor contractate cu efecte asupra garanțiilor.

În consecință, față de cele

ce preced, recursul reclamanților va fi respins. De asemenea, este de reținut

în legătură cu acest recurs că excepția invocată de bancă privind nulitatea

recursului nu a fost reținută în condițiile în care a fost formulat un motiv de

nelegalitate, art. 304 alin. (5) C. proc. civ., care chiar dacă nu a fost admis

viza nulitatea soluției.

În privința cheltuielilor de

judecată solicitate de intimata B.C.S.I.B.R. SA în conformitate cu art. 274 C.

proc. civ. Înalta Curte reține că acestea nu au fost dovedite cu înscrisurile originale

așa încât nu vor fi acordate în această cale de atac.

B. Prin al doilea recurs

declarat de SC M. SRL s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8,

9 C. proc. civ.

În esență, se critică faptul

că soluția instanței de apel nu a fost motivată pe argumentele care au fost

invocate în apărare în legătură cu depășirea limitelor specialității

capacității de folosință a garantului SC M. SRL, că nu s-a ținut seama de

vicierea consimțământului său prin dol și că nu a fost pus la dispoziția

societății debitoare niciodată creditul, încălcându-se astfel prevederile contractului

de credit. A invocat în continuare pct. 6 considerând că referirea instanței la

contractele linie de credit nr. 50/1999 și 181/1999 care nu fac obiectul

litigiului se încadrează în acest motiv și, în fine, că în contractul de

garanție nr. 33/2000 s-au trecut clauze contrare prevederilor legale.

Înalta Curte, cu privire la

acest recurs, a luat în examinare conform art. 137 C. proc. civ., excepția

lipsei capacității civile a societății recurente având în vedere proba de la

Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă că numita societate

a fost radiată la data de 5 februarie 2007.

Asupra excepției se rețin

următoarele:

Potrivit dispozițiilor Legii

nr. 26/1990 și Legii nr. 31/1990 astfel cum a fost modificată, SC M. SRL a

beneficiat de calitatea de persoană juridică de la data înmatriculării în

registrul comerțului, moment care marchează dobândirea personalității juridice.

Între elementele definitorii ale personalității juridice se înscrie și

capacitatea juridică a societății cu cele două componente ale sale capacitatea

de folosință și capacitatea de exercițiu care în plan procesual înseamnă și

dreptul de a sta în instanță. Acest drept, față de proba amintită a subzistat

până la data de 5 februarie 2007. În acest sens sunt de observat și prevederile

art. 41 din Legea nr. 31/1990, art. 33 alin. (3) și art. 35 din Decretul nr. 31/1954.

În alte cuvinte, față de

considerațiile de mai sus concluzia care se desprinde este aceea că societatea a

beneficiat de calitatea de subiect de drept ca atribut al personalității

juridice și a stat în instanță în calitate de recurentă având atât aptitudinea

de a avea drepturi și obligații, cât și exercițiul drepturilor sale până la

radierea din registrul comerțului. Întrucât radierea marchează încetarea personalității

juridice și are ca efect încetarea existenței societății comerciale ca persoană

juridică nu mai există identitate între recurenta SC M. SRL și subiectul raportului

juridic dedus judecății.

În consecință, față de cele

ce preced, reținând că societatea a fost radiată, că acesta nu mai subzistă ca subiect

de drept și că nu se mai pune problema exercițiului drepturilor procesuale,

urmează să se admită excepția lipsei capacității civile a SC M. SRL și să se respingă

recursul declarat de aceasta împotriva deciziei pronunțată de Curtea de apel

Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții

C.V.C.,

C.V., P.C., C.C.C. împotriva deciziei civile nr. 171 din 31 octombrie 2006 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Respinge cererea intimatei B.C.S.I.B.R.

SA, SUCURSALA BAIA MARE pentru plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Admite excepția lipsei capacității

civile a reclamantei SC M. SRL BAIA MARE și respinge recursul declarat

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2007.