ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1438/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 198

din 1 octombrie 2007, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată,

plângerea petentului T.V. împotriva rezoluției nr. 174/P/2006 din 21 aprilie

2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București.

Pentru a pronunța astfel,

s-a reținut că aspectele indicate de petent, respectiv săvârșirea de către

intimata O.A. a infracțiunilor de înșelăciune, uzurpare de calități oficiale,

fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații nu

sunt probate prin dovezile existente în dosarul de urmărire penală, întrucât

modul în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu intimata în calitate de

avocat în dosarul civile nr. 5505/2004 nu conferă indicii privind comiterea

vreuneia dintre infracțiunile la care face referire petentul în plângere.

Petentul nu a dovedit în

nici un mod cele susținute prin plângere, nici referitor la intimata G.S.F.,

întrucât din actele depuse la dosar, respectiv procesul verbal încheiat, la

data de 17 decembrie 2003, rezultă că în cauza civilă privind pretențiile

petentului a fost delegată numita G.F. să reprezinte A.P. Actul are valoarea

juridică a unui mandat general de reprezentare în respectiva cauză în baza

căruia intimata a acționat în numele Asociației. Prin urmare, faptul că aceasta

a angajat un avocat pentru susținerea intereselor asociației nu constituie o

infracțiune, putând cel mult să reprezinte o depășire a limitelor mandatului

acordat, chestiune ce aparține sferei dreptului civil.

Aspectele ținând de lipsa

semnăturii reprezentantului legal al asociației de proprietari pe delegația

avocațială sunt de asemenea chestiuni de procedură civilă referitoare la

reprezentarea părților în judecată (art. 67 și urm. C. proc. civ.) și nu există

indicii din care să rezulte comiterea unor infracțiuni în legătură cu aceasta.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petentul T.V. care nu și-a motivat recursul iar la primul

termen de judecată din 8 noiembrie 2007 a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28

1

lit. b) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 79/2007, în raport de

dispozițiile art. 16 din Constituția României.

Această excepție, prin

decizia nr. 186 din 26 februarie 2008 a Curții Constituționale a fost respinsă

ca fiind neîntemeiată.

La termenul fixat pentru

soluționarea cauzei, respectiv 17 aprilie 2008, petentul a depus la dosar un

memoriu prin care, nu solicită casarea sentinței Curții de Apel București și

trimiterea dosarului spre rejudecare întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 6

din Convenție, în sensul că intimatele O.A. și G.S.F. nu au fost prezente la

judecată.

Examinând cauza se constată

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Petentul a formulat plângere

penală împotriva intimatelor, prin care a solicitat cercetarea și trimiterea

acestora în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C.

pen., art. 290 C. pen., art. 291, 292 și 240 C. pen., constând în aceea că

numita O.A. și-a atribuit calitatea de avocat în mod nelegal și a asistat A.P.

M2A într-o acțiune civilă pe baza unei împuterniciri și a unui contract de

asistență judiciară nesemnat de președintele asociației ci de administratorul

acesteia, respectiv intimata G.S.F.

Prin rezoluția nr. 174/ P

din 21 aprilie 2006, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimata O.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 240 C.

pen., neînceperea urmăririi penale față de aceeași intimată față de

infracțiunea prevăzută de art. 215, 290, 291 și 292 C. pen., întrucât faptele

nu există, neînceperea urmăririi penale față de G.S.F. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 240, 290 și 291 C. pen., nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor, neînceperea urmăririi penale față

de aceeași intimată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune întrucât

fapta nu este prevăzută de legea penală, neînceperea urmăririi penale față de

aceeași intimată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C.

pen., întrucât fapta nu există.

S-a avut în vedere că din

probele administrate a rezultat că intimatele nu se fac vinovate de săvârșirea

faptelor întrucât calitatea de avocat nu este calitate oficială și nu

reprezintă autoritatea de stat, iar faptele prevăzute de art. 215, 290, 291,

292 C. pen., privind pe O.A., nu există.

În ceea ce privește pe G.S.F.

s-a avut în vedere că funcția de administrator nu este o calitate oficială și

nu reprezintă autoritatea de stat, infracțiunea de înșelăciune nu este

prevăzută de legea penală, iar celelalte fapte, respectiv prevăzute de art. 290

și 291 C. pen., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.

Împotriva rezoluției de mai

sus petentul a formulat plângere la primul procuror, iar prin rezoluția nr. 2012/II/2/2006,

emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3

București, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent.

Așa cum s-a mai arătat mai

sus și plângerea împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, reținându-se în

esență că, din ansamblul probator nu rezultă indicii privind comiterea

infracțiunilor reclamate de către petent.

Examinând cauza se constată

că rezoluțiile date sunt legale și temeinice, amplu motivate pentru fiecare

faptă în parte și pentru fiecare intimată, iar concluzia inexistenței

indiciilor săvârșirii de către acestea a presupuselor infracțiuni invocate de

petent este în concordanță cu probele administrate în cauză.

Cât privește critica

petentului cu privire la încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 6 a C.E.D.O.

prin neprezentarea intimatelor la proces nu poate fi primită pentru următoarele

considerente:

Mai întâi este nefondată

susținerea petentului, în sensul că, la toate termenele de judecată, intimatele

„nu au fost prezente” fiind de observat că la termenul când a fost soluționată

cauza la instanță, respectiv 25 mai 2007, intimata G.S.F. a fost prezentă

personal, asistată de apărător, intimata O.A. a beneficiat de asemenea de

apărător din oficiu, lipsă fiind petentul T.V. Mai este de observat că instanța

a respectat dispozițiile art. 175 și urm. C. proc. pen., privind citarea și

oricum, nu petentul era acela care putea invoca lipsa intimatelor de la

judecată dat fiind că o eventuală neregularitate privind citarea putea fi

invocată de partea prejudiciată, ceea ce în speță nu se regăsește în persoana

petentului recurent.

Așa fiind, pentru cele

arătate mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul

T.V. împotriva sentinței penale nr. 198 din 1 octombrie 2007 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu obligarea

acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul T.V. împotriva sentinței penale nr. 198 din 01

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 aprilie 2008.