ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 49/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 49/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului

de față, constată:

Tribunalul București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 986/ F din 31 august 2006 pronunțată, în

dosarul nr. 6667/3/2006, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată

de petentul condamnat C.I.M.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de executare a constatat următoarele:

Petentul a fost condamnat,

la pedeapsa de 12 ani închisoare, prin sentința penală nr. 207/2003 pronunțată

de Tribunalul Argeș și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 246/ A din 20

aprilie 2002 pronunțată de Curta de Apel Pitești și prin decizia penală nr. 583/2003

a Curții Supreme de Justiție, reținându-se în seama lui comiterea infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5).

Prin contestația la

executare care a format obiectul acestui dosar, contestatorul a invocat greșita

sa condamnare pentru această infracțiune, întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni, nefiind produs nici un prejudiciu părții

civile.

Instanța de executare a mai

reținut că deși, în cursul judecății, contestatorul a arătat că inexistența

prejudiciului, care ar putea fi constatată printr-o expertiză financiar contabilă,

poate fi considerată ca o cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei sau

orice alt incident ivit în cursul executării, această susținere nu poate fi

primită, întrucât acest caz, art. 461 lit. d) C. proc. pen., se referă la cu

totul alte situații decât cea invocată de petent.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel contestatorul.

Prin decizia penală 774/ A

din 2 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 6667/2006, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a respins apelul ca nefondat.

Instanța de apel a avut în

vedere că prin hotărârea definitivă de condamnare la pedeapsa de 12 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, ambele

în formă continuată, contestatorul din prezenta cauză a fost obligat și la plata

sumei de 4.468.461.000 lei despăgubiri civile către S.N.P. P., sucursala P.

Argeș.

S-a apreciat astfel că

motivul invocat de petent, respectiv efectuarea unei expertize

financiar-contabile prin care să se constate inexistența prejudiciului nu poate

fi încadrată în cazurile expres și limitative prevăzute de art. 461 lit. a) – d)

C. proc. pen., aceasta fiind o apărare pe fondul cauzei, ce a intrat în puterea

lucrului judecat, ea neputând fi reiterată într-o cale extraordinară de atac

sau privită ca un incident la executare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petentul, pentru motivele consemnate în practicaua prezentei.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma motivelor de recurs învederate, a probelor administrate, cât și din

oficiu, conform art. 385

6

, 385

9

C. proc. pen., instanța

constată recursul nefondat.

Întra-adevăr, motivele

invocate de petent în sprijinul contestației la executare formulate, fie exced

obiectului strict prevăzut de lege, cu referire la dispozițiile art. 461 C.

proc. pen., fie sunt nefondate. În împrejurările în care hotărârea de

condamnare privindu-l pe contestator, cu referire la infracțiunea de înșelăciune

a fost menținută de instanța de apel, și apoi de cea de recurs, rămânând definitivă,

criticile invocate de contestator privind neîndeplinirea tuturor elementelor

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, vizând inexistența prejudiciului,

nu pot fi analizate pe calea unei contestații la executare. Așa-zisul „incident”

ivit în cursul executării, urmare O.U.G. nr. 15/2004 nu poate fi analizat ca

atare prin prisma art. 461 C. proc. pen., cum corect au reținut cele două

instanțe anterioare, el ținând de latura penală a cauzei, și abia apoi de cea

civilă; de altfel, apărările invocate de petent exced și obiectului cauzei.

Pentru aceste motive,

urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de contestator conform art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica și

dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul contestator C.I.M. împotriva deciziei penale nr.

774/ A din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat

contestator la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 ianuarie 2007.