ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 83/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Dîmbovița sub nr. 5007/2005, reclamanta SC B.I. SRL a chemat în

judecată pârâții SC E. SA TÂRGOVIȘTE și SC C.P. SRL, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea protocolului privind

situația furnizorilor, încheiat la data de 12 decembrie 2002, prin care creanța

societății a fost preluată de SC C.P. SRL.

În motivarea cererii

reclamanta a susținut că pârâta SC E. SA TÂRGOVIȘTE a hotărât, la data de 20

iunie 2002, divizarea societății, prin disjungerea unei părți din patrimoniu și

transmiterea acestuia către noua societate înființată SC C.P. SRL, către care

au fost transmise și o parte din debite.

Reclamanta susține că

divizarea este nelegală, deoarece societății nou înființată nu i s-a transferat

și o parte din activ, astfel că nu poate să-și recupereze creanța pe care o are

față de societatea mamă.

Prin sentința nr. 1776 din 9

decembrie 2006, Tribunalul Dîmbovița a admis acțiunea reclamantei și a anulat

protocolul privind situația furnizorilor încheiat, la 12 decembrie 2002, între

pârâte numai în ceea ce privește creanța obținută de reclamantă.

Pronunțând această hotărâre,

instanța a reținut prin prisma probelor administrate, că prin protocolul

încheiat s-a urmărit fraudarea intereselor patrimoniale ale reclamantei, astfel

că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 975 C.

civ.

Împotriva acestei sentințe

pârâta SC E. SA TÂRGOVIȘTE, a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate solicitând schimbarea acesteia și pe fond respingerea acțiunii

formulate.

S-a invocat reținerea

greșită a stării de fapt și ca aspect de nelegalitate faptul că reclamanta nu a

formulat opoziție la protocolul de divizare, potrivit art. 62 din Legea nr. 31/1990.

Apelanta a susținut că în

cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile cumulative ale art. 975 C. civ.,

deoarece protocolul încheiat atestă situația reală în ceea ce o privește pe

reclamantă.

Analizând temeinicia și

legalitatea sentinței prin prisma criticilor formulate de apelantă, Curtea, prin

decizia nr. 106 din 11 aprilie 2006, a admis apelul schimbând în tot sentința

în sensul respingerii acțiunii, ca nefondate, reținând următoarele considerente

în luarea acestei decizii:

S-a apreciat că din

verificarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, rezultă că A.G.E.A. din 20

iunie 2002, ținută la societatea apelantă, a hotărât cu respectarea

dispozițiilor legale, divizarea societății prin înființarea unei noi societăți

comerciale, în speță SC C.P. SRL prin cedarea unei părți din patrimoniu ca activ

și pasiv.

S-a reținut că proiectul de

divizare astfel aprobat a fost depus conform art. 242 din Legea nr. 31/1990

republicată, la O.R.C. și a fost publicat în M. Of., fără ca

reclamanta-intimată să facă opoziție, conform art. 62 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În atare situație, proiectul

de divizare a devenit opozabil terților și deci și reclamantei intimate, care

ulterior nu mai poate invoca motive de nulitate în raport de dispozițiile art. 975

C. civ.

Instanța de apel a apreciat

că și în situația în care s-ar trece peste dispozițiile imperative ale art. 243

din Legea nr. 31/1990, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor

impuse de art. 975 C. civ., pentru a se dispune anularea Protocolului de

predare-primire, de îndată ce predarea patrimoniului către societatea desprinsă

prin divizare s-a făcut atât ca activ cât și ca pasiv.

În termen legal, împotriva

acestei decizii, reclamanta SC B.I. SRL Târgoviște, a introdus recurs, invocând

dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, în susținerea

motivelor de recurs s-au formulat următoarele critici:

- instanța de apel nu a

precizat în ce constă netemeinicia și nelegalitatea sentinței, „judecând din

nou, în fond cauza” fără a desființa sentința apelată;

- în mod greșit s-a reținut,

că prin prisma dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 31/1990, acțiunea formulată

este inadmisibilă;

- hotărârea recurată conține

motive contradictorii, reținând pe de o parte că acțiunea este inadmisibilă iar

pe de altă parte că pe fond nu se poate reține „existența concernului

fraudulos”;

- hotărârea s-a pronunțat cu

nerespectarea formelor de procedură, deoarece instanța trebuia mai întâi să

admită apelul și să desființeze sentința instanței de fond, după care trebuia

să evoce fondul;

- aplicarea greșită a

dispozițiilor legale, prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată și de Codul

civil referitoare la concernul fraudulos, de îndată ce frauda în speță privește

principiul bunei credințe în executarea contractelor, datorită, faptului că

pârâta-intimată SC E. SA după data proiectului de divizare și chiar a

înregistrării noii societăți, când divizarea s-a încheiat, a realizat un

protocol de predare primire prin care s-a predat debitul datorat, pentru a

împiedica executarea, ca urmare a intrării în faliment a acestei societăți,

imediat după înființare.

Cum protocolul de

predare-primire nu a fost cuprins în protocolul de divizare, rezultă

imposibilitatea de a face opoziție la divizare în condițiile Legii nr. 31/1990.

Recurenta a precizat că

susține oral doar ultimul motiv de recurs.

Recursul este fondat, în

raport de dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de

apel făcând o greșită aplicare a legii.

Astfel, această instanță așa

cum rezultă din considerentele deciziei, a reținut că reclamanta, față de

Hotărârea A.G.E.A. pârâtei SC E. SA din data de 20 iunie 2002 prin care s-a

decis divizarea societății și față de depunerea proiectului de divizare la

registrul comerțului și publicarea în M. Of., avea obligația ca în condițiile art.

62 din Legea nr. 31/1990 să facă opoziție la acest proiect.

Cum reclamanta nu a făcut

această opoziție, acțiunea în anulare a Protocolului de predare primire care

este parte componentă a proiectului de divizare, în temeiul art. 975 C. civ.,

este neîntemeiată.

Instanța de apel a făcut o

interpretare eronată a normei aplicabile în speță, deoarece, reclamanta nu

putea face opoziție la proiectul de divizare, de îndată ce nu cunoaște, despre

intenția pârâtei de a cuprinde în protocolul încheiat ulterior, la 12 decembrie

2002, debitul ce trebuia achitat, de pârâta-intimată.

Concluzia instanței de apel,

este greșită, deoarece prin proiectul de divizare nu s-a prevăzut, că suma

datorată reclamantei, va figura în pasivul societății nou înființate, astfel că

nu exista un interes pentru ca aceasta să apeleze la calea prevăzută de art. 62

din Legea nr. 31/1990.

Pe lângă acest fapt, în

cauză trebuie reținut că, reclamanta-recurentă pentru suma datorată de pârâtă,

a obținut ulterior, protocolului de predare-primire nr. 2617 din 11 decembrie

2003, titlul executor, situație în care este întemeiată alegerea căi de a cere

anularea acestuia în baza art. 975 C. civ., potrivit căruia, creditorii pot

ataca în nume propriu actele viclene frauduloase făcute de debitor, în situația

în care sunt îndeplinite cele două cerințe: existența prejudiciului și frauda.

Intimata-pârâtă prin manevrele

sale dolosive a încălcat principiul bunei credințe în executarea obligație de

plată a debitului datorat, fapt dovedit prin includerea debitului în

patrimoniul SC C.P. SRL, care încă de la înființare era încetare de plăți, intrare

în faliment.

Așa fiind, în cauză subzistă

critica de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situație în

care urmează a se admite recursul și a se modifica decizia atacată în sensul

respingerii apelului declarat împotriva sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC B.I. SRL TÂRGOVIȘTE, împotriva deciziei nr. 106 din 11 aprilie

2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Modifică decizia atacată în

sensul de a respinge apelul declarat împotriva sentinței nr. 1776 din 9

decembrie 2005, a Tribunalului Dîmbovița.

Obligă intimații la plata

sumei de 7000 lei, cheltuieli de judecată, către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 11 ianuarie 2007.