ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1852/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții B.V. și SC V.S. SRL Târgoviște l-au chemat în judecată pe S.C., solicitând ca, prin sentința care se va pronunța, să se dispună excluderea pârâtului din societate și obligarea acestuia la plata drepturilor ce i se cuvin conform statutului, cu motivarea că S.C., în calitate de asociat, a încălcat legea contabilității prin efectuarea unor activități, care au fost de natură să fraudeze societatea. Pârâtul S.C., la rândul său, prin cerere reconvențională a solicitat excluderea reclamantului B.V. din societate, motivând că situația falimentară a societății se datorează culpei exclusive a acestuia. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1409 din 21 decembrie 2000, a admis în parte cererea reconvențională și a dispus excluderea reclamantului-pârât și a pârâtului-reclamant din SC V.S.

SRL Târgoviște, dispunând, totodată, și dizolvarea societății. Celelalte cereri, privind pretențiile bănești reciproce ale părților, au fost respinse. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul B.V. a fost asociat unic și administrator al SC V.S. SRL Târgoviște, iar prin actul adițional, autentificat la 10 iunie 1998, a cooptat în societate pe S.C. și M.C., prin cesiunea a trei părți sociale și, respectiv, patru părți sociale, de către reclamant, majorându-se astfel capitalul social la 48.000.000 lei. Totodată, s-a stabilit ca administrarea societății să se facă de asociații R.V. și S.C. După examinarea probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut că reclamantul B.V.

a desfășurat o activitate contrară interesului societății, în sensul că a folosit în scop personal o parte din suma ce constituia aport la capitalul social, plătită de către M.C., a vândut părțile componente din utilajele societății fără încuviințarea celorlalți asociați, faptă care a condus la concluzia că erau îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990, pentru excluderea din societate a lui B.V. Pârâtul S.C. a fost exclus din societate, cu motivarea că acesta a întreprins activități contrare scopului societății, în sensul că a făcut operațiuni contabile prin care a schimbat sursele și destinația depunerilor, deși nu avea acest drept, datorită lipsei specimenului de semnătură.

Instanța de fond a mai reținut că, în cauză, sunt aplicabile și dispozițiile art. 222 lit. b) din Legea nr. 31/1990, astfel încât a dispus dizolvarea societății. Apelul declarat de pârâtul M.C. împotriva sentinței nr. 1409 din 21 decembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, care, prin decizia nr. 720 din 22 mai 2001, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a înlăturat mențiunea privind dizolvarea societății comerciale SC V.S. SRL Târgoviște. Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de B.V. și S.C.

În considerentele deciziei, Curtea de apel a reținut, în conformitate cu art. 224 din Legea nr. 31/1990, că societățile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociați, când, datorită acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul singur, cu excepția situației în care asociatul rămas hotărăște continuarea societății cu răspundere limitată cu asociat unic. Cum, în cauză, asociatul M.C. a declarat că înțelege să continue activitatea sub această formă, instanța de apel a considerat întemeiată critica potrivit căreia s-a dispus greșit dizolvarea societății. Apelul declarat de B.V. a fost respins, ca nefondat, motivat de faptul că probele administrate în cauză demonstrează îndeplinirea condițiilor impuse de art. 217 din Legea nr. 31/1990 în ce privește excluderea sa din societate.

S-a demonstrat culpa apelantului de a se fi servit de capitalul social, întrucât aportul adus de M.C. nu a fost depus în totalitate la bancă, precum și prin vânzarea unor părți componente dintr-un utilaj fără aprobarea adunării generale, respectiv, a celorlalți asociați. Și apelul pârâtului S.C. a fost respins, ca nefondat, instanța apreciind că activitatea prestată de acesta a fost de natură să aducă prejudicii societății. Din expertiza depusă la fond, instanța de apel a reținut că S.C. a efectuat operațiuni nelegale în registrul de casă și, astfel, a adus societății un prejudiciu de 118.255.210 lei. S-a reținut, în sarcina sa, și încălcarea statutului societății prin faptul că a hotărât majorarea capitalului social fără participarea asociatului B.V.

Împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat recurs asociații B.V. și S.C. Recurentul B.V. a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că excluderea sa din societate a fost rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 217 lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990. - În concret, a considerat recurentul că art. 217 lit. c) din Legea 31/1990 nu se aplică în speță, întrucât societatea pe care a administrat-o era cu răspundere limitată și nu în comandită simplă. Elementele de fapt din conduita sa nu au fost confirmate de probele aflate la dosar și nu realizează ipotezele conduitei culpabile, care se sancționează cu excluderea din societate.

- Nu poate fi ținut răspunzător față de societate pentru fapta de a nu fi depus la bancă suma de 22.805.000 lei aport la capitalul social al noului asociat M.C., întrucât, între recurent și acesta, a intervenit un raport personal, care nu poate fi sancționat prin excluderea din societate, ci, cel mult, s-ar fi putut pune problema răspunderii pentru daune. - Expertizele au relevat că suma de 20.805.000 lei a fost destinată unor cheltuieli care au fost făcute în interesul societății. - Ipoteza reglementată de art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privește deturnarea fondurilor sociale și nu utilizarea acestora în folosul societății. De asemenea, textul nu poate să aibă în vedere inabilitățile manageriale care nu-i profită administratorului, care, oricum, dacă s-ar fi constatat, se sancționează cu revocarea din funcție și nu cu excluderea din societate.

- Utilajul de glazurat a fost vândut în interesul societății și i-a profitat acesteia și nu interesului său personal. - Înstrăinarea bunurilor nu necesita aprobarea adunării asociaților, întrucât administratorul nu este limitat în actele sale de dispoziție decât în ipoteza unei societăți pe acțiuni și numai dacă actele de înstrăinare privesc bunuri care depășesc o jumătate din valoarea contabilă a activelor societății. - Instanțele au refuzat să observe că, la data înstrăinării bunurilor, era asociat unic și că ceilalți doi asociați au dobândit această calitate la data de 10 iunie 1998. Recursul declarat de B.V. este nefondat pentru următoarele considerente: Problema de drept, care se desprinde din criticile aduse prin recursul declarat de B.V., este dacă în raport cu neregularitățile constatate în activitatea sa, conform probelor de la dosar, acestuia nu i se pot aplica prevederile art. 217 din Legea nr. 31/1990.

Din textul articolului menționat rezultă domeniul de aplicare, dar și caracterul acestor dispoziții. Cu alte cuvinte art. 217 din Legea nr. 31/1990 se aplică și asociaților din societatea cu răspundere limitată, ceea ce înseamnă că asociatul dintr-o astfel de societate poate fi exclus pentru motivele enumerate de text. Cum în privința cazurilor de excludere, textul are caracter exemplificativ, iar nu limitativ, este evident că excluderea poate fi pronunțată și pentru alte motive decât cele enumerate la lit. a) – d) din text. Această concluzie se bazează pe caracterul personal al acestei societăți, care presupune încredere reciprocă între asociați cât și pe pct. 1 din textul art. 217 din Legea nr. 31/1990, în care se stipulează că „poate fi exclus din societate, asociatul care (…)” De aici caracterul exemplificativ și nu imperativ al textului arătat.

Recurentul nu a avut în vedere în criticile sale că, pe lângă obligațiile legate de aport, asociațiilor le revine obligația, independent de calitatea de administrator, de a nu aduce atingere patrimoniului societății. Aceasta înseamnă că asociatul nu se poate folosi de bunurile societății fără acordul celorlalți asociați și nu va putea întrebuința capitalul societății decât în folosul societății. Recurentul nu contestă faptul că parte din suma depusă drept aport la capitalul social de noul asociat nu a fost trecută corect în scriptele societății și că a fost utilizată în alte scopuri decât destinația sa, dar susține că remiterea aportului la capital a dat naștere unui raport personal cu noul asociat, susținere care este contrară legii și probelor de la dosar din care rezultă emiterea de chitanță de către societate pentru „majorare capital social”.

Prin urmare, nu se poate pune problema neîndeplinirii mandatului primit de la noul asociat, ci a încălcării obligațiilor proprii ale recurentului în raporturile sale cu societatea atât în calitatea de asociat, cât, mai ales, în calitatea sa de administrator. În consecință, criticile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 217 din Legea nr. 31/1990, cât și cele referitoare la raportul personal cu M.C. sunt nefondate. Recurentul a mai susținut că textul, privind excluderea din societate, nu sancționează inabilitățile manageriale ale administratorului și că adunarea generală decide asupra acțiunii în răspundere îndreptată împotriva acestuia, dar că, în ambele situații, nu se pune problema excluderii din societate.

Criticile sunt nefondate, întrucât obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, dar și de cele prevăzute de Legea nr. 31/1990. Cu alte cuvinte, răspunderea administratorilor față de societate pentru prejudiciile suferite de aceasta se angajează în condițiile dreptului comun și răspunderii civile, care poate fi contractuală sau delictuală, dar, indiferent de forma ei, răspunderea are ca temei culpa administratorului. Conduita administratorului se apreciază pe baza dispozițiilor art. 1080 C. civ., respectiv, cea a unui bun administrator, care trebuie să asigure o bună gestiune și care să ducă la realizarea obiectului de activitate al societății.

Cum mandatul administratorului în comercial este oneros, răspunderea acestuia se apreciază in abstracto , adică indiferent de forma și gradul culpei sale. În acest context, nu se poate reține nici faptul inabilității manageriale invocate și nici lipsa folosului personal în urma deturnării fondurilor. În sfârșit, dacă se admite punctul de vedere al recurentului, privind faptul că mandatul său nu era limitat și că era în măsură să încheie orice acte, chiar și acte de dispoziție a utilajelor, cu atât mai mult se pune problema finalității și a efectelor acestor acte asupra patrimoniului societății, conform reglementării menționate. Acțiunea în excludere a administratorului asociat nu înlătură acțiunea în răspundere pentru repararea pagubei produse societății, așa încât argumentele aduse de recurent, în legătură cu faptul că nu poate fi aplicată sancțiunea excluderii din societate, nu pot fi primite.

Cât privește înstrăinarea bunurilor, recurentul a susținut că aceasta a fost făcută anterior extinderii numărului de asociați, însă, acest argument este lipsit de relevanță față de faptul că sancțiunea excluderii a fost pronunțată față de societate și nu față de ceilalți asociați. În consecință, nu se găsesc întemeiate criticile formulate în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că recursul lui B.V. va fi respins. Al doilea recurs a fost formulat de asociatul S.C., care a criticat decizia în partea care privește excluderea sa din societate. Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia recurentul a susținut că a fost exclus din societate pentru „fapte culpabile” și nu pentru fraude.

În concret, a susținut recurentul, s-a reținut în sarcina sa faptul că a majorat capitalul social fără consimțământul lui B.V. și fără participarea acestuia, măsură care ar fi încălcat statutul societății. Această măsură, a precizat recurentul, a fost luată cu știința lui B.V., care a primit sumele respective și a eliberat chitanțe cu mențiunea „aport la capital”. Parte din sumele primite de B.V., ca aport, au fost folosite de acesta din urmă în interes personal. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. privește suma de 118.255.210 lei, care a fost reținută ca daună adusă societății, iar punerea acestei sume în sarcina sa o consideră greșită, întrucât documentele contabile nu-i poartă semnătura.

Recurentul a susținut că această sumă reprezintă depășiri ale consumurilor specifice, datorate uzurii utilajelor și calității materiei prime care era de un randament scăzut. Pentru toate aceste depășiri consideră că răspunderea nu putea să revină decât lui B.V., în calitate de administrator. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Primul motiv de recurs vizează ideea de fraudă, care privește, în realitate, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990. Despre aplicarea acestor dispoziții și în legătură cu ideea de fapte culpabile în recursul lui B.V., care, în alți termeni, a pus aceeași problemă, s-a răspuns în concret, așa încât, pentru identitate de raționament, critica va fi respinsă.

Cea de-a doua critică, ce vizează suma de 118.255.210 lei, este, de asemenea, nefondată, întrucât expertiza, care redă operațiunile efectuate în ordinea cronologică, demonstrează că, în declarația pe venit din 30 septembrie 1998 și 30 decembrie 1998, au fost trecute, sub semnătura lui S.C., sume care nu corespund realității, concluzia fiind aceea că evidențele contabile au fost conduse necorespunzător. În concluzie, expertiza contabilă a stabilit că, în evidențele tehnico-operative, s-au făcut operațiuni fără să fie anexate documente legale și că, astfel, s-au adus daune societății. Și expertizele efectuate de M.I., D.C. și I.A. au evidențiat faptul că societatea a fost administrată în fapt, în perioada 1 martie – 31 decembrie 1998, de S.C., perioadă în care s-au înscris și operațiuni fără documente legale.

Prin urmare, independent de cuantumul sumei reținute, prin expertizele efectuate, cu titlu de daune produse societății de S.C., rezultă, evident, că aceste fapte sunt culpabile în înțelesul larg al cuvântului și că, alături de nerespectarea dispozițiilor statutare privind majorarea capitalului social, sunt de natură să atragă sancțiunea excluderii din societate. În consecință, nu se regăsesc motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., așa încât recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul B.V. și de pârâtul S.C. împotriva deciziei nr. 720 din 22 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 martie 2003.