ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2656/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2656/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

adresată Judecătoriei

Râmnicu-Vâlcea

, reclamanta SC

S.C. SRL

a chemat în judecată A.R.

R. și Agenția

Râmnicu-Vâlcea

a A.R.R. pentru

ca Instanța

să dispună anularea adreselor emise de pârâte, privind suspendarea licenței de

transport rutier pe o perioadă de 3 luni, înlăturarea anularii licenței de

execuție traseu pe ruta Bărbătești -

Râmnicu-Vâlcea

, precum și obligarea pârâtelor la emiterea

licențelor de

execuție pentru traseul arătat.

În motivarea cererii s-a susținut faptul că reclamanta este

titulara licenței de

transport rutier începând cu data de 20 februarie

2003, cu valabilitate până la

data de 19 februarie 2008, cu vize anuale și a licenței de execuție pentru

traseu valabilă până la data

de

30 iunie 2005, dată după care s-a organizat licitația pentru atribuire trasee,

licitație care a fost câștigată de societatea reclamantă.

S-a mai precizat faptul că, în urma contestației formulate de

SC H. SRL, a fost anulată licența de execuție

traseu

obținută în urma licitației electronice,

situație pe care reclamanta a

contestat-o,

întrucât la data participării la licitație îndeplinea toate

cerințele pentru participarea la aceasta și în

mod greșit, autoritatea

pârâtă a

anulat licența sa și a declarat câștigătoare a licitației pe

următoarea

clasată.

Prin întâmpinarea formulată, A.R.R. a

invocat excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei, excepția

lipsei capacității procesuale de exercițiu a Agenției A.R.R. Vâlcea, excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, precum și excepția lipsei de obiect și a

solicitat

introducerea în cauză a D.G.T.R.,

a

M.T.C.T. și a

I.G.C.T.

I., având în vedere dispozițiile privind

Metodologia de

atribuire electronică a licențelor de execuție.

Judecătoria

Râmnicu-Vâlcea

, prin sentința civilă nr. 5315 din 2 noiembrie 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea

Curții de Apel Pitești, având în vedere dispozițiile

prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în

fața Curții de Apel

Pitești și a solicitat și suspendarea executării

actelor administrative care fac obiectul cererii de

chemare în judecată, arătând situația de fapt și iminența producerii unor

pagube importante, datorită anulării licenței de execuție traseu

Râmnicu-Vâlcea

- Bărbătești.

Curtea de Apel Pitești, prin sentința nr. 31/ F/ C din 20 martie 2006, a admis în parte acțiunea formulată, constatând faptul că

reclamanta este câștigătoarea licitației și a respins

excepțiile invocate de pârâtă și cererea de suspendare formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut

faptul că reclamanta

este beneficiara licenței de execuție pentru

traseul

Râmnicu-Vâlcea

- Bunești -

Bărbătești, cu

valabilitate de

la data de 25 martie 2003 la 31 martie 2004,

prelungită

până la data de 31 martie 2005, precum și beneficiara

licenței de

transport, cu valabilitate pentru perioada 20 februarie 2003 - 19 februarie

2008, licență cu vize

anuale, ultima viză

fiind acordată la data de 25 aprilie 2005.

Totodată, s-a reținut faptul că pârâta ARR a recunoscut faptul

că a revocat măsura

suspendării dispusă, primul capăt al cererii de

chemare în judecată, rămânând

astfel fără obiect, iar reclamanta

beneficiază de vechime neîntreruptă, conform

dispozițiilor legale.

Excepțiile invocate

au fost respinse de Instanța de Fond întrucât a rezultat, din probele

administrate, faptul că acțiunea a fost depusă în termen, a fost îndeplinită

procedura prealabilă, iar

pârâtele chemate

în judecată au calitate procesuală pasivă și nu este

necesară introducerea

în cauză și a altor pârâți.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta SC

S.C. SRL și pârâta A.R.R.,

criticând sentința pronunțată ca netemeinică și

nelegală.

Prin

motivele de recurs formulate de SC S.C. SRL

s-a susținut faptul că, în mod

greșit a fost respinsă cererea de

suspendare

a executării actului administrativ atacat, întrucât

reclamanta a făcut dovada iminenței unei pagube și a cazului bine

justificat, fiind îndeplinite condițiile

prevăzute de dispoziția legală

invocată.

A.R.R. a susținut, în cadrul motivelor de

recurs dezvoltate, faptul că în

mod greșit a fost respinsă cererea

privind introducerea în cauză a părților arătate,

întrucât ARR nu

poate emite alte licențe în condițiile în care rezultatele validate de

Comisia de validare a

atribuirii electronice a traseelor rămân

neschimbate.

Prin Decizia

nr. 4021 din 15 noiembrie 2006 Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând

motivele invocate în raport cu sentința

pronunțată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în

cauză a respins recursurile formulate ca nefondate.

În motivarea soluției Instanța de Recurs a reținut că în privința

recursului formulat de recurenta SC S.C. SRL, se constată faptul că cererea de

suspendare a actelor administrative contestate,

formulată în temeiul art. 15 din

Legea nr. 554/2004, nu îndeplinește

condițiile de admisibilitate, în sensul că simpla

reluare a motivelor

de nelegalitate a actelor contestate și a faptului că deține mijloace

de transport în sistem

leasing, nu sunt motive suficiente și necesare

pentru admiterea cererii.

În ceea ce

privește recursul A.R.R., Înalta Curte a apreciat următoarele.

Critica privind respingerea cererii de introducere în cauză a

părților arătate, este neîntemeiată și nu

poate fi întrucât în

conformitate cu

dispozițiile prevăzute de H.G. nr. 625/1998 privind

organizarea și funcționarea A.R.R., această

instituție

publică cu personalitate juridică este desemnată să

asigure, în principal, inspecția și controlul în trafic, al stării

tehnice a autovehiculelor rutiere și remorcilor, precum și al îndeplinirii

condițiilor de operare a transporturilor rutiere,

licențierea

operatorilor de

transport rutier,

punerea în

aplicare a normelor

tehnice și a reglementărilor specifice

transporturilor rutiere, pe

baza

împuternicirii date de M.T. conform

prevederilor

art. 3 alin (2) din O.G. nr. 95/1998 privind înființarea unor

instituții publice în subordinea M.T.

Cu privire la

critica ce vizează nepronunțarea Instanței de Fond pe excepția lipsei de obiect

și cu privire la neîndeplinirea

procedurii

prealabile, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate și

urmează a fi

respinse ca atare.

Instanța de Fond a făcut o

corectă apreciere a probelor

administrate,

a stabilit situația de fapt existentă și văzând actele

emise de autoritatea pârâtă, a dispus în

consecință, cu respectarea

prevederilor art. 18 alin (1) din Legea nr.

554/2004.

În ceea ce

privește plângerea prealabilă, Înalta Curte a constatat

faptul că societatea reclamantă

s-a adresat cu plângere prealabilă la

data de 28 martie 2005 societății pârâte, care a și

răspuns la data de

18 aprilie 2005 prin Adresa nr. 18476, în sensul că poate reacorda

licența de transport rutier.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare

SC H. SRL Râmnicu-Vâlcea, întemeiată pe

dispozițiile

art. 317 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., arătând, în

esență, că nu a fost citată la

judecarea cauzei în fond și recurs, deși

în considerentele sentinței nr. 31/ F/ C din 20 martie 2006 a Curții de Apel

Pitești, precum și în cele ale Deciziei nr. 4021 din 15 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face referire la societatea contestatoare SC H. SRL.

Contestația

este inadmisibilă.

Analizând cu întâietate admisibilitatea contestației în anulare,

în raport de prevederile art. 317 alin. (1)

punctul 1 din C.

proc. civ. și față de

probatoriul administrat în cauză, Înalta

Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ.

contestația în

anulare obișnuită poate fi exercitată

împotriva oricăror hotărâri judecătorești

irevocabile, atunci când

procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a

judecat pricina,

nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, dacă acest motiv nu

a putut fi invocat pe calea

apelului sau a recursului.

În speță,

contestatoarea invocă o altă situație juridică și anume aceea că nu a fost

citată nici la judecata cauzei în fond și

nici

în faza procesuală a recursului, reclamând, de fapt,

neintroducerea sa

în cauză, în calitate de parte.

În conformitate cu principiul disponibilității, reclamanta

SC S.C. SRL a stabilit

cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, înțelegând să se judece

în

contradictoriu cu pârâtele A.R.R.

și A.R.R. - Agenția

Râmnicu-Vâlcea

față de care s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor

etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, fiind

legal citate pentru ziua când s-a judecat pricina

atât în fond cât și în

recurs.

De altfel,

pentru ca acest motiv de anulare a unei hotărâri

judecătorești să aibă eficiență

juridică trebuie ca nelegala citare să

se refere la „partea" care invocă acest fapt

pe calea contestației în

anulare și care dovedește și existența unei vătămări, în

sensul că dacă ar fi fost legal citată, ar fi putut formula apărări de natură a

înclina soluția pronunțată în

favoarea ei.

În mod corect Instanța de Fond a reținut că nu se impune

introducerea în cauză a

altor persoane, având în vedere obiectul

cererii de chemare în judecată, autoritățile

pârâte fiind cele care au

competența

de a pune în executare soluția pronunțată, aspect

menținut și prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aceste condiții, este evident că acest motiv al contestației

în anulare, fiind reglementat de dispoziții

exprese, de strictă

interpretare, nu poate

fi invocat decât de către una dintre părțile dosarului, contestatoarea neavând

calitate procesuală în cauză.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile

de admisibilitate ale contestației în anulare întemeiată pe art. 317 alin. (1)

punctul 1 C. proc. civ. și o va respinge ca inadmisibilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de SC H.

SRL

Râmnicu-Vâlcea, împotriva Deciziei nr. 4021 din 15

noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.