ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2362/2011

HOTĂRÂRE
20.04.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2362/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 167/F-CONT din 28 iulie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta

SC S.C. SRL în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română Agenția Rm.

Vâlcea și Autoritatea Rutieră Română București și pe cale de consecință a obligat

pârâtele să recunoască reclamantei vechimea neîntrerupta și numărul de puncte pe

traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești, pentru perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006;

totodată, au fost respinse capetele de cerere privind acordarea de despăgubiri,

retragerea licenței chematei în garanție SC H. SRL și acordarea cheltuielilor de

judecată precum și cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Asupra fondului, în rejudecare,

instanța de fond a reținut că, considerentele deciziei de casare au în vedere însușirea

de către instanța de fond a concluziilor expertului desemnat, fără o motivare argumentată,

ceea ce relevă faptul că instanța supremă a avut în vedere numai întinderea prejudiciului,

condiții în care rezultă că pârâtele trebuie să repare prejudiciul produs reclamantei,

singurul aspect, care a determinat interpretări, fiind cuantumul sumei ce se va

acorda, instanța supremă determinând clar criteriile după care se determină întinderea

acesteia.

Cu privire la cuantumul

prejudiciului, instanța de fond a constat că la dosar au fost depuse două variante

total opuse, respectiv expertiza întocmită de expertul desemnat al cauzei și punctul

de vedere depus de către expertul consilier al Autorității Rutiere Române, în urma

analizei cărora a înlăturat concluziile raportului întocmit de către expertul desemnat,

semnat și de către expertul observator, în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, reține instanța

de fond că deși ambele lucrări au reținut în partea introductivă obiectivele fixate

prin încheierea din 04 noiembrie 2009, expertul desemnat al cauzei nu a ținut seama

de acestea în condițiile în care în raportul de expertiză a menționat că s-au întocmit

două variante, prima ținând seama de rezultatele economice obținute de reclamantă

în perioada 01 ianuarie-30 iunie 2005 pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești și de rezultatele

economice obținute de SC H. SRL în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, pe

traseul în litigiu, avându-se în vedere că reclamanta a participat la ședința de

atribuire din 03 iunie 2005 cu 2 autobuze și unul rezervă iar într-o altă variantă

ținând seama de numărul de autovehicule aprobate pentru efectuarea acestor curse

(3 active și unul de rezervă). Or, în prima variantă instanța a avut în vedere,

așa cum s-a arătat în decizia de casare, 2 autobuze din care unul rezervă iar expertul

a analizat situația cu 2 autobuze și unul rezervă.

Totodată, se mai constată

că expertul a reținut că pe perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006 s-ar fi obținut

un venit net de 1.700.751,36 RON, raportându-se la patru autobuze, deși reclamanta

a participat la ședința de atribuire din 03 iunie 2005 cu 2 autobuze, din care unul

rezervă și aceste obiective au fost stabilite și de instanță.

De asemenea, mai constată

instanța de fond că deși în concluzii se menționează expres obiectivele așa cum

s-au dispus de către instanță, pe parcursul lucrării nu s-a ținut seama de teza

a doua a obiectivului unu, în care s-a dispus să se țină cont de rezultatele economice

obținute de SC H. SRL în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, pe traseul în

litigiu.

Cu privire la veniturile

obținute de reclamantă în perioada anterioară ședinței de atribuire din 03 iunie

2005, s-a constat că expertul desemnat a calculat încasările, în funcție de biletele

vândute, de abonamente și alte prestații, fără a determina profitul realizat, ținând

seama de cheltuielile necesare efectuării activității de transport, așa cum s-a

dispus prin încheierea din 4 noiembrie 2009. Expertul desemnat a calculat încasările

pentru perioada ianuarie-iunie 2005, însă nu a determinat și cheltuielile pentru

această perioadă, reținând eronat că încasările și profitul se suprapun. Dimpotrivă,

au fost calculate cheltuielile aferente perioadei ulterioare, 01 iulie 2005-21

decembrie 2006.

Ca atare, consideră instanța

de fond că pentru perioada ianuarie-iunie 2005 trebuia să se țină seama de rezultatele

economice ale reclamantei pe același traseu, prin luarea în considerație a încasărilor

dar și a cheltuielilor. Or, expertul a calculat încasările pentru perioada ianuarie-iunie

2005 și cheltuielile pentru perioada ulterioară, pentru care nu a mai determinat

încasările pe alte trasee, potrivit obiectivului trei.

Totodată, se mai constată

că expertul a adunat veniturile efectiv realizate pe alte trasee cu cele estimate

pe traseul în litigiu, fără a ține seama de faptul că primele au fost obținute prin

utilizarea acelorași autovehicule, dublând practic parcul auto al reclamantei.

Se mai reține că expertul

nu a arătat detaliat cum a ajuns la concluzia prezentată, nefiind depuse calcule

care să susțină rezultatul expertizei, respectiv un profit net de 1.700.751,36 RON,

fiind luate în calcul încasările din bilete, în raport de venitul obținut anterior

datei de 01 iulie 2005, pe același traseu, fără însă a se lua în calcul cheltuielile.

Cele determinate pentru perioada ulterioară ședinței de atribuire, respectiv 439.771,48

RON, nu au relevanță, în lipsa calculării încasărilor pentru aceeași perioadă.

Curtea de apel a reținut

însă punctul de vedere prezentat de expertul propus de pârâte, care arată întemeiat,

ținând seama de programul de transport aprobat de Consiliul Județean Vâlcea pe traseul

în discuție, că, în raport de numărul de autovehicule cu care reclamanta a participat

la licitație, pentru perioada anterioară acesteia, venitul nerealizat este de 776.234

RON, cheltuielile sunt de 1.299.594 RON, rezultând pierdere de 523.360 RON.

Constată instanța de fond

că respectivul expert a ținut seama de cheltuielile aferente veniturilor posibile

de realizat, față de un număr de 2 autobuze, cu care s-a participat la licitație,

variantă pe care instanța de fond a considerat-o reală, față de varianta cu patru

autobuze, în funcție de licențele deținute de reclamantă, în primul rând deoarece

reflectă cele reținute de instanța supremă iar în al doilea rând, deoarece nu a

rezultat că reclamanta ar fi afectat mai mult de două autobuze acestui traseu. Astfel,

aceasta a participat la licitație numai cu două autobuze, deoarece celelalte erau

afectate altor trasee, nefiind posibilă utilizarea lor efectivă, în timpul aceluiași

program, concomitent, pe mai multe trasee, cu atât mai mult cu cât la data de referință,

nu deținea licență de execuție pentru XX.

Mai mult, mai reține instanța

de fond că în perioada 01 iulie 2005-12 decembrie 2006 reclamanta a deținut licență

și a executat traseul Rm. Vâlcea-Budești-Golești, cu autobuzul YY, cu care a participat

și la licitația în discuție (20 mai 2005) și care astfel nu mai putea efectua traseul

Rm. Vâlcea-Bărbătești.

Totodată, se mai reține

că reclamanta a deținut licențe și pentru alte trasee, în perioada 01 iulie 2005-10

decembrie 2006, respectiv Rm. Vâlcea-Budești-Golești, Rm. Vâlcea-Brezoi-Mlăceni,

iar parcul său auto era compus din trei autobuze și un microbuz, din care ZZ a fost

radiat în aprilie 2006, XX a fost radiat la 17 februarie 2006. Intr-adevăr, traseele

Rm. Vâlcea-Runcu-Valea Babii, Rm. Vâlcea-Budești-Galicea, nu au fost efectuate (Dosar

nr. 160/46/2007), însă cel puțin traseul Rm. Vâlcea-Budești-Golești a fost efectuat,

așa cum și reprezentantul reclamantei a arătat în fața instanței la termenul din

28 iulie 20010.

Expertul consilier a ținut

seama și de faptul că unele autovehicule au fost radiate începând cu aprilie 2006

(ZZ și XX) și de randamentul net, în cazul utilizării a trei autobuze și unul de

rezervă. Și în această variantă expertul a arătat că rezultatul este în realitate

o pierdere de 729.256 RON, spre deosebire de varianta cu două autobuze, pentru care

a rezultat o pierdere de 523.360 RON.

De asemenea s-au avut

în vedere rezultatele economice obținute de SC H. SRL în perioada 01 iulie 2005-10

decembrie 2006, pe traseul în litigiu, prin estimare, față de datele depuse de această

societate la Ministerul Finanțelor. În înscrisurile depuse se menționează că pentru

anul 2005 SC H. SRL a avut o pierdere netă a exercițiului financiar de 14.627 RON,

profit net 0, iar pentru anul 2006, profit net de 34.439 RON. Nu rezultă într-adevăr

dacă traseul în litigiu a determinat rezultate favorabile, iar pierderea este urmarea

întregii activități a chematei în garanție, inclusiv pe alte trasee, însă pe de

o parte, determinarea pierderii pe traseul în discuție s-a făcut estimativ, proporțional,

iar pe de altă parte, și reclamanta a înregistrat profit pentru anul 2006.

Ca atare, constatând că

reclamanta nu ar fi obținut profit pe traseul în litigiu, acest capăt de cerere

a fost respins de către instanța de fond.

Asupra capătului de cerere

privind vechimea neîntreruptă pe traseu și numărul de puncte instanța de fond a

reținut că, potrivit sentinței nr. 31/F/C din 20 martie 2006, pronunțată în Dosarul

nr. 157/Com/2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 4021 din 15 noiembrie 2006, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în

Dosarul nr. 7572/1/2006, s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC S.C. SRL împotriva

pârâtelor Autoritatea Rutieră Română București și Autoritatea Rutieră Română - Agenția

Rm. Vâlcea, s-a constatat că reclamanta este câștigătoarea licitației și s-a dispus

obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română - Agenția Rm. Vâlcea să îi elibereze

licența de execuție pentru traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești.

Prin urmare, constată

instanța de fond că reclamanta îndeplinea toate condițiile pentru a obține licența

de traseu și în mod nelegal a fost lipsită de aceasta în perioada în discuție în

speță, astfel că în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, reclamanta a avut

vechime neîntreruptă pe traseu și a acumulat punctele prevăzute de lege pentru vechime

neîntreruptă.

2.Recursurile declarate

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 167/F-CONT din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC

S.C. SRL cât și pârâta Autoritatea Rutieră Română invocând dispozițiile art. 304

pct. 7, pct. 9 și art. 304

1

2.1 Prin recursul formulat

reclamanta SC S.C. SRL a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul respingerii

capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.347.794,25 RON,

cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul real suferit ca urmare a nerealizării

traseului Rm. Vâlcea-Bărbătești în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006.

2.2.1 Printr-un prim motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurenta-reclamantă

că hotărârea recurată, contrar dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, în condițiile în care instanța de fond, făcând o gravă

confuzie a termenilor tehnico-economici, s-a rezumat la o înșiruire de fapte și

argumente fără ca ele să creeze o structură logică, care să aibă ca rezultat soluția

din dispozitivul hotărârii .

Subliniază recurenta-reclamantă

că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la probele

administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și

în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod convingător

și logic la soluția din dispozitiv, aspecte care nu se regăsesc în considerentele

hotărârii recurate.

2.1.2. Printr-un alt set

de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurenta-reclamantă că hotărârea recurată este dată cu aplicarea

și interpretarea greșită a legii.

Astfel, susține recurenta-reclamantă

că instanța de fond, în rejudecare în mod netemeinic și nelegal, nu a ținut cont

de raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul titular M.G.A., în

sensul că, concluziile acestei expertize au fost înlăturate nejustificat, acordându-se

totodată eficiență juridică numai expertizei efectuate de către expertul observator

al Autoritâții Rutiere Române T.M., fără ca instanța să admită obiecțiunile Autoritâții

Rutiere Române la raportul de expertiză efectuat în cauză.

De asemenea, se arată

că instanța de fond în mod nelegal nu a acordat eficiență juridică raportului de

expertiză efectuat în cauză de expertul titular, expertiză ce a respectat întocmai

obiectivele trasate de către instanță și care a fost însușită și de către propriul

expert observator, raport ce a calculat și stabilit prejudiciul total reactualizat

la suma de 1.347.794, 25 RON.

Mai arată recurenta că

numărul de autovehicule cu care a participat la ședința de atribuire din 3 iunie

2005 este egal cu numărul de autovehicule aprobat prin Programul județean de transport

al județului Vâlcea, adică 3 autobuze active și o rezervă. Acest program a fost

aprobat anterior ședinței de atribuire iar dacă nu ar fi îndeplinit condiția parcului

auto așa cum susține pârâta Autoritatea Rutieră Română nu ar fi putut participa

la licitație pentru că nu avea acces în sistemul electronic iar pe de altă parte

parcul auto a constituit și constituie și în prezent criteriile de punctaj în baza

cărora se face departajarea celor participanți la licitație.

Consideră recurenta că

este aberantă și lipsită de logică susținerea Autoritatea Rutieră Română în sensul

că nu îndeplinea condiția parcului auto din moment ce executa acest traseu cu 3

plus 1 autovehicule încă din martie 2003 anterior organizării licitației dar participa

la licitație cu două autovehicule cu mult mai mult cu cât solicitase Consiliului

Județean Vâlcea suplimentarea numărului de curse datorită afluxului mare de călători,

solicitare aprobată în Programul Județean de Transport 2005-2008.

Consideră recurenta-reclamantă

că neînțelegerea noțiunii și definiția unor termeni, precum licență de transport,

licență de traseu, licență de execuție autovehicul au dus la interpretări eronate

a dispozițiilor legale de către instanța de fond ca și o serie de confuzii, precum

cea dintre autobuz și autoturism, profit net cu profit brut, venit net cu venit

brut, cheltuieli-costuri, neînțelegerea interpretării științifice a expertului desemnat

în raportul de expertiză.

Logic ar fi fost ca dacă

instanța de fond ar fi avut îndoieli cu privire la temeinicia raportului de expertiză

efectuat de expertul desemnat, să fi dispus o contraexpertiză în vederea lămuririi

și clarificării depline a obiectivelor stabilite și nu să țină cont numai de opinia

expertului observator al R.A.R., sau să fi admis obiecțiunile formulate de R.A.R.

ca expertul desemnat să răspundă la acestea.

2.2 Printr-o serie de

critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a criticat hotărârea sub aspectul admiterii

capătului de cerere privind vechimea neîntreruptă pe traseu și numărul de puncte

aferente.

Astfel, susține recurenta-pârâtă

că instanța de fond pe calea unei interpretări greșite a soluției pronunțate prin

sentința civilă nr. 31/F/C din 20 martie 2006 a Curții de Apel Pitești a reținut

că reclamanta SC S.C. SRL trebuia să beneficieze de vechime neîntreruptă pe traseul

Rm. Vâlcea-Bărbătești pentru perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006 și respectiv

de 11 puncte pentru vechime.

În acest sens susține

recurenta că, față de dispozițiile pct. 3 din Anexa 11a coroborat cu prevederile

pct. 3 lit. a) din Anexa 11b, ce fac parte integrantă din Ordinul M.T.C.T. nr. 1842/2001

vechimea neîntreruptă și punctajul aferent acesteia nu pot fi recunoscute SC

S.C. SRL, întrucât pentru acordarea vechimii, operatorul de transport rutier trebuie

să dețină neîntrerupt licența de transport, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Consideră recurenta-pârâtă

că raționamentul instanței de fond în baza căruia s-a fundamentat soluția de obligare

a sa la recunoașterea vechimii neîntrerupte și numărul de puncte pe traseul Rm.

Vâlcea-Bărbătești, este neîntemeiat și totodată nelegal, în condițiile în care prin

sentința definitivă și irevocabilă nr. 31/F/C din 20 martie 2006, Curtea de Apel

Pitești nu a reținut că a intervenit o descalificare ilegală, motiv pentru care

a și respins capătul de cerere prin care se solicită anularea rezultatului privind

atribuirea traseului Rm. Vâlcea-Bărbătești, rezultat prin care SC S.C. SRL a fost

descalificată pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (4) din Metodologia

de atribuire nr. 13.204 din 18 martie 2005, respectiv pentru nerespectarea condițiilor

privind parcul auto minim necesar cu care trebuia efectuat respectivul traseu.

În acest sens, arată recurenta

că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) cap.IV din Metodologia nr. 13.204

din 18 martie 2005, operatorii de transport pentru a se înscrie în procesul de solicitare

electronică a unui traseu, îți selectau singuri prin sistemul gestionat de I.G.T.C.T.I.,

parcul cu care urmau să efectueze traseul solicitat și că, în procesul de selecție

corectă, aveau îndatorirea de a verifica îndeplinirea criteriilor referitoare la

parcul minim necesar pentru aceste solicitări.

Mai arată recurenta că,

în data de 23 ianuarie 2007, I.G.C.T.I. atestă faptul că reclamanta a participat

la atribuirea din 3 iunie 2005 pentru traseul RM. Vâlcea-Bărbătești cu 2 autobuze,

și că datorită nerespectării art. 7 alin. (4) din Metodologia de atribuire, Comisia

de validare a descalificat pe SC S.C. SRL, declarând ca fiind câștigător pe SC

Întreg parcul auto al

reclamantei cuprindea la atribuirea din 2005, un microbuz și două autobuze iar pentru

a participa la atribuirea din data de 03 iunie 2005, era necesar ca autovehicule

cu care operatorii de transport participau la această atribuire, să dețină licența

de execuție pentru vehicul valabilă la data de 04 mai 2005, zi ce era considerată

dată de referință, susținere ce reiese și din Metodologia de atribuire nr. 13204

din 18 martie 2005.

3.Hotărârea instanței

de recurs

3.1 Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

pct. 7 și pct. 9 art. 304

1

declarat de recurenta-reclamantă SC S.C. SRL este nefondat, urmând a fi respins

ca atare, pentru următoarele considerente:

3.1.1 Înalta Curte, în

primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat

pe larg hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în urma

aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării,

în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea

de recurs.

Astfel, din lecturarea

considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a expus în mod detaliat

argumentele care au condus la înlăturarea raportului de expertiză contabilă judiciară,

întocmit de expertul desemnat în cauză și și-a însușit opinia separată întocmită

de expertul observator pentru pârâtele Autoritatea Rutieră Română București și Agenția

Autoritatea Rutieră Română Rm. Vâlcea, iar raționamentul juridic expus justifică

pe deplin soluția pronunțată.

De asemenea, nu poate

fi reținută nici o eventuală confuzie a termenilor tehnico-economică, în raționamentul

expus de judecătorul fondului, în sensul invocat prin cererea de recurs.

3.1.2. Înalta Curte analizând

actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată

că nu poate primi nici criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

În primul rând, Înalta

Curte subliniază faptul că, conținutul opiniei de specialitate exprimate de un expert,

valoarea și semnificația ei în contextul probator, constituie o chestiune de apreciere

a probelor, operațiune ce revine judecătorului în procesul deliberativ.

Prin urmare, atâta vreme

cât judecătorul fondului a expus pe larg, în considerentele hotărârii recurate,

argumentele care l-au determinat să înlăture raportul de expertiză contabilă judiciară,

întocmit de expertul desemnat în cauză și să primească opinia separată întocmită

de expertul observator pentru pârâtele Autoritatea Rutieră Română București și Agenția

Autoritatea Rutieră Română Rm. Vâlcea, nu pot fi reținute criticile referitoare

la nelegalitatea acestei decizii.

Totodată, analizând opiniile

exprimate în cauză de cei doi experți, în raport de obiectivele fixate de instanța

de fond prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2009, de considerentele

Deciziei nr. 3424 din 18 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, de situația de fapt în raport de care a fost

analizată situația financiară a celor două societăți comerciale, de perioadele de

referință analizate, de calculele efectuate, de modul de aplicare a legislației

în materie, Înalta Curte constată în mod corect instanța de fond a înlăturat raportul

de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză și și-a

însușit opinia separată întocmită de expertul observator care a făcut o corectă

apreciere a situației financiare a reclamantei, așa încât vor fi înlăturate și criticile

formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.

Totodată, câtă vreme instanța

de fond s-a considerat lămurită prin expertiza întocmită de expertul parte, era

inutilă admiterea obiecțiunilor formulate de pârâta Autoritatea Rutieră Română,

ca și completarea raportului de expertiză sau refacerea expertizei, în condițiile

art. 212 C. proc. civ., așa încât și criticile formulate de recurenta-reclamantă

pe acest aspect sunt neîntemeiate.

Sunt lipsite de suport

real și criticile referitoare la înțelegerea greșită de către judecătorul fondului,

a unor termeni tehnici și a unor noțiuni de drept societar, în condițiile în care

prin modul în a argumentat înlăturarea raportului de expertiză întocmit de expertul

desemnat în cauză, rezultă fără echivoc o înțelegere clară a respectivelor noțiuni

precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.

În consecință, Înalta

Curte, față de împrejurarea că prin probele administrate în cauză recurenta-reclamanta

nu a făcut dovada prejudiciului pretins a fi recuperat de la pârâte, și văzând și

dispozițiile art. 998-999 C. civ., constată că în mod corect instanța de fond a

respins ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor formulată în cauză.

3.2 În raport de motivele

invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 art. 304 indice 1 C. proc.civ., Înalta

Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română este fondat,

urmând a fi admis, în considerarea celor ce urmează:

Astfel, Înalta Curte reține

că în raport de dispozițiile pct. 3 din anexa 11a coroborat cu pct. 3 lit. a) din

anexa 11b ce fac parte integrală din Ordinul M.T.C.T. nr. 1842/2001 cu modificările

ulterioare în vigoare la data promovării acțiunii, pentru acordarea vechimii operatorul

de transport rutier trebuie să dețină în mod neîntrerupt licența de traseu.

Așadar, este de necontestat

că aprecierea vechimii pe un anumit traseu, și implicit acordarea numărului de puncte,

presupune ca și situație premiză, deținerea de către operatorul de transport rutier

a unei licențe de traseu, singurul document în baza căruia acesta poate desfășura,

în condițiile legii, activitatea de transport rutier pe respectivul traseu.

În acest sens, pentru

calculul vechimii pe un anumit traseu și acordarea numărului de puncte aferente,

se iau în considerare luna și anul de când operatorul de transport rutier a deținut

licența pentru traseul respectiv.

Astfel, în condițiile

în care în perioada 1 iulie 2005-10 decembrie 2006, reclamanta nu a deținut licență

de traseu, ceea ce nu i-a permis să desfășoare activitate de transport rutier pe

traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești, nu poate fi reținută vechimea pe traseu, cum în mod

corect se susține prin cererea de recurs.

În mod greșit instanța

de fond a considerat că se impune recunoașterea vechimii neîntrerupte pe traseul

Râmnicu Vâlcea-Bărbătești, pentru perioada 1 iulie 2005-10 decembrie 2006, în raport

de sentința civile nr. 31/F/C din 20 martie 2006 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă

prin decizia nr. 4021 din 15 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, în condițiile în care prin respectiva

hotărâre s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC S.C. SRL împotriva pârâtelor

Autoritatea Rutieră Română București și Autoritatea Rutieră Română - Agenția Rm.

Vâlcea, s-a constatat că reclamanta este câștigătoarea licitației și s-a dispus

doar obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română - Agenția Rm. Vâlcea să îi elibereze

licența de execuție pentru traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești.

Faptul că în baza respectivei

hotărâri judecătorești reclamantei i-a fost emisă licență de traseu pe ruta Rm.

Vâlcea-Bărbătești cu valabilitate de la data de 11 decembrie 2006, nu poate conduce

și la reținerea vechimii neîntrerupte pe respectivul traseu, și acordarea numărului

de puncte aferent, în condițiile în care aceste operațiuni presupun desfășurarea

efectivă a activității de transport rutier.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta

Autoritatea Rutieră Română și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii

cererii de recunoaștere a vechimii neîntrerupte și a numărului de puncte pe traseul

Rm. Vâlcea-Bărbătești, ca neîntemeiată.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S.C. SRL Bărbătești, împotriva sentinței nr. 167/F-CONT din 28

iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat

de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva aceleiași sentințe.

Modifică, în parte, sentința

atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei de recunoaștere a vechimii neîntrerupte

și a numărului de puncte pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5899/2011
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2011, CS S.C. SRL cu sediul în comuna Bărbătești Vâlcea, a formulat în contradictoriu cu A
ÎCCJ 2006-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2006
traseu și de dreptul de recalculare a punctajului. În aceeași situație se află și intervenienta SC A.T. SRL Pitești, reține instanța de fond, chiar dacă aceasta și-a exprimat dezacordul față de susținerile reclamantei. Cât privește cererea
ÎCCJ 2007-04-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2173/2007
ului administrativ supus anulării și nu au atribuții stabilite prin lege în analizarea dosarelor de licitație. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea vechimii pentru traseu, Instanța de Fond a reținut că aceasta nu a fost solicit
ÎCCJ 2006-11-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1935/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 octombrie 2006, reclamanta SC T. SRL Râmnicu-Vâlcea a solicitat anularea adresei nr. 24038 din 26 iulie 2006, prin care a
ÎCCJ 2007-04-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2218/2007
tă, reținând că actul este emis de către o autoritate publică în vederea executării legii, „dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”, fiind deci un act administrativ. Instanța de Fond a calificat cererea de intervenție în i
Sursă