ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2362/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 167/F-CONT din 28 iulie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română Agenția Rm. Vâlcea și Autoritatea Rutieră Română București și pe cale de consecință a obligat pârâtele să recunoască reclamantei vechimea neîntrerupta și numărul de puncte pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești, pentru perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006; totodată, au fost respinse capetele de cerere privind acordarea de despăgubiri, retragerea licenței chematei în garanție SC H. SRL și acordarea cheltuielilor de judecată precum și cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Asupra fondului, în rejudecare, instanța de fond a reținut că, considerentele deciziei de casare au în vedere însușirea de către instanța de fond a concluziilor expertului desemnat, fără o motivare argumentată, ceea ce relevă faptul că instanța supremă a avut în vedere numai întinderea prejudiciului, condiții în care rezultă că pârâtele trebuie să repare prejudiciul produs reclamantei, singurul aspect, care a determinat interpretări, fiind cuantumul sumei ce se va acorda, instanța supremă determinând clar criteriile după care se determină întinderea acesteia.

Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanța de fond a constat că la dosar au fost depuse două variante total opuse, respectiv expertiza întocmită de expertul desemnat al cauzei și punctul de vedere depus de către expertul consilier al Autorității Rutiere Române, în urma analizei cărora a înlăturat concluziile raportului întocmit de către expertul desemnat, semnat și de către expertul observator, în considerarea următoarelor argumente: Astfel, reține instanța de fond că deși ambele lucrări au reținut în partea introductivă obiectivele fixate prin încheierea din 04 noiembrie 2009, expertul desemnat al cauzei nu a ținut seama de acestea în condițiile în care în raportul de expertiză a menționat că s-au întocmit două variante, prima ținând seama de rezultatele economice obținute de reclamantă în perioada 01 ianuarie-30 iunie 2005 pe traseul Rm.

Vâlcea-Bărbătești și de rezultatele economice obținute de SC H. SRL în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, pe traseul în litigiu, avându-se în vedere că reclamanta a participat la ședința de atribuire din 03 iunie 2005 cu 2 autobuze și unul rezervă iar într-o altă variantă ținând seama de numărul de autovehicule aprobate pentru efectuarea acestor curse (3 active și unul de rezervă). Or, în prima variantă instanța a avut în vedere, așa cum s-a arătat în decizia de casare, 2 autobuze din care unul rezervă iar expertul a analizat situația cu 2 autobuze și unul rezervă. Totodată, se mai constată că expertul a reținut că pe perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006 s-ar fi obținut un venit net de 1.700.751,36 RON, raportându-se la patru autobuze, deși reclamanta a participat la ședința de atribuire din 03 iunie 2005 cu 2 autobuze, din care unul rezervă și aceste obiective au fost stabilite și de instanță.

De asemenea, mai constată instanța de fond că deși în concluzii se menționează expres obiectivele așa cum s-au dispus de către instanță, pe parcursul lucrării nu s-a ținut seama de teza a doua a obiectivului unu, în care s-a dispus să se țină cont de rezultatele economice obținute de SC H. SRL în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, pe traseul în litigiu. Cu privire la veniturile obținute de reclamantă în perioada anterioară ședinței de atribuire din 03 iunie 2005, s-a constat că expertul desemnat a calculat încasările, în funcție de biletele vândute, de abonamente și alte prestații, fără a determina profitul realizat, ținând seama de cheltuielile necesare efectuării activității de transport, așa cum s-a dispus prin încheierea din 4 noiembrie 2009. Expertul desemnat a calculat încasările pentru perioada ianuarie-iunie 2005, însă nu a determinat și cheltuielile pentru această perioadă, reținând eronat că încasările și profitul se suprapun.

Dimpotrivă, au fost calculate cheltuielile aferente perioadei ulterioare, 01 iulie 2005-21 decembrie 2006. Ca atare, consideră instanța de fond că pentru perioada ianuarie-iunie 2005 trebuia să se țină seama de rezultatele economice ale reclamantei pe același traseu, prin luarea în considerație a încasărilor dar și a cheltuielilor. Or, expertul a calculat încasările pentru perioada ianuarie-iunie 2005 și cheltuielile pentru perioada ulterioară, pentru care nu a mai determinat încasările pe alte trasee, potrivit obiectivului trei. Totodată, se mai constată că expertul a adunat veniturile efectiv realizate pe alte trasee cu cele estimate pe traseul în litigiu, fără a ține seama de faptul că primele au fost obținute prin utilizarea acelorași autovehicule, dublând practic parcul auto al reclamantei.

Se mai reține că expertul nu a arătat detaliat cum a ajuns la concluzia prezentată, nefiind depuse calcule care să susțină rezultatul expertizei, respectiv un profit net de 1.700.751,36 RON, fiind luate în calcul încasările din bilete, în raport de venitul obținut anterior datei de 01 iulie 2005, pe același traseu, fără însă a se lua în calcul cheltuielile. Cele determinate pentru perioada ulterioară ședinței de atribuire, respectiv 439.771,48 RON, nu au relevanță, în lipsa calculării încasărilor pentru aceeași perioadă. Curtea de apel a reținut însă punctul de vedere prezentat de expertul propus de pârâte, care arată întemeiat, ținând seama de programul de transport aprobat de Consiliul Județean Vâlcea pe traseul în discuție, că, în raport de numărul de autovehicule cu care reclamanta a participat la licitație, pentru perioada anterioară acesteia, venitul nerealizat este de 776.234 RON, cheltuielile sunt de 1.299.594 RON, rezultând pierdere de 523.360 RON.

Constată instanța de fond că respectivul expert a ținut seama de cheltuielile aferente veniturilor posibile de realizat, față de un număr de 2 autobuze, cu care s-a participat la licitație, variantă pe care instanța de fond a considerat-o reală, față de varianta cu patru autobuze, în funcție de licențele deținute de reclamantă, în primul rând deoarece reflectă cele reținute de instanța supremă iar în al doilea rând, deoarece nu a rezultat că reclamanta ar fi afectat mai mult de două autobuze acestui traseu. Astfel, aceasta a participat la licitație numai cu două autobuze, deoarece celelalte erau afectate altor trasee, nefiind posibilă utilizarea lor efectivă, în timpul aceluiași program, concomitent, pe mai multe trasee, cu atât mai mult cu cât la data de referință, nu deținea licență de execuție pentru XX.

Mai mult, mai reține instanța de fond că în perioada 01 iulie 2005-12 decembrie 2006 reclamanta a deținut licență și a executat traseul Rm. Vâlcea-Budești-Golești, cu autobuzul YY, cu care a participat și la licitația în discuție (20 mai 2005) și care astfel nu mai putea efectua traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești. Totodată, se mai reține că reclamanta a deținut licențe și pentru alte trasee, în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, respectiv Rm. Vâlcea-Budești-Golești, Rm. Vâlcea-Brezoi-Mlăceni, iar parcul său auto era compus din trei autobuze și un microbuz, din care ZZ a fost radiat în aprilie 2006, XX a fost radiat la 17 februarie 2006. Intr-adevăr, traseele Rm. Vâlcea-Runcu-Valea Babii, Rm.

Vâlcea-Budești-Galicea, nu au fost efectuate (Dosar nr. 160/46/2007), însă cel puțin traseul Rm. Vâlcea-Budești-Golești a fost efectuat, așa cum și reprezentantul reclamantei a arătat în fața instanței la termenul din 28 iulie 20010. Expertul consilier a ținut seama și de faptul că unele autovehicule au fost radiate începând cu aprilie 2006 (ZZ și XX) și de randamentul net, în cazul utilizării a trei autobuze și unul de rezervă. Și în această variantă expertul a arătat că rezultatul este în realitate o pierdere de 729.256 RON, spre deosebire de varianta cu două autobuze, pentru care a rezultat o pierdere de 523.360 RON. De asemenea s-au avut în vedere rezultatele economice obținute de SC H. SRL în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, pe traseul în litigiu, prin estimare, față de datele depuse de această societate la Ministerul Finanțelor.

În înscrisurile depuse se menționează că pentru anul 2005 SC H. SRL a avut o pierdere netă a exercițiului financiar de 14.627 RON, profit net 0, iar pentru anul 2006, profit net de 34.439 RON. Nu rezultă într-adevăr dacă traseul în litigiu a determinat rezultate favorabile, iar pierderea este urmarea întregii activități a chematei în garanție, inclusiv pe alte trasee, însă pe de o parte, determinarea pierderii pe traseul în discuție s-a făcut estimativ, proporțional, iar pe de altă parte, și reclamanta a înregistrat profit pentru anul 2006. Ca atare, constatând că reclamanta nu ar fi obținut profit pe traseul în litigiu, acest capăt de cerere a fost respins de către instanța de fond.

Asupra capătului de cerere privind vechimea neîntreruptă pe traseu și numărul de puncte instanța de fond a reținut că, potrivit sentinței nr. 31/F/C din 20 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 157/Com/2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 4021 din 15 noiembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 7572/1/2006, s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC S.C. SRL împotriva pârâtelor Autoritatea Rutieră Română București și Autoritatea Rutieră Română - Agenția Rm. Vâlcea, s-a constatat că reclamanta este câștigătoarea licitației și s-a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română - Agenția Rm.

Vâlcea să îi elibereze licența de execuție pentru traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești. Prin urmare, constată instanța de fond că reclamanta îndeplinea toate condițiile pentru a obține licența de traseu și în mod nelegal a fost lipsită de aceasta în perioada în discuție în speță, astfel că în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006, reclamanta a avut vechime neîntreruptă pe traseu și a acumulat punctele prevăzute de lege pentru vechime neîntreruptă. 2.Recursurile declarate în cauză Împotriva sentinței nr. 167/F-CONT din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC S.C. SRL cât și pârâta Autoritatea Rutieră Română invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., și susținând în esență următoarele: 2.1 Prin recursul formulat reclamanta SC S.C. SRL a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.347.794,25 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul real suferit ca urmare a nerealizării traseului Rm. Vâlcea-Bărbătești în perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006. 2.2.1 Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurenta-reclamantă că hotărârea recurată, contrar dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condițiile în care instanța de fond, făcând o gravă confuzie a termenilor tehnico-economici, s-a rezumat la o înșiruire de fapte și argumente fără ca ele să creeze o structură logică, care să aibă ca rezultat soluția din dispozitivul hotărârii . Subliniază recurenta-reclamantă că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod convingător și logic la soluția din dispozitiv, aspecte care nu se regăsesc în considerentele hotărârii recurate. 2.1.2. Printr-un alt set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurenta-reclamantă că hotărârea recurată este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. Astfel, susține recurenta-reclamantă că instanța de fond, în rejudecare în mod netemeinic și nelegal, nu a ținut cont de raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul titular M.G.A., în sensul că, concluziile acestei expertize au fost înlăturate nejustificat, acordându-se totodată eficiență juridică numai expertizei efectuate de către expertul observator al Autoritâții Rutiere Române T.M., fără ca instanța să admită obiecțiunile Autoritâții Rutiere Române la raportul de expertiză efectuat în cauză.

De asemenea, se arată că instanța de fond în mod nelegal nu a acordat eficiență juridică raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul titular, expertiză ce a respectat întocmai obiectivele trasate de către instanță și care a fost însușită și de către propriul expert observator, raport ce a calculat și stabilit prejudiciul total reactualizat la suma de 1.347.794, 25 RON. Mai arată recurenta că numărul de autovehicule cu care a participat la ședința de atribuire din 3 iunie 2005 este egal cu numărul de autovehicule aprobat prin Programul județean de transport al județului Vâlcea, adică 3 autobuze active și o rezervă.

Acest program a fost aprobat anterior ședinței de atribuire iar dacă nu ar fi îndeplinit condiția parcului auto așa cum susține pârâta Autoritatea Rutieră Română nu ar fi putut participa la licitație pentru că nu avea acces în sistemul electronic iar pe de altă parte parcul auto a constituit și constituie și în prezent criteriile de punctaj în baza cărora se face departajarea celor participanți la licitație. Consideră recurenta că este aberantă și lipsită de logică susținerea Autoritatea Rutieră Română în sensul că nu îndeplinea condiția parcului auto din moment ce executa acest traseu cu 3 plus 1 autovehicule încă din martie 2003 anterior organizării licitației dar participa la licitație cu două autovehicule cu mult mai mult cu cât solicitase Consiliului Județean Vâlcea suplimentarea numărului de curse datorită afluxului mare de călători, solicitare aprobată în Programul Județean de Transport 2005-2008.

Consideră recurenta-reclamantă că neînțelegerea noțiunii și definiția unor termeni, precum licență de transport, licență de traseu, licență de execuție autovehicul au dus la interpretări eronate a dispozițiilor legale de către instanța de fond ca și o serie de confuzii, precum cea dintre autobuz și autoturism, profit net cu profit brut, venit net cu venit brut, cheltuieli-costuri, neînțelegerea interpretării științifice a expertului desemnat în raportul de expertiză. Logic ar fi fost ca dacă instanța de fond ar fi avut îndoieli cu privire la temeinicia raportului de expertiză efectuat de expertul desemnat, să fi dispus o contraexpertiză în vederea lămuririi și clarificării depline a obiectivelor stabilite și nu să țină cont numai de opinia expertului observator al R.A.R., sau să fi admis obiecțiunile formulate de R.A.R.

ca expertul desemnat să răspundă la acestea. 2.2 Printr-o serie de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a criticat hotărârea sub aspectul admiterii capătului de cerere privind vechimea neîntreruptă pe traseu și numărul de puncte aferente. Astfel, susține recurenta-pârâtă că instanța de fond pe calea unei interpretări greșite a soluției pronunțate prin sentința civilă nr. 31/F/C din 20 martie 2006 a Curții de Apel Pitești a reținut că reclamanta SC S.C. SRL trebuia să beneficieze de vechime neîntreruptă pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești pentru perioada 01 iulie 2005-10 decembrie 2006 și respectiv de 11 puncte pentru vechime.

În acest sens susține recurenta că, față de dispozițiile pct. 3 din Anexa 11a coroborat cu prevederile pct. 3 lit. a) din Anexa 11b, ce fac parte integrantă din Ordinul M.T.C.T. nr. 1842/2001 vechimea neîntreruptă și punctajul aferent acesteia nu pot fi recunoscute SC S.C. SRL, întrucât pentru acordarea vechimii, operatorul de transport rutier trebuie să dețină neîntrerupt licența de transport, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Consideră recurenta-pârâtă că raționamentul instanței de fond în baza căruia s-a fundamentat soluția de obligare a sa la recunoașterea vechimii neîntrerupte și numărul de puncte pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești, este neîntemeiat și totodată nelegal, în condițiile în care prin sentința definitivă și irevocabilă nr. 31/F/C din 20 martie 2006, Curtea de Apel Pitești nu a reținut că a intervenit o descalificare ilegală, motiv pentru care a și respins capătul de cerere prin care se solicită anularea rezultatului privind atribuirea traseului Rm.

Vâlcea-Bărbătești, rezultat prin care SC S.C. SRL a fost descalificată pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (4) din Metodologia de atribuire nr. 13.204 din 18 martie 2005, respectiv pentru nerespectarea condițiilor privind parcul auto minim necesar cu care trebuia efectuat respectivul traseu. În acest sens, arată recurenta că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) cap.IV din Metodologia nr. 13.204 din 18 martie 2005, operatorii de transport pentru a se înscrie în procesul de solicitare electronică a unui traseu, îți selectau singuri prin sistemul gestionat de I.G.T.C.T.I., parcul cu care urmau să efectueze traseul solicitat și că, în procesul de selecție corectă, aveau îndatorirea de a verifica îndeplinirea criteriilor referitoare la parcul minim necesar pentru aceste solicitări.

Mai arată recurenta că, în data de 23 ianuarie 2007, I.G.C.T.I. atestă faptul că reclamanta a participat la atribuirea din 3 iunie 2005 pentru traseul RM. Vâlcea-Bărbătești cu 2 autobuze, și că datorită nerespectării art. 7 alin. (4) din Metodologia de atribuire, Comisia de validare a descalificat pe SC S.C. SRL, declarând ca fiind câștigător pe SC H. SRL.

Întreg parcul auto al reclamantei cuprindea la atribuirea din 2005, un microbuz și două autobuze iar pentru a participa la atribuirea din data de 03 iunie 2005, era necesar ca autovehicule cu care operatorii de transport participau la această atribuire, să dețină licența de execuție pentru vehicul valabilă la data de 04 mai 2005, zi ce era considerată dată de referință, susținere ce reiese și din Metodologia de atribuire nr. 13204 din 18 martie 2005. 3.Hotărârea instanței de recurs 3.1 Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 art. 304 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă SC S.C.

SRL este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: 3.1.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat pe larg hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Astfel, din lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a expus în mod detaliat argumentele care au condus la înlăturarea raportului de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză și și-a însușit opinia separată întocmită de expertul observator pentru pârâtele Autoritatea Rutieră Română București și Agenția Autoritatea Rutieră Română Rm.

Vâlcea, iar raționamentul juridic expus justifică pe deplin soluția pronunțată. De asemenea, nu poate fi reținută nici o eventuală confuzie a termenilor tehnico-economică, în raționamentul expus de judecătorul fondului, în sensul invocat prin cererea de recurs. 3.1.2. Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi nici criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. În primul rând, Înalta Curte subliniază faptul că, conținutul opiniei de specialitate exprimate de un expert, valoarea și semnificația ei în contextul probator, constituie o chestiune de apreciere a probelor, operațiune ce revine judecătorului în procesul deliberativ.

Prin urmare, atâta vreme cât judecătorul fondului a expus pe larg, în considerentele hotărârii recurate, argumentele care l-au determinat să înlăture raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză și să primească opinia separată întocmită de expertul observator pentru pârâtele Autoritatea Rutieră Română București și Agenția Autoritatea Rutieră Română Rm. Vâlcea, nu pot fi reținute criticile referitoare la nelegalitatea acestei decizii.

Totodată, analizând opiniile exprimate în cauză de cei doi experți, în raport de obiectivele fixate de instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2009, de considerentele Deciziei nr. 3424 din 18 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, de situația de fapt în raport de care a fost analizată situația financiară a celor două societăți comerciale, de perioadele de referință analizate, de calculele efectuate, de modul de aplicare a legislației în materie, Înalta Curte constată în mod corect instanța de fond a înlăturat raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expertul desemnat în cauză și și-a însușit opinia separată întocmită de expertul observator care a făcut o corectă apreciere a situației financiare a reclamantei, așa încât vor fi înlăturate și criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.

Totodată, câtă vreme instanța de fond s-a considerat lămurită prin expertiza întocmită de expertul parte, era inutilă admiterea obiecțiunilor formulate de pârâta Autoritatea Rutieră Română, ca și completarea raportului de expertiză sau refacerea expertizei, în condițiile art. 212 C. proc. civ., așa încât și criticile formulate de recurenta-reclamantă pe acest aspect sunt neîntemeiate. Sunt lipsite de suport real și criticile referitoare la înțelegerea greșită de către judecătorul fondului, a unor termeni tehnici și a unor noțiuni de drept societar, în condițiile în care prin modul în a argumentat înlăturarea raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat în cauză, rezultă fără echivoc o înțelegere clară a respectivelor noțiuni precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.

În consecință, Înalta Curte, față de împrejurarea că prin probele administrate în cauză recurenta-reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului pretins a fi recuperat de la pârâte, și văzând și dispozițiile art. 998-999 C. civ., constată că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor formulată în cauză. 3.2 În raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 art. 304 indice 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română este fondat, urmând a fi admis, în considerarea celor ce urmează: Astfel, Înalta Curte reține că în raport de dispozițiile pct. 3 din anexa 11a coroborat cu pct. 3 lit. a) din anexa 11b ce fac parte integrală din Ordinul M.T.C.T.

nr. 1842/2001 cu modificările ulterioare în vigoare la data promovării acțiunii, pentru acordarea vechimii operatorul de transport rutier trebuie să dețină în mod neîntrerupt licența de traseu. Așadar, este de necontestat că aprecierea vechimii pe un anumit traseu, și implicit acordarea numărului de puncte, presupune ca și situație premiză, deținerea de către operatorul de transport rutier a unei licențe de traseu, singurul document în baza căruia acesta poate desfășura, în condițiile legii, activitatea de transport rutier pe respectivul traseu. În acest sens, pentru calculul vechimii pe un anumit traseu și acordarea numărului de puncte aferente, se iau în considerare luna și anul de când operatorul de transport rutier a deținut licența pentru traseul respectiv.

Astfel, în condițiile în care în perioada 1 iulie 2005-10 decembrie 2006, reclamanta nu a deținut licență de traseu, ceea ce nu i-a permis să desfășoare activitate de transport rutier pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești, nu poate fi reținută vechimea pe traseu, cum în mod corect se susține prin cererea de recurs. În mod greșit instanța de fond a considerat că se impune recunoașterea vechimii neîntrerupte pe traseul Râmnicu Vâlcea-Bărbătești, pentru perioada 1 iulie 2005-10 decembrie 2006, în raport de sentința civile nr. 31/F/C din 20 martie 2006 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin decizia nr. 4021 din 15 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în condițiile în care prin respectiva hotărâre s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC S.C.

SRL împotriva pârâtelor Autoritatea Rutieră Română București și Autoritatea Rutieră Română - Agenția Rm. Vâlcea, s-a constatat că reclamanta este câștigătoarea licitației și s-a dispus doar obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română - Agenția Rm. Vâlcea să îi elibereze licența de execuție pentru traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești. Faptul că în baza respectivei hotărâri judecătorești reclamantei i-a fost emisă licență de traseu pe ruta Rm. Vâlcea-Bărbătești cu valabilitate de la data de 11 decembrie 2006, nu poate conduce și la reținerea vechimii neîntrerupte pe respectivul traseu, și acordarea numărului de puncte aferent, în condițiile în care aceste operațiuni presupun desfășurarea efectivă a activității de transport rutier.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română și va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de recunoaștere a vechimii neîntrerupte și a numărului de puncte pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești, ca neîntemeiată. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Bărbătești, împotriva sentinței nr. 167/F-CONT din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva aceleiași sentințe. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei de recunoaștere a vechimii neîntrerupte și a numărului de puncte pe traseul Rm. Vâlcea-Bărbătești, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2011.