ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3389/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3389/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 198/

A din 18 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 6890/2005 al Curții de Apel

Alba Iulia s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC S. SA

Sibiu împotriva sentinței civile nr. 957/C/2005 a Tribunalului Sibiu.

Considerentele deciziei

relevă că, în mod temeinic prima instanță a reținut că, raportat la concluziile

rapoartelor de expertiză topografică efectuate în cauză, reclamanta nu și-a

probat dreptul de proprietate asupra imobilului din care solicită evacuarea

pârâtei SC T.E. SRL.

Împotriva acestei decizii

reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat în baza art. 314 raportat la

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și pe cale de

consecință, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței Tribunalului

Sibiu, în sensul admiterii acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de

recurs sunt criticate atât hotărârea primei instanțe care a reținut ca motiv al

respingerii acțiunii „suprapunerea titlurilor”, cât și decizia din apel care a

reținut că reclamanta nu a reușit să-și dovedească calitatea de proprietar.

Recurenta susține că atare

dovadă reiese din faptul că dreptul său de proprietate este întabulat în C.F.

și nimeni nu i-a atacat sau contestat titlul.

Cu privire la terțul A.C.

atras inițial în proces de pârâtă recurenta susține că acesta a cumpărat

imobilul învecinat cu al său și că printr-o hotărâre judecătorească a obținut

rectificarea suprafeței într-una mai mare, printr-o expertiză extrajudiciară,

sentință care nu îi este opozabilă reclamantei pentru că nu a fost parte în

proces.

Recurenta arată în concluzie

faptul că înscrierea dreptului său de proprietate în C.F. îi conferă calitatea

de proprietar, că, în această calitate nu trebuie să compare titlul său cu al

unui terț așa cum a pretins instanța de fond, că mărirea artificială a

suprafeței imobilului vecin nu îi este opozabilă, iar acțiunea în evacuare este

justificată prin aceea că pârâta nu a fost în măsură să justifice un drept de a

ocupa acest teren.

Prin întâmpinarea înregistrată

la 4 octombrie 2006, intimata SC T.E. SRL a solicitat respingerea recursului,

invocând în apărare faptul că, pe parcursul anilor, situația de drept a

imobilelor în discuție a conferit modificări determinate de transmiteri

succesive ale dreptului de proprietate și că, în prezent, proprietatea aparține

numitului A.C., în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Se mai arată că, atunci când

proprietatea este contestată, acțiunea în evacuare nu poate fi primită, calea

fiind acțiunea în revendicare.

Analizând recursul prin

prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Între reclamanta SC S. SA și

pârâta SC T.E. SRL s-a încheiat contractul de închiriere nr. 191 din 26 mai

1993, obiectul acestuia fiind „procurarea folosinței bunului imobil compus din

clădire cu destinație productivă (atelier încărcat acumulatori, vulcanizare,

reparații auto etc.) cu utilități incomplete (lipsă canalizare) situat în

Sibiu, str. Lemnelor”.

Contractul de închiriere

identifică doar din punct de vedere administrativ obiectul locațiunii. Cu toate

acestea, prin acțiunea introductivă și precizată la 10 mai 2005, reclamanta

solicită evacuarea judecătorească a pârâtei din imobilele înscrise în C.F. nr. 15.241

Sibiu A+4 în suprafață de 1840 mp, A+6 în suprafață de 120 mp, precum și din C.F.

nr. 45.910 Sibiu, în suprafață de 710 mp.

Acest lucru se datorează

întabulării în C.F. a reclamantei, ulterior încheierii contractului de

locațiune.

Astfel, reclamanta a obținut

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria SB

nr. 0032 la 16 noiembrie 2000 și a fost întabulat în C.F. la 28 decembrie 2000,

prin încheierea judecătorului de carte funciară nr. 14.356.

Reclamanta invocă în motivarea

acțiunii expirarea duratei contractului la 26 mai 2003 și faptul că, în pofida

acestui lucru, pârâta continuă să ocupe abuziv proprietatea sa, fără a

justifica un titlu valid.

Din această perspectivă se

va reține că reclamanta nu a formulat prin cererea de chemare în judecată un

petit care să reglementeze situația contractului de închiriere, în sensul

constatării încetării acestuia prin împlinirea termenului.

Cererii în evacuare pentru

lipsa titlului valabil, pârâta îi putea opune, în aceste condiții, tacita

relocațiune.

Dar, mai mult decât atât,

reclamantei i s-a opus, așa cum rezultă din probele administrate, alt titlu de

proprietate asupra aceluiași imobil revendicat, înscris la rândul său în cartea

funciară.

Astfel, se constată că

asupra aceluiași imobil este înscris un drept de proprietate în baza unor

rectificări de carte funciară, precum și dreptul de proprietate al reclamantei,

conform H.G. nr. 834/1991.

În aceste condiții, în mod

legal s-a menținut, prin decizia atacată cu recurs, soluția de respingere, ca

nefondată, a acțiunii în evacuare, reținându-se că motivul invocat în

susținerea acțiunii, lipsa unui titlu valabil, nu este fondat.

Reținând considerentele mai

sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca

nefondat, recursul reclamantei, menținându-se astfel decizia nr. 198/ A din 18

noiembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S. SA Sibiu, împotriva deciziei nr. 198/ A din 18 noiembrie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2007.